facebook twitter youtube instagram
  • Home

Zetu Harrys

 Ministerul Apărării pregătește cea mai mare modernizare a forțelor terestre din ultimele decenii: România se dotează cu tancuri Abrams de ultimă generație!

Photo by Anthony Housey Camp Ripley Training Center


În 2023, a fost lansată prima etapă a programului. România a cumpărat 54 de tancuri M1A2 SEPv3, cea mai modernă variantă a celebrului tanc american, împreună cu 12 vehicule derivate:

  • 4 M88A2 HERCULES Combat Recovery Vehicles (vehicule blindate de evacuare),

  • 4 M1110 Joint Assault Bridges (JAB) — poduri blindate de asalt,

  • 4 M1150 Assault Breacher Vehicles (ABV) — vehicule pentru deminare și deschiderea căilor.

Contractul pentru această tranșă se ridică la 1,06 miliarde de dolari, cu livrare programată în 2028.

Dar asta e doar începutul! Din 2025, începe faza a doua:

  • peste 216 tancuri Abrams suplimentare,

  • încă 76 de vehicule derivate,

  • plus simulatoare, armament, instruire, logistică și transfer de tehnologie.

Valoarea totală? Aproximativ 6,5 miliarde de euro!

România devine astfel parte a unui club select de țări care operează M1A2 SEPv3, alături de Statele Unite, Polonia și Australia. Aceasta nu este doar o modernizare tehnică, ci un semnal strategic: România intră în rândul celor mai bine înzestrate armate din NATO și își consolidează poziția pe flancul estic.

Nu vorbim doar de tancuri, ci de un pas major în parteneriatul strategic cu SUA și în consolidarea poziției României ca pilon de securitate pe flancul estic al NATO.

 Armata României a recepționat patru sisteme radar mobile AN/MPQ-64 F1 Sentinel, achiziționate prin programul de finanțare militară externă al Departamentului de Stat al SUA. Aceste echipamente vor întări capacitatea de supraveghere și reacție rapidă în fața amenințărilor emergente din Marea Neagră.

Sistemele radar AN/MPQ-64 F1 Sentinel, produse de Raytheon, sunt radare mobile cu bandă X, capabile să detecteze și să urmărească ținte aeriene cu amprentă radar redusă, inclusiv drone și aeronave cu viteze mici. Acestea oferă o acoperire de 360 de grade și o rază de detecție de până la 120 km. Integrarea acestora în structura Brigăzii 243 Radioelectronică și Observare „Callatis” va permite o reacție rapidă și eficientă la orice amenințare în regiunea Mării Negre.

foto: U.S. Embassy

Achiziția acestor sisteme reflectă angajamentul României față de securitatea regională și cooperarea cu aliații NATO, în special cu Statele Unite ale Americii. Prin această modernizare, România își consolidează poziția în regiunea Mării Negre și contribuie la stabilitatea și securitatea regională. Sistemele avansate permit atât monitorizarea eficientă a activităților militare, cât și integrarea rapidă cu capabilitățile NATO, sporind interoperabilitatea cu forțele aliate.

Parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite este esențial pentru securitatea regională și globală. În contextul conflictului din Ucraina, România joacă un rol crucial în sprijinirea Ucrainei și în menținerea stabilității în regiunea Mării Negre. De asemenea, România este un partener important pentru SUA în reconfigurarea geostrategică globală, având în vedere poziția sa strategică între Europa Centrală și Orientul Mijlociu. Această colaborare consolidează securitatea întregii regiuni și contribuie la obiectivele comune de apărare și stabilitate.

Integrarea radarelor AN/MPQ-64 F1 Sentinel în structura Brigăzii 243 Radioelectronică și Observare „Callatis” reprezintă un pas semnificativ în modernizarea apărării României și în întărirea relațiilor cu partenerii internaționali. Această dezvoltare subliniază angajamentul României față de securitatea națională și regională și rolul său activ în cadrul NATO.

România face un pas decisiv în consolidarea parteneriatului său cu Statele Unite. Președintele Nicușor Dan a aprobat prepoziționarea la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu a unor forțe strategice americane: aeronave de realimentare în aer, drone ISR, aeronave de supraveghere și un contingent de trupe. Această decizie plasează România într-o poziție cheie în arhitectura de securitate regională și confirmă rolul său ca aliat de încredere al Washingtonului.



Baza MK devine treptat unul dintre cele mai importante puncte de sprijin american din Europa. Dacă în trecut operațiunile erau coordonate în principal din Italia și Germania, acum centrul de greutate se mută mai aproape de Marea Neagră și de Orientul Mijlociu. Este un semn clar al încrederii americane în România și al importanței crescute a regiunii noastre.

Concret, la MK vor fi dislocate:

  • între 8 și 12 drone ISR de tip Reaper,

  • 3 aeronave de intelligence și supraveghere,

  • 3 avioane cisternă pentru realimentare în aer,

  • și aproximativ 760 de militari americani, împărțiți între operatori, echipe de mentenanță, personal de suport și unități de securitate.

Dar nu este vorba doar de o rotație temporară. Există semnale că România ar putea prelua o parte din misiunile care până acum erau gestionate de la baza Sigonella din Italia, în special cele legate de Orientul Mijlociu și Ucraina. Cu alte cuvinte, MK ar putea deveni noul centru operațional pentru aceste regiuni.

Această mutare are și o logică strategică. În trecut, utilizarea Sigonella pentru operațiuni în Orientul Mijlociu a dus la tensiuni cu guvernul italian, care avea propriile acorduri bilaterale cu statele din regiune. Prin repoziționarea unei părți din aceste capabilități în România, Statele Unite câștigă un aliat dispus să ofere libertate de acțiune și predictibilitate.

Această decizie marchează o etapă nouă în relațiile bilaterale. România a demonstrat de-a lungul timpului loialitate și seriozitate: de la sprijinul în Afganistan, la găzduirea scutului antirachetă de la Deveselu și colaborarea pe proiecte nucleare civile. Acum, consolidarea MK confirmă România ca cel mai important hub american din regiune. În același timp, acest statut aduce acces la tehnologii avansate, investiții și, mai ales, garanții de securitate solide.

Pentru România, beneficiile sunt evidente:

  • o protecție sporită împotriva amenințărilor din zona Mării Negre,

  • integrarea într-o rețea de securitate extinsă care acoperă Europa Centrală, Orientul Mijlociu și Mediterana,

  • și un rol mai activ în stabilitatea regională.

Desigur, crește și nivelul de responsabilitate, dar acest lucru transformă România dintr-un simplu beneficiar de securitate într-un furnizor activ de stabilitate. Într-un context geopolitic volatil, aceasta este o poziționare de forță.

Prin relocarea acestor capabilități, România nu mai este doar ‘flanc estic’ al NATO, ci un nod central al operațiunilor americane. De aici pot fi coordonate misiuni de recunoaștere, supraveghere și sprijin aerian pentru Orientul Mijlociu, dar și pentru teatrul ucrainean. România devine astfel o punte între Europa și Orient, un partener indispensabil pentru Washington.

Decizia președintelui Dan este mai mult decât o simplă aprobare administrativă. Ea marchează transformarea României într-un hub strategic pentru Statele Unite și NATO. Țara noastră câștigă securitate, vizibilitate și influență internațională.

 România nu a fost niciodată izolată de marile curente geopolitice. De la Tratatul de la Yalta până la extinderea NATO, soarta noastră a depins mereu de relația dintre marile puteri. Astăzi, într-o lume în care războiul din Ucraina, ascensiunea Chinei și instabilitatea Orientului Mijlociu redefinesc securitatea globală, România are nevoie de o strategie clară.

Această strategie se construiește în jurul unei axe fundamentale: Washington–București–Tel Aviv. O axă care înseamnă putere militară, inteligență strategică și experiență în fața celor mai mari amenințări contemporane. O axă care nu este doar un simbol, ci o linie de viață pentru securitatea națională.



Parteneriatul strategic cu Statele Unite a fost consfințit oficial în 1997, dar rădăcinile lui sunt mai adânci. După 1989, România a văzut în Washington nu doar un aliat militar, ci și un model de dezvoltare. Baza Mihail Kogălniceanu a devenit una dintre cele mai importante platforme americane din Europa, iar exercițiile militare comune au demonstrat că România nu este doar un beneficiar pasiv de securitate, ci un contributor activ.

Însă adevărata valoare a acestei axe vine din completarea ei cu Tel Avivul. Israelul oferă ceea ce nici Washingtonul, nici Bucureștiul nu pot asigura singure: expertiză unică în intelligence, cibernetică, apărare aeriană și contraterorism. Într-un moment în care atacurile nu mai vin doar cu tancul și racheta, ci și prin spațiul virtual și propaganda hibridă, experiența Israelului devine indispensabilă pentru securitatea României.

România este așezată pe linia frontului. În Est, Rusia încearcă să își reconstruiască sfera de influență, atacând Ucraina și amenințând direct statele de la Marea Neagră. În Sud, Iranul destabilizează Orientul Mijlociu, susținând grupări teroriste și testând rachete cu bătaie lungă. Iar în plan global, China avansează prin investiții, infrastructură și propagandă subtilă, punând presiune pe economiile vulnerabile.

Axa Washington–București–Tel Aviv răspunde acestor pericole printr-o combinație unică:

  • forța militară americană, care descurajează Rusia;

  • experiența israeliană, care contracarează amenințările teroriste și cibernetice;

  • poziția strategică a României, care transformă Bucureștiul în avanpostul estic al lumii libere.

Românii nu au uitat lecția dură a Războiului Rece. La Yalta, în 1945, Europa de Est a fost practic cedată Moscovei, fără ca popoarele din regiune să fie consultate. România a fost prinsă în sfera sovietică nu pentru că a pierdut pe câmpul de luptă, ci pentru că Vestul a preferat compromisul cu Stalin.

Astăzi, există riscul ca istoria să se repete. Unele capitale vest-europene, dependente de gazul rusesc sau de piața chineză, ar putea fi tentate să caute o înțelegere cu Moscova sau Beijingul. În acest scenariu, România ar fi din nou vulnerabilă. Tocmai de aceea, legătura directă cu Washingtonul și Tel Avivul este vitală: pentru a evita repetarea tragediei istorice în care România a fost abandonată în fața imperiului roșu.

NATO este cea mai mare alianță militară a lumii. Dar în ciuda puterii sale, solidaritatea nu a fost întotdeauna perfectă.

Recent, drone rusești au traversat spațiul aerian al Poloniei. Răspunsul NATO a fost lent, blocat în birocrația deciziilor colective. A fost un memento dureros că, în momente de criză, fiecare oră contează.

Istoria NATO ne oferă, din păcate, și alte lecții asemănătoare:

  • În septembrie 2006, în timpul Operation Medusa, luptele grele de la „Școala Albă” din Panjwai au demonstrat încă o dată limitele interoperabilității. Trupe canadiene, afghane și NATO au intrat într-o ambuscadă sângeroasă, în care clădirea numită de localnici „white school” a devenit simbolul sacrificiului și al provocărilor unei coaliții multinaționale.
  • În aprilie 2002, la Tarnak Farm, un avion american F-16 a lansat din greșeală bombe asupra unor soldați canadieni aflați la exerciții. Patru au murit și opt au fost răniți. A fost o tragedie care a arătat cât de fragilă poate fi coordonarea chiar între aliați apropiați, și cât de mare este prețul lipsei unor proceduri uniforme.

  • În 1985, cazul Achille Lauro, nava italiană deturnată de teroriști palestinieni, a creat tensiuni între SUA și aliații europeni. Washingtonul cerea acțiune decisivă, Europa prefera negocieri.

  • Iar la Sigonella, câteva zile mai târziu, forțele speciale americane s-au confruntat direct cu carabinierii italieni, care refuzau să predea teroriștii capturați.

Toate aceste episoade arată același lucru: NATO este puternic, dar nu infailibil. Solidaritatea există, dar uneori rămâne incompletă.

România a simțit pe propria piele aceste tensiuni. După 9/11, Bucureștiul a sprijinit fără ezitare Statele Unite în lupta împotriva terorismului. Dar acest gest a atras critici dure din partea unor capitale europene și chiar amânarea aderării noastre la NATO.

Răspunsul Washingtonului nu a întârziat. Pe 23 noiembrie 2002, președintele George W. Bush a venit la București și, în Piața Revoluției, a rostit discursul care a consfințit invitația României de a se alătura NATO. Mesajul a fost clar: loialitatea are preț, dar și răsplată. Președintele american a spus atunci, sub ploaia rece de noiembrie: „We proudly invite you to join NATO, the great alliance of freedom.” Mulțimea a aplaudat, iar un curcubeu apărut pe cer a fost interpretat ca simbol al sprijinului american.

A fost momentul în care România a înțeles că axa cu Washingtonul nu este doar retorică, ci realitate. Și că sprijinul Statelor Unite poate transforma criticile europene în garanții de securitate.

În această arhitectură de securitate, Bucureștiul joacă un rol unic. Nu doar ca avanpost militar, ci și ca nod de intelligence.

Poziția geografică – la granița cu Rusia, în proximitatea Orientului Mijlociu și la intersecția Balcanilor cu Marea Neagră – transformă România într-un centru ideal pentru colectarea și distribuirea informațiilor.

De aici, SUA și Israelul pot monitoriza fluxuri de informații despre:

  • mișcările militare rusești în Marea Neagră,

  • influența economică și politică a Chinei în Balcani,

  • conexiunile dintre rețele teroriste din Orientul Mijlociu și Europa.

Astfel, Bucureștiul devine mai mult decât o capitală est-europeană: devine creierul estic al alianței occidentale. Un rol strategic pe care nici o altă capitală din regiune nu îl poate juca la același nivel.

Axa Washington–București–Tel Aviv nu este doar o alianță diplomatică. Este o linie de viață pentru securitatea României. O garanție că, indiferent de ezitările Vestului sau de blocajele NATO, țara noastră va rămâne protejată. România este astăzi un actor cheie în lumea liberă, iar viitorul nostru depinde de menținerea acestei axe vitale. Pentru că, în fața istoriei, contează nu doar cine sunt aliații tăi, ci și dacă aceștia sunt gata să lupte alături de tine.


 


La Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, în Constanța, s-a desfășurat unul dintre cele mai solicitante și prestigioase cursuri militare: Școala Americană de Asalt Aerian Sabalauski. Peste 200 de soldați americani și șase români s-au reunit aici pentru a învăța împreună tehnici complexe de operațiuni aeriene, consolidând nu doar abilități fizice și tactice, ci și un parteneriat strategic de lungă durată între România și Statele Unite

Cursul de 10 zile începe cu ceea ce soldații numesc „day zero”: o probă de rezistență fizică, alergare de două mile și un traseu cu obstacole care testează fiecare centimetru de forță și agilitate. Participanții urcă scări și frânghii, sar peste ziduri și trec prin structuri complexe de lemn, toate în timp ce strigă cu voce tare «Air Assault!», antrenându-și atât corpul, cât și spiritul de echipă.

Pe parcursul programului, candidații învață să organizeze misiuni de asalt aerian, să manipuleze echipamente de încărcare în zbor și să înțeleagă specificațiile diferitelor tipuri de aeronave militare. Totul se finalizează cu o ceremonie de absolvire în care, în acest an, 82 de soldați au primit aripile de asalt aerian – simbol al profesionalismului și al curajului.

Ceea ce face acest program cu adevărat unic nu este doar pregătirea fizică sau tehnică, ci modul în care militarii români și americani învață să lucreze împreună și să comunice eficient, dezvoltând ceea ce instructorii numesc "emotional fluency in english" – capacitatea de a recunoaște, înțelege și gestiona emoțiile proprii și ale celorlalți într-un context de cooperare intensivă.

Pentru mulți soldați români, interacțiunea cu instructorii americani aduce o experiență care merge dincolo de exercițiile militare. Limbajul și cultura americană, pe care mulți români au început să le descopere încă din anii ’90 prin filme, muzică și emisiuni TV, devin aici instrumente practice de comunicare și înțelegere reciprocă. Cursul îi provoacă să gândească și să acționeze într-un mediu unde instrucțiunile nu vin doar în limba maternă, ci într-un cadru internațional, unde precizia și claritatea sunt vitale.



Astfel, emotional fluency nu este doar o abilitate individuală – este liantul care permite ca echipele să funcționeze ca un organism unit. Soldații învață să-și exprime clar intențiile, să citească reacțiile colegilor și să adapteze rapid modul de comunicare. Această fluență emoțională reflectă, într-un fel, începuturile americanizării României post-comuniste: atunci când tinerii din anii ’90 au început să învețe engleza și să asimileze referințe culturale americane, s-a pus baza pentru o deschidere care, astăzi, se traduce în colaborare militară eficientă și respect reciproc.

În practică, asta înseamnă că un soldat român care poate explica o manevră sau poate semnaliza un risc, chiar dacă nu stăpânește perfect engleza, va fi înțeles și sprijinit, iar instrucțiunile instructorilor americani sunt adaptate astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă. Prin aceste mecanisme subtile, cursul construiește mai mult decât competențe militare: formează o echipă internațională capabilă să acționeze rapid, eficient și în deplină încredere unul în celălalt.

Provocările au fost numeroase: de la efortul fizic extrem, la coordonarea între echipe și supraviețuirea în condiții dificile. Dar tocmai aceste experiențe împreună consolidează abilitățile soldaților și le oferă încrederea necesară pentru operațiuni reale, fie că sunt desfășurate în România sau în teatrele de operațiuni internaționale.

Școala Sabalauski nu formează doar soldați, ci adevărați ambasadori ai cooperării internaționale. Prin aceste cursuri, militarii învață să se adapteze cultural și psihologic, să construiască relații bazate pe respect și profesionalism și să fie pregătiți să intervină rapid oriunde este nevoie. Absolvirea unui curs de asalt aerian la Mihail Kogălniceanu este, așadar, mai mult decât o realizare individuală – este o victorie a colaborării dintre România și Statele Unite, un exemplu concret că alianțele strategice nu se construiesc doar prin tehnologie sau arme, ci prin încredere, comunicare și experiență comună.

Aceasta este povestea curajului, a disciplinei și a prieteniei internaționale, la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu. Un loc unde soldații români și americani învață să zboare împreună – și să învețe unii de la alții. Până data viitoare, să ne amintim că forța unei alianțe stă în oameni, nu doar în echipamente.

_______________________

foto: by Sgt. Asher Atkinson, 7th Mobile Public Affairs Detachment

 


În cursul zilei de ieri, la Baza Militară Mihail Kogălniceanu a avut loc ceremonia de schimbare de comandă. Este vorba de rotația ciclică din cadrul divizei 101st Airborne.

Older Posts

Societatea de Cartofilie "Stella Maris"

Societatea de Cartofilie "Stella Maris"

Follow me on Facebook

Contact :

Name

Email *

Message *

Created By SoraTemplates | Distributed by GooyaabiTemplates