Pe 4 iulie 1906, în șantierele navale Blohm & Voss din Hamburg, era lansat la apă un nou vapor de pasageri: King Friedrich August. Nava fusese construită pentru compania germană Hamburg America Line și urma să opereze pe ruta transatlantică dintre Hamburg și America Latină, într-o perioadă în care marile linii maritime europene se întreceau pentru controlul fluxurilor comerciale și de pasageri.

Vaporul impresiona pentru epoca sa prin dimensiuni și performanțe. Avea o lungime de aproximativ 144 de metri și o lățime de aproape 17 metri, iar motoarele îi permiteau să atingă o viteză de circa 15 noduri. Era proiectat pentru curse lungi peste Atlantic și pentru transportul atât al pasagerilor, cât și al mărfurilor.

Destinul navei avea însă să fie influențat puternic de evenimentele politice ale începutului de secol. După încheierea Primul Război Mondial, pe 2 aprilie 1919, vaporul a fost reținut de Regatul Unit ca parte a reparațiilor de război. În scurt timp a intrat în serviciul companiei britanice Peninsular and Oriental Steam Navigation Company.

Schimbările au continuat. Pe 6 noiembrie 1920, nava a fost vândută companiei Canadian Pacific Line. Odată cu noul proprietar, numele ei a fost schimbat în Montreal (II), iar vasul a fost modificat pentru a putea transporta peste 1.200 de pasageri. Cererea pentru transportul transatlantic era în continuă creștere, iar compania a investit în modernizarea navei.

În 1923 au avut loc noi lucrări de adaptare, menite să mărească numărul cabinelor și să îmbunătățească confortul pasagerilor. Un an mai târziu, vaporul avea să fie implicat într-un episod dramatic pe Atlantic. Pe 20 iunie 1924, Montreal (II) a participat la salvarea celor 640 de pasageri aflați la bordul navei Metagama, care eșuase în ceață la aproximativ șapte mile de Cape Race, în apropierea insulei Newfoundland.

În 1928, nava a fost din nou vândută, de această dată companiei franceze Fabre Line. Odată intrată în serviciul acesteia, vaporul a primit un nou nume: Alesia. Inițial a operat pe ruta dintre New York și Marsilia, însă în 1930 traseul a fost extins până la Constanța, conectând astfel portul românesc direct cu Atlanticul.

Pe 19 iunie 1930, Alesia a plecat în primul său voiaj către Constanța, inaugurând o rută care simboliza legătura tot mai strânsă dintre Europa de Est și marile porturi occidentale.

La scurt timp însă, nava avea să fie implicată într-un scandal internațional de proporții. În iarna anului 1930, după plecarea din Constanța, Alesia a făcut o scurtă escală în Istanbul. Acolo, în 25 de cutii etichetate drept blănuri, au fost încărcate clandestin 17.500 de pachete de morfină, în total aproximativ 9 tone de narcotice.

Când nava a ajuns la New York pe 5 decembrie 1930, transportul ilegal a fost debarcat zece zile mai târziu, pe 15 decembrie, într-un depozit din cartierul Brooklyn. Investigațiile autorităților au dus rapid la descoperirea operațiunii, iar întreaga cantitate uriașă de droguri a fost confiscată, transformând incidentul într-unul dintre cele mai mari cazuri de trafic de narcotice ale epocii.

În ciuda scandalului, vaporul și-a continuat cursele spre Constanța încă câțiva ani. Cariera sa se apropia însă de final. În 1933, după aproape trei decenii de serviciu sub mai multe steaguri și nume diferite, nava a fost retrasă din exploatare. Pe 5 noiembrie 1933 a fost dusă la Genova, unde a fost vândută pentru a fi tăiată la fier vechi.

Astfel s-a încheiat povestea unui vapor care a traversat epoci, războaie și scandaluri internaționale, schimbând de mai multe ori proprietarii, rutele și chiar identitatea — de la King Friedrich August la Montreal, iar în final la Alesia. 

 În perioada interbelică, Salonul oficial de artă de la Șosea reprezenta unul dintre cele mai importante evenimente culturale din România. Organizat anual la București, salonul era locul în care publicul putea descoperi atât consacrații artelor plastice românești, cât și cele mai promițătoare debuturi ale generațiilor tinere. Expoziția aduna pictori și sculptori de prestigiu, oferind o imagine amplă asupra direcțiilor artistice ale epocii și asupra vitalității mediului artistic românesc.

Ediția din 1932 a reunit un număr impresionant de artiști, confirmând prestigiul manifestării. Printre cei care au expus s-au numărat: Pătrașcu, Kimon Loghi, Ștefan Popescu, Artur Veron, Jean Steriadi, Strâmbu, Cecilia Cuțescu-Stork, Yorgulescu-Yor, Romanați, Petre Aurel, Jiquidi, Dan Băjenaru, Paul Miracovici, Mina Wepper, Maria Steurer, Comânescu, Isachie, Octav Angheluță, Laura Cocea, I. Isac, C. Mihalcea, Vulpe, Elena Barbu, Bordenache, Burada, Elena Tacian-Baludna, Paul Verona, Sârbu, Stoenescu, Elena Moscu, Dona Delavrancea, Galaction-Zambra, Gheorghe Juster, Soroceanu, Timar, Iulian Sănătescu, Coca Crețoiu, Fr. Stork, Oscar Spathe, Burcă, Al. Călinescu, Nae Constantinescu, Jalea, Gheorghița, Dimitriu-Bârlad, Onofrei, Baraschi, Horia Miclescu, Andrei Iacob, Mimi Gheorghiu, Maria Băltăceanu, Beceanu, Olah Richard Hette și Slătineanu.

În cadrul aceleiași ediții, sculptorul Vasile Vasiliu-Falti a prezentat lucrarea „Gâsca”. Sculptura avea să aibă un traseu interesant în spațiul public românesc. În anul 1962, aceasta a fost expusă public la Eforie Sud, devenind o piesă familiară pentru vizitatorii stațiunii. Ulterior, în 1985, sculptura a fost relocată în incinta Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, unde se află și în prezent.

Astfel, o lucrare prezentată inițial într-unul dintre cele mai prestigioase saloane artistice ale României interbelice a ajuns, peste decenii, să facă parte din peisajul cultural al litoralului românesc, păstrând legătura dintre patrimoniul artistic al epocii și publicul contemporan.

_________________

reconstituire cu ajutorul Google AI

 În anii '30 portul Constanța era una din principalele porți de intrare a hașișului în Europa, polițiștii ducând o luptă continuă cu contrabandiștii, nu de puține ori întâlnirile dintre ei se sfârșeau cu schimburi de focuri. Drogurile ajungeau în țara noastră prin intermediul vapoarelor de pe ruta orientală. "Regele vaselor contrabandiste" era petrolierul Palpetro.

La bord drogurile erau ascunse în sacii de marfă și butoaiele de pe punte și în cală în saci de cărbuni.

Sacii erau cu grijă aruncați peste bord unde erau preluați de pescari și duși cu barca în golful unde acum este portul Tomis. Aici pescarii îî puneau la uscat printre bărci și năvoade.

După ce se usca, marfa era scunsă în vechile tuneluri și catacombe din perioada romană, o parte urmând a lua drumul altor țări (plecarea se făcea de la celebra casă de la numărul 40 - imaginea de mai jos), iar o parte rămânea în țară, în Constanța, cele mai cunoscute opium dens erau pe stada Justiției la numărul 11 (închis în urma unei razii a poliției care a dus la arestarea femeilor care îl operau: Maria Stanciu și Sofia Detcu), în Piața Ovidiu și pe bulevardul Independenței la numărul 27.

Rețeaua a fost condusă (până la arestările făcute de comisarul Capriș) de Taflă, bucătar care se ocupa și cu traficul de droguri, mătăsuri, țigări și care își ridicase o casă pe strada Vasile Marcovici la numărul 3. Acesta i-a avut alături pe Anca (personajul chel din imaginea de mai jos), Tarzan, Mihalache, Cap de Oțel, Alioșka Nebunul (un rus care reușise să fugă din URSS), Costică (fost marinar, reprofilat în paznic de bordel care ținea ascunsă cocaină în piciorul de lemn) și alții care au continuat operațiunile după arestarea lui Taflă. Locul de adunare preferat era cârciuma lui Iani Chiorul. 

În anul 1932, poliția, condusă Dănescu a reușit un filaj în urma căruia au fost capturate peste 200 de kilograme de droguri sosite la bordul navei Palpetro. Acestea au fost ascunse în casa de la numărul 40 și în ruinele unei case care avea un tunel ce comunica cu vechile galerii romane (imaginea de mai jos). Dănescu mai reușise o captură de 160 de kilograme la bordul vaporului Minhla, ocazie cu care s-a ales și cu un picior rupt. 

În cadrul acestei operațiuni au fost arestate o serie de prostituate care se ocupau și cu alertarea contrabandiștilor, dar și birjari care se ocupau cu distribuția către clienți.

 Astăzi, Galeria de Artă din Mangalia s-a dovedit neîncăpătoare pentru iubitorii de frumos care au venit să admire superbele acuarele ale pictorului Vasile Trandafir. Atmosfera a fost una caldă și vibrantă, iar publicul numeros a confirmat încă o dată interesul pentru arta autentică.

Discipol al maestrului Corneliu Drăgan Târgoviște, Vasile Trandafir a reușit să aducă pe simezele galeriei din Mangalia acel suflet unic al Dobrogei. În lucrările sale se simte nu doar talentul, ci și o legătură profundă cu peisajele și spiritul acestei regiuni.

De la Delta Dunării până la țărmul Mării Negre, culorile, luminile și umbrele surprinse în acuarelele sale au încântat privirile și au bucurat sufletele celor prezenți. Fiecare tablou a spus o poveste despre liniștea apelor, despre lumina specială a Dobrogei și despre frumusețea simplă, dar profundă, a naturii.

 Careul Artelor Amfora Constanța a vernisat expoziția de grup „Alchimia Femeii în Universul Floral”, un eveniment cultural găzduit de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța. Expoziția este dedicată femeii și primăverii, anotimpul renașterii, și a fost prezentată de graficianul și profesorul Năstase Leonte, care a introdus publicul în universul artistic al lucrărilor expuse.

Invitatul de onoare al vernisajului a fost domnul Cristian Cealera, scriitor și istoric, care a susținut o intervenție despre rolul și importanța femeilor în Tomisul antic, aducând în atenția publicului perspective istorice interesante asupra contribuției feminine în viața cetății de odinioară.

Expoziția reunește lucrări de excepție realizate de 48 de artiști plastici amforiști, fiecare dintre ei aducând pe simeze propria viziune artistică, pasiunea pentru artă și sensibilitatea de a reda frumusețea primăverii și a feminității. Diversitatea tehnicilor folosite oferă expoziției o bogăție vizuală aparte: lucrările sunt realizate în ulei, acuarelă, acril, grafică, goblen, tapiserie, sculptură și tehnica string art.

În cadrul vernisajului au fost prezentate și lucrările noilor membri ai Careului Artelor Amfora: Georgeta Drejneanu, Aurelia Tofan, Eugenia Țvetcov, Dragoș Pătrașcu și Marin Teodor, artiști care aduc un suflu nou și contribuie la consolidarea comunității artistice amforiste.

Întregul eveniment a fost coordonat de președintele Careului Artelor Amfora, Nynna Vizireanu, care continuă să susțină și să promoveze arta și artiștii plastici prin astfel de inițiative culturale dedicate publicului larg.

Când vorbim despre articolul 5 și NATO, realitatea este mult mai nuanțată decât pare la prima vedere. Mulți cred că NATO funcționează ca un bloc unitar, dar istoria arată că lucrurile sunt mult mai complicate și că alianța este adesea mai fragilă decât se afișează oficial.

Privind înapoi în timp, găsim exemple clare.

-1966, Franța se retage din board-urile de conducere/decizie ale NATO, revenind abia în 2009.

- 20 iulie 1974, un grup de revoluționari susținuți de Grecia încep acțiunea în Cipru, Turcia, inavdează insula. Grecia și Turcia fiind amândouă membre NATO, amândouă din 1952. În semn de protest Grecia s-a retras din NATO până în 1980.

-7 octombrie 1985, teroriști palestinieni capturează pasagerul italian Achille Lauro, ucid un cetățean american de etnie evreiască. Statele Unite ignoră presiunile NATO și ONU și președintele Reagan ordonă acțiune în forță, ceea ce duce la incidentul Sigonella. Italia, (membră fondatoare NATO în 1949, alături de USA) avea un pact secret de neagresiune cu teroriștii palestinieni. Abu Abbas, mastermind-ul acelui hijack se afla în avion pe aeroportul Sigonella când trupele americane au aterizat fără autorizație (italienii refuzaseră predarea lui Abbas) pentru a-l prinde dead or alive. Carabineri înconjuraseră avionul pentru a-l proteja și aveau ordin să folosească forța letală. De cealaltă parte USA trimsieseră Delta Force care la rândul lor aveau ordin de folosire a forței letale. Un adevărat strand-off între două țări fondatoare ale NATO. Abbas reușește să decoleze fiind urmărit de 3 avioane americane care decolaseră de pe Sigonella fără autorizație. Într-un final Abbas scapă prin Yugoslavia.

-1999 Bombardamentele din Yugoslavia - cu greu s-a obținut acordul celor 19 state membre NATO, a fost obținut în unele cazuri prin presiuni și chiar șantaj. Și a fost și un bypass UN.

-articolul 5 a fost invocat după 9/11 și la fel cu greu s-a obținut unanimitate. Franța a fost cea mai problematică națiune. De altfel Franța a criticat crunt decizia României de suport total față de US și a dus la amânarea cu 1 an a intrării în NATO.

-în timpul războiului din Afghanistan-Iraq birocrația din interiorul NATO a dus la situații tragice când trupele aliate au fost prinse în ambushes și friendly fire. Am niște povești teribile de la veterani canadieni și britanici....

E important de subliniat că articolul 5 nu obligă statele membre la o acțiune decisivă și coordonată. El spune doar că, dacă este activat, fiecare țară trebuie să acționeze așa cum crede de cuviință. În practică, asta înseamnă că solidaritatea nu este niciodată garantată, iar acțiunile pot fi fragmentate sau întârziate. Și de asemenea nu înseamnă că toate statele vor răspunde printr-o acțiune militară.

De aceea am susținut mereu că România trebuie să se lege strâns de Statele Unite. Parteneriatul cu SUA este mult mai concret și predictibil decât orice articol din NATO. Și pentru că discuțiile sunt actuale, da, România trebuie să facă lobby pentru prezența rachetelor nucleare americane pe teritoriul său. Focoasele nucleare nu sunt doar simbolice; ele reprezintă garanția zero a securității naționale.

La 4 februarie 2026, militari ai United States Army, încadrați în Joint Company Blavens, parte a Task Force Brawler din cadrul 3rd Combat Aviation Brigade, au desfășurat calificări FRIES (Fast Rope Insertion/Extraction System) pentru echipaje de luptă SWCC la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, România.

Antrenamentul a vizat echipaje ale Navy Special Warfare Combat Crewman (SWCC), specializate în operațiuni maritime speciale. Sistemul FRIES este utilizat pentru inserarea sau extragerea rapidă a personalului din elicopter, în zone unde aterizarea nu este posibilă – fie din cauza terenului, fie a condițiilor tactice. Tehnica presupune coborârea pe frânghii rapide, fără ca aeronava să atingă solul, reducând astfel timpul de expunere și riscurile operaționale.

Cine sunt unitățile implicate?

3rd Combat Aviation Brigade (3rd CAB) este o brigadă de aviație de luptă a armatei americane, cunoscută pentru participarea la operațiuni în Irak și Afganistan în cadrul rotațiilor post-9/11. Brigada operează elicoptere de atac, transport și sprijin logistic, asigurând mobilitate aeriană și sprijin direct pentru forțele terestre. De-a lungul ultimelor două decenii, unitățile sale au acumulat experiență semnificativă în teatre de operații active, în special în misiuni de asalt aerian și evacuare medicală în condiții de luptă.

Task Force Brawler reprezintă o structură operațională constituită în jurul brigăzii, adaptată pentru misiuni specifice într-un teatru regional. Astfel de task force-uri sunt flexibile și pot integra componente de aviație, logistică și comandă-control, în funcție de cerințele misiunii.

Joint Company Blavens, componentă a acestui dispozitiv, face parte din elementele tactice dislocate pentru rotația din Europa. Deși companiile individuale pot avea o identitate mai puțin cunoscută publicului larg, ele sunt integrate într-un lanț operațional cu experiență de luptă reală, rezultat al misiunilor desfășurate în ultimele două decenii.

În ceea ce privește echipajele SWCC, acestea aparțin comunității de operațiuni speciale maritime a SUA, fiind specializate în infiltrări și extrageri rapide pe căi navigabile sau de coastă, adesea în coordonare cu forțe speciale.

Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu a devenit în ultimii ani un nod strategic major pentru prezența americană pe flancul estic al NATO. Antrenamentele comune precum cel din 4 februarie 2026 reflectă accentul pus pe interoperabilitate – capacitatea forțelor americane și aliate de a opera împreună rapid și eficient.

Calificările FRIES nu sunt simple exerciții tehnice. Ele presupun sincronizare perfectă între echipajele aeriene și trupele inserate, disciplină operațională și standarde ridicate de siguranță. Faptul că astfel de antrenamente au loc în România indică nivelul de încredere și importanța strategică a regiunii.

Dincolo de aspectul tactic, astfel de activități ilustrează profunzimea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite. Prezența rotațională a unităților americane, antrenamentele comune și investițiile în infrastructură militară consolidează postura de descurajare și apărare colectivă pe flancul estic al Alianței.

Într-un context regional marcat de incertitudine, cooperarea militară româno-americană nu este doar simbolică. Ea se traduce în interoperabilitate reală, în proceduri comune și în capacitatea de reacție rapidă. Exercițiul FRIES de la Mihail Kogălniceanu este un exemplu concret al modului în care parteneriatul strategic funcționează în practică – prin pregătire, profesionalism și prezență constantă.

 Pe verso-ul fotografiei stă scris simplu: „1939 – Piesa «Clown» pe scena Studio a Teatrului Național. În rolurile principale: Finteșteanu, Brădescu și Fifi Mihailovici.” O notă scurtă, dar suficientă pentru a deschide o întreagă lume – Bucureștiul teatral din ajunul războiului.

Suntem în 1939. Europa trăiește ultimele luni de echilibru fragil. În București, însă, luminile scenei sunt aprinse. În clădirea monumentală a Teatrul Național din București, inaugurată în 1852 pe Calea Victoriei, publicul continuă să vină la spectacole, criticii scriu cronici, iar actorii își spun replicile cu aceeași intensitate ca întotdeauna. Nimeni nu știe cât de repede se va schimba lumea.

Fotografia surprinde un moment de tensiune scenică. Două personaje masculine par angajate într-un dialog grav, aproape confruntațional. În penumbră, o prezență feminină, elegantă și fragilă, completează tabloul. Lumina cade dur, expresionist, modelând fețele și decorul interior. Este un teatru al emoției și al contrastelor.

În distribuție îl regăsim pe Ion Finteșteanu, unul dintre marii actori ai secolului XX. În 1939, Finteșteanu era deja o prezență solidă a Naționalului, cunoscut pentru forța și precizia jocului său. Cariera lui avea să traverseze decenii și regimuri, dar aici îl vedem într-un moment de maturitate artistică interbelică.

Alături de el este menționat Brădescu – nume care apare în distribuțiile vremii, deși fără prenume pe fotografie identificarea exactă rămâne dificilă. Iar în rol feminin o regăsim pe Fifi Mihailovici, actriță activă în epocă, cunoscută pentru eleganța și prezența sa scenică.

Piesa „Clown” este asociată cel mai frecvent cu dramaturgul V. I. Popa, autor important al teatrului românesc interbelic. Textele lui îmbinau adesea ironia cu dramatismul, explorând ipocrizia socială, ratarea și condiția artistului. Figura clovnului – artist care zâmbește în timp ce ascunde o dramă – era, în 1939, aproape simbolică pentru o Europă care își purta încă masca de normalitate.

Spectacolul s-a jucat pe scena Studio a Naționalului. Această sală nu era o instituție separată, ci un spațiu integrat în clădirea istorică de pe Calea Victoriei. Mai mică decât sala mare, Studio-ul permitea montări mai intime, texte contemporane și formule regizorale mai îndrăznețe. Publicul era mai aproape de actori, respira odată cu ei. Pentru o piesă precum „Clown”, cu tensiune psihologică și conflict interior, acest cadru era ideal.

Clădirea veche a Teatrului Național avea să fie grav avariată în bombardamentele din 1944 și apoi demolată. Odată cu ea au dispărut și spațiile originale, inclusiv Studio-ul interbelic. Fotografia aceasta devine, astfel, nu doar o imagine de spectacol, ci o mărturie a unui loc care nu mai există.

Privind astăzi această scenă din 1939, avem sentimentul că asistăm la ultima stagiune a unei lumi. Actorii își joacă rolurile, publicul aplaudă, criticii comentează. Dincolo de ziduri, însă, istoria se pregătește să intre în scenă cu o forță incomparabil mai mare.