În luna decembrie 1931, etajele superioare ale impozantului imobil Ciclop din capitală au găzduit un elegant festival de modă care a culminat cu un spectacol de încheiere în data de 30 decembrie 1931.

Organizatorul a fost domnul Soare Z. Soare - regizor al Teatrului Național, cel care a supervizat inclusiv modul in care au fost dispuse standurile expoziției. La ultimul etaj al expoziției au fost amenajate estrade unde doamnele din lumea bună a capitalei puteau socializa în timp ce admirau creațiile designerilor. Evenimentul a fost deschis de un recital al maestrului pianist și compozitor Leon, fiind urmat de prelegerea doamnei Claudia Millian (o apreciată poetă a perioadei interbelice), evenimentul a continuat cu momente comice ale domnului Talianu de la Teatrul Regina Maria și evident defilarea creațiilor caselor de modă: Giselle, Delettre, Weiser, Maxim, Styl, Denise, Olimpia & Annie. Seara a fost încheiată cu două dansuri prestate de "Ten Alhambra Girls" care au prezentat produsele fabricii de tricotaje Hermes si dresurile Ady, coregrafia fiind semnată de maestrul Simion.

 În noiembrie 1895, statul român închiriază de la compania Navigazione Generale Italiana - NGI, care era un joint venture între Societa in Accomandita Piroscafi Postali-Ignazio & Vicenzo Florio (Florio Line) și Rubattino, două vapoare care să opereze pe ruta Constanța-Istanbul. În anul 1897 unul dintre acestea este cumpărat și intră în serviciul SMR sub numele de Principesa Maria, fiind la vremea respectivă cel mai elegant și luxos pasager din Marea Neagră.

Vaporul a fost construit la începutul lui 1890 în șantierul Naval Fratelli Orlando din Livorno și a operat curse între Sicilia și Italia continentală, până în 1895 cand a fost închiriat de statul român, iar în 3 martie 1897 a fost achiziționat de către România. Nava avea o lungime de 88 de metri și o lățime de 10 metri. Viteza maximă atinsă era de 17 noduri, iar numărul de pasageri ce puteau fi găzduiți la bord era de 190.

În 1907 nava eșuează lângă Tenedos (astăzi insula Bozcaada, Turcia), este ranfluată și dusă în șantierul naval pentru reparații, în 1909 revenind pe linia Constanța-Istanbul.  În septembrie 1916 este cedată Marinei Imperiale Ruse, ocazie cu care i se schimbă numele în Osvobojdenie (Eliberarea) și este folosită în timpul războiului ca network layer. În mai 1918 nava este capturată de germani la Sevastopol.  Imediat după război revine în flota marinei române, este reparată și își recapată numele de Principesa Maria. Continuă să lege Constanța de Istanbul până în anul 1937 când este trasă la cheu. În 1938 este vândută și casată.

***

Pe 14 iunie 1935 a avut loc cel mai important voiaj din istoria navei. A adus de la Odessa rămășițele pământești alte domnitorului Dimitrie Cantemir, lespezile de pe mormântul său și 1445 de lăzi cu o gretuate totală de 135 de tone. În lăzi se aflau arhiva națională a României, documente de stat și o mare parte din depozitul de bancnote al Băncii Naționale a României, trimise la Moscova la începutul războiului. Presa vremii notează că piesele de artă, obiectele istorice și aurul nu au fost trimise de către autoritatile ruse. 

Osemintele domnitorului se aflau într-o cutie lungă de 2 metri, lată de 1 metru și înaltă de 25 de centimetri, îmbrăcată în pânză de sac. 

După sosirea în port, la bordul navei a avut loc o ceremonie religioasă în prezența demnitarilor publici și a înaltelor fețe bisericești.

 În anii '30, arhitectul Mihai Ricci realizează o serie de planuri pentru locuințe ieftine (economice). Una dintre acestea a fost construită în cartierul Domenii.

Imobilul desfășurat pe subsol, parter și etaj era construit din cărămidă și beton armat, cu tencuială exterioară simplă și soclu placat cu cărămidă aparentă. Imobilul îmbina elemente moderniste, mediteraneene și neoromânești.

Printre facilități se numărau: încălzire centrală, ardere automată și sistem de încălzire a apei furnizat de către compania Aragaz.

Arhitectul recomandă casa pentru o familie de maxim 2 persoane.

Desfășurare funcțională:

Subsol: atelier, w.c., spălătorie, servitor, calorifer, debara.

Parter: hol, living cu dining deschise, vestibul, birou, bucătărie, cămară alimente și garaj pentru o mașină.

Etaj: un dormitor, o baie, un dressing și un budoir.

 În 1939, cu ocazia Ceferiadei, în cadrul muzeului C.F.R. din incinta complexului sportiv și cultural Giulești este realizată o replică a unei camere de la Grand Hotel Rex Mamaia. Grand Hotel Rex Mamaia a fost construit printr-un parteneriat între O.N.T. și C.F.R.

Lucrările finanțate de C.F.R. prin O.N.T. încep în data de 15 august 1936 și sunt finalizate în 1938. De proiectul de arhitectură s-a ocupat George Matei Cantacuzino care a proiectat un impozant edificiu în stil art deco, însă un art deco mai degrabă apropiat variantei californiene decât celei din zona nordică a coastei de est (New York, Boston etc.), cu arcade, colonade, elemente din lemn și țiglă, împrumutate din mediterranean revival.  

Resortul se întindea între mare și lac, la exterior fiind numeroase facilități precum benzinărie cu garaje și service auto, zone de promenadă umbrite de pergole, un parc cu fântână arteziană, bar internațional în aer liber, gară feroviară internațională unde veneau trenuri speciale cu vagoane Pullman, terenuri de tenis, mese de pin-pong, piscine cu școală de înot, iar pe malul lacului era amenajat un club nautic cu debarcader pentru yachturi și bărci de viteză, precum și o școală de canotaj. Plaja era amenajată cu șezlonguri, umbrele și sisteme de iluminat.

La interior fiecare cameră avea baie și balcon proprii. Ultimul etaj era rezervat apartamentelor de lux. Pe partea dinspre mare se aflau restaurantele interioare ce erau continuate cu terase generoase. Acestora li se adăugau barul american, sala de lectură, oficiul de poștă și telegrafie dotat cu sală pentru corespondență.

Se intenționa construirea unui al doilea imobil, identic cu primul, dispus în oglindă. Acesta urma cel mai probabil să găzduiască spații de cazare și un cazinou. Însă izbucnirea celui de al doilea război mondial și apoi instaurarea regimului comunist au îngropat definitiv acest proiect.

 În 1939 macheta Grand Hotel Rex era expusă în Muzeul C.F.R. din incinta stadionului Giulești. Macheta cu un nivel de detaliu excepțional a fost realizată de Mihail Perceag, la scara 1/100. Grand Hotel Rex Mamaia a fost construit printr-un parteneriat între O.N.T. și C.F.R.

Lucrările finanțate de C.F.R. prin O.N.T. încep în data de 15 august 1936 și sunt finalizate în 1938. De proiectul de arhitectură s-a ocupat George Matei Cantacuzino care a proiectat un impozant edificiu în stil art deco, însă un art deco mai degrabă apropiat variantei californiene decât celei din zona nordică a coastei de est (New York, Boston etc.), cu arcade, colonade, elemente din lemn și țiglă, împrumutate din mediterranean revival.  

Resortul se întindea între mare și lac, la exterior fiind numeroase facilități precum benzinărie cu garaje și service auto, zone de promenadă umbrite de pergole, un parc cu fântână arteziană, bar internațional în aer liber, gară feroviară internațională unde veneau trenuri speciale cu vagoane Pullman, terenuri de tenis, mese de pin-pong, piscine cu școală de înot, iar pe malul lacului era amenajat un club nautic cu debarcader pentru yachturi și bărci de viteză, precum și o școală de canotaj. Plaja era amenajată cu șezlonguri, umbrele și sisteme de iluminat.

La interior fiecare cameră avea baie și balcon proprii. Ultimul etaj era rezervat apartamentelor de lux. Pe partea dinspre mare se aflau restaurantele interioare ce erau continuate cu terase generoase. Acestora li se adăugau barul american, sala de lectură, oficiul de poștă și telegrafie dotat cu sală pentru corespondență.

Se intenționa construirea unui al doilea imobil, identic cu primul, dispus în oglindă. Acesta urma cel mai probabil să găzduiască spații de cazare și un cazinou. Însă izbucnirea celui de al doilea război mondial și apoi instaurarea regimului comunist au îngropat definitiv acest proiect.

 La mijlocul anilor '30, pe strada Visarion #28 (astăzi #18) din capitală, pe un teren cu laturile de 17 și 14 metri, Colonelul D. Rădulescu ridica un imobil de apartamente. De proiect se ocupă arhitectul Toma Marinescu care realizează o superbă clădire în stil mediterranean revival cu unele elemente moderniste.

Parterul și etajul erau ocupate de locuința colonelului, în timp ce etajele 2, 3 și 4 dispuneau de apartamente și garsoniere, etajele având intrare separată.

Apartamentul proprietarului era desfășurat astfel:

-parter: vestiar, hol, birou, sufragerie, fumoir, depozitare, bucătărie, baie

-etaj: salon, două dormitoare, baie, debara.

Parterul este complet deschis, despărțirile între camere fiind făcute cu ajutorul draperiilor. Pardoselile sunt alcătuite din marmură roz și albă, respectiv parchet de stejar în camere.

Scara interioară era placată cu marmură albă având sub ea amenajată o nișa cu banchetă, taburete și măsuțe suprapuse.

Tencuiala pereților este efectuată în "calcio vecchio", cu tavane finisate alb și sisteme de iluminat mascate.

Într-unul din pereții sufrageriei a fost amenajată o nișă rotunjită care găzduiește bufetul și o oglindă de dimensiuni mari.

 Pe Cătălin îl știu de când eram tineri și frumoși, acuum fiind doar frumoși... Dar dincolo de glumă, știam de pasiunea sa pentru fotografie. Dar până acum nu am avut ocazia să văd lucrările sale. Și nu mă refer la fotografiile făcute la diverse evenimente sau alte situații similare, ci mă refer la fotografiile de suflet...

"Actorul: chip. suflet. om." este o colecție de...suflete. Sufletele unor mari oameni, unor oameni care au însemnat ceva pentru cinematografia și teatrul românesc, unor oameni cu niște povești fantastice. Majoritatea dintre ei...nu mai sunt printre noi.  Din această galerie fantastică, cu regret spun că am avut bucuria, onoarea și plăcearea să îi cunosc personal pe doar doi: Nea Jean Constatin și "Dichi"- Ion Dichiseanu.

În zona aceasta a fotografiei de cinema fie că discutăm de publicity photo, de press stills sau de on set photos lucrurile sunt destul de standardizate. În spatele unui astfel de shooting e o întreagă echipă de la lumini la make-up. Cătălin în schimb, a mers într-o altă direcție. A surprins actorul ca om, dincolo de scenă, dincolo de set, dincolo de măști. Aceste fotografii, așa numitele candid photos, surprind OMUL:  sentimente, emoții, trăiri. Și chiar dacă ei nu mai sunt printre noi, trebuie doar să privim lucrările lui Cătălin și vedem o picătură din sufletul lor imortalizat pentru eterninate.

Expoziția este deschisă până în data de 1 septembrie, fiind găzduită de Centrul Cultural Județean „Jean Constantin” Constanța.

 Întinse pe câteva zeci de hectare, Uzinele Malaxa au fost la vremea lor cel mai mare complex industrial din România și unul dintre cei mai mari producători de locomotive și automotoare din Europa.

De proiect s-a ocupat reputatul arhitect  Horia Creangă, care realizează un superb complex de clădiri din cărămidă, în stil art deco, accesul făcându-se prin niște porți monumentale, după modelul marilor corporații industriale americane. De altfel Malaxa a fost cel care a adus în țara noastră tehnologia americanp de șlefuire "Stiefel". Statele Unite fiind și locul unde și-a găsit odihnă veșnică.

În perioada de vârf, aici lucrau 6.000 de oameni. Din cele 30 de hectare ale platformei industriale, 10 hectare erau ocupate de clădirile de producție.

Nicolae Malaxa avea profilul tipic întreprinzătorului capitalist al acelor vremuri și cu siguranță dacă nu intervenea comunismul, Malaxa devenea unul dintre cele mai mari branduri europene în domeniu.

În 1940 reprezentantii AGIR vizitează uzinele unde le sunt prezentate planurile de viitor și impresionanta machetă a complexului.

AGIR - Asociația Generală a Inginerilor din România a fost înființată în 1918 la Iași, în 1949 prin fuziune devine Asociația Științifică a Tehnicienilor, pentru ca în 1990 să revină la denumirea inițială.