În anul 1932, în România este organizat un concurs național de arhitectură pentru realizarea unui sediu modern al Institutului de Igienă, concurs câștigat de arhitecta Henrieta Delavrancea-Gibory, al cărei proiect funcționalist a fost construit și există și astăzi.

Mult mai spectaculoasă din punct de vedere vizual a fost însă propunerea arhitectului Ion Terușeanu, rămasă neconstruită, dar păstrată în schițele de epocă. Proiectul său imagina un imobil monumental, conceput într-un limbaj art deco puternic, cu volume masive, retrageri succesive și un accent clar pe verticalitate și simbolism urban.

Fațada propusă de Terușeanu se remarcă prin ritmul sever al ferestrelor, pilaștrii verticali supradimensionați și colțurile tratate ca volume dominante, elemente care trimit direct la marile tendințe art deco europene și americane ale anilor ’20 și ’30. Clădirea nu era gândită doar ca un spațiu funcțional, ci ca un adevărat manifest al modernității, autorității științei și progresului urban.

Privită astăzi, schița impresionează prin ambiție și forță plastică. Este genul de proiect care ar fi schimbat radical imaginea zonei și ar fi adăugat Bucureștiului o piesă de arhitectură comparabilă cu marile edificii publice art deco din Paris, Berlin sau New York. Propunerea lui Ion Terușeanu reflectă o perioadă în care arhitectura românească experimenta, îndrăznea și căuta să se afirme la nivel internațional.

Deși nu a fost ales pentru execuție, proiectul rămâne un exemplu remarcabil de arhitectură vizionară interbelică și o dovadă a nivelului ridicat al dezbaterii profesionale din România anilor ’30, unde funcționalismul și art deco-ul coexistau și concurau pentru definirea orașului modern.

___________

Reconstrucție cu ajutorul Google Gemini AI

În anul 1910, la șantierele navale din Glasgow, era lansată la apă nava SS Kursk, parte a unei serii de patru pacheboturi cunoscute sub numele simbolic de „bijuteriile Mariei Feodorovna”, Dagmara a Danemarcei, împărăteasa Rusiei. Deși construcția era finalizată devreme, botezul oficial al navei a avut loc abia în 1919, la Istanbul, într-un context geopolitic complet schimbat de Primul Război Mondial.

SS Kursk era o navă impunătoare pentru vremea sa. Avea o lungime de 137 de metri, o lățime de 17 metri, un deplasament de aproximativ 15.000 de tone și putea atinge o viteză maximă de 14 noduri. La bord putea transporta până la 800 de pasageri, deserviți de un echipaj format din aproape 290 de membri, ceea ce o plasa în categoria marilor pacheboturi de pasageri ale începutului de secol XX.

 Ați observat recent un gigant al cerului pe pista bazei de la Mihail Kogălniceanu și v-ați întrebat ce caută echipa de fotbal american New England Patriots în România? Ei bine, răspunsul este o combinație fascinantă între sportul de performanță și logistica militară globală.

Deși avionul poartă cu mândrie culorile albastru, alb și roșu, alături de logo-ul celebrei echipe din NFL, prezența sa la noi în țară nu are legătură cu vreun meci de fotbal american. New England Patriots deține două astfel de aeronave Boeing 767-300ER, însă atunci când jucătorii nu sunt în deplasare, aceste avioane nu stau degeaba în hangar. Ele sunt operate de Omni Air International, o companie specializată în zboruri charter, care are contracte extinse cu Departamentul Apărării al Statelor Unite.

Așadar, motivul principal pentru care acest „Air Force Patriots” a aterizat la Constanța este transportul de trupe sau echipamente. Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu este un punct strategic esențial pe flancul estic al NATO, servind drept hub logistic major pentru rotația forțelor americane în regiune. În contextul exercițiilor militare constante și al prezenței întărite a aliaților, avioanele de mare capacitate precum acest Boeing 767 sunt folosite frecvent pentru a aduce soldați americani din baze aflate în Statele Unite sau din alte locații din Europa, cum ar fi Germania.

Este un contrast vizual puternic: o aeronavă simbol a divertismentului și a sportului american, parcată într-o zonă de operațiuni militare stricte. Totuși, această practică este una eficientă – în loc să zboare goale, avioanele echipei contribuie la mobilitatea armatei americane.

Așadar, data viitoare când vedeți logo-ul Patriots pe cerul Dobrogei, să știți că la bord nu se află vedetele din NFL, ci probabil militari care vin să își îndeplinească misiunea în cadrul parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite.

 Anul este 1935. Suntem pe litoralul românesc, într-o perioadă în care Eforie Nord devenea „perla” modernismului la Marea Neagră. Aici, printre vile elegante și briza sărată, Casa de Credit P.T.T. inaugura o bijuterie arhitecturală uitată astăzi de mulți: Căminul Maritim P.T.T.

Această instituție, cunoscută în epocă în special pentru creditele acordate în zona construcțiilor, nu a ridicat doar un simplu hotel, ci un adevărat simbol de stil. Proiectat de arhitectul Remus Iliescu, imobilul era o declarație de dragoste adusă stilului Art Deco. Cu un regim de înălțime discret, parter și etaj, clădirea emana eleganța sobră și liniile clare specifice perioadei interbelice.

Imaginați-vă configurația de atunci: 37 de camere primitoare la etaj, iar la parter, un restaurant și un bar care formau inima socială a clădirii. Dar adevăratul lux nu se oprea la pereții de piatră. Căminul era îmbrățișat de o grădină superbă, un domeniu verde de aproape 3.000 de metri pătrați, unde liniștea era la ea acasă.

Amplasarea nu era nici ea întâmplătoare: se afla chiar lângă celebrul Grand Hotel, clădirea care astăzi poartă numele de Efosan, formând împreună un nucleu al rafinamentului de pe malul mării.

Din păcate, istoria nu a fost blândă cu opera lui Remus Iliescu. Odată cu schimbarea regimului și venirea comunismului, estetica burgheză a căzut în dizgrație. Imobilul a fost parțial demolat, pierzându-și grădina și integritatea originală pentru a face loc noilor sistematizări ale litoralului de masă.

Astăzi, Căminul Maritim P.T.T. rămâne o fantomă elegantă în memoria arhitecturală a orașului. O poveste despre o lume care știa să îmbine funcționalitatea administrativă cu frumusețea absolută a designului interbelic.

 Imagini rare surprind Expoziția brâncovenească organizată în anul 1934 la Arhivele Statului, un eveniment de referință pentru cultura istorică românească din perioada interbelică.

Într-un moment de redescoperire și valorizare a trecutului național, colecționarii bucureșteni ai epocii au conlucrat pentru realizarea unei expoziții dedicate domnitorului Constantin Brâncoveanu. Pentru organizarea acestui demers cultural de amploare a fost ales istoricul și cercetătorul Emil Vârtosu, o figură respectată în mediul academic și muzeal al vremii.

Expoziția a reunit atât lucrări originale, cât și reproduceri după picturi reprezentându-l pe Constantin Brâncoveanu, alături de numeroase obiecte care i-au aparținut domnitorului și membrilor familiei sale. Piese de cult, obiecte decorative, documente și artefacte cu valoare simbolică au fost expuse publicului, oferind o imagine coerentă asupra epocii brâncovenești și a rafinamentului cultural specific acesteia.

Spațiul Arhivelor Statului a devenit, pentru o perioadă, un loc de întâlnire între istorie, memorie și identitate națională. Expoziția din 1934 nu a fost doar un eveniment muzeal, ci și o declarație culturală, prin care elitele interbelice au reafirmat importanța moștenirii brâncovenești în construcția conștiinței istorice românești.

Imaginile de la vernisajul de sculptură al Celinei Emilian, organizat în anul 1932, surprind nu doar un eveniment artistic, ci și afirmarea unei personalități esențiale a artei moderne românești.

Celine Emilian a fost, fără îndoială, una dintre reprezentantele de top ale mișcării artistice feminine din România interbelică, într-o perioadă în care afirmarea femeilor în artele plastice era departe de a fi un drum ușor. Formată la Paris, în atelierele marelui sculptor Antoine Bourdelle, artista și-a construit un limbaj plastic solid, ancorat în modernismul european, dar păstrând o sensibilitate proprie.

Deși se stabilește în România, Celine Emilian își păstrează atelierul din Paris, orașul luminilor, rămânând conectată la marile curente artistice ale vremii. Mai mult, în anii ’30, își deschide un atelier și la Roma, confirmând recunoașterea internațională de care se bucura și mobilitatea rar întâlnită pentru un artist român al epocii.

Un reper major al operei sale este lucrarea „Angela”, piesă care se află expusă permanent într-unul dintre cele mai prestigioase muzee de artă din lume, Tate din Londra. Prezența acestei sculpturi într-o astfel de instituție confirmă valoarea artistică a Celinei Emilian și locul său legitim în patrimoniul cultural european.

Vernisajul din anul 1932 rămâne, astfel, nu doar un moment de istorie artistică, ci o mărturie a forței creatoare feminine și a contribuției României la arta modernă internațională. Evenimentul a avut loc în galeria de artă a clădirii Cartea Românească din București, un spațiu cultural emblematic al epocii interbelice, care a găzduit numeroase manifestări artistice de referință.

La început de februarie 2026, la Centrul de Instruire Smârdan, forțele terestre ale Statelor Unite și ale României au demonstrat, încă o dată, că parteneriatul strategic dintre cele două țări nu este doar un concept diplomatic, ci o realitate militară solidă, testată pe teren.

Antrenamentul comun din 1 februarie a avut ca obiectiv creșterea interoperabilității și a capacității de reacție în scenarii reale de luptă. Militari români și americani au lucrat cot la cot, folosind proceduri comune, comunicații integrate și tactici moderne, exact așa cum ar face într-o situație reală de criză pe flancul estic al NATO.

Un element central al exercițiului a fost prezența tancurilor americane M1A2 Abrams, considerate de decenii un etalon al fiabilității și al superiorității tehnologice. Rezistența lor în condiții dificile, puterea de foc și capacitatea de a opera eficient alături de forțe aliate confirmă de ce Abrams rămâne unul dintre cele mai respectate tancuri din lume. Pentru militarii români, lucrul direct cu această platformă înseamnă experiență practică valoroasă și un pas înainte în adaptarea la standardele occidentale.

La exercițiu au participat și militari din celebra 1st Infantry Division a Armatei SUA, cunoscută sub numele de „Big Red One”. Este cea mai veche divizie activă a armatei americane, cu un istoric impresionant, de la Primul Război Mondial, la debarcarea din Normandia, până la operațiuni moderne în Irak și Afganistan. Prezența acestei unități la Smârdan adaugă greutate simbolică și profesională antrenamentului, demonstrând nivelul de încredere acordat României ca aliat strategic.

Astfel de exerciții nu sunt doar despre tehnică și tactică. Ele sunt despre încredere, despre predictibilitate și despre capacitatea de a acționa împreună atunci când securitatea regională o cere. România nu este doar un beneficiar al securității NATO, ci un contributor activ, respectat și implicat.

Într-o lume tot mai instabilă, parteneriatul România–Statele Unite rămâne un pilon de stabilitate. Antrenamentele comune, investițiile în apărare și cooperarea constantă arată clar că acest parteneriat nu este conjunctural, ci strategic, pe termen lung. Iar la Smârdan, acest lucru nu s-a spus în comunicate, ci s-a demonstrat, pas cu pas, pe teren.

 În 1936, Bucureștiul era un oraș al contrastelor fascinante și al unei efervescențe culturale greu de egalat. Cunoscut drept „Micul Paris”, orașul nu împrumutase doar arhitectura capitalei franceze, ci și spiritul ei artistic. Această fotografie, păstrată ca o capsulă a timpului, surprinde un moment de vârf al relațiilor culturale româno-franceze: banchetul oferit de Sindicatul Artiștilor Lirici și Dramatici din România în onoarea actorilor de la Comédie-Française.

Turneul din 1936 al Comediei Franceze la București nu a fost doar o serie de spectacole, ci un eveniment diplomatic de prim rang. Trupa franceză, cea mai veche și mai prestigioasă instituție teatrală din lume, era privită cu o venerație aproape sacră în societatea românească. La acea vreme, teatrul autohton era reprezentat de figuri monumentale precum Maria Filotti, președinta Sindicatului Artiștilor, care a fost forța motrice din spatele acestor schimburi culturale, militând activ pentru recunoașterea internațională a talentului românesc.

Alegerea locului pentru acest eveniment nu a fost întâmplătoare. Sala de banchete a Cercului Militar Național reprezenta culmea prestigiului în epocă. Cu coloanele sale masive și decorul somptuos, edificiul oferea cadrul perfect pentru a demonstra oaspeților francezi că România era o națiune europeană rafinată și ospitalieră. Detaliile din imagine — aranjamentele florale bogate și rigoarea ținutelor de seară — trădează un protocol strict, specific recepțiilor oferite marilor personalități ale continentului.

La această masă se aflau, cel mai probabil, nume care au scris istoria scenei: actori români de talia lui Ion Manolescu sau Lucia Sturdza-Bulandra, alături de exponenți ai culturii franceze precum Jean Yonnel — actor de origine română devenit societar al Comediei Franceze, care a servit adesea drept punte între cele două patrii ale sale. În acea seară, limbile română și franceză s-au împletit în discursuri despre arta dramatică și despre rezistența culturii în fața tensiunilor politice care începeau deja să umbrească orizontul Europei.

Însemnarea de pe spatele fotografiei ne amintește de rolul crucial pe care Sindicatul Artiștilor îl avea în acea perioadă, funcționând nu doar ca organizație profesională, ci ca un garant al demnității artistice. Această imagine rămâne una dintre ultimele mărturii ale unei lumi interbelice aflate la apogeu, înainte ca al Doilea Război Mondial să schimbe radical structura socială și culturală a țării. Banchetul din 1936 este, în esență, un pact de prietenie semnat prin artă, o dovadă a timpului în care Bucureștiul dialoga de la egal la egal cu Parisul.