Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța a găzduit vineri, 16 octombrie 2026, o întâlnire cu poetul, eseistul, traducătorul, jurnalistul și diplomatul Dinu Flămând, una dintre vocile importante ale poeziei românești contemporane. Evenimentul a oferit publicului prilejul de a descoperi parcursul literar și profesional al unui scriitor a cărui biografie se împletește cu momente semnificative din istoria recentă a României.

Întâlnirea, desfășurată în Sala de Evenimente a bibliotecii, a adus în prim-plan personalitatea unui autor care a traversat experiențe definitorii pentru viața culturală și intelectuală românească, de la afirmarea în mediul literar clujean până la activitatea jurnalistică desfășurată în Franța și reprezentarea României în plan diplomatic.

Dinu Flămând s-a numărat printre fondatorii cenaclului și ai revistei „Echinox” din Cluj, publicație care a avut un rol important în formarea și afirmarea mai multor generații de scriitori români. Parcursul său profesional a fost marcat și de momente dificile. În 1971, a fost mutat disciplinar de la Centrala Cărții după ce a refuzat să participe la epurarea ideologică a unor volume. În anii 1980, s-a stabilit la Paris, de unde a criticat regimul comunist prin intervenții în presă și la radio. Între 1989 și 2009, a fost jurnalist la Radio France Internationale, contribuind la transmiterea informațiilor și a ideilor într-o perioadă de transformări majore pentru societatea românească. Ulterior, a activat în diplomație, reprezentând România la Organizația Internațională a Francofoniei. Aceste experiențe au conturat profilul unui intelectual pentru care literatura, libertatea de expresie și responsabilitatea publică au rămas repere esențiale.

Opera lui Dinu Flămând ocupă un loc important în literatura română contemporană, iar activitatea sa de traducător contribuie la apropierea dintre spații culturale diferite. Traducând din franceză, spaniolă, italiană și portugheză, autorul a construit punți între literatura română și cea universală. Valoarea creației sale a fost recunoscută prin numeroase distincții. În 2011, a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru întreaga operă. De-a lungul carierei, a beneficiat de burse de creație în Statele Unite ale Americii, Portugalia, Franța, Italia și Brazilia. De asemenea, i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Prezența lui Dinu Flămând la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța a reprezentat o oportunitate de apropiere de poezia contemporană și de reflecție asupra relației dintre literatură, istorie și libertatea de exprimare Astfel de întâlniri consolidează rolul bibliotecii ca spațiu al dialogului cultural, în care scriitorii și cititorii se pot întâlni, pot împărtăși idei și pot descoperi noi perspective asupra literaturii și lumii în care trăim. Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, și susținut de Ameropa Grains S.A.

 Personalitatea și moștenirea academică a profesorului Valentin Ciorbea, unul dintre cei mai importanți istorici ai Dobrogei, au fost evocate în cadrul mesei rotunde „Valentin Ciorbea: Magistru și mentor. O viață dedicată Dobrogei”, organizată joi, 15 octombrie, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la nașterea sa.

Evenimentul a reunit colegi, foști studenți și cititori care au rememorat activitatea și contribuția unui om dedicat cercetării, educației și valorificării istoriei locale. Discuțiile au readus în atenție personalitatea unui profesor care a contribuit semnificativ la cunoașterea trecutului Constanței, al portului său și al Dobrogei moderne.

Puțini istorici au cercetat și au scris atât de mult despre Constanța, portul său și evoluția Dobrogei precum profesorul Valentin Ciorbea. Prin numeroasele sale volume și studii, acesta a documentat transformările istorice, economice și sociale ale regiunii, oferind generațiilor de cititori și cercetători repere esențiale pentru înțelegerea trecutului.

Printre lucrările sale se numără „Evoluția Dobrogei între 1918–1944”, „Portul Constanța de la antichitate la mileniul III” și „Dobrogea 1878–2008. Orizonturi deschise de mandatul european”. Activitatea sa editorială a cuprins zeci de volume dedicate istoriei portului, marinei, Canalului Dunăre–Marea Neagră și personalităților care au marcat evoluția acestor locuri. Totodată, profesorul Valentin Ciorbea a avut un rol important în publicarea amintirilor din închisoare ale contraamiralului Horia Macellariu, contribuind la valorificarea unor mărturii istorice relevante. 

Dincolo de activitatea de cercetare, Valentin Ciorbea s-a remarcat printr-o carieră didactică dedicată formării tinerilor. A predat la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și la Universitatea „Ovidius” din Constanța, unde a contribuit la pregătirea unor generații de studenți și la dezvoltarea interesului pentru studiul istoriei.

Implicarea sa în viața academică s-a reflectat și în inițierea revistelor „Orizonturi istoriografice” și „Misiunea”, publicații care au susținut cercetarea și dialogul în domeniul istoriei. Pentru activitatea sa, profesorul a primit numeroase recunoașteri, printre care Premiul „Mihail Kogălniceanu” al Academiei Române.

Masa rotundă organizată la 15 octombrie a reprezentat un prilej de rememorare și de recunoaștere a unei contribuții științifice și umane deosebite. Prin intervențiile participanților, au fost readuse în atenție atât rezultatele cercetărilor sale, cât și rolul pe care l-a avut în formarea studenților și în consolidarea comunității istorice din Constanța.

La împlinirea a 80 de ani de la nașterea sa, memoria profesorului Valentin Ciorbea rămâne strâns legată de istoria Dobrogei și de oamenii care au ales să o cerceteze și să o transmită mai departe. Cărțile, studiile și generațiile de discipoli formate de-a lungul carierei sale reprezintă o moștenire durabilă, care continuă să apropie publicul de trecutul și identitatea acestei regiuni.

 Șeful Statului Major al Forțelor Terestre Române, general-locotenent Ciprian Marin, a fost prezent în perioada 24–25 septembrie 2026 la Fort Hood, Texas, unde a observat activități de instruire alături de conducerea 1st Cavalry Division – „First Team” a Armatei Statelor Unite. Vizita a avut în centrul său teme esențiale pentru pregătirea forțelor terestre moderne: războiul blindat, nivelul de pregătire pentru luptă și interoperabilitatea dintre armatele partenere.

Prezența generalului Ciprian Marin la una dintre cele mai importante instalații militare americane dedicate forțelor terestre reprezintă mai mult decât o vizită de curtoazie. Discuțiile cu liderii diviziei americane au vizat tocmai acele domenii în care cooperarea dintre armatele NATO trebuie să fie cât mai concretă: modul de instruire, pregătirea pentru operații de mare intensitate și capacitatea unităților de a acționa împreună într-un scenariu real.

1st Cavalry Division, cunoscută drept „First Team”, este una dintre formațiunile emblematice ale Armatei SUA. Istoria sa începe în 1921, când era o divizie de cavalerie călare. În timp, a trecut prin transformări majore, devenind o forță blindată modernă. Astăzi, divizia este prezentată de U.S. Army drept principala sa forță blindată și dispune de trei brigade blindate de luptă, un regiment de cavalerie, artilerie divizionară, aviație de cavalerie și o brigadă de sprijin. Misiunea sa este de a putea desfășura forțe pregătite de luptă pentru descurajarea sau înfrângerea adversarilor oriunde în lume.

Istoria „First Team” este legată de unele dintre cele mai importante conflicte militare ale ultimului secol. Divizia a luptat în Al Doilea Război Mondial, războiul din Coreea, Vietnam, primul război din Golf, dar și în operațiile din Irak și Afganistan. În Vietnam, de exemplu, a fost transformată într-o forță aeromobilă, iar ulterior a revenit la Fort Hood ca formațiune care combina capacități de blindate, cavalerie și mobilitate aeriană.

Iar aici intervine importanța Fort Hood, instalație militară cu o suprafață de aproximativ 218.000 de acri, în Texas. Înființat în 1942 ca centru pentru instruirea și testarea unităților antitanc, Fort Hood a devenit unul dintre cele mai importante centre americane pentru instruirea forțelor grele. III Armored Corps își are aici cartierul general, iar între formațiunile sale se află și 1st Cavalry Division.

Fort Hood are, de altfel, o legătură istorică puternică cu pregătirea forțelor blindate americane. III Armored Corps, al cărui istoric datează din Primul Război Mondial, a avut de-a lungul timpului un rol major în operațiile terestre americane și în consolidarea capacității NATO de descurajare. Armata SUA descrie în prezent acest corp de armată prin patru direcții majore: letalitate, pregătire, modernizare și oameni.

Pentru România, astfel de contacte sunt importante într-un moment în care apărarea flancului estic al NATO presupune nu doar echipamente moderne, ci și capacitatea aliaților de a opera împreună. Iar această interoperabilitate se construiește prin exerciții, schimb de experiență, instruire comună și relații directe între structurile militare.

De altfel, cooperarea dintre 1st Cavalry Division și militarii români nu este una nouă. În 2024, militarii „First Team” au desfășurat în România activități de instruire pentru structuri românești, slovace și ungare, inclusiv pe teme precum operațiile la nivel de divizie și traversarea cursurilor de apă. Armata SUA a subliniat atunci că astfel de activități contribuie la consolidarea interoperabilității dintre aliații NATO.

Într-un context de securitate în continuă schimbare, parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite rămâne una dintre componentele fundamentale ale securității României. Dincolo de schimbările politice, de ciclurile electorale sau de diferențele care pot apărea în plan diplomatic, cooperarea militară se bazează pe interese strategice de durată, pe apartenența comună la NATO și pe nevoia de a menține capacitatea de descurajare pe flancul estic.

Vizita generalului Ciprian Marin la Fort Hood transmite astfel un mesaj important: relația militară România–SUA continuă să fie construită la nivel operațional, prin instruire, interoperabilitate și pregătire comună pentru situații reale.

Parteneriatul strategic nu înseamnă doar declarații politice. Înseamnă oameni, unități, exerciții, proceduri comune și capacitatea de a acționa împreună atunci când securitatea o cere. Iar această dimensiune a relației dintre România și Statele Unite rămâne, în esență, solidă și de neclintit.

 În luna decembrie a anului 1936, cinematograful românesc consemna un moment important pentru dezvoltarea filmului documentar dedicat prezentării României. La Cinematograful „Scala” din București au fost proiectate primele filme documentare realizate pentru a surprinde, într-o formă cinematografică, realitățile, peisajele și potențialul turistic al țării. Evenimentul reprezenta una dintre primele manifestări organizate prin care imaginea României era construită și transmisă publicului prin intermediul filmului.

Proiecțiile erau legate de activitatea Oficiului Național de Turism, instituție care începea să utilizeze cinematografia ca instrument de promovare a țării. Filmul devenea astfel mai mult decât un simplu mijloc de divertisment: era folosit pentru documentare, propagandă turistică și prezentarea unor aspecte considerate reprezentative pentru România. În acest context, apariția acestor producții poate fi privită ca parte a unui proces mai amplu de modernizare a mijloacelor de promovare turistică și de construire a unei imagini cinematografice a țării.

Programul prezentat la Cinematograful „Scala” cuprindea trei producții. Prima dintre acestea, „Generația de mâine”, era catalogată drept film de propagandă al O.E.T.R. Cea de-a doua, „Colțuri din România”, era un film de propagandă turistică, orientat către prezentarea unor locuri și peisaje ale țării. În fine, „Bucureștii” continua aceeași direcție de promovare turistică, concentrând atenția asupra capitalei României și asupra elementelor sale considerate relevante pentru publicul spectator.

Importanța acestor filme nu trebuie privită exclusiv prin prisma conținutului lor cinematografic. În a doua jumătate a anilor 1930, filmul devenise un instrument modern de comunicare vizuală, capabil să ofere spectatorului o experiență imposibil de obținut prin intermediul materialelor tipărite. Un peisaj, un oraș, un monument sau o regiune puteau fi prezentate în mișcare, într-o succesiune de imagini care transforma promovarea turistică într-o experiență vizuală directă.

Proiectarea acestor filme la „Scala” dobândește o semnificație și mai interesantă dacă urmărim traseul lor de după premiera bucureșteană. În primele zile ale lunii ianuarie, producțiile au fost prezentate la Paris, la Automobile Club-ul Francez și la Societatea de Geografie, în fața unei asistențe numeroase. Publicul francez a urmărit cu viu interes imaginile consacrate frumuseților peisajului românesc, ceea ce demonstrează că aceste filme nu erau concepute doar pentru consumul intern.

Prin urmare, decembrie 1936 poate fi considerat un reper în istoria utilizării filmului documentar ca instrument de promovare a României. De la sala cinematografică bucureșteană până la instituțiile culturale și geografice din Paris, aceste producții au parcurs un drum care depășea simpla proiecție cinematografică. Ele participau la construirea unei imagini vizuale a României și la prezentarea acesteia unui public internațional.

Cele trei titluri — „Generația de mâine”, „Colțuri din România” și „Bucureștii” — reprezintă, în acest sens, nu doar începuturile unei anumite forme de propagandă cinematografică, ci și mărturii despre felul în care România anului 1936 începea să se prezinte pe sine prin intermediul imaginii în mișcare. Cinematograful devenea astfel o fereastră prin care peisajul românesc, orașele și proiectele instituțiilor naționale puteau fi descoperite atât de spectatorii din țară, cât și de cei din străinătate.

Despre acest eveniment, Demostene Botez scria în Revista România a ONT, anul II, nr. 1, ianuarie 1937:

 Muzeul de Artă Constanța a deschis vineri, 2 octombrie 2026, ora 14.00, expoziția lui Alexandru Potecă, Memory of a Landscape, curatoriată de Eduard Andrei. Expoziția poate fi vizitată în perioada 2 octombrie - 15 noiembrie 2026 și reunește peste 50 de lucrări, reprezentând o încununare a carierei artistului. Deși are o formație de sculptor, Alexandru Potecă a optat pentru a expune doar lucrări de pictură în tehnică mixtă și colaj, sau intervenții pe fotografii alb-negru.

Prima dintre fotografiile pe care le privim astăzi ne întoarce în Bucureștiul interbelic și ne arată imobilul de la Bulevardul Hristo Botev nr. 5, într-o formă care ne permite să-i înțelegem mult mai bine arhitectura originală. În subsolul imaginii apar două informații esențiale: proprietarul, „Prop. Dr. Eugen Cristian”, și arhitectul, „I. D. Enescu”. Clădirea a fost realizată în anii 1930–1931, iar surse dedicate operei lui Ion D. Enescu confirmă asocierea imobilului din Hristo Botev nr. 5 cu proprietatea doctorului Eugen Cristian.

Privită cu atenție, construcția, în sitl Art-Deco, spune multe despre felul în care se făcea arhitectură de locuire în Bucureștiul acelei perioade. Este o clădire amplă, cu o volumetrie articulată, cu un corp principal și retrageri succesive, bovindouri, logii, ferestre atent proporționate și o compoziție spectaculoasă a acoperișului. Deasupra fațadei apar acele pergole și elemente decorative care dau clădirii o siluetă recognoscibilă, aproape sculpturală.

Cea de-a treia parte a poveștii noastre de Ziua Bucureștiului ne-a dus la Filiala „Ion Creangă” a Bibliotecii Metropolitane București, aflată în zona Amzei, într-o superbă vilă proiectată de Johnny Berindei.

Aici, Editura Vremea și Biblioteca Metropolitană București ne-au propus o întâlnire dedicată Bucureștiului și micilor sale povești, comori și secrete, într-o conferință care ne-a reamintit cât de ușor este, de fapt, să iubești acest oraș atunci când începi să-l privești cu atenție.

Silvia Colfescu ne-a purtat prin locurile mai puțin cunoscute ale Capitalei, acele mici comori pe lângă care trecem adesea fără să le observăm, într-o incursiune ilustrată de volumele „Vânătoare de comori prin București”.  M-am bucurat foarte mult să văd că a adus în discuție și stilul Mediterranean Revival, un stil pe care eu îl ador, și să o aud subliniind ceea ce mă atrage atât de mult la el: este un stil plin de viață, de căldură și de personalitate. Într-un oraș în care arhitectura devine tot mai uniformă și mai lipsită de identitate, astfel de clădiri ne amintesc cât de mult poate spune o casă despre locul în care se află.

Narcis Dorin Ion ne-a dus apoi prin istoria unora dintre cele mai spectaculoase monumente ale orașului, dar și prin poveștile vechilor case boierești, hanuri, hoteluri și cafenele care au dat cândva Bucureștiului aerul de Micul Paris, pornind de la volumul „București în căutarea Micului Paris”.

Iar Cristina Trică ne-a deschis o ușă către istoria mai puțin cunoscută a cimitirului Bellu. După ani de cercetare în arhive, poveștile din spatele unora dintre cele mai importante monumente funerare au prins din nou viață, cu scandaluri, controverse, legende și personaje precum Mavrodin, Cantacuzino, Assan sau Dalles.

Și pentru că poveștile despre București merită și privite, nu doar ascultate, evenimentul a fost însoțit de o expoziție cu 15 planșe dedicate Bucureștiului de altădată.

O nouă seară în care am descoperit că Bucureștiul nu este doar un oraș pe care îl locuim, ci unul pe care îl putem redescoperi la nesfârșit, dacă avem curiozitatea să privim puțin mai atent.

La muți ani București!

 Evenimentul „Istorii deturnate – destine rescrise. Patrimoniul construit din București sub regimul comunist” a fost vernisat joi, 24 septembrie, la Galeria de Artă din Constanța, în prezența publicului interesat de istoria recentă, patrimoniu și poveștile oamenilor ale căror destine au fost marcate de schimbările produse în perioada comunistă.