Sâmbătă, 5 septembrie, Muzeul de Artă Constanța a deschis expoziția de pictură, ceramică și instalație „La adăpostul gândului. Structuri exterioare vs refugiu interior”, semnată de artistul Florentin Sîrbu.
Expoziția pornește de la o imagine aparent familiară și protectoare: cuibul. Artistul renunță însă la dimensiunea sa idilică și îl transformă într-o reflecție asupra refugierii, protecției și limitelor pe care ni le construim.
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța a găzduit, vineri, 4 septembrie, două evenimente culturale desfășurate în aceeași zi, reunind iubitori ai patrimoniului dobrogean, bibliotecari, cercetători, scriitori și tineri pasionați de literatură.
Primul moment al zilei a fost dedicat Zilelor Europene ale Patrimoniului, prin vernisajul expoziției și masa rotundă „Patrimoniul cultural dobrogean”. Evenimentul, organizat de Biroul Bibliografic al bibliotecii în colaborare cu membrii Cenaclului literar al BJC – „Cenaclul Nicoletei”, a oferit prilejul unei discuții despre valorile culturale ale Dobrogei, despre memoria locului și despre rolul instituțiilor de cultură în păstrarea și transmiterea patrimoniului. La dezbatere au participat avocatul și scriitoarea Anca-Iulia Beidac, bibliotecarii Irina Didea și Doina Moșoiu, precum și bibliografii dr. Anca Angela Dobre și dr. Luminița Stelian. Întâlnirea a fost moderată de dr. Amelia Stănescu, managerul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța.
Tot în aceeași zi s-a desfășurat și cea de-a XI-a ședință a Cenaclului literar al bibliotecii, cunoscut și sub numele de „Cenaclul Nicoletei”, un proiect coordonat de tânăra Nicoleta Popa și dedicat stimulării creației literare în rândul tinerilor constănțeni. Invitata întâlnirii a fost poeta timișoreană Anca-Iulia Beidac, care a prezentat publicului versuri din cel mai recent volum al său, „Amare”, apărut la prestigioasa Editură Junimea din Iași.
Dialogul cu tinerii nu s-a rezumat la lectură. A fost o întâlnire despre inspirație și documentare, despre relația dintre viața de zi cu zi și creația literară, despre lectură, scris și mecanismele procesului artistic. Experiența unei autoare consacrate a devenit astfel un punct de plecare pentru întrebările și curiozitățile celor aflați la început de drum.
Autoarele reconstruiesc evoluția culturii terapeutice a mării, de la primele recomandări medicale privind cura marină și dezvoltarea stațiunilor balneare până la cercetările contemporane referitoare la efectele mediului marin asupra organismului și psihicului uman.
Structurată în șase mari părți, lucrarea urmărește povestea litoralului românesc de la primele civilizații ale Pontului Euxin până la dezvoltarea stațiunilor moderne și cercetările actuale dedicate conceptului de „Blue Space”.
Un rol important în realizarea volumului l-a avut Organizația de Management al Destinației Mamaia–Constanța, partener al proiectului editorial, care a pus la dispoziția autoarelor materiale documentare, imagini și resurse de patrimoniu, unele dintre acestea fiind prezentate publicului pentru prima dată.
„Marea care vindecă” este o incursiune în istoria relației dintre oameni și mare și o invitație de a redescoperi litoralul românesc prin prisma medicinei, patrimoniului, istoriei și științei.
Iar lansarea, pe acoperișul Hotelului Parc din Mamaia, cu marea în apropiere și litoralul în fața ochilor, nu putea avea un decor mai potrivit pentru o carte care vorbește tocmai despre puterea mării de a vindeca.
Micul bloc modernist cu elemente mediteraneene de pe strada Arhiepiscopiei nr. 15 a fost construit în anii ’30, după planurile arhitectului Ioan Căpșuneanu.
Clădirea păstrează și astăzi o combinație interesantă de influențe moderniste și mediteraneene, care îi conferă un caracter aparte în peisajul arhitectural al zonei istorice.
Potrivit informațiilor disponibile, imobilul ar fi fost edificat de o familie de etnici greci, contribuind astfel la diversitatea culturală și arhitecturală a Constanței interbelice.
Clădirea, proiectată de reputatul arhitect Statie Ciortan, impresionează prin arhitectura sa neoromânească, prin volumele echilibrate și prin detaliile decorative care transformau chiar și o construcție cu destinație administrativă într-o adevărată piesă de arhitectură.
Organizarea imobilului era una clară și funcțională: parterul era rezervat Percepției, în timp ce la etaj își desfășura activitatea Serviciul de Constatări.
Imaginile de epocă ne permit să descoperim nu doar fațada clădirii, ci și atmosfera interioarelor sale – un fragment din Bucureștiul anilor ’30, când instituțiile publice erau gândite să îmbine funcționalitatea cu o arhitectură reprezentativă.
Pentru că în ultimele zile s-a tot discutat în social media despre acest elegant imobil, merită să ne întoarcem în timp și să vedem cum arăta el la 24 iunie 1934, data inaugurării.
La intersecția străzilor Batistei și Nicolae Filipescu se ridica unul dintre cele mai spectaculoase edificii Art Deco ale Bucureștiului interbelic: Palatul Societății Funcționarilor Publici, proiectat de arhitecții I. C. Roșu și Radu Culcer.
Clădirea a fost concepută ca un adevărat centru comunitar, reunind într-un singur imobil o serie impresionantă de funcțiuni: bancă, centru medical, farmacie, restaurant, bar, frizerie, spații pentru expoziții și o sală multifuncțională destinată evenimentelor, spectacolelor de teatru și proiecțiilor cinematografice. Din punct de vedere arhitectural, imobilul impresionează prin volumetria sa, prin tratarea colțului și, mai ales, prin eleganta compoziție a fațadelor, unde liniile verticale, suprafețele vitrate și elementele decorative Art Deco se întâlnesc într-un ansamblu deosebit de coerent. Din păcate, destinul interiorului nu a fost la fel de fericit. În perioada ocupației sovietice, sala de spectacole a suferit modificări brutale, alterând substanțial concepția originală a unuia dintre cele mai importante spații ale clădirii.
***
Ecaterina Vrana pare că mă urmează peste tot. Nu știu de ce. La fel cum nu știu de ce am senzația că am întâlnit-o cândva, fie la București, fie la Constanța, într-o perioadă în care încă era printre noi.
Prima reîntâlnire cu opera ei, după plecarea sa, s-a întâmplat la București, în cadrul expoziției „Colecționarii / Numai Pictura”, găzduită de draga mea La Mița Biciclista și curatoriată exemplar de Erwin Kessler.
Astăzi, reîntâlnirea a fost una, dacă vreți, spirituală. De această dată, la Muzeul de Artă Constanța, unde a avut loc vernisajul expoziției „Synthetic Configurations of Open Space”, semnată de Natalia Silaghi, câștigătoarea Premiului I „Ecaterina Vrana” pentru Tinere Artiste (P.E.V.A.), la ediția inaugurală a programului.
Și poate că nu este întâmplător că numele Ecaterinei Vrana revine aici printr-o artistă aflată la început de drum. P.E.V.A. este o formă concretă de continuitate: o artistă consacrată devine reper pentru o nouă generație, iar memoria ei este transformată într-un sprijin real pentru creația contemporană.
În perioada interbelică, Casa Corpului Didactic (C.C.D.) a avut un rol important în sprijinirea celor care activau sau se pregăteau să intre în sistemul de învățământ. Instituția a construit cămine pentru studenții și studentele care urmau cariera didactică, locuințe destinate profesorilor, dar și, începând din anii ’30, hoteluri la munte și la mare.
Una dintre clădirile realizate în acest context a fost internatul de fete al Casei Corpului Didactic, construit în anii ’20 pe fostul bulevard Carol II, în zona actualei intersecții dintre străzile Profesor Doctor Gheorghe Marinescu și Eroii Sanitari.
Potrivit revistei Arhitectura, proiectul clădirii îi aparține arhitectului A. Popper.
Edificiul impresionează prin arhitectura sa neoromânească, cu volume ample, arcade, logii, ancadramente decorative și un acoperiș cu țiglă care îi conferă silueta caracteristică arhitecturii românești interbelice.
Imaginea păstrează un București în care instituțiile dedicate educației nu însemnau doar săli de curs, ci și infrastructură destinată formării și vieții de zi cu zi a viitorilor dascăli.
