După recăpătarea controlului asupra Dunării și Deltei (despre cum Austria a administrat și exploatat ilegal și abuziv aceste zone o să discut într-un amplu articol viitor) și începerea programului de modernizare a porturilor maritime, statul român începe un amplu program de dotare și modernizare a marinei. Iar pentru a avea o flotă sustenabilă este nevoie de o infrastructură de întreținere a acesteia. 

Astfel se ia decizia comandării unui doc plutitor de mari dimensiuni care să deservească flota maritimă. Până la sosirea acestui doc, navele SMR erau trimise la reparații în Turcia și Malta.

Docul a fost construit în Șantierul Naval din Luebeck și a plecat spre România în data de 9 iulie 1938, remorcat de 3 remorchere germane. Pe drum a făcut 3 escale în Gibraltar, Alger și Malta, ajungând la Constanța în data de 21 august 1938.

Lungimea docului este de 150 de metri, iar înălțimea de 36 de metri. Puterea normală de ridicare este de 8.000 de tone, iar în caz de forță majoră poate ridica 12.000 de tone. Este dotat cu instalații de pompare electrice cu alimentare de 440 volți de la țărm. Sistemele de vane și brațe de andocare sunt automatizate.

La bord se găsesc cabine pentru 20 de persoane, bucătărie cu sală de mese și grup sanitar. 

Manevra de scufundare a docului gol se poate face în 20 de minute, iar cea de ridicare încărcat cu un vapor durează o oră.  

SMR Transilvania în docul plutitor