În anul 1932, într-o Românie aflată în plin avânt tehnologic și aeronautic, inginerul Mihail Racoviță conturează conceptul unui avion de școală și acrobație aeriană cu un singur loc. Îl numește ICAR Universal.

Aparatul avea la bază o licență germană – Messerschmitt M.23b – dar adaptările și execuția îi aparțineau industriei aeronautice românești. Producția începe la uzinele ICAR din București, unde, între 1934 și 1936, sunt construite primele exemplare.

Varianta inițială, cu un singur loc, intră rapid în istorie. Unul dintre aceste avioane este pilotat de prințesa Marina Știrbey, una dintre figurile emblematice ale aviației românești. Ea realizează un zbor solo impresionant pe ruta București – Tallinn – Helsinki – Copenhaga – București, demonstrând atât performanțele avionului, cât și nivelul de pregătire al piloților români.

După acest zbor, avionul este modificat pentru a putea transporta două persoane. Succesul versiunii inițiale duce rapid la dezvoltarea unei variante cu două locuri, care intră în producție din 1935. Asamblarea se face la Brașov, sub licență, unde avionul va fi cunoscut sub numele de IAR 4GI.

Trei dintre aceste aparate primesc o vopsire spectaculoasă, în roșu intens, și devin parte a celebrei echipe de acrobație aeriană Red Devils. Avioanele sunt pilotate de Petre Ivanovici, Mihail Pantazi și Maximilian „Max” Manolescu, nume de referință în aviația românească interbelică.

ICAR Universal nu se remarcă doar prin acrobație. Între 14 aprilie și 25 mai 1935, un grup de piloți militari români – Alexandru Cernescu, Mihail Pantazi, George Davidescu, Gheorghe Olteanu, Gheorghe Jienescu și Anton Stengher – realizează un zbor de anduranță extraordinar, pe ruta București – Cape Town, folosind trei avioane modificate.

În total, la București și Brașov sunt produse 14 exemplare ale acestui avion. Puține la număr, dar suficiente pentru a demonstra că, în anii ’30, România era capabilă să proiecteze, să construiască și să opereze aparate de zbor competitive pe scena internațională.

ICAR Universal rămâne astăzi un simbol al curajului, al ingineriei românești și al unei epoci în care cerul nu era o limită, ci o provocare.