Povestea navei SMR Peleș începe departe de apele românești, în șantierul naval al Reichsmarine din Wilhelmshaven, Germania, la începutul anilor ’20. Construită sub numele Adolf von Baeyer, nava a intrat în serviciu în perioada 1922–1923, navigând pentru compania germană Hugo Stinnes Linien. Era o epocă în care Europa încerca să se reașeze după Marele Război, iar liniile maritime redeveneau punți vitale între continente.

În 1926, vasul a fost preluat de celebra Hamburg America Line (HAPAG), una dintre cele mai importante companii de transport maritim ale vremii. Sub pavilionul acesteia, nava a operat curse regulate între Europa și Chile, traversând Atlanticul și legând lumi diferite prin comerț și migrație.

Destinul său avea însă să se apropie treptat de România. În perioada 1932–1933, vasul a intrat în dotarea Serviciului Maritim Român (SMR), primind un nou nume: SMR Peleș. Rebotezarea nu a fost doar un gest administrativ, ci și unul simbolic. Numele trimitea la Castelul Peleș, reper al eleganței și al identității regale românești. Sub acest nume, nava a operat croaziere în Marea Mediterană și Marea Neagră, devenind parte a unei perioade în care România își afirma prezența maritimă și aspirațiile turistice.

Anii liniștiți ai croazierelor aveau să fie însă umbriți de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. În august 1941, în apropierea coastei bulgare, SMR Peleș a fost torpilată de submarinul sovietic SC-211. Nava a fost grav avariată și s-a scufundat parțial. Șapte membri ai echipajului și-au pierdut viața în acel atac, un final tragic pentru o navă care, timp de aproape două decenii, traversase mările Europei și Atlanticului.

De la Wilhelmshaven la Mediterană și Marea Neagră, de la curse transatlantice la un sfârșit violent în plin război, povestea SMR Peleș rămâne o mărturie a unei epoci în care navele nu transportau doar pasageri și mărfuri, ci și destine.