Muzeul de Artă Populară Constanța a găzduit vineri, 13 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Dobrogea. Povești ascunse de timp”, un proiect expozițional care readuce în atenția publicului fragmente mai puțin cunoscute din istoria provinciei, prin intermediul unor obiecte vechi, documente și fotografii de epocă.

Expoziția propune o incursiune în trecutul Dobrogei de după anul 1878, momentul revenirii provinciei la România, și dezvăluie povești păstrate în obiecte aparent mărunte, dar cu o importantă valoare istorică și documentară. Piesele provin din colecția privată a lui Georgian Anghel și oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi oameni, locuri și evenimente care au contribuit la transformarea regiunii.

Printre exponatele care atrag atenția se numără câteva jetoane folosite pentru plata muncitorilor de la cariera de granit din zona dealului Iacobdeal, situat lângă localitatea Turcoaia, în județul Tulcea. Un detaliu mai puțin cunoscut este că, în anul 1902, dealul Iacobdeal purta numele de „Muntele Carol I”. Jetoanele, alături de fotografiile de epocă, ilustrează o practică economică specifică vremurilor și readuc în atenție activitatea industrială din Dobrogea de la începutul secolului al XX-lea.

Un alt capitol important al expoziției este dedicat marilor proiecte de modernizare și dezvoltare a provinciei. Medaliile comemorative expuse amintesc de construirea podului de la Cernavodă, de modernizarea portului Constanța, de amenajarea Brațului Sulina și de cercetările arheologice coordonate de Grigore Tocilescu. Fiecare dintre aceste obiecte devine o mărturie a unor momente importante din evoluția Dobrogei și a eforturilor de transformare a regiunii după 1878.

Expoziția include și o serie de timbre emisă în anul 1928, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la revenirea Dobrogei la România. Acestora li se alătură brevetele originale ale locotenentului Sava Radu, șeful Muzicii Militare, care s-a remarcat în timpul Primului Război Mondial, în luptele de la Topraisar. Prin reunirea acestor obiecte și documente, „Dobrogea. Povești ascunse de timp” oferă o perspectivă aparte asupra istoriei locale. Nu este doar o prezentare de piese de colecție, ci o invitație de a privi trecutul prin mărturii concrete, de a descoperi detalii mai puțin cunoscute și de a înțelege mai bine transformările prin care a trecut provincia.

Expoziția poate fi vizitată la Muzeul de Artă Populară Constanța până la data de 13 decembrie 2026, oferind publicului ocazia de a explora poveștile ascunse în obiectele care au traversat timpul.

 Galeria de Artă din Constanța a găzduit în această seară, joi, 12 noiembrie 2026, vernisajul expoziției colective de artă vizuală „CONVERGENȚE”, un eveniment organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Constanța 1, care a adus în fața publicului diversitatea și bogăția creației artistice contemporane.

Expoziția reunește lucrări semnate de artiști membri ai filialei și propune o întâlnire între universuri plastice distincte, între tehnici, stiluri și moduri diferite de a privi și interpreta realitatea. Fiecare lucrare își păstrează identitatea și expresivitatea proprie, contribuind, în același timp, la construirea unui dialog vizual amplu, în care diferențele devin puncte de întâlnire.

 Deși nu am reușit să ajung la vernisaj, am trecut ulterior să vizitez expoziția „Arh. Haralamb Georgescu – orizonturi moderniste între România și SUA”, deschisă la Galeria Mincu din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.

Am aflat despre Harlan Georgesco și proiectele sale din Statele Unite în urmă cu mulți ani, prin prisma pasiunii mele pentru stilul Mid-Century Modern și pentru arhitectura modernistă americană. Numele său mi-a atras atenția tocmai prin proiectele realizate în California, care se înscriu în universul arhitectural pe care îl urmăresc și îl apreciez. Vizitarea acestei expoziții mi-a oferit însă o perspectivă mult mai amplă asupra activității sale. Am descoperit numeroase proiecte realizate în România interbelică, unele de o anvergură impresionantă, precum ansamblul de locuințe destinat angajaților SART, dar și o activitate profesională mult mai complexă decât cea pe care o cunoșteam din perioada americană.

În articol am ales să includ doar câteva imagini din expoziție, fără să dezvălui prea mult din bogăția materialului prezentat. Vă îndemn însă să o vizitați și să descoperiți documentele, planșele, fotografiile și proiectele care recompun parcursul acestui arhitect remarcabil. Expoziția poate fi vizitată până la 19 noiembrie 2026, la Galeria Mincu.

 Superba vilă istorică în care își desfășoară activitatea Galeria Madrigal s-a dovedit neîncăpătoare luni, 2 noiembrie, pentru numeroșii iubitori de cultură, istorie și patrimoniu care au participat la lansarea volumului „Principesa Ileana a României. O viață între două lumi”, semnat de istoricul Narcis Dorin Ion și apărut la Editura Vremea.

A fost o seară dedicată istoriei, memoriei și emoției, o întâlnire cu fascinanta lume a Familiei Regale a României și, mai ales, cu destinul impresionant al Principesei Ileana – o personalitate complexă, a cărei viață s-a desfășurat între două lumi, între datorie și credință, între România natală și exil.

Volumul semnat de Narcis Dorin Ion ne invită să descoperim nu doar parcursul unei prințese, ci și omul din spatele titlului regal, cu trăirile, încercările, speranțele și puterea sa de a merge mai departe, indiferent de vitregiile istoriei.

Despre carte și despre personalitatea Principesei Ileana au vorbit Acad. Georgeta Filitti, prof. univ. dr. Ioan Opriș, Silvia Colfescu, Odilia Roșianu și autorul, Narcis Dorin Ion, fiecare aducând o perspectivă valoroasă asupra acestei personalități remarcabile și asupra contextului istoric în care s-a desfășurat viața sa.

Atmosfera caldă și elegantă a Galeriei Madrigal a completat în mod fericit întâlnirea dintre public și istorie, transformând lansarea într-un eveniment cultural deosebit. Interesul extraordinar al celor prezenți a confirmat încă o dată că poveștile autentice despre Familia Regală și despre personalitățile care au marcat istoria României continuă să trezească emoție și fascinație.

Seara s-a încheiat cu o sesiune de autografe, prilej pentru participanți de a se întâlni cu autorul și de a lua acasă un volum care readuce în atenție un destin aparte.

Volumul poate fi comandat aici:

Principesa Ileana o viață între două lumi

 Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța a găzduit vineri, 16 octombrie 2026, o întâlnire cu poetul, eseistul, traducătorul, jurnalistul și diplomatul Dinu Flămând, una dintre vocile importante ale poeziei românești contemporane. Evenimentul a oferit publicului prilejul de a descoperi parcursul literar și profesional al unui scriitor a cărui biografie se împletește cu momente semnificative din istoria recentă a României.

Întâlnirea, desfășurată în Sala de Evenimente a bibliotecii, a adus în prim-plan personalitatea unui autor care a traversat experiențe definitorii pentru viața culturală și intelectuală românească, de la afirmarea în mediul literar clujean până la activitatea jurnalistică desfășurată în Franța și reprezentarea României în plan diplomatic.

Dinu Flămând s-a numărat printre fondatorii cenaclului și ai revistei „Echinox” din Cluj, publicație care a avut un rol important în formarea și afirmarea mai multor generații de scriitori români. Parcursul său profesional a fost marcat și de momente dificile. În 1971, a fost mutat disciplinar de la Centrala Cărții după ce a refuzat să participe la epurarea ideologică a unor volume. În anii 1980, s-a stabilit la Paris, de unde a criticat regimul comunist prin intervenții în presă și la radio. Între 1989 și 2009, a fost jurnalist la Radio France Internationale, contribuind la transmiterea informațiilor și a ideilor într-o perioadă de transformări majore pentru societatea românească. Ulterior, a activat în diplomație, reprezentând România la Organizația Internațională a Francofoniei. Aceste experiențe au conturat profilul unui intelectual pentru care literatura, libertatea de expresie și responsabilitatea publică au rămas repere esențiale.

Opera lui Dinu Flămând ocupă un loc important în literatura română contemporană, iar activitatea sa de traducător contribuie la apropierea dintre spații culturale diferite. Traducând din franceză, spaniolă, italiană și portugheză, autorul a construit punți între literatura română și cea universală. Valoarea creației sale a fost recunoscută prin numeroase distincții. În 2011, a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru întreaga operă. De-a lungul carierei, a beneficiat de burse de creație în Statele Unite ale Americii, Portugalia, Franța, Italia și Brazilia. De asemenea, i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Prezența lui Dinu Flămând la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța a reprezentat o oportunitate de apropiere de poezia contemporană și de reflecție asupra relației dintre literatură, istorie și libertatea de exprimare Astfel de întâlniri consolidează rolul bibliotecii ca spațiu al dialogului cultural, în care scriitorii și cititorii se pot întâlni, pot împărtăși idei și pot descoperi noi perspective asupra literaturii și lumii în care trăim. Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, și susținut de Ameropa Grains S.A.

 Personalitatea și moștenirea academică a profesorului Valentin Ciorbea, unul dintre cei mai importanți istorici ai Dobrogei, au fost evocate în cadrul mesei rotunde „Valentin Ciorbea: Magistru și mentor. O viață dedicată Dobrogei”, organizată joi, 15 octombrie, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la nașterea sa.

Evenimentul a reunit colegi, foști studenți și cititori care au rememorat activitatea și contribuția unui om dedicat cercetării, educației și valorificării istoriei locale. Discuțiile au readus în atenție personalitatea unui profesor care a contribuit semnificativ la cunoașterea trecutului Constanței, al portului său și al Dobrogei moderne.

Puțini istorici au cercetat și au scris atât de mult despre Constanța, portul său și evoluția Dobrogei precum profesorul Valentin Ciorbea. Prin numeroasele sale volume și studii, acesta a documentat transformările istorice, economice și sociale ale regiunii, oferind generațiilor de cititori și cercetători repere esențiale pentru înțelegerea trecutului.

Printre lucrările sale se numără „Evoluția Dobrogei între 1918–1944”, „Portul Constanța de la antichitate la mileniul III” și „Dobrogea 1878–2008. Orizonturi deschise de mandatul european”. Activitatea sa editorială a cuprins zeci de volume dedicate istoriei portului, marinei, Canalului Dunăre–Marea Neagră și personalităților care au marcat evoluția acestor locuri. Totodată, profesorul Valentin Ciorbea a avut un rol important în publicarea amintirilor din închisoare ale contraamiralului Horia Macellariu, contribuind la valorificarea unor mărturii istorice relevante. 

Dincolo de activitatea de cercetare, Valentin Ciorbea s-a remarcat printr-o carieră didactică dedicată formării tinerilor. A predat la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și la Universitatea „Ovidius” din Constanța, unde a contribuit la pregătirea unor generații de studenți și la dezvoltarea interesului pentru studiul istoriei.

Implicarea sa în viața academică s-a reflectat și în inițierea revistelor „Orizonturi istoriografice” și „Misiunea”, publicații care au susținut cercetarea și dialogul în domeniul istoriei. Pentru activitatea sa, profesorul a primit numeroase recunoașteri, printre care Premiul „Mihail Kogălniceanu” al Academiei Române.

Masa rotundă organizată la 15 octombrie a reprezentat un prilej de rememorare și de recunoaștere a unei contribuții științifice și umane deosebite. Prin intervențiile participanților, au fost readuse în atenție atât rezultatele cercetărilor sale, cât și rolul pe care l-a avut în formarea studenților și în consolidarea comunității istorice din Constanța.

La împlinirea a 80 de ani de la nașterea sa, memoria profesorului Valentin Ciorbea rămâne strâns legată de istoria Dobrogei și de oamenii care au ales să o cerceteze și să o transmită mai departe. Cărțile, studiile și generațiile de discipoli formate de-a lungul carierei sale reprezintă o moștenire durabilă, care continuă să apropie publicul de trecutul și identitatea acestei regiuni.

 Șeful Statului Major al Forțelor Terestre Române, general-locotenent Ciprian Marin, a fost prezent în perioada 24–25 septembrie 2026 la Fort Hood, Texas, unde a observat activități de instruire alături de conducerea 1st Cavalry Division – „First Team” a Armatei Statelor Unite. Vizita a avut în centrul său teme esențiale pentru pregătirea forțelor terestre moderne: războiul blindat, nivelul de pregătire pentru luptă și interoperabilitatea dintre armatele partenere.

Prezența generalului Ciprian Marin la una dintre cele mai importante instalații militare americane dedicate forțelor terestre reprezintă mai mult decât o vizită de curtoazie. Discuțiile cu liderii diviziei americane au vizat tocmai acele domenii în care cooperarea dintre armatele NATO trebuie să fie cât mai concretă: modul de instruire, pregătirea pentru operații de mare intensitate și capacitatea unităților de a acționa împreună într-un scenariu real.

1st Cavalry Division, cunoscută drept „First Team”, este una dintre formațiunile emblematice ale Armatei SUA. Istoria sa începe în 1921, când era o divizie de cavalerie călare. În timp, a trecut prin transformări majore, devenind o forță blindată modernă. Astăzi, divizia este prezentată de U.S. Army drept principala sa forță blindată și dispune de trei brigade blindate de luptă, un regiment de cavalerie, artilerie divizionară, aviație de cavalerie și o brigadă de sprijin. Misiunea sa este de a putea desfășura forțe pregătite de luptă pentru descurajarea sau înfrângerea adversarilor oriunde în lume.

Istoria „First Team” este legată de unele dintre cele mai importante conflicte militare ale ultimului secol. Divizia a luptat în Al Doilea Război Mondial, războiul din Coreea, Vietnam, primul război din Golf, dar și în operațiile din Irak și Afganistan. În Vietnam, de exemplu, a fost transformată într-o forță aeromobilă, iar ulterior a revenit la Fort Hood ca formațiune care combina capacități de blindate, cavalerie și mobilitate aeriană.

Iar aici intervine importanța Fort Hood, instalație militară cu o suprafață de aproximativ 218.000 de acri, în Texas. Înființat în 1942 ca centru pentru instruirea și testarea unităților antitanc, Fort Hood a devenit unul dintre cele mai importante centre americane pentru instruirea forțelor grele. III Armored Corps își are aici cartierul general, iar între formațiunile sale se află și 1st Cavalry Division.

Fort Hood are, de altfel, o legătură istorică puternică cu pregătirea forțelor blindate americane. III Armored Corps, al cărui istoric datează din Primul Război Mondial, a avut de-a lungul timpului un rol major în operațiile terestre americane și în consolidarea capacității NATO de descurajare. Armata SUA descrie în prezent acest corp de armată prin patru direcții majore: letalitate, pregătire, modernizare și oameni.

Pentru România, astfel de contacte sunt importante într-un moment în care apărarea flancului estic al NATO presupune nu doar echipamente moderne, ci și capacitatea aliaților de a opera împreună. Iar această interoperabilitate se construiește prin exerciții, schimb de experiență, instruire comună și relații directe între structurile militare.

De altfel, cooperarea dintre 1st Cavalry Division și militarii români nu este una nouă. În 2024, militarii „First Team” au desfășurat în România activități de instruire pentru structuri românești, slovace și ungare, inclusiv pe teme precum operațiile la nivel de divizie și traversarea cursurilor de apă. Armata SUA a subliniat atunci că astfel de activități contribuie la consolidarea interoperabilității dintre aliații NATO.

Într-un context de securitate în continuă schimbare, parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite rămâne una dintre componentele fundamentale ale securității României. Dincolo de schimbările politice, de ciclurile electorale sau de diferențele care pot apărea în plan diplomatic, cooperarea militară se bazează pe interese strategice de durată, pe apartenența comună la NATO și pe nevoia de a menține capacitatea de descurajare pe flancul estic.

Vizita generalului Ciprian Marin la Fort Hood transmite astfel un mesaj important: relația militară România–SUA continuă să fie construită la nivel operațional, prin instruire, interoperabilitate și pregătire comună pentru situații reale.

Parteneriatul strategic nu înseamnă doar declarații politice. Înseamnă oameni, unități, exerciții, proceduri comune și capacitatea de a acționa împreună atunci când securitatea o cere. Iar această dimensiune a relației dintre România și Statele Unite rămâne, în esență, solidă și de neclintit.

 În luna decembrie a anului 1936, cinematograful românesc consemna un moment important pentru dezvoltarea filmului documentar dedicat prezentării României. La Cinematograful „Scala” din București au fost proiectate primele filme documentare realizate pentru a surprinde, într-o formă cinematografică, realitățile, peisajele și potențialul turistic al țării. Evenimentul reprezenta una dintre primele manifestări organizate prin care imaginea României era construită și transmisă publicului prin intermediul filmului.

Proiecțiile erau legate de activitatea Oficiului Național de Turism, instituție care începea să utilizeze cinematografia ca instrument de promovare a țării. Filmul devenea astfel mai mult decât un simplu mijloc de divertisment: era folosit pentru documentare, propagandă turistică și prezentarea unor aspecte considerate reprezentative pentru România. În acest context, apariția acestor producții poate fi privită ca parte a unui proces mai amplu de modernizare a mijloacelor de promovare turistică și de construire a unei imagini cinematografice a țării.

Programul prezentat la Cinematograful „Scala” cuprindea trei producții. Prima dintre acestea, „Generația de mâine”, era catalogată drept film de propagandă al O.E.T.R. Cea de-a doua, „Colțuri din România”, era un film de propagandă turistică, orientat către prezentarea unor locuri și peisaje ale țării. În fine, „Bucureștii” continua aceeași direcție de promovare turistică, concentrând atenția asupra capitalei României și asupra elementelor sale considerate relevante pentru publicul spectator.

Importanța acestor filme nu trebuie privită exclusiv prin prisma conținutului lor cinematografic. În a doua jumătate a anilor 1930, filmul devenise un instrument modern de comunicare vizuală, capabil să ofere spectatorului o experiență imposibil de obținut prin intermediul materialelor tipărite. Un peisaj, un oraș, un monument sau o regiune puteau fi prezentate în mișcare, într-o succesiune de imagini care transforma promovarea turistică într-o experiență vizuală directă.

Proiectarea acestor filme la „Scala” dobândește o semnificație și mai interesantă dacă urmărim traseul lor de după premiera bucureșteană. În primele zile ale lunii ianuarie, producțiile au fost prezentate la Paris, la Automobile Club-ul Francez și la Societatea de Geografie, în fața unei asistențe numeroase. Publicul francez a urmărit cu viu interes imaginile consacrate frumuseților peisajului românesc, ceea ce demonstrează că aceste filme nu erau concepute doar pentru consumul intern.

Prin urmare, decembrie 1936 poate fi considerat un reper în istoria utilizării filmului documentar ca instrument de promovare a României. De la sala cinematografică bucureșteană până la instituțiile culturale și geografice din Paris, aceste producții au parcurs un drum care depășea simpla proiecție cinematografică. Ele participau la construirea unei imagini vizuale a României și la prezentarea acesteia unui public internațional.

Cele trei titluri — „Generația de mâine”, „Colțuri din România” și „Bucureștii” — reprezintă, în acest sens, nu doar începuturile unei anumite forme de propagandă cinematografică, ci și mărturii despre felul în care România anului 1936 începea să se prezinte pe sine prin intermediul imaginii în mișcare. Cinematograful devenea astfel o fereastră prin care peisajul românesc, orașele și proiectele instituțiilor naționale puteau fi descoperite atât de spectatorii din țară, cât și de cei din străinătate.

Despre acest eveniment, Demostene Botez scria în Revista România a ONT, anul II, nr. 1, ianuarie 1937: