Elementele cheie ale contractului pentru Polaris DAGOR

by - July 12, 2023

 Elementele cheie ale contractului pentru cele peste 50 de Polaris DAGOR care vor intra în dotarea Forţele Terestre Române . România intră într-un club elitist, consolidându-și poziția de lider regional în sectorul apărării.

******

sursă foto: https://military.polaris.com/en-us/dagor/

Așa cum a anunțat presa americană în cursul zilei de ieri, Guvernul României a comandat peste 50 (cel mai probabil 52 - nota mea) de vehicule Polaris DAGOR care vor intra în dotarea Forțelor Terestre Române. 

DAGOR - Deployable Advanced Ground Off-road este un vehicul multirol, ultra-ușor, proiectat și construit de către compania americană Polaris Defense (cu sediul în  Medina, Minnesota). Primele DAGOR au fost produse pentru United States Special Operations Command - SOCOM.

În prezent cel mai mare operator sunt Statele Unite, urmate de Canada cu 62 de unități, Australia cu 5 și alte câteva aflate în dotarea EAU.

Prin această achiziție România nu doar că intră în acest club select, dar devine al treilea cel mai mare operator din lume.

De altfel țara noastră, în ultimii ani lucrează continuu la consolidarea poziției de lider regional în sectorul apărării, fiind al doilea cel mai mare operator de HIMARS din lume după Statele Unite și prima țară (exceptând SUA) care va opera elicoptere Black Hawk în cadrul sistemului public de urgențe. Toate aceste reușite se datorează în principal suportului și colaborării cu partenerul strategic american.

Un alt element cheie al contractului, pe lângă numărul de unități, este cel al mentenanței. Tot ceea ce înseamnă uplift, înlocuirea pieselor, reparații capitale, mentenanță generală și antrenarea unităților care vor opera DAGOR se vor desfășura în România.

***********

DAGOR poate fi configurat în 48 de variante în funcție de armamentul dorit, poate căra peste 1.4 tone sau 9 infanteriști. De asemenea poate fi transportat cu avioane Hercules (aflate deja în dotarea armatei române) dar și cu elicoptere Blackhawk și Chinook, acest ultim fapt îmi întărește speranța că o să vedem cât de curând un contract pentru elicoptere Chinook.


You May Also Like

0 Comments