facebook twitter youtube instagram
  • Home

Zetu Harrys

Apărare

Economie

Oameni

Blog

Pe 20 august, de la ora 18:30, pe terasa de pe acoperiÈ™ul Hotelului Parc din Mamaia, va avea loc lansarea oficială a volumului „Marea care vindecă. Litoralul românesc de la Mamaia la Mangalia”, semnat de Aurelia LăpuÈ™an È™i Anca Elena Ștefan.

Într-un cadru cu vedere spre mare, cartea propune o perspectivă inedită asupra istoriei litoralului românesc, reunind cercetarea istorică, medicina, patrimoniul cultural și cele mai recente descoperiri științifice despre relația dintre om și mediul marin.




 „Marea care vindecă” este prima lucrare amplă care urmăreÈ™te, într-o abordare interdisciplinară, felul în care băile de mare, băile de soare È™i talasoterapia au contribuit la transformarea litoralului românesc într-un spaÈ›iu dedicat sănătății È™i stării de bine, încă de la începutul secolului XX.

Autoarele reconstruiesc evoluția culturii terapeutice a mării, de la primele recomandări medicale privind cura marină și dezvoltarea stațiunilor balneare până la cercetările contemporane referitoare la efectele mediului marin asupra organismului și psihicului uman.

Structurată în È™ase mari părÈ›i, lucrarea urmăreÈ™te povestea litoralului românesc de la primele civilizaÈ›ii ale Pontului Euxin până la dezvoltarea staÈ›iunilor moderne È™i cercetările actuale dedicate conceptului de „Blue Space”.

Un rol important în realizarea volumului l-a avut OrganizaÈ›ia de Management al DestinaÈ›iei Mamaia–ConstanÈ›a, partener al proiectului editorial, care a pus la dispoziÈ›ia autoarelor materiale documentare, imagini È™i resurse de patrimoniu, unele dintre acestea fiind prezentate publicului pentru prima dată.

„Marea care vindecă” este o incursiune în istoria relaÈ›iei dintre oameni È™i mare È™i o invitaÈ›ie de a redescoperi litoralul românesc prin prisma medicinei, patrimoniului, istoriei È™i È™tiinÈ›ei.

Iar lansarea, pe acoperișul Hotelului Parc din Mamaia, cu marea în apropiere și litoralul în fața ochilor, nu putea avea un decor mai potrivit pentru o carte care vorbește tocmai despre puterea mării de a vindeca.

Micul bloc modernist cu elemente mediteraneene de pe strada Arhiepiscopiei nr. 15 a fost construit în anii ’30, după planurile arhitectului Ioan CăpÈ™uneanu.


Clădirea păstrează și astăzi o combinație interesantă de influențe moderniste și mediteraneene, care îi conferă un caracter aparte în peisajul arhitectural al zonei istorice.

Potrivit informațiilor disponibile, imobilul ar fi fost edificat de o familie de etnici greci, contribuind astfel la diversitatea culturală și arhitecturală a Constanței interbelice.

fotografie de epocă din colecția domnului arhitect Radu Cornescu



 La începutul anului 1935, pe Calea MoÈ™ilor se pregătea inaugurarea unei noi instituÈ›ii publice: PercepÈ›ia Fiscală.

Clădirea, proiectată de reputatul arhitect Statie Ciortan, impresionează prin arhitectura sa neoromânească, prin volumele echilibrate și prin detaliile decorative care transformau chiar și o construcție cu destinație administrativă într-o adevărată piesă de arhitectură.



Organizarea imobilului era una clară și funcțională: parterul era rezervat Percepției, în timp ce la etaj își desfășura activitatea Serviciul de Constatări.

Imaginile de epocă ne permit să descoperim nu doar faÈ›ada clădirii, ci È™i atmosfera interioarelor sale – un fragment din BucureÈ™tiul anilor ’30, când instituÈ›iile publice erau gândite să îmbine funcÈ›ionalitatea cu o arhitectură reprezentativă.

 Pentru că în ultimele zile s-a tot discutat în social media despre acest elegant imobil, merită să ne întoarcem în timp È™i să vedem cum arăta el la 24 iunie 1934, data inaugurării.



La intersecția străzilor Batistei și Nicolae Filipescu se ridica unul dintre cele mai spectaculoase edificii Art Deco ale Bucureștiului interbelic: Palatul Societății Funcționarilor Publici, proiectat de arhitecții I. C. Roșu și Radu Culcer.



Clădirea a fost concepută ca un adevărat centru comunitar, reunind într-un singur imobil o serie impresionantă de funcÈ›iuni: bancă, centru medical, farmacie, restaurant, bar, frizerie, spaÈ›ii pentru expoziÈ›ii È™i o sală multifuncÈ›ională destinată evenimentelor, spectacolelor de teatru È™i proiecÈ›iilor cinematografice. Din punct de vedere arhitectural, imobilul impresionează prin volumetria sa, prin tratarea colÈ›ului È™i, mai ales, prin eleganta compoziÈ›ie a faÈ›adelor, unde liniile verticale, suprafeÈ›ele vitrate È™i elementele decorative Art Deco se întâlnesc într-un ansamblu deosebit de coerent. Din păcate, destinul interiorului nu a fost la fel de fericit. ÃŽn perioada ocupaÈ›iei sovietice, sala de spectacole a suferit modificări brutale, alterând substanÈ›ial concepÈ›ia originală a unuia dintre cele mai importante spaÈ›ii ale clădirii.

***

Intrarea se făcea prin intermediul unui hol central unde ocazional se țineau diverse expoziții.



Sala multifunctională era inima evenimentelor mondene din Sectorul 2.


Pe scara principală era amplasat un basorelief în memoria funcționarilor publici morți în primul război mondial.




sala cazanelor - instalația de încălzire a fost proiectată de C. Bărdeanu și furnizată de E. Weisz.

IMAGINI DE LA CEREMONIA OFICIALÄ‚ DE INAUGURARE:



D. Donescu, primarul general al Capitalei rostind discursul inaugural.

 Ecaterina Vrana pare că mă urmează peste tot. Nu È™tiu de ce. La fel cum nu È™tiu de ce am senzaÈ›ia că am întâlnit-o cândva, fie la BucureÈ™ti, fie la ConstanÈ›a, într-o perioadă în care încă era printre noi.

Prima reîntâlnire cu opera ei, după plecarea sa, s-a întâmplat la BucureÈ™ti, în cadrul expoziÈ›iei „ColecÈ›ionarii / Numai Pictura”, găzduită de draga mea La MiÈ›a Biciclista È™i curatoriată exemplar de Erwin Kessler.

Astăzi, reîntâlnirea a fost una, dacă vreÈ›i, spirituală. De această dată, la Muzeul de Artă ConstanÈ›a, unde a avut loc vernisajul expoziÈ›iei „Synthetic Configurations of Open Space”, semnată de Natalia Silaghi, câștigătoarea Premiului I „Ecaterina Vrana” pentru Tinere Artiste (P.E.V.A.), la ediÈ›ia inaugurală a programului.

Și poate că nu este întâmplător că numele Ecaterinei Vrana revine aici printr-o artistă aflată la început de drum. P.E.V.A. este o formă concretă de continuitate: o artistă consacrată devine reper pentru o nouă generație, iar memoria ei este transformată într-un sprijin real pentru creația contemporană.


 ÃŽn perioada interbelică, Casa Corpului Didactic (C.C.D.) a avut un rol important în sprijinirea celor care activau sau se pregăteau să intre în sistemul de învățământ. InstituÈ›ia a construit cămine pentru studenÈ›ii È™i studentele care urmau cariera didactică, locuinÈ›e destinate profesorilor, dar È™i, începând din anii ’30, hoteluri la munte È™i la mare.

Una dintre clădirile realizate în acest context a fost internatul de fete al Casei Corpului Didactic, construit în anii ’20 pe fostul bulevard Carol II, în zona actualei intersecÈ›ii dintre străzile Profesor Doctor Gheorghe Marinescu È™i Eroii Sanitari.

Potrivit revistei Arhitectura, proiectul clădirii îi aparține arhitectului A. Popper.


Edificiul impresionează prin arhitectura sa neoromânească, cu volume ample, arcade, logii, ancadramente decorative și un acoperiș cu țiglă care îi conferă silueta caracteristică arhitecturii românești interbelice.

Imaginea păstrează un București în care instituțiile dedicate educației nu însemnau doar săli de curs, ci și infrastructură destinată formării și vieții de zi cu zi a viitorilor dascăli.

 


În perioada interbelică, atunci când venea vorba despre luxul american în lumea automobilelor, două nume se detașau: Cadillac și Packard. Ambele mărci au fost prezente pe piața românească până la instaurarea regimului comunist, iar printre admiratorii automobilelor Packard s-a numărat și Regele Carol al II-lea, care a deținut un spectaculos Packard Super Eight Victoria Custom by Franay, model 1937. Packard era considerată una dintre mărcile de prestigiu ale industriei auto americane, automobilele sale fiind asociate cu eleganța, rafinamentul tehnic și statutul social.



În România, marca era comercializată prin Atlanta S.A., companie care avea showroom-ul principal în București, pe Calea Victoriei nr. 116. Clădirea care a găzduit reprezentanța Packard există și astăzi, fiind restaurată și păstrând imaginea elegantă a uneia dintre cele mai importante artere comerciale ale Bucureștiului de altădată.


Povestea Packard avea însă să se încheie în Statele Unite. O serie de decizii manageriale și dificultăți întâmpinate de companie au contribuit la declinul mărcii. Ultimul automobil Packard produs la Detroit a ieșit de pe linia de fabricație în 1956, iar în 1958 numele Packard a dispărut oficial din industria auto. Astăzi, automobilele Packard au devenit piese de colecție, iar prezența lor în România interbelică rămâne o mărturie a perioadei în care Bucureștiul era conectat la marile tendințe ale lumii occidentale.


 ÃŽn perioada interbelică, Casa Corpului Didactic a avut un rol important în sprijinirea celor care se pregăteau să intre în sistemul de învățământ. InstituÈ›ia a construit cămine È™i internate pentru studenÈ›ii È™i studentele care urmau să devină profesori, dar È™i locuinÈ›e destinate cadrelor didactice.

Un astfel de proiect a fost realizat la sfârÈ™itul anilor ’20, pe bulevardul Schitu Măgureanu, în Capitală. Era vorba despre un internat destinat băieÈ›ilor, conceput pentru tinerii aflaÈ›i în pregătire pentru cariera didactică.


Clădirea impresiona prin arhitectura sa neoromânească, cu elemente decorative inspirate din tradiția arhitecturală românească. Imobilul era desfășurat pe demisol, parter, două etaje și mansardă, oferind un spațiu generos pentru funcțiunea sa. Proiectul a fost realizat de arhitectul Spiridon Cegăneanu, unul dintre arhitecții activi în Bucureștiul perioadei interbelice.

Astăzi, imaginea clădirii rămâne o mărturie a Bucureștiului interbelic și a infrastructurii dedicate educației, construită într-o perioadă în care arhitectura și instituțiile publice contribuiau împreună la definirea orașului modern.

Older Posts

Ne vedem și pe YouTube

Follow me on Facebook

Created By SoraTemplates | Distributed by GooyaabiTemplates