Cu largul concurs și excepționalul suport al Muzeului Național Peleș și al generoasei noastre gazde, domnul director Narcis Ion, la inițiativa colegului și prietenului Gabriel Octavian Nicolae, alături de restul colegilor mei din Societatea „Stella Maris” am avut bucuria și onoarea de a înfăptui un eveniment aparte - expoziția „Regalitatea și Marea”, fotografii, cărți poștale, documente, cărți și obiecte ce ilustrează această magică legătură dintre Casa Regală și Mare. Pentru că, așa cum am spus și în scurtul meu speech: „inima Reginei și Valurile Mării băteau în același ritm”. Dar despre expoziția în sine veți putea citi în detaliu în următorul număr (print) al Revistei „Stella Maris”.

    Acum eu am să vorbesc despre Domeniul de la Peleș....Domeniul de la Peleș nu este doar un loc...este o stare de spirit. Atât Peleșul cât și Pelișorul au ceva aparte. Nu se aseamănă cu castelele reci și apăsătoare ale Angliei, nici cu cele strălucitor de luxoase și flamboaiante ale Franței. Nu au nici acel aer de instituție, dar nici aerul de muzeu. Peleșul și Pelișorul au un aer intim, de cămin...O atmosfera caldă...Lumina difuză ce se strecoară printre vitralii, scârțâitul parchetului, mirosul de lemn și catifea au un aer de...acasă. Simți că între pereții lor s-a râs, s-au vărsat lacrimi de durere, s-au spus povești de iubire și s-au scris drame ale unor oameni...ale unor suflete. 

Maiestuos, demn, sobru, poate ușor melancolic precum pădurea deasă ce îl încojoară, Peleșul păstrează între pereții săi povești ce încă nu au fost depănate și poate nici nu vor fi vreodată. Holurile înguste pe care astăzi pășesc turiștii au fost cândva pline de râsetele unor copii, apoi de șoapte de dragoste, apoi de lacrimi de Regină și apoi...liniște...întuneric. Din salon nu a mai răsunat muzica...din camera de vânătoare nu s-au mai auzit vocile bărbaților mândrii de isprăvile lor...jucăriile nu au mai coborât de pe etajere...iar superbele lebede albe care își făceau veacul în iazul din fața intrării au plecat și ele. 

Acel Peleș și-a închis ochii și brațele în care și-a ascuns tainele. Cu toate acestea, dacă intrii înăuntru smerit, ca într-o biserică, și pentru câteva clipe lași deoparte camera foto, lași uitării pliantul acela cu informații tehnice și istorice, închizând ochii fizicului și deschizând pe cei ai sufletului, lăsând toate acele parfumuri, texturi, zgomote discrete și jocuri de lumini și umbre să te cuprindă, Peleșul la rândul său își va redeschide brațele, lăsând frânturi din sufletul său să ajungă la tine...dincolo de timp și vremuri. 

Peleșul este un loc pe care să-l simți, să-l trăiești, un loc în care să te reculegi. Peleșul este locul în care te poți duce singur, doar cu gândurile tale...să-ți pierzi pașii pe întortocheatele holuri ale mansardei...sau să mergi agale pe vechiul Drum Regal ce străbate pădurea bătrână, însoțit de zgomotul râului. 

Ori poți sta pe terasa vechiului Corp de Gardă din fața castelului, privindu-i splendida siluetă proiectată pe un fundal de poveste...Tu cu gândurile tale, cu un pahar de șampanie în față savurând parfumul de liliac, ascultând șoaptele vântului printre crengi. Te gândești poate la trecut, te gândești poate la ea și la acei minunați ochi albaștri, în care, cândva demult, când i-ai privit, ți-ai găsit liniștea. Oameni, locuri, clipe, povești...au trecut, dar momentul acela a rămas mereu o constantă în timp, în viață, în Univers. 

Și cu siguranță te gândești la ce va fi...Și pleci împăcat cu tine, cu gândurile tale...Ca de la un bun duhovnic...pleci cu sufletul vindecat. Și știi că te vei întoarce cândva, poate nu acum, poate nici în anii ce vor veni, dar te vei întoarce. Pentru că vei obosi să alergi, nu vei mai dori să alergi....pentru că toate peregrinările prin lume ți-au fost de fapt o fugă, o fugă de golul și singurătatea din propriul suflet. Și nu știi care va fi drumul tău și nici care va fi drumul ei, așa cum nu știi dacă vreodată se vor mai împleti drumurile voastre fie doar și pentru câteva ore, ori dacă visurile tale se vor îndeplini vreodată. Și nu știi nici dacă tu sau ea vă veți găsi vreodată liniștea. Dar un singur lucru este cert. Te vei întoarce acolo, sus la Peleș în vârful munților, la răscruce de vânturi, te vei întoarce, fie și într-o altă viață...căci Peleșul este acasă.