Trăim vremuri din ce în ce mai apăsătoare și din ce în ce mai îngrijorătoare. Boli și afecțiuni care înainte erau specifice vârstei a treia, sau alte probleme de care în urmă cu 30-40 de ani nu existau, sau nu erau larg răspândite, au devenit din ce în ce mai comune. Mai grav, aceste probleme au ajuns să afecteze tinerii și în unele cazuri chiar copiii.
MulÈ›i dintre cei tineri le ignoră, sau le este ruÈ™ine să recunoască că sunt afectaÈ›i, iar alÈ›ii pur È™i simplu nu recunosc simptomele È™i consideră că „e doar o simplă oboseală”. Și nu de puÈ›ine ori ajung la medic în stadii avansate în care recuperarea este extrem de dificilă, sau în unele cazuri, dramatice, imposibilă.
Iar evenimentele de awareness, cel puțin în România sunt foarte rare și se concentrează în majoritatea lor pe capitală. Din fericire, grație celor de la Rotary Cetatea Tomis, ASOAF Constanța și Patronatul Național al Femeilor de Afaceri din IMM, un astfel de eveniment a fost găzduit de hotelul IAKI din stațiunea Mamaia.
Constănțenii s-au dovedit foarte receptivi, în sala Viena fiind prezenți atât medici cât și persoane care au dorit să afle mai multe informații despre Alzheimer , o boală teribilă care a începout din ce în ce mai mult să afecteze tinerii și despre care se preconizează că în următorii 40 de ani, numărul persoanelor diagnosticate se va tripla.