facebook twitter youtube instagram
  • Home

Zetu Harrys

    Din nou în capitală. Nu mai rezistam în provincie...efectiv simÈ›eam cum mă sufoc în micul oraÈ™ de la malul mării. Aveam nevoie de BucureÈ™ti, aveam nevoie de Calea Victoriei ca să îmi trag esenÈ›a, seva vieÈ›ii. AgitaÈ›ia capitalei era fix ce îmi trebuia pentru a-mi reveni. Și mai era ceva. ÃŽn ConstanÈ›a stăteam la mică distanță de EA...Iar chestia asta mă înebunea. So close...yet so far away... 

AÈ™a că iată-mă din  nou pe balconul apartamentului din Splai, mă uit la DâmboviÈ›a care se scurge agale la câțiva metri de mine...Trag cu putere din È›igară urmărind curios vârful roÈ™u aprins. Scrumiera e plină, în câteva ore am ras aproape un pachet...Nu mai suport căldura, nu mai suport gândurile...Sting È›igara cu furie, iau cheile de pe masa din bucătărie, ies din apartament È™i iau liftul până jos. Mă sui în maÈ™ină È™i încep să gonesc pe Unirii È™i pe Brătianu spre Universitate È™i mai departe prin Romană, parcând într-un final în PiaÈ›a Victoriei...de unde o iau la pas pe Cale pentru a-mi limpezi gândurile...


Am ajuns să cunosc fiecare colț, fiecare intrând, fiecare clădire. De la Națiunile Unite și până la Muzeul de Istorie Naturală sunt într-o relație de intimă prietenie cu toate restaurantele, cafenelele și cofetăriile. Îi cunosc pe toți și toți mă cunosc. De la taximetriștii ce stau în față la Unirii și până la ospătarii de la Bastoni. Precum vechii mondeni ai Căii Victoriei, cei de dinainte de război, dimineața o încep aici, iar seara o închei tot aici, eventual la un concert la Ateneu - Loja 1 Locul 4, mereu la fel.

ÃŽmi aprind trabucul, un delicios Paradiso Revelation Odyssey, da am prostul obicei de a fuma pe stradă È™i nu, nu am de gând să renunÈ› la el. Smoking is, was and always will be cool. Revelation Odyssey - nici că se putea o denumire mai potrivită cu Odiseea mea din acest an. Atâtea decizii de luat ...ca niciodată. Și da, È™tiu că e pradoxal dar în acelaÈ™i timp le regret È™i nu le regret. Ca să citez din Max Payne: 

Vlad was right. There are no choices. Nothing but a straight line. The illusion comes afterwards, when you ask ‘why me?’ and ‘what if?’ when you look back, see the branches, like a pruned bonsai tree or a forked lightning. If you had done something differently, it wouldn’t be you, it would be someone else asking a different set of questions. 

Ei i-ar fi plăcut aici, ar fi adorat acest loc, ea avea în suflet, în sânge această lume. ÃŽn scânteile ochilor ei se vedeau frânturi din doamnele din lumea bună a BucureÈ™tiului de altădată, din eleganÈ›a È™i refinamentul soÈ›iilor de boieri. Nici aici È™i nici acum nu îmi pot lua gândul de la ea. Da, cu siguranță i-ar fi plăcut să ne plimbăm pe Calea Victoriei È›inându-ne de mână...Să îi ating iar pielea atât de fină È™i catifelată È™i să îi simt iar parfumul discret, a cărui aromă adoram să o las să mă cuprindă în timp ce îmi afundam faÈ›a în părul ei blond È™i îi sărutam gâtul...ÃŽmi spunea că nu va renunÈ›a vreodată la mine...ÃŽmi spunea că oamenii ca noi sunt sortiÈ›i unii altora...

Poveste de o vară începută la mare È™i purtată până pe Calea Victoriei ca-ntr-un roman de Cezar Petrescu. Oare când nu vom mai fi își va mai aminti cineva de povestea noastră? Două suflete din alte vremuri care s-au regăsit pentru a se pierde iar. 

Oamenii se schimbă, timpurile se schimbă, clădirile sunt altele, dar spiritul Căii Victoriei este acelasi. Cu bune È™i cu mai puÈ›in bune. Zeci de Annie Mereutza, măritate din complezență, din interes, sau pentru a întări anumite alianÈ›e se plimbă în maÈ™ini scumpe, alături de soÈ›i dar cu gândul la cel pe care il iubesc cu adevărat, doar că acum aceste doamne nu mai aleargă după boieri sau ofiÈ›eri ci după băieÈ›ii unor oameni de afaceri de succes, sau È™efi de prin diverse companii. Multe venite aici de prin provincie, de prin zone sărace ale țării cu un job anost prin corporaÈ›ii, al căror ideal e o nuntă pe o insulă din Grecia. Și care fie au ajuns mame singure pentru că „a trebuit să facă un copil că a venit ceasul”, fie sunt deja pe la 40+ de ani, agățate în disperare de o relaÈ›ie despre care se destăinuie prietenelor lor, la un cocktail pe terasa de pe acoperiÈ™ul Casei Mitza Biciclista (oh, the irony!), că se roagă ca aceasta să meargă È™i să nu fie părăsite. Multe dintre ele sunt femei frumoase, unele poate meritau un destin mai bun...Pentru toate este însă prea târziu...

Alinele Gabor de astăzi nu mai visează să fie Greta Garbo, se pozează în faÈ›a magazinelor de lux, sau a Muzeului de Istorie, ori pe la zecile de cafenele ce decorează Calea È™i străduÈ›ele adiacente, în speranÈ›a că vor deveni vedete pe social media sau vor ajunge asistente prin emisiuni TV, ori la Mireasa, ori la Insula Iubirii. 



Opresc la CapÈ™a, pentru că toate peregrinările mele pe Calea Victoriei au o obligatorie haltă în acest loc magic pe care îl ador. ÃŽmi savurez cafeaua È™i prăjitura, în timp ce telefonul stă uitat la distanță...uitat È™i tăcut...nu mai sună cum suna cândva...când eu eram la BucureÈ™ti È™i ea în ConstanÈ›a...Mă suna È™i stăteam de vorbă până se lumina de zori, iar ea râdea că iar ne-a prins dimineaÈ›a stând la taclale...Și astfel pentru mine nopÈ›ile din BucureÈ™ti treceau mai uÈ™or... 

Oare ce o mai face? Oare e bine? Oare nu? Oare și-a găsit linștea? Sunt moment când o urăsc și momente în care îmi aduc aminte de zilele petrecute împreună și simt că încă o iubesc...

Oare se gândea acum ani și ani, copila de la oraș ce alerga fericită cu picioarele goale prin iarba de la țară, că viața îi va oferi atâtea încercări? Mi-ar fi plăcut să pot șterge totul cu un burete și în loc să fiu aici, în capitală, să fim doar noi doi, călărind umăr la umăr prin stepele arse de soare ale Dobrogei...fără griji, fără gânduri care să ne apese...așa cum ne promisesem că vom face cândva...

Oare va mai găsi Universul de cuviință să ne mai intersecteze drumurile vieții și a treia oară? Îmi doresc să o mai văd măcar o dată și sper ca între timp să nu devin un Eliazar, căci visam ca povestea noastră să devină un basm de Walt Disney, nu un roman de Cezar Petrescu...






 Pentru mine este un păcat capital să ajung la BucureÈ™ti fără a mă opri la CapÈ™a, iar în zilele în care stau în capitală, toate dimineÈ›ile mele încep în acest loc magic. Este refugiul meu, un loc plin cu amintiri...locul de care mă leagă cea mai specială amintire a vieÈ›ii mele. 

***


Seara CapÈ™a devine aglomerat...dar e o aglomeraÈ›ie plăcută. Odată cu locul simt È™i eu că mă trezesc la viață. Străini de prin toate colÈ›urile lumii, mai tineri, mai bătrâni, oameni de-ai locului, venetici; Spiritul locului îi atrage într-un fel inexplicabil...căci clădirile au un spirit al lor, un Spirit ce creÈ™te în timp, devine aievea È™i pune stăpânire pe cei ce trec pragul, pentru că acest suflet creÈ™te absorbind frânturi din viaÈ›a celor ce pătrund înlăuntru. CapÈ™a a fost mereu È™i a rămas locul în care s-au dezbătut chestiuni importante, s-au decis destine, uneori chiar destinul țării. Oameni importanÈ›i, elita României, fie ea intelectuală, politică sau comercială, diplomaÈ›i, prinÈ›i, prinÈ›ese, ofiÈ›eri È™i generali precum MareÈ™alul Joseph Jacques Césaire Joffre, doamne din lume bună È™i vampe, sau doar chibiÈ›i care doreau să facă È™i ei parte pentru câteva momente din această lume È™i-au pierdut orele È™i zilele aici. Brătienii, Take Ionescu, Argentoianu, Franz Iosef, Sarah Bernard, Josephine Baker, Regele Carol II, Cezar Petrescu, Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Arghezi, Minulescu È™i câți alÈ›ii i-au trecut pragul. Și atunci ca È™i acum în acest loc s-au spus poveÈ™ti de iubire precum cea dintre Ionel Teodoreanu È™i Ștefania Velisar, ori povestea neîmplinită dintre constănÈ›eanca Cella Serghi È™i Camil Petrescu. CapÈ™a este locul despre care s-au scris È™i versuri ce mai apoi au fost măiestrit puse pe muzică - „Chez CapÈ™a”. O piesă scrisă special în limba franceză pentru a fi interpretată de domniÈ™oara Nitta-Jo, vedetă a Regalului È™i Alhambrei.


Se spune că unele lucruri sar una, două sau chiar trei generaÈ›ii. Poate aÈ™a e. Ori poate o frântură din sufletul străbunicului meu a rămas între aceÈ™ti pereÈ›i È™i ne-am regăsit acum, fără a ne fi cunoscut vreodată în viaÈ›a reală. Bătrânul boier nu mai există de mult, aÈ™a cum nu mai există nici conacul de la È›ară cu ai săi îngeri ce vegheau deasupra intrării, nici È™aretele, nici maÈ™inile. Toate s-au dus măcinate de timp È™i de vremuri...DeÈ™i avea un Cadillac È™i Forduri, atunci când pleca spre capitală se deplasa cu nu mai puÈ›in de trei È™arete. De ce? Nu È™tiu, poate dintr-o meteahnă de boier bătrân. ÃŽn prima se aflau jobenul È™i după caz bastonul sau umbrela, în a doua el È™i în a treia soÈ›ia È™i copiii.  Capitala îl atrăgea ca un magnet. Mereu găsea motiv să ajungă în BucureÈ™ti È™i în fiecare peregrinare a sa se oprea la CapÈ™a. ÃŽn perioadele când rămânea la conac îi plăcea să își petreacă timpul prin pădure la vânătoare, ori să călărească de-a lungul micului râu ce îi traversa domeniul. De atlfel holul de la intrare era decorat cu un cuier din mătase roÈ™ie È™i agățătoare făcute din coarnele cerbilor vânaÈ›i. Cu toate acestea inima lui a rămas în oraÈ™ul de pe DâmboviÈ›a. De la el am moÈ™tenit dragostea pentru cai, pentru BucureÈ™ti È™i pentru CapÈ™a. Nu È™tiu dacă aici revenea pentru o pereche de ochi care-i răvășise sufletul, care să-l facă să lase liniÈ™tea È™i siguranÈ›a căminului de la conac alergând după un vis...Nu È™tiu È™i în caz de a fost aÈ™a nu îl judec...nu pot să îl judec. Nu am dreptul să îl judec când însăși viaÈ›a mea a fost plină de excese È™i degustări din toate plăcerile ce s-au oferit. 

Cu toate astea de ani buni am renunÈ›at la agitaÈ›ia cluburilor È™i barurilor de pe litoral È™i de aiurea pentru liniÈ™tea restaurantelor. M-am dedicat cu pasiune cercetării trecutului È™i colecÈ›ionării acestuia, alături de colegi minunaÈ›i ce în timp mi-au devenit prieteni în cadrul Societății de Cartofilie „Stella Maris”. M-am schimbat mult, în multe aspecte...dar o parte din iubiri au rămas neschimbate: caii, vinul, BucureÈ™tiul, CapÈ™a, compania unei femei frumoase... Vine însă vremea când te uiÈ›i în urmă, te uiÈ›i în jur È™i te uiÈ›i la viitor. Și realizezi că în ciuda prietenilor numeroÈ™i È™i a femeilor frumoase care È›i-au È™i îți intersectează drumul vieÈ›ii, undeva în adâncul sufletului ai un gol. Un gol negru, hâtru È™i adânc, atât de adânc încât nu i se vede capătul. 

Și într-o însorită dimineață de primăvară te găseÈ™ti stând afară pe terasa CapÈ™ei cu zilnicul cappuccino, de această dată însoÈ›it de un delicios Choux au Croquelin, totul asezonat cu obligatoria È›igară de foi. Tu...tu singur cu fantomele CapÈ™ei, tu singur cu bătrânul BucureÈ™ti, tu singur cu Calea Victoriei ce abia începe să se anime, tu singur cu...golul din suflet. Și stai È™i te gândeÈ™ti È™i analizezi È™i te frămânÈ›i. Muzica în surdină ce ieÈ™ea domol pe ușă È™i se răsfrângea pe stradă m-a dus cu gândul undeva în timp...ÃŽn urmă cu 10 ani, cu 14 ani, cu 15 ani...cine mai È™tie. Nici măcar nu mai contează, pare că totul s-a petrecut într-o altă lume, într-o altă viață, cu alte personaje...asemănătoare dar în acelaÈ™i timp diferite. Cert este că era o dimineață fierbinte de vară, un bun prieten a venit să mă ia să mergem la o petrecere la piscină. Acolo era È™i Ea. Ne cunoÈ™team din vedere. Fără să îmi fi atras vreodată atenÈ›ia în mod special. Pe atunci pasiunile mele erau femeile mondene, aflate tot timpul în mijlocul celor mai exuberante È™i flamboaiante petreceri, care defilau în cele mai extravagante fashion shows. Aceea era lumea mea. Plina de lumini, de sclipici, dar atât de goală pe dinăuntru. Ea în schimb era o persoană dedicată studiului, dedicată unor cauze umanitare, o femeie liniÈ™tită. cu o frumuseÈ›e aparte. Nu avea acea frumuseÈ›e de plastic care o regăsim pe coperta Vogue sau pe catwalk-ul de la Fashion TV. Avea acea frumuseÈ›e aparte ce îmbină trăsăturile fine cu acel aer de mister, de je ne sais quoi. ÃŽn acea dimineață de vară ea a venit spre mine zâmbind larg È™i m-a cuprins de gât strângându-mă în braÈ›e. Atunci pentru prima dată am privit-o în ochi. Acei minunaÈ›i ochi albaÈ™tri în care, privind, am simÈ›it o liniÈ™te în care mă puteam pierde fără să mă tem că nu voi mai găsi drumul înapoi. ÃŽn calmul lor puteam să plec pentru totdeauna. Și pentru prima dată în viață am simÈ›it un gol în stomac. Și parcă precum o prevestire sumbră a ceea ce avea să vină, de niciunde cerul se întunecă È™i începu să plouă. O ploaie furioasă, cu spume ce părea că vrea să spele păcatele oraÈ™ului È™i să mă înece. A trebuit să plecăm...fiecare pe drumul lui....Ne-am mai revăzut de atunci, de câteva ori... ÃŽmi reamintesc acea seară, vântul adia uÈ™or, ea îmbrăcată într-o rochie ce amintea de marile creaÈ›ii ale caselor de modă de lux, din perioada interbelică, stând rezemată atât de nonÈ™alant È™i în acelaÈ™i timp atât de elegant È™i natural de bătrânul Chrysler Royal din 1939. Avea o eleganță aparte, a doamnelor din înalta societate a altor vremuri. Parcă venise de dincolo de timp, de dincolo de vremuri, aducând cu sine o minunată lume, acum de mult apusă. Si zâmbea, cu faÈ›a spre mare zâmbea fericită în timp ce soarele la apus îi contura silueta. Acel moment, acei ochi, acel corp, acel zâmbet mi-au rămas întipărite pe veci în minte. Timpul a trecut È™i ea a părăsit acest trist oraÈ™ de provincie pentru totdeauna, luând drumul capitalei. 

Anii s-au dus unul după altul...într-o viață am trăit cât alÈ›ii în cinci vieÈ›i. Dar acea clipă când, pentru prima dată am privit în ochii ei...Oameni, locuri, clipe, poveÈ™ti, femei...au trecut È™i am trecut prin ele....momentul acela a rămas mereu o constantă. Singura. Și am realizat că am obosit să alerg, nu mai vreau să alerg....pentru că toate peregrinările mele prin È›ară È™i prin lume au fost de fapt o fugă. O încercare de a fugi de amintirea acelei clipe È™i de acel gol din stomac. Și de fiecare dată când ajungeam în BucureÈ™ti îmi doream în adâncul sufletului, deÈ™i refuzam să accept acest lucru, să o revăd. Din teamă...din aroganță...din orgoliu? Cine È™tie. 

ÃŽn acea dimineață de primăvară ceva s-a întâmplat, nu È™tiu să spun ce. Poate sufletul bătrânului boier mi-a îndrumat inima, poate a fost acea energie aparte a CapÈ™ei, greu de spus, cert este că mi-am anulat participarea la balul din acea seară, bal ce încheia un important eveniment internaÈ›ional ce fusese găzduit de BucureÈ™ti. Sunt unele momente în viață când trebuie să alegem între ceea ce credem că este important È™i ceea ce contează cu adevărat. 

AÈ™a cum Eliazar i-a spus Alinei Gabor: „Nu regretăm, decât ceea ce nu am făcut în viață!”  (Cezar Petrescu - Greta Garbo | un roman pe care îl recomand cu căldură)

Am ales să îi dau ei un mesaj È™i să o întreb dacă ar dori să ne vedem...la CapÈ™a, bineînÈ›eles. După 10 ani de tăcere am ales ceea ce conta cu adevărat. Spre sincera mea surpriză a răspuns imediat È™i a acceptat. Din nou ca atunci la piscină, vremea s-a schimbat brusc, locul căldurii fiind luat de un frig crunt care îmi trecea prin cămasă, prin piele, prin carne, muÈ™când cu putere din oase. Ca È™i cum duhuri necurate încercau din nou să îmi pună piedică. Dar de această dată, cu spiritul bătrânului boier alături, le-am înfruntat, cu capul sus, hotărât È™i de neclintit. Iar duhurile au fost biruite È™i spre seară vremea se făcu iar frumoasă. Calea Victoriei se umplu iar de lume. 

Grăbit am intrat de-a valma în micuÈ›a Floriada, unde bătrânul negustor de flori se pregătea de ora închiderii. Am lăsat deoparte orgoliul, aroganÈ›a È™i ale prostii din tinereÈ›e È™i pentru prima dată am luat un buchet de flori unei femei. Mi-am amintit că adoră florile roz. M-am uitat după bujori, preferaÈ›ii ei. Nu aveau, aÈ™a că am ochit repede un vas cu trandafiri. I-am luat pe toÈ›i È™i m-am îndreptat către CapÈ™a, aÈ™teptând cuminte să sosească. Și a venit. La fix cum stabiliesm a apărut. S-a luminat la față când a primit florile È™i a zâmbit larg, sincer, la fel ca atunci în urmă cu mulÈ›i, mulÈ›i ani. Și la fel ca atunci am simÈ›it un gol în stomac. Am intrat înăuntru, ne-am aÈ™ezat la masa la care eu mă aÈ™ez de fiecare dată. Ospătarul mi-a făcut complice cu ochiul È™i mi-a zâmbit discret. Era prima dată când veneam însoÈ›it de cineva. CapÈ™a este locul în care mă duc să fiu doar eu cu gândurile mele, doar eu È™i cu sufletul meu, doar eu È™i cu bătrânul boier, este refugiul meu. 

Am stat, am vorbit, am râs ca È™i cum acei 10 ani nu ar fi existat. Și ceasurile treceau, unul, două, trei...Și-a sprijinit gâtul în palmă È™i aplecând capul într-o parte m-a privit zâmbind. Atât de frumoasă. O frumuseÈ›e aparte cum am mai văzut doar la Demi Moore sau Jennifer Connelly, da are câte ceva din cele două. Și ca în urmă cu ani È™i ani, am privit în acei ochi superbi È™i am simÈ›it o liniÈ™te, în care mă puteam pierde fără să mă tem că nu voi mai găsi drumul înapoi. Un calm de care m-am lăsat cuprins. M-a întrebat...dar nu i-am răspuns atunci ce gândeam cu sufletul. I-am spus după, mult mai târziu, când nu a mai contat, i-am spus că priveam atunci o femeie minunată pe care o iubesc. Ne-am luat la revedere în faÈ›a CapÈ™ei, m-a luat de gât È™i m-a strâns tare în braÈ›e. A fost copleÈ™itor, după atâția ani să îi simt din nou parfumul, să îi simt părul negru atingându-mi obrazul. Și am plecat...iar, fiecare pe drumul lui, eu pierzându-mă prin furnicarul de oameni de pe Calea Victoriei. 

De atunci timpul a trecut, am mai vorbit doar o singură dată. Și nu pot decât să dau dreptate vorbelor ei. Nu È™tie care va fi drumul meu, sau al ei, dacă eu îmi voi găsi vreodată liniÈ™tea sau dacă ea își va găsi vreodată liniÈ™tea. Maybe she's afraid... Maybe she's running away...Of what she's afraid of...from what she's running away, I'll never know... 

Iar acum....în zilele în care îmi beau cafeaua la CapÈ™a È™i savurez minunatele lor prăjituri, în timp ce pufăi din trabuc, stau È™i mă gândesc la acea seară de primăvară, stau È™i mă întreb dacă drumurile noastre se vor mai intersecta vreodată. ÃŽn adâncul sufletului sper că da...dar oare când?...peste o zi, o lună, un an, zece ani...niciodată?  Cine È™tie? Poate într-o altă viață, într-o altă lume, la un alt CapÈ™a...căci acum o parte din suflet a rămas acolo, lângă bătrânul boier. CapÈ™a e parte din mine È™i eu parte din CapÈ™a.




     Joi 29 mai, în cadrul Bookfest 2024 de la Pavilionul B2 al Romexpo a avut loc lansarea volumului „Mahalale de patrimoniu”. Un proiect de excepÈ›ie al Aici a stat, care eu, ca È™i colecÈ›ionar de cărÈ›i È™i reviste vechi (printre altele), mă bucur că s-a concretizat într-un volum fizic, ceva atât de rar în lumea digitalizată de astăzi.

„Mahalale de patrimoniu” - o fascinantă incursiune în istoria străzilor bucureÈ™tene, pe care am devorat-o cu nesaÈ› de la prima la ultima pagină.



Trebuie să îmi fac mea culpa È™i să recunosc că am „reuÈ™it” să ajung după ce prezentarea susÈ›inută de autoare, Ana Rubeli È™i două personalități ale culturii noastre, doamna academician Georgeta Filitti È™i doamna Silvia Colfescu, directorul Editurii Vremea, s-a încheiat. 

Aș putea da vina pe traficul bucureștean, dar adevărul este că de această dată vinovatul este dragul meu Capșa, unde m-am întins la un cappuccino însoțit de câteva delicioase prăjituri. Căci pentru mine este un păcat capital să ajung la București fără a mă opri la Capșa, iar în zilele în care stau în capitală, toate diminețile mele încep în acest loc magic. Capșa este refugiul meu, un loc plin cu amintiri...locul de care mă leagă cea mai frumoasă amintire a vieții mele, dar aceasta este o poveste pentru o altă dată.

Revenind la acest volum, trebuie spus că nu este doar o simplă trecere în revistă a unor case, străzi È™i locuri din vechile mahalale interbelice ale capitalei, în speță Sfânta Ecaterina È™i Flămânda. Avem în faÈ›a ochilor un studiu, fără a fi însă scorÈ›os sau didactic. Este genul de lucrare născută din pasiune È™i nu din obligaÈ›ie. 

Volumul analizează evoluția și în unele cazuri degradarea acestor două areale, pornind cu anii formării lor și până în prezent. Nu este doar o prezentare a unor locuri și o amintire a unor suflete ce cândva au dat viață clădirilor, ci este și un strigăt de ajutor pentru a salva aceste case, multe de o valoare aparte atât istorică cât și arhitecturală.



Fotografiile din zilele noastre sunt însoÈ›ite de numeroase documente, schiÈ›e È™i planuri originale precum È™i, acolo unde a existat posiblitatea, de fotografii de epocă, un adevărat deliciu pentru iubitorii de istorie în general È™i iubitorii BucureÈ™tilor în special. Și, trebuie să recunosc, că în calitate de colecÈ›ionar al cărui crez este că noi, cei din această „breaslă” trebuie nu doar să adunăm aceste izvoare istorice, ci È™i să le împărtășim celorlalÈ›i, nu pot decât să mă bucur că aceste imagini È™i documente de epocă au văzut lumina publicului după atâta amar de ani.

***

Casele nu sunt doar niÈ™te simple construcÈ›ii, structuri din cărămidă ori beton, casele nu sunt doar niÈ™te note într-o listă de la primărie sau de la arhive. Casele sunt „casete păstrătoare” de poveÈ™ti, amintiri, drame, iubiri, momente de fericire È™i de tristeÈ›e. ÃŽntre pereÈ›ii lor s-a trăit, s-a È™optit È™i s-a murit. Dar amintirile au rămas, iar cât timp proiecte precum #Aiciastat vor cotinua să existe, aceste amintiri nu or să dispară. AÈ™a că recomand să căutaÈ›i È™i să achiziÈ›ionaÈ›i acest volum, fie în librării, fie on-line.

 


    Cu largul concurs È™i excepÈ›ionalul suport al Muzeului NaÈ›ional PeleÈ™ È™i al generoasei noastre gazde, domnul director Narcis Ion, la iniÈ›iativa colegului È™i prietenului Gabriel Octavian Nicolae, alături de restul colegilor mei din Societatea „Stella Maris” am avut bucuria È™i onoarea de a înfăptui un eveniment aparte - expoziÈ›ia „Regalitatea È™i Marea”, fotografii, cărÈ›i poÈ™tale, documente, cărÈ›i È™i obiecte ce ilustrează această magică legătură dintre Casa Regală È™i Mare. Pentru că, aÈ™a cum am spus È™i în scurtul meu speech: „inima Reginei È™i Valurile Mării băteau în acelaÈ™i ritm”. Dar despre expoziÈ›ia în sine veÈ›i putea citi în detaliu în următorul număr (print) al Revistei „Stella Maris”.



    Acum eu am să vorbesc despre Domeniul de la PeleÈ™....Domeniul de la PeleÈ™ nu este doar un loc...este o stare de spirit. Atât PeleÈ™ul cât È™i PeliÈ™orul au ceva aparte. Nu se aseamănă cu castelele reci È™i apăsătoare ale Angliei, nici cu cele strălucitor de luxoase È™i flamboaiante ale FranÈ›ei. Nu au nici acel aer de instituÈ›ie, dar nici aerul de muzeu. PeleÈ™ul È™i PeliÈ™orul au un aer intim, de cămin...O atmosfera caldă...Lumina difuză ce se strecoară printre vitralii, scârțâitul parchetului, mirosul de lemn È™i catifea au un aer de...acasă. SimÈ›i că între pereÈ›ii lor s-a râs, s-au vărsat lacrimi de durere, s-au spus poveÈ™ti de iubire È™i s-au scris drame ale unor oameni...ale unor suflete. 



Maiestuos, demn, sobru, poate uÈ™or melancolic precum pădurea deasă ce îl încojoară, PeleÈ™ul păstrează între pereÈ›ii săi poveÈ™ti ce încă nu au fost depănate È™i poate nici nu vor fi vreodată. Holurile înguste pe care astăzi pășesc turiÈ™tii au fost cândva pline de râsetele unor copii, apoi de È™oapte de dragoste, apoi de lacrimi de Regină È™i apoi...liniÈ™te...întuneric. Din salon nu a mai răsunat muzica...din camera de vânătoare nu s-au mai auzit vocile bărbaÈ›ilor mândrii de isprăvile lor...jucăriile nu au mai coborât de pe etajere...iar superbele lebede albe care își făceau veacul în iazul din faÈ›a intrării au plecat È™i ele. 

Acel PeleÈ™ È™i-a închis ochii È™i braÈ›ele în care È™i-a ascuns tainele. Cu toate acestea, dacă intrii înăuntru smerit, ca într-o biserică, È™i pentru câteva clipe laÈ™i deoparte camera foto, laÈ™i uitării pliantul acela cu informaÈ›ii tehnice È™i istorice, închizând ochii fizicului È™i deschizând pe cei ai sufletului, lăsând toate acele parfumuri, texturi, zgomote discrete È™i jocuri de lumini È™i umbre să te cuprindă, PeleÈ™ul la rândul său își va redeschide braÈ›ele, lăsând frânturi din sufletul său să ajungă la tine...dincolo de timp È™i vremuri. 

PeleÈ™ul este un loc pe care să-l simÈ›i, să-l trăieÈ™ti, un loc în care să te reculegi. PeleÈ™ul este locul în care te poÈ›i duce singur, doar cu gândurile tale...să-È›i pierzi paÈ™ii pe întortocheatele holuri ale mansardei...sau să mergi agale pe vechiul Drum Regal ce străbate pădurea bătrână, însoÈ›it de zgomotul râului. 

Ori poÈ›i sta pe terasa vechiului Corp de Gardă din faÈ›a castelului, privindu-i splendida siluetă proiectată pe un fundal de poveste...Tu cu gândurile tale, cu un pahar de È™ampanie în față savurând parfumul de liliac, ascultând È™oaptele vântului printre crengi. Te gândeÈ™ti poate la trecut, te gândeÈ™ti poate la ea È™i la acei minunaÈ›i ochi albaÈ™tri, în care, cândva demult, când i-ai privit, È›i-ai găsit liniÈ™tea. Oameni, locuri, clipe, poveÈ™ti...au trecut, dar momentul acela a rămas mereu o constantă în timp, în viață, în Univers. 

Și cu siguranță te gândeÈ™ti la ce va fi...Și pleci împăcat cu tine, cu gândurile tale...Ca de la un bun duhovnic...pleci cu sufletul vindecat. Și È™tii că te vei întoarce cândva, poate nu acum, poate nici în anii ce vor veni, dar te vei întoarce. Pentru că vei obosi să alergi, nu vei mai dori să alergi....pentru că toate peregrinările prin lume È›i-au fost de fapt o fugă, o fugă de golul È™i singurătatea din propriul suflet. Și nu È™tii care va fi drumul tău È™i nici care va fi drumul ei, aÈ™a cum nu È™tii dacă vreodată se vor mai împleti drumurile voastre fie doar È™i pentru câteva ore, ori dacă visurile tale se vor îndeplini vreodată. Și nu È™tii nici dacă tu sau ea vă veÈ›i găsi vreodată liniÈ™tea. Dar un singur lucru este cert. Te vei întoarce acolo, sus la PeleÈ™ în vârful munÈ›ilor, la răscruce de vânturi, te vei întoarce, fie È™i într-o altă viață...căci PeleÈ™ul este acasă. 




După încheierea ocupaÈ›iei sovietice a României, Statele Unite au depus eforturi continue È™i susÈ›inute pentru reluarea relaÈ›iilor bilaterale, relaÈ›ii care deveniseră foarte strânse în perioada anilor '30. 

Printre acțiunile întreprinse s-au numărat și numeroase expoziții de prezentare a Statelor Unite: viața de zi cu zi, industria, tehnologia, transporturile, arhitectura etc. Dar și publicarea unor reviste precum Sinteza, Cercetare și Dezvoltare în SUA, Omul pe lună și altele care erau trimise bibliotecilor din România dar și oamenilor din sfera politică, economică și socială care puteau influența o reluare a colaborării dintre cele două state.


ÃŽn septembrie 1963, la Pavilionul din Parcul Herăstrău, sub egida Ambasadei Statelor Unite are loc ExpoziÈ›ia Transporturilor Americane. Cu această ocazie s-a tipărit È™i o revistă de promovare a evenimentului, având un cuvânt introductiv din partea preÈ™edintelui american John F. Kennedy. La deschidere au participat ambasadorul USA la BucureÈ™ti William A. Crawford, Ion Baicu adjunctul Ministrului Transporturilor È™i TelecomunicaÈ›iilor, Pompiliu Macovei adjunct al Ministrului Afacerilor Externe, Alexandru Buican vicepreÈ™edinte al Institutului român pentru relaÈ›ii cu străinătatea È™i Martha Abraham vicepreÈ™edinte al Camerei de ComerÈ›. 

În cadrul expoziției au putut fi văzute și un model al capsulei Mercury și un model al satelitului Telestar. Evenimentul s-a desfășurat până în data de 18 octombrie.




ExpoziÈ›ia prezenta evoluÈ›ia transporturilor americane de la începuturi până în 1963, acoperind atât sectoarele transportului public, cât È™i cele ale sectorului industrial, sectorului comercial, transportului individual È™i al lucrărilor de infastructură, de la autostrăzi la marile aeroporturi americane. 

O atenție deosebită a fost dată concept-cars, în special celor cu motorare cu turbină pe gaz. Nu au fost uitate nici marile garaje ce ofereau facilități de parcare în centrul orașelor americane, iar finalul a fost dedicat integral explorării spațiului și viitoarelor misiuni spațiale americane.






Lista participanților:

  • Airstream, Incorporated 
  • American Airlines 
  • American Automobile Association 
  • American Export Lines, Incorporated 
  • American Motors Corporation 
  • American Trucking Associations, Incorporated 
  • Architectural Forum 
  • Association of American Railroads 
  • Morley Baer — Arch. Photographer 
  • Beech Aircraft Corporation 
  • The Boeing Company 
  • Braniff International Airways 
  • The Budd Company 
  • Canadair, Limited
  •  Cessna Aircraft Company 
  • Chrysler Motors Corporation 
  • Committee for Oil Pipe Lines 
  • George Cserna — Arch. Photographer 
  • Bruce Cunningham-Werdnigg — Arch. Photographer 
  • Delta Steamship Lines, Incorporated 
  • Douglas Aircraft Company, Incorporated 
  • Eastern Air Lines 
  • Eero Saarinen & Associates 
  • Ford Motor Company 
  • General Dynamics — Convair 
  • General Electric Company 
  • General Motors Corporation 
  • Industrial Design — Whitney Publications 
  • International Harvester Export Company 
  • Baltazar Korab — Arch. Photographer 
  • Lockheed-Georgia Company 
  • Martin Company 
  • Moore-McCormack Lines 
  • New York Thruway Authority 
  • Northeast Airlines, Incorporated 
  • O'Hare Airport — Chicago, Illinois 
  • Pan American World Airways 
  • Pennsylvania Railroad 
  • Port of Houston — Texas 
  • The Port of New York Authority 
  • The Pullman Standard Company 
  • Railway Express Agency 
  • Saint Lawrence Seaway Development Corporation 
  • Service Pipe Line Company 
  • St. Louis Airport — Missouri 
  • St. Louis-San Francisco Railway Company 
  • Studebaker Corporation 
  • Teleregister Corporation 
  • Texaco, Incorporated
  • Trans World Airways 
  • Union Pacific Railroad 
  • United Aircraft Corporation 
  • Sikorsky 
  • United Air Lines 
  • U. S. Rubber Company 
  • The White Motor Company 
  • Leigh Wiener— Arch. Photographer 
  • Young & Rubicam, Incorporated


Older Posts

Societatea de Cartofilie "Stella Maris"

Societatea de Cartofilie "Stella Maris"

Follow me on Facebook

Contact :

Name

Email *

Message *

Created By SoraTemplates | Distributed by GooyaabiTemplates