În perioada interbelică, Casa Corpului Didactic a avut un rol important în sprijinirea celor care se pregăteau să intre în sistemul de învățământ. Instituția a construit cămine și internate pentru studenții și studentele care urmau să devină profesori, dar și locuințe destinate cadrelor didactice.

Un astfel de proiect a fost realizat la sfârșitul anilor ’20, pe bulevardul Schitu Măgureanu, în Capitală. Era vorba despre un internat destinat băieților, conceput pentru tinerii aflați în pregătire pentru cariera didactică.

Clădirea impresiona prin arhitectura sa neoromânească, cu elemente decorative inspirate din tradiția arhitecturală românească. Imobilul era desfășurat pe demisol, parter, două etaje și mansardă, oferind un spațiu generos pentru funcțiunea sa. Proiectul a fost realizat de arhitectul Spiridon Cegăneanu, unul dintre arhitecții activi în Bucureștiul perioadei interbelice.

Astăzi, imaginea clădirii rămâne o mărturie a Bucureștiului interbelic și a infrastructurii dedicate educației, construită într-o perioadă în care arhitectura și instituțiile publice contribuiau împreună la definirea orașului modern.

Pregătirile pentru cea de-a IV-a ediție a Salonului de Fotografie „Anatole Magrin” au intrat într-o nouă etapă, organizatorii anunțând primii invitați care vor expune în cadrul clasei „Maeștri”.

Ediția din 2026 îi va avea printre expozanții invitați pe:

• Daniel Bălțat – Sibiu, fondator al „Image Art”;
• Alin Panaite – Constanța, fondator al „Avatar Studio Photography”.

Prezența celor doi fotografi reprezintă o continuare a tradiției începute încă de la prima ediție a salonului, prin care evenimentul își propune să creeze un dialog între fotografii consacrați și tinerii pasionați aflați la început de drum.

Clasa „Maeștri” oferă publicului ocazia de a descoperi lucrările unor artiști cu experiență și, în același timp, le oferă tinerilor concurenți repere importante în parcursul lor către arta fotografică.

Organizatorii au transmis că pregătirile pentru ediția din 2026 continuă și că vor urma noi informații despre program, participanți și momentele importante ale Salonului.

Salonul de Fotografie „Anatole Magrin” – ediția a IV-a, 2026. O întâlnire între experiență, talent și pasiunea pentru fotografie.

Galeria Căminului Artelor din București a găzduit, sâmbătă, 8 august 2026, două vernisaje care au adus în atenția publicului o diversitate de expresii ale artei contemporane.

În perioada interbelică, Casa Corpului Didactic s-a remarcat printr-o preocupare aparte pentru sprijinirea celor care formau viitoarele generații de dascăli. Instituția a construit cămine pentru studenții și studentele aflați în pregătire, locuințe cu chirie și sisteme de credit pe termen lung pentru profesori, iar din a doua jumătate a anilor ’30 a început să dezvolte și o rețea de hoteluri la munte și la mare.

Unul dintre proiectele dedicate profesorilor a fost realizat în anii ’30, în Capitală, pe fostul bulevard Regina Elisabeta nr. 95, astăzi Mihail Kogălniceanu nr. 64, după planurile arhitectului E. Botez.

Clădirea impresiona prin arhitectura sa Mediterranean Revival, cu o compoziție amplă, desfășurată pe demisol, parter, șase etaje, mansardă și terasă circulabilă.

Parterul de pe actualul bulevard Mihail Kogălniceanu avea destinație comercială, în timp ce partea imobilului orientată către Splaiul Independenței avea funcțiune rezidențială.

Un detaliu aparte îl reprezenta mica grădină interioară, amenajată cu un bazin artezian în centru, un spațiu de relaxare neobișnuit pentru un imobil urban de asemenea dimensiuni.

În total, clădirea oferea 60 de apartamente, fiind concepută ca o soluție modernă de locuire pentru corpul profesoral al României interbelice.

Planurile originale păstrate oferă astăzi o imagine interesantă asupra modului în care arhitectura interbelică îmbina locuirea colectivă cu spațiile comune, funcțiunile comerciale și chiar mici zone verzi interioare.

În 1911, Alexandru I. Filipescu, urmaș al familiei Filipescu, decidea parcelarea domeniului familiei din Șoseaua Jianu, loturile fiind destinate vânzării pentru construirea unor locuințe individuale.

În deceniile următoare, pe aceste terenuri aveau să apară unele dintre vilele elegante ale Bucureștiului interbelic.

Printre ele se numără și Vila Danielopol, ridicată în anii ’20 pe strada Andrei Mureșanu. Clădirea este un frumos exemplu de arhitectură neoromânească, cu arcade, logii, decorații inspirate din arhitectura tradițională și o compoziție dominată de turnul de colț.

Proiectul poartă semnătura arhitectului Statie Ciortan, unul dintre arhitecții importanți ai perioadei, cunoscut pentru numeroasele sale proiecte în stil neoromânesc.

Vila Danielopol păstrează și astăzi imaginea unei epoci în care vechile domenii aristocratice ale Capitalei erau transformate în cartiere elegante de locuințe, iar arhitectura neoromânească devenea una dintre expresiile definitorii ale Bucureștiului de început de secol XX.

 În anii ’20, pe strada Robert de Flers, astăzi Logofăt Luca Stroici, reputatul medic Constantin Alexandrescu-Dersca își ridica o elegantă vilă neoclasică, după planurile arhitectului Ion D. Enescu.

În anii ’20, pe strada Robert de Flers, astăzi Logofăt Luca Stroici, reputatul medic Constantin Alexandrescu-Dersca își ridica o elegantă vilă neoclasică, după planurile arhitectului Ion D. Enescu.

Clădirea nu era concepută doar ca reședință. Imobilul adăpostea atât locuința medicului, cât și spații destinate birourilor și cabinetelor medicale, reunind astfel viața privată și activitatea profesională sub același acoperiș. Constantin Alexandrescu-Dersca a fost una dintre personalitățile importante ale medicinei românești din perioada interbelică. Împreună cu Ion Nanu-Muscel, a avut un rol în combaterea epidemiei de tifos care a afectat România în timpul Primului Război Mondial.

Din 1920, Alexandrescu-Dersca a devenit conferențiar al Catedrei de Clinică Medicală I din cadrul Facultății de Medicină a Universității din București. Vila se remarcă prin arhitectura sa neoclasică, cu o compoziție elegantă și spații interioare generoase. Iar fotografiile realizate în 1934, prezentate aici, oferă o perspectivă rară asupra vieții din interiorul unei reședințe bucureștene de elită din perioada interbelică.

 Între anii 1934–1935, în București, după planurile arhitectului Ioan G. Mayer, era construită vila medicului Vasile Grigorescu-Elvir, una dintre acele reședințe care păstrează în arhitectura lor spiritul Bucureștiului interbelic.

Clădirea impresionează prin expresia sa neoromânească, cu arcade, logii, coloane, ancadramente decorative și o amplă streașină, elemente care îi conferă un caracter aparte. Proprietarul, Vasile Grigorescu-Elvir, a fost o personalitate importantă a medicinei și farmaceuticii românești din perioada interbelică. Printre preocupările sale s-a numărat și istoria farmaciei, fiind autorul unei lucrări ample dedicate farmaciilor din Dobrogea. Din această lucrare aflăm și un detaliu interesant despre Constanța: în anul în care Dobrogea intra în componența României, în oraș funcționau patru farmacii – Valindas, Kefala, Cicilianopoulos și Bolton, aceasta din urmă fiind cunoscută și sub numele de Farmacia Engleză.

Vasile Grigorescu-Elvir a avut și preocupări culturale, fiind membru fondator al Societății științifice și literare „Gheorghe Lazăr”, constituită în cadrul liceului bucureștean cu același nume.

 În 1926, pe strada Benjamin Franklin nr. 9, în apropierea intersecției cu bulevardul Brătianu, era inaugurat un elegant imobil cu locuințe de închiriat, construit pentru proprietarul E. Bardelli.

Clădirea, proiectată de arhitectul Ion D. Enescu, se înscria în estetica neoromânească, prin volumetria sa amplă și detaliile decorative care îi conferă un caracter aparte. La parter a fost prevăzut un spațiu comercial, funcțiune care, în mod remarcabil, s-a păstrat până în prezent.