În luna iunie a anului 1939, celebra actriță italiană Flora Volpini venea la București pentru a se logodi cu avocatul Emilio Mihăescu, un reprezentant al elitelor profesionale românești interbelice, apreciat în cercurile înalte ale Capitalei.

Mihăescu, ca avocat într-o perioadă în care profesia legală era unul dintre pilonii de prestigiu ai societății, făcea parte dintr-un mediu social și cultural înrudit cu lumea intelectuală și artística. În perioada interbelică, avocații constituiau una dintre clasele cele mai respectate ale țării, mulți dintre ei fiind implicați și în viața politică, socială sau culturală a vremii, iar barourile din orașe precum București, Iași sau Cluj erau centri importanți ai vieții publice. 

Petrecerea de logodnă a avut loc la conacul companiei de apă Arcuda, una dintre proprietățile elegante din jurul Bucureștiului, destinată evenimentelor mondene ale elitei. Evenimentul a reunit membri ai celor două familii, prieteni apropiați, dar și oficialități locale, reprezentanți ai diplomației și ai mediului cultural. O astfel de reuniune reflecta atmosfera cosmopolită și sofisticată a Capitalei de dinainte de război, un oraș în care aristocrația intelectuală și elitele profesionale interacționau frecvent cu mari nume ale artei europene.

Flora Volpini (adesea menționată și ca Franca Volpini), născută pe 5 decembrie 1908 în Citerna, Italia, era o figură cunoscută din cinematografia italiană a anilor ’30. Aparițiile sale pe marele ecran, în filme de tipul white-telephones, o plasaseră în rândul vedetelor de cinema ale epocii, iar vizita sa la București a stârnit un interes semnificativ în presa vremii. Ulterior, ea a devenit o scriitoare cunoscută (faimoasă pentru cartea "Femeia precoce").

Logodna cu Emilio Mihăescu a reprezentat un moment de întâlnire între două lumi: cinematografică și juridică, italiană și românească, simbol al unei epoci în care România interbelică era conectată la curentele culturale și sociale ale Europei Centrale și Occidentale.