O recentă postare a celor de La MiÈ›a Biciclista în care spuneau că stabilimentul nu este pentru toată lumea È™i nici nu își doresc să fie, a stârnit o adevărată mânie proletară. Eu nu mă număr nici printre „susÈ›inătorii fideli È™i nici printre criticii la fel de fideli” (ca să citez postarea). Sunt câteva aspecte care nu îmi plac, dar în acleaÈ™i timp sunt un milion de motive pentru care ador acel loc.
Uitându-mă pe profilurile celor care o (re)pun pe Mița la stâlpul infamiei nu pot să nu observ că e vorba de tot felul de așa ziși artiști, tot felul de personaje dubioase, majoritatea din mizerabila sferă (neo)comunistă. Oameni care în viața lor nu au clădit nimic spiritual, nu au construit nimic fizic.
E normal ca un loc, un grup, o experiență să nu fie pentru toată lumea. Avem standarde diferite, gândiri diferite, educaÈ›ii diferite. Și da unele sunt superioare altora. It's just facts. E normal să nu ne placă aceleaÈ™i lucruri, aceleaÈ™i tipuri de artă. Spre exemplu eu rămân credincios crezului meu că 90% dintre arta modernă e o mizerie. Dar nu am să cer niciodată să fie interzisă sau să fie boicotate expoziÈ›iile. To each his own. Not my cup of tea...nu mă duc. Marele Orson Welles spunea: „The enemy of art is the absence of limitations!”.
Dar dincolo de toate aceste aspecte mai mult sau mai puțin subiective, rămân lucrurile concrete. Iar ceea ce face Edmond Niculușcă acolo trebuie să fie un exemplu pentru mulți antreprenori. Să le luăm punctual:
-O ruină a devenit un icon al Bucureștiului
-Decorațiunile tematice de pe fațadă se bat de la egal cu ce vedem
prin Roma, Paris, Londra sau New York
-ÃŽntregul concept de la design la marketing este de nota 10
-Bucătăria este de nota 10 cu produse autentic franțuzești
-De puțin timp a demarat lucrările de reconstrucție a emblematicului cinematograf Marconi aducând specialiști care au lucrat la restaurarea celebrei Notre-Dame
Iar astea sunt fapte concrete care vorbesc de la sine.
P.S. - nu e nimic rău în a fi elitist, sau cum spun unii cu răutate – „snob”.








