Prin înaltul decret nr. 6064 din 19 decembrie 1923 se hotărește ca muzeul militar să fie continuarea secției militare a muzeului național organizată în 1914. La data de iulie 1930 colecția muzeului cuprindea:
În anul 1890, pe actuala Stradă Icoanei din București, lua naștere unul dintre cele mai frumoase edificii proiectate de arhitectul Ion Mincu: Pensionul Domnesc de Fete, o clădire care avea să devină un reper al arhitecturii neoromânești și al învățământului românesc.
Construită în stil neoromânesc timpuriu, clădirea a funcționat inițial ca internat și școală pentru tinere, păstrând această destinație până în anul 1916. În timpul Primului Război Mondial, imobilul a fost transformat în spital militar, iar după încheierea conflictului, în 1918, a găzduit pentru o scurtă perioadă sediul Poștei Austriece. Ulterior, și-a recăpătat rolul educațional, devenind cunoscuta Școală Centrală de Fete.
Una dintre cele mai elegante caracteristici ale ansamblului este curtea interioară, organizată în jurul unui copac, o soluție inspirată din arhitectura mănăstirilor românești, unde spațiul central era conceput ca loc de liniște și reflecție. Acest element conferă clădirii un farmec aparte și subliniază influențele tradiționale integrate de Ion Mincu în proiectele sale.
Fațada este completată de o intrare principală cu influențe neoclasice, care contrastează armonios cu detaliile specifice stilului neoromânesc. La parter erau amenajate sălile de clasă, birourile administrative, sala de mese și bucătăria, în timp ce etajul era destinat internatului. Ansamblul era completat de o infirmerie, o spălătorie, laboratoare pentru studiu și o sală de spectacole, iar în exterior a fost construită și clădirea administrației școlii.
Astăzi, edificiul rămâne unul dintre cele mai valoroase exemple ale începuturilor arhitecturii neoromânești și una dintre cele mai reprezentative creații ale lui Ion Mincu, păstrându-și eleganța și importanța în peisajul arhitectural al Bucureștiului.
În 1933, compania Asigurarea Generală inaugura la București unul dintre cele mai elegante sedii de birouri ale perioadei interbelice. Proiectată de arhitecții N. Nenciulescu și G. Negoescu, clădirea impresiona prin arhitectura sa Art Deco, cu o volumetrie modernă, șapte etaje și un interior deosebit, în care marmura domina holurile și spațiile de reprezentare, reflectând prestigiul companiei.
Povestea Societății „Generala” începe în 1897, la Brăila. Compania a fost fondată de cercurile comerciale din Brăila și Galați, cu sprijinul financiar al celebrei bănci Marmorosch Blank & Co., primul său președinte fiind omul politic Alexandru Marghiloman. Activitatea inițială era concentrată asupra asigurării transporturilor maritime de cereale, un sector esențial pentru economia României de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Pentru a-și consolida credibilitatea pe plan internațional, fondatorii au colaborat cu prestigioasa companie italiană Assicurazioni Generali din Trieste, una dintre cele mai importante societăți de asigurări europene ale vremii. În anii următori, compania și-a mutat sediul la București și și-a extins activitatea către toate ramurile asigurărilor, devenind unul dintre cei mai puternici jucători ai economiei românești interbelice. Succesul a culminat în 1935, când Asigurarea Generală a devenit liderul pieței românești, înregistrând cel mai mare volum de prime încasate din țară. Noul sediu inaugurat în 1933 a reprezentat expresia acestei ascensiuni spectaculoase și rămâne una dintre clădirile reprezentative ale arhitecturii Art Deco din București.
În anul 1934, chiar în perioada Crăciunului, Bucureștiul inaugura unul dintre cele mai moderne cinematografe din Europa, ARO-Paramount, amenajat în cadrul celebrului imobil ARO de pe Bulevardul Magheru, proiectat de arhitectul Horia Creangă. La momentul deschiderii, sala devenea cea mai mare din România, având o capacitate de 1.200 de locuri, deși proiectul inițial prevedea o impresionantă sală de 2.000 de locuri.
Încă de la intrare, spectatorii erau întâmpinați de un lobby elegant, decorat cu marmură, oglinzi și un sistem modern de iluminat ambiental, elemente care transformau mersul la cinematograf într-o experiență luxoasă, specifică marilor capitale europene ale epocii.
Una dintre cele mai spectaculoase dotări ale cinematografului era instalația complet automată de aer condiționat, încălzire și ventilație, realizată de uzinele Wissner din Görlitz, Germania. Sistemul era remarcabil pentru anii '30, asigurând un climat confortabil indiferent de anotimp. Aerul era purificat prin instalații de sterilizare lichidă și ozonare, tehnologii considerate de ultimă generație la acea vreme.
Rețeaua de climatizare impresiona și prin dimensiuni: canalele de ventilație însumau aproape un kilometru lungime, iar suprafața izolată cu materiale Cellofex depășea 4.000 de metri pătrați, o adevărată performanță inginerească pentru România interbelică.
La subsolul complexului funcționa și un elegant dancing-bar, care beneficia, la rândul său, de climatizare automată și de racord la rețeaua de gaze naturale. Împreună cu restaurantul panoramic de la ultimul etaj și spațiile comerciale și de birouri, cinematograful ARO-Paramount făcea parte din unul dintre cele mai moderne ansambluri multifuncționale construite în Bucureștiul interbelic, simbol al modernității și al arhitecturii românești din perioada dintre cele două războaie mondiale.
Comunitatea Evreilor din Constanța va organiza miercuri, 15 iulie, la Sinagoga din Constanța, lansarea unui volum cu o puternică încărcătură culturală: „Mihai Eminescu – Poezii alese”, în traducere în limba ebraică, semnată de Adina Rosenkranz-Herșcovici.
Evenimentul reunește membri ai comunității, iubitori ai literaturii și invitați interesați de dialogul intercultural, oferind prilejul de a celebra opera poetului național și de a evidenția modul în care creația eminesciană continuă să depășească granițele lingvistice și culturale.
Volumul reprezintă un proiect deosebit, care aduce poezia lui Mihai Eminescu mai aproape de cititorii de limbă ebraică și contribuie la promovarea patrimoniului literar românesc în spațiul internațional. Traducerea realizată de Adina Rosenkranz-Herșcovici este parte a unui demers cultural amplu, menit să faciliteze dialogul dintre culturi prin intermediul literaturii.
Desfășurat într-un spațiu cu o profundă valoare istorică și spirituală, evenimentul reafirmă rolul culturii ca punte între comunități și evidențiază importanța traducerilor în promovarea marilor opere ale literaturii române peste hotare.
În mai 1930 în eleganta clădire din Șoseaua Kiseleff se vernisează Salonul Oficial de Artă - ediția de primăvară. La eveniment au fost expuse aproape 300 de opere de artă, dintre care 50 de sculpturi, participând 184 de artiști. Pentru iubitorii artei această expoziție a fost o adevărată desfătare: Steriade, Pătrașcu, Ștefan Popescu, Bunescu, Șirato, Ștefan Dumitrescu, Tonitza, Cecilia Storck, Miracovici, Rodica Maniu, Brateș, Catul Bogdan, Avachian, Ionescu Sin, Olga Grecianu, Olarian, Militza Petrașcu, Jalea, Mac Constantinescu și mulți, mulți alții.
La sfârșitul anilor 1920, Compania Asigurarea Românească (ARO) își propunea să realizeze unul dintre cele mai ambițioase proiecte imobiliare din România interbelică. Planurile vizau construirea unui adevărat zgârie-nori pentru standardele epocii, care ar fi devenit cea mai înaltă clădire din țară.
Proiectul prevedea un imobil monumental, realizat în stil Art Deco, cu subsol, parter și 15 etaje, dominat de un turn central impresionant. Din cauza dificultăților financiare generate de contextul economic al vremii, această variantă spectaculoasă nu a mai fost construită, fiind înlocuită cu un proiect mult simplificat.
Concepția arhitecturală era una deosebit de modernă. Clădirea urma să aibă forma literei H, fiind alcătuită din patru corpuri cu șase etaje, unite prin două corpuri mai joase, cu parter și etaj înalt. În centrul ansamblului se ridica turnul de 15 etaje, iar ultimul nivel era destinat unui restaurant panoramic, de unde vizitatorii ar fi putut admira Bucureștiul de la o înălțime fără precedent pentru acea perioadă.
Asemenea proiectelor ARO de pe Bulevardul Magheru și din Brașov, acoperișul urma să fie dominat de litere monumentale cu sigla companiei, un element de identitate vizuală inspirat de marile clădiri comerciale europene și americane ale vremii. Planurile includeau și amenajarea unui cinematograf modern cu aproximativ 500 de locuri, continuând conceptul de clădire multifuncțională promovat de ARO în perioada interbelică, în care spațiile de birouri, locuințele, comerțul și divertismentul erau integrate într-un singur ansamblu arhitectural.
Deși proiectul nu a fost niciodată realizat în forma sa inițială, el rămâne una dintre cele mai spectaculoase viziuni urbanistice ale Bucureștiului interbelic și o dovadă a ambițiilor arhitecturale și economice ale României din acea perioadă.
În anii 1930, pe Calea Victoriei, în apropierea fostului Teatru Național, era inaugurat cel de-al treilea imobil al Societății Adriatica, una dintre cele mai importante companii de asigurări care activau în România interbelică. Clădirea reprezenta un exemplu remarcabil al arhitecturii Art Deco și reflecta dezvoltarea economică și urbanistică a Bucureștiului din acea perioadă.
Imobilul găzduia o parte dintre birourile Societății Adriatica, dar și sedii ale unor companii importante ale vremii, precum SOCOMET și Wagons-Lits Cook, contribuind la transformarea Căii Victoriei într-un veritabil centru al afacerilor și al vieții economice din Capitală.
Proiectul a fost realizat de arhitecții Rudolf Fraenkel, Teller și Dem. Săvulescu, care au optat pentru un limbaj arhitectural Art Deco, aflat atunci la apogeul popularității în marile orașe europene. Fațada elegantă și liniile geometrice specifice stilului au transformat clădirea într-un reper al modernității bucureștene.
Societatea Riunione Adriatica di Sicurtà (RAS) își are originile în orașul Trieste, unde a fost înființată la 9 mai 1838 ca subsidiară a Adriatic Banco di Assicurazioni, instituție creată în 1826 în același oraș. De-a lungul deceniilor, compania și-a extins activitatea în numeroase țări europene, inclusiv în România, unde a realizat investiții importante în domeniul imobiliar.
Un moment important din istoria companiei a avut loc în 1984, când, după moartea lui Carlo Pesenti, controlul asupra RAS a fost preluat de grupul german Allianz, unul dintre cei mai mari asigurători din lume, marcând începutul unei noi etape în evoluția companiei.
