În inima Bucureștiului de altădată, în Parcul Carol I, exista cândva un loc care îmbina arta, natura și mitul într-un mod aproape teatral. Se numea Grota Giganților — sau Grota Uriașilor — și, timp de mai bine de jumătate de secol, a fost una dintre cele mai spectaculoase creații artistice ale orașului. Construită ca piesă centrală pentru Expoziția Generală Română din 1906, grota nu era doar un decor, ci o declarație: Bucureștiul aspira la modernitate, rafinament și identitate culturală proprie.

Totul începea cu o viziune. Peisagistul francez Édouard Redont, împreună cu arhitectul Ștefan Burcuș, au imaginat un relief artificial spectaculos, animat de apă curgătoare și populat de sculpturi monumentale. Întregul ansamblu era inspirat din universul poetic al reginei Carmen Sylva, mai precis din „Legenda Jepilor”, o poveste care aducea în prim-plan forțele naturii și fragilitatea umană.

În acest decor prindeau viață personaje mitice. Cei doi Giganți, creați de Dimitrie Paciurea și Frederic Storck, dominau spațiul cu o prezență impunătoare, aproape protectoare. În contrast, „Frumoasa adormită”, realizată de Storck (și uneori atribuită în varianta de marmură lui Filip Marin), aducea o notă de vulnerabilitate și mister. Împreună, aceste sculpturi spuneau o poveste despre destin, protecție și echilibrul fragil dintre om și natură.

În spatele acestor forme monumentale se afla și o poveste umană neașteptată. Modelul care a inspirat siluetele giganților a fost Timotei Chiriloff, cunoscut drept Kirilov, fost marinar pe celebrul Revolta de pe Potemkin. Ajuns la București după acele evenimente, el a devenit un model apreciat al Școlii de Belle Arte, între 1905 și 1916. Trupul și expresivitatea lui au fost imortalizate nu doar în Grota Giganților, ci și în alte lucrări importante, de la portrete semnate de Jean Steriadi până la sculpturi alegorice precum Agricultura și Industria din Galați. Destinul său pare astăzi o punte între marile evenimente istorice și creațiile artistice care le supraviețuiesc.

Dar povestea grotei nu este doar una despre creație, ci și despre pierdere. În anii 1960, în plină transformare ideologică a orașului, Parcul Carol a fost rebotezat „Parcul Libertății”, iar spațiul a fost remodelat pentru a face loc Mausoleul Eroilor din Parcul Carol. Noua viziune urbană nu avea loc pentru simboluri considerate „nepotrivite”.

În loc să fie protejată, Grota Giganților a fost tratată ca un obstacol. A fost parțial demolată, dezmembrată și, în esență, ștearsă din peisajul cultural. Sculpturile au fost smulse din contextul lor și împrăștiate, inițial mutate în Muzeul Național de Artă (1963), iar apoi Giganții au fost mutați pe aleile parcului, iar „Frumoasa adormită” a fost exilată în Parcul Herăstrău. Apa — elementul care lega întreaga compoziție — a fost oprită definitiv, ca și cum povestea însăși trebuia redusă la tăcere.

Nu a fost o simplă degradare în timp, ci o demantelare deliberată. Un ansamblu artistic coerent a fost fragmentat, iar sensul său, pierdut. Astăzi, dacă te plimbi prin parc, îi poți întâlni pe cei doi Giganți. Stau încă acolo, dar fără povestea lor. În alt colț al orașului, „Frumoasa adormită” își continuă existența solitară. Grota, însă, ca spațiu complet, nu mai există. A rămas doar ca idee, ca memorie și ca avertisment. Pentru că uneori patrimoniul nu dispare din cauza timpului — ci din cauza deciziilor oamenilor.

„Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara?”, „Mână, birjar”, „Tot ce-i românesc nu piere” sau „Dă-mi gurița s-o sărut” sunt doar câteva dintre piesele interbelice nemuritoare înregistrate de marele Jean Moscopol (Ioan Moscu pe numele real), grecul cu origini constănțene, care în anii ’30 a ajuns una dintre marile vedete ale revistei și musical-ului românesc. Într-o epocă în care Bucureștiul era supranumit „Micul Paris”, Moscopol întruchipa eleganța, rafinamentul și spiritul cosmopolit al unei lumi care avea să dispară brutal câțiva ani mai târziu.

Un mare luptător anticomunist, Moscopol reușește să se refugieze în America, unde continuă să înregistreze numeroase piese muzicale, majoritatea cu mesaj anticomunist. Versurile sale satirice, uneori tăioase, surprind perfect realitatea unei Românii deformate ideologic. Unul dintre cupletele sale rămâne tulburător de actual chiar și astăzi, într-un context în care trecutul este adesea reinterpretat:

„Ce frumos e să ai ceafă

Și de la Soviete leafă

Să fii frate cu dușmanul

Și să-ți zică Sadoveanu.

Bălăceanu te numești

Fiindcă-n țara RPR-istă

Cu nesaț te bălăcești

În mocirla comunistă.” 

Într-o dimineață de aprilie la Marine Corps Air Station Cherry Point, activitatea din jurul hangarelor era deja în plină desfășurare. Zgomotul procedurilor de pregătire pentru zbor și ritmul strict al unei baze aeriene americane creau fundalul unei ceremonii cu semnificație profund instituțională: o schimbare de conducere într-o unitate de aviație de elită a US Marines.

În centrul acestui eveniment se afla Marine Fighter Attack Squadron 251, cunoscută și sub numele de „Thunderbolts”, parte din Marine Aircraft Group 14 și din 2nd Marine Aircraft Wing. Această escadrilă este una dintre unitățile de aviație de luptă multirol ale US Marine Corps și se află într-un proces de tranziție către aeronavele de generație a cincea.

În prezent, VMFA-251 operează F-35C Lightning II — varianta navală a avionului stealth F-35, proiectată pentru operațiuni de pe portavioane. Această aeronavă este capabilă să execute misiuni aer-aer și aer-sol, dar se remarcă în special prin tehnologia stealth, senzorii avansați și capacitatea de integrare în rețele de luptă moderne.

Ceremonia de „relief and appointment” nu este un eveniment spectaculos în sens public, ci unul profund instituțional. Ea marchează transferul oficial al responsabilității, autorității și încrederii de la un lider la altul în rândul personalului înrolat. În acest caz, Sergent Major Ashley C. Harrod își încheia mandatul, iar rolul de Command Senior Enlisted Leader era preluat de Sergent Major Iulian Dan, un nume care atrage atenția prin originea sa românească și prin parcursul său militar.

În structura US Marines, un Sergeant Major nu este doar un grad superior, ci vârful ierarhiei subofițerilor. El reprezintă legătura directă dintre comandant și personalul unității, având responsabilitatea pentru disciplină, moral, pregătire și coeziunea echipei. Într-o escadrilă care operează F-35C Lightning II, acest rol devine și mai important, deoarece complexitatea tehnologică a aeronavei necesită o organizare umană impecabilă în spate. Deși piloții sunt cei care duc avionul în misiune, succesul operațional depinde de întreaga structură de la sol — tehnicieni, planificatori, specialiști logistici și liderii subofițeri care mențin standardele zilnice. Command Senior Enlisted Leader este cel care se asigură că această structură funcționează ca un sistem coerent, pregătit permanent pentru misiune. 

Momentul ceremoniei reflectă mai mult decât o simplă schimbare de nume. Este un transfer de încredere într-un mediu în care disciplina și precizia sunt esențiale, iar orice slăbiciune umană poate afecta capacitatea operațională a întregii unități.

Privit din exterior, drumul până la nivelul de Sergeant Major este unul extrem de selectiv, construit pe decenii de serviciu, evaluări constante și experiență demonstrată în leadership. În US Marine Corps, doar un procent foarte mic dintre subofițeri ajunge la acest nivel.

În final, povestea acestei ceremonii de la Cherry Point nu este doar despre oameni și funcții, ci despre modul în care o unitate modernă de aviație militară își menține continuitatea. În spatele aeronavelor F-35C Lightning II și al tehnologiei avansate, rămâne aceeași constantă: oamenii și liderii care asigură că totul funcționează fără întrerupere.

Din numeroasele vile din lotizarea cuprinsă între Palatul Regal Mamaia și hotelul Rex doar două au supraviețuit buldozerelor comuniste. 

Una dintre ele este această elegantă clădire modernistă, care după naționalizare a găzduit sediul Poștei și al Telefoanelor. După 1990 devine spațiu comercial și suferă o serie de modificări care îi alterează arhitectura originală.

Imagini vechi din colecția domnului arhitect Radu Cornescu

Joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 16:00, la sediul Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, a avut loc o manifestare culturală dedicată uneia dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății – Sfintele Paști. Evenimentul, organizat sub egida Consiliului Județean Constanța, în parteneriat cu Asociația Filateliștilor „Tomis” Constanța și cu implicarea profesoarei Mariana Momciu, a reunit iubitori ai tradiției, colecționari și public interesat de patrimoniul cultural românesc.

Atmosfera a fost una caldă și luminoasă, în ton cu semnificația profundă a sărbătorii pascale, un moment în care credința, tradiția și memoria colectivă se întâlnesc și se transmit mai departe. Evenimentul a adus în prim-plan modul în care simbolurile Paștelui au fost păstrate și reinterpretate de-a lungul timpului, oferind participanților o experiență culturală autentică și emoționantă.

Punctul central al manifestării l-a constituit vernisarea expoziției „Paștele la români în cărți poștale ilustrate”, o veritabilă incursiune vizuală în universul sărbătorilor pascale din secolul al XX-lea. Cele aproximativ 160 de cărți poștale expuse, alături de piese filatelice și materiale foto-documentare, au surprins prin diversitate și rafinament artistic. Realizate în ateliere europene, dar la comanda editurilor românești, aceste ilustrate impresionează prin cromatică, detalii și tehnici precum embosarea, care conferă imaginilor un efect tridimensional aparte. Mesajele tradiționale, între care se remarcă binecunoscutul „Hristos a Înviat!”, completează valoarea lor documentară și emoțională.

Expoziția a fost îmbogățită de prezența ouălor încondeiate, realizate cu migală de elevii Școlii Gimnaziale nr. 18 „Jean Bart” din Constanța, sub îndrumarea atentă a profesoarei Mariana Momciu. Prin tehnica tradițională a „împistritului”, fiecare ou devine o piesă unică, încărcată de simboluri străvechi și expresie a continuității culturale. Aceste lucrări au adus un plus de autenticitate și sensibilitate întregului eveniment.

În cadrul manifestării a avut loc și lansarea revistei „Magazin de filatelie, cartofilie și numismatică”, publicație a Asociației Filateliștilor „Tomis” Constanța, care continuă să promoveze patrimoniul filatelic și pasiunea pentru colecționism. Luările de cuvânt susținute de invitați au completat tabloul unei întâlniri culturale bine articulate, în care dialogul și schimbul de idei au fost la fel de importante ca exponatele în sine.

Expoziția va rămâne deschisă publicului până pe 17 aprilie 2026, oferind tuturor celor interesați ocazia de a descoperi sau redescoperi frumusețea tradițiilor pascale prin intermediul unor piese de patrimoniu cu valoare deosebită.

A fost o bucurie și o onoare să răspund invitației de a expune în cadrul acestui eveniment, participând cu exponatul „Paștele interbelic: de la discurs etnografic la reprezentare comercială”, care a pus în oglindă sărbătorile pascale sub cercetarea marelui Emanoil Bucuța cu dimensiunea comercială și de divertisment specifică perioadei interbelice.

 La mijlocul anilor '30, în stațiunea Mamaia, lângă plajă, Primăria Constanța decide să edifice un mic hotel. De proiect se ocupă arhitectul Ioan Căpsuneanu care realizează un elegant imobil art deco. În comunism devine sediul Radio Vacanța. Din păcate în aceeași perioadă are loc eliminarea unor elemente decorative și închiderea unor suprafețe vitrate alterând astfel arhitectura originală a clădirii.

Căpșuneanu avea o slăbiciune pentru un art deco specific sudului Statelor Unite, cu precădere zona Floridei, fiind dominantă tematică pachebotului, bogat decorată cu pergole și umbrare. În fotografia de mai jos, din colecția domnului arhitect Radu Cornescuputem vedea și ușile originale cu geamuri hublou. Din păcate și acestea au dispărut fiind înlocuite cu PVC.

Palatul funcționarilor BNR, surprins în anul inaugurării, reflectă ambiția unei instituții care își dorea nu doar un sediu funcțional, ci un adevărat reper urban. Proiectul, realizat de arhitectul Radu Dudescu – figură importantă în cadrul Asociației Funcționarilor BNR și arhitect șef al băncii – propune o arhitectură monumentală, în care stilul Art Deco este îmbogățit subtil cu accente neoclasice.

Clădirea este concepută ca un ansamblu coerent și echilibrat, format din patru corpuri laterale dispuse simetric în jurul unui volum central dominant. Această organizare conferă nu doar monumentalitate, ci și claritate funcțională, fiecare zonă fiind gândită pentru un anumit tip de activitate. Fațadele, probabil marcate de ritmuri verticale și detalii geometrice specifice epocii, transmit atât stabilitate, cât și modernitate.

Parterul, integral comercial, este definit de o succesiune de arcade care aveau un rol practic esențial: protejau trecătorii și cumpărătorii de soarele puternic, dar și de intemperii. În același timp, aceste arcade contribuiau la animarea spațiului urban, creând o zonă de tranziție între oraș și interiorul clădirii.

Etajele superioare reflectă o viziune complexă asupra vieții profesionale și sociale a funcționarilor. Între etajele 1 și 5 se desfășurau activitățile administrative, cu birouri și săli de ședințe, în timp ce etajul 6 era dedicat dezvoltării intelectuale: o sală de conferințe amplă, sală de lectură și spații pentru cursuri de limbi străine – franceză, germană, engleză și italiană – semn al deschiderii internaționale a instituției.

La etajul 7, programul capătă o dimensiune aproape surprinzătoare pentru acea perioadă: facilități pentru recreere și sănătate, precum sala de gimnastică, vestiarele, dușurile, dar și o sală de ping-pong și chiar un muzeu al vânătorii. Este o dovadă clară că imobilul era gândit ca un micro-univers pentru angajați, nu doar ca un simplu spațiu de lucru. Etajul 8 completa această viziune prin prezența unui bufet, un loc de socializare și relaxare.

Infrastructura tehnică era la fel de bine organizată: subsolurile deserveau funcțiuni esențiale, de la depozite la arhive și spații tehnice, asigurând buna funcționare a întregului ansamblu.

În ansamblu, Palatul funcționarilor BNR nu este doar o clădire reprezentativă pentru arhitectura interbelică, ci și o expresie a unei epoci în care instituțiile își asumau rolul de a crea spații complete, în care munca, educația și viața socială coexistau într-un mod coerent și bine articulat.

 Blocul Buttner de pe strada Negru Vodă nr. 5 din Constanța rămâne unul dintre acele imobile care spun o poveste tăcută despre orașul interbelic. Proiectat de arhitectul Haim Goldstein și ridicat la mijlocul anilor ’30, clădirea îmbină elegant liniile ferme ale modernismului cu detalii discrete de inspirație Art Deco, vizibile mai ales în ritmul fațadei și în jocul volumelor.

Privind imobilul, se observă acel tip de expresie arhitecturală specific perioadei: funcțional, dar cu o anumită ambiție estetică. Elementele verticale, ferestrele înguste și accentele orizontale creează un echilibru între sobrietate și ornament, fără a deveni încărcat. Este genul de clădire care nu impresionează prin opulență, ci prin proporție și coerență.

Din păcate, una dintre piesele cele mai valoroase – ușa originală – a dispărut în ultimul deceniu. Era un detaliu care completa identitatea clădirii, cu un desen geometric tipic epocii, aproape ca o semnătură discretă a stilului. Astfel de elemente sunt adesea primele pierdute, deși ele dau caracterul autentic al unui imobil.

Fotografia păstrată devine, în acest context, mai mult decât o simplă imagine: este o mică arhivă personală a unui detaliu dispărut. Într-un oraș în continuă schimbare, astfel de fragmente vizuale ajung să fie singurele mărturii ale unui trecut care se estompează treptat.