Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța a găzduit vineri, 26 iunie, lansarea volumului „Scriitori și jurnaliști dobrogeni din exilul creator. Dicționar. Antologie”, apărut în 2026 la Editura Eikon. Evenimentul a reunit cercetători, oameni de cultură și iubitori ai literaturii interesați de recuperarea memoriei culturale a exilului românesc și de valorificarea contribuției autorilor originari din Dobrogea.

Volumul este semnat de Corina-Mihaela Apostoleanu, Sebastian Doreanu, Anastasia Dumitru, Dana Militaru, Rodica Păvălan, Daniel Florin Predoiu, Amelia Stănescu și Camelia Zăbavă, sub coordonarea profesoarei Mihaela Albu, una dintre cele mai importante cercetătoare ale fenomenului exilului românesc.

De-a lungul activității sale, Mihaela Albu a publicat numeroase studii și volume dedicate literaturii și presei exilului românesc, la edituri prestigioase precum Editura Academiei Române, Editura Muzeului Literaturii Române, Editura Institutului Cultural Român, Editura Aius și Editura Eikon. Totodată, este inițiatoarea și coordonatoarea colecției „Cărțile exilului”, prin care sunt readuse în atenția publicului personalități și opere create în afara granițelor României.

Noul dicționar dedicat scriitorilor și jurnaliștilor dobrogeni din exil, inclusiv autorilor aromâni, continuă proiectul editorial început cu volumul consacrat scriitorilor olteni și face parte dintr-o serie amplă care își propune să documenteze contribuția creatorilor proveniți din toate regiunile istorice ale României Mari și care și-au desfășurat activitatea în exil.

În cadrul lansării au prezentat volumul dr. Corina-Mihaela Apostoleanu, dr. Steliana Bajdechi, dr. Anastasia Dumitru, iar întâlnirea a fost moderată de dr. Amelia Stănescu, managerul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța. Evenimentul a evidențiat importanța recuperării patrimoniului literar al exilului românesc și readucerea în circuitul cultural a unor autori care au continuat să promoveze limba și cultura română din afara granițelor țării.

Constanța, București și Galați sunt singurele orașe din România care dispun de tuneluri feroviare urbane. Dintre acestea, cel mai vechi este tunelul din zona Palas, la Constanța, o lucrare remarcabilă proiectată de marele inginer Anghel Saligny.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu dezvoltarea accelerată a portului și a orașului, Saligny a înțeles că traficul feroviar de marfă va deveni o problemă majoră pentru locuitori și pentru circulația urbană. În loc să permită trenurilor să traverseze la nivel străzile orașului, el a conceput o soluție extrem de modernă pentru acea perioadă: coborârea căii ferate într-un culoar adâncit pe mai mulți kilometri, continuat printr-un tunel care permitea trenurilor să ajungă în port fără să interfereze cu viața urbană.

În anul 1936, cu ocazia Lunii Bucureștiului — eveniment care în acel an a avut ca temă satul românesc și tradițiile populare, perioadă în care a fost inaugurat și Muzeul Satului — în apropierea Pasajului Feroviar Băneasa, un monument istoric dispărut după anul 2000, a fost ridicată fântâna arteziană „Miorița”, după planurile arhitectului Octav Doicescu.

Construită din granit de Dobrogea, fântâna este considerată o adevărată bijuterie arhitecturală a perioadei interbelice, îmbinând funcția urbană cu simbolistica folclorică. Elementul central este mozaicul care ilustrează balada „Miorița”, realizat de artista Milița Petrașcu, una dintre elevele lui Constantin Brâncuși, ceea ce îi conferă ansamblului o valoare artistică și istorică deosebită.

„Miorița” reprezintă astfel nu doar un obiect de patrimoniu urban, ci și o expresie a modului în care Bucureștiul interbelic integra arta modernă cu identitatea culturală românească, într-un context în care spațiul public era gândit ca purtător de simboluri naționale.

Ceea ce vedem astăzi când privim Rexul este o palidă amintire a spectaculosului resort interbelic.

Lucrările finanțate de stat prin O.N.T. încep în data de 15 august 1936 și au fost finalizate în 1938. De proiectul de arhitectură s-a ocupat George Matei Cantacuzino care a proiectat un impozant edificiu în stil art deco, însă un art deco mai degrabă apropriat variantei californiene decat celei din zona nordică a coastei de est (New York, Boston etc.), cu arcade, colonade, elemente din lemn și tiglă, împrumutate din mediterranean revival .  

Se intenționa construirea unui al doilea imobil, identic cu primul, dispus în oglindă. Acesta urma cel mai probabil să găzduiască spații de cazare și un cazinou. Însă izbucnirea celui de al doilea război mondial și apoi regimul comunist au îngropat definitiv acest proiect.

Până la proiectul care s-a realizat, Cantacuzino a avut mai multe variante de design. Însă puțini oameni cunosc faptul că în afară de Cantacuzino, pentru realizarea resortului a fost luat în calcul și arhitetcul constănțean Ioan Căpșuneanu. Acestea realizează un proiect streamline deco, cu linii fluide și fațade simple, inspirat de hoteluri în stil similar ridicate în zona Floridei. Acesta era un stil predilect al lui Căpșuneanu, care îl folosește la hotelul de la intrarea în Mamaia (astăzi Radio Vacanța), Șocala I. Gh. Duca (azi corpul vechi al Universității Ovidius) sau Căminul Invalizilor de Război (astăzi sediul RAJA din strada Călărași).

Este ianuarie 1938. Afară, Bucureștiul este învăluit în frigul iernii și în atmosfera tensionată a unui an ce avea să schimbe destine. Însă în sala Teatrului Ligii Culturale, publicul se adună însuflețit de lumina caldă a reflectoarelor și de promisiunea unei premiere de excepție: comedia în cinci acte „Tinichigiul Politician”, scrisă de clasicul danez Ludwig Holberg.

Această montare este o adevărată declarație culturală și politică a vremii. Textul a prins viață în limba română datorită traducerii minuțioase semnate de însuși Nicolae Iorga. Savantul, un militant neobosit pentru ridicarea poporului prin cultură, vedea în teatru o școală a moralității. El a oferit publicului bucureștean această savuroasă satiră despre incompetență, demagogie și iluzia puterii – teme izbitor de actuale în peisajul politic al acelui sfârșit de deceniu.

Piesa a fost încredințată unuia dintre cei mai mari maeștri ai regiei românești, Ion Șahighian. Recunoscut pentru instinctul său scenic impecabil și capacitatea de a coordona mișcări complexe de trupe, Șahighian a transformat piesa lui Holberg într-un spectacol dinamic și vizual copleșitor.

Spectacolul a reunit pe scenă un ansamblu tânăr și efervescent, sprijinit de mari nume ale scenei interbelice, care au dat viață personajelor pline de defecte omenești. Reprezentanțiile serii, desfășurate adesea în prezența oficialităților și a elitei intelectuale a Capitalei, se încheiau cu ropote de aplauze. Dincolo de hazul situațiilor, publicul pleca acasă cu gustul unei satire fine la adresa celor care cred că pot conduce lumea fără a avea habar de propria lor meserie. 

 Duminică, 21 iunie 2026, Muzeul de Artă Constanța a găzduit recitalul extraordinar de pian „Variazioni ed Evocazioni”, susținut de apreciata pianistă concertistă și compozitoare italiană Maria Gabriella Mariani, într-un eveniment organizat de Patronatul Național al Femeilor de Afaceri din IMM.

Publicul constănțean a avut ocazia să participe la o veritabilă călătorie muzicală prin universul sonor al marilor compozitori ai romantismului european, într-un program care a reunit lucrări semnate de Felix Mendelssohn-Bartholdy, Robert Schumann, Franz Liszt și Johannes Brahms, alături de compoziții originale ale artistei invitate.

Recitalul a oferit momente de mare sensibilitate artistică, demonstrând încă o dată capacitatea muzicii de a depăși granițe și de a crea punți culturale între popoare. Interpretarea rafinată a Mariei Gabriella Mariani a fost răsplătită cu aplauze îndelungi, publicul bucurându-se de un repertoriu ce a îmbinat armonios tradiția muzicii clasice cu expresivitatea creației contemporane.

Evenimentul a fost prezentat de lect. univ. dr. Andreea Bratu și s-a înscris în seria manifestărilor culturale care contribuie la consolidarea dialogului artistic internațional și la promovarea valorilor culturale europene în spațiul dobrogean.

Prin astfel de inițiative, Constanța își confirmă statutul de important centru cultural al regiunii, un loc în care muzica, arta și patrimoniul continuă să ofere comunității experiențe de înaltă ținută artistică.

 În satul Moșneni, din sudul județului Constanța, se ridica odinioară unul dintre cele mai spectaculoase conace ale Dobrogei interbelice. Impunătoarea construcție din piatră, cu influențe mediteraneene ce aminteau de vilele și domeniile rurale ale Siciliei, domina peisajul unei regiuni în care astfel de reședințe erau rare. Conacul era înconjurat de un domeniu vast, cu grajduri pentru caii folosiți la echitație, o fântână arteziană, un bazin cu pești și o livadă care completa farmecul proprietății.

Ridicat de un anume Rădulescu din București, pentru soția sa, conacul a fost proiectat de arhitectul Victor Ștephănescu, una dintre personalitățile marcante ale arhitecturii românești din prima jumătate a secolului XX. Absolvent al Școlii de Arte Frumoase din Paris, Victor Ștephănescu este cunoscut pentru o serie de lucrări reprezentative ale epocii, printre care Palatul Artelor din București, actualul Muzeu Național George Enescu, dar și numeroase clădiri publice și private care au contribuit la definirea imaginii arhitecturale a României moderne. Stilul său îmbina influențe academice franceze cu elemente neoromânești, art deco și mediteraneene, rezultând construcții elegante și armonioase.

După instaurarea regimului comunist, domeniul a fost naționalizat și transformat în CAP. Conacul a devenit sediu administrativ și spațiu de cazare pentru activitățile agricole sezoniere desfășurate în zonă. Ca în multe alte cazuri, funcțiunea originală a fost abandonată, iar întreținerea clădirii a devenit o preocupare secundară.

La doar câțiva kilometri de Constanța, pe drumul spre Valu lui Traian, se află ruinele unei clădiri care amintește de o epocă în care litoralul dobrogean nu însemna doar stațiuni și hoteluri, ci și refugii elegante pentru elitele României interbelice. Este vorba despre „Villa Anna-Maria”, cunoscută de localnici și sub numele de Vila Duduca, una dintre numeroasele reședințe de vară construite în jurul Constanței de familii înstărite care căutau liniștea mării departe de agitația urbană.