În anii 1930, pe Calea Victoriei, în apropierea fostului Teatru Național, era inaugurat cel de-al treilea imobil al Societății Adriatica, una dintre cele mai importante companii de asigurări care activau în România interbelică. Clădirea reprezenta un exemplu remarcabil al arhitecturii Art Deco și reflecta dezvoltarea economică și urbanistică a Bucureștiului din acea perioadă.

Imobilul găzduia o parte dintre birourile Societății Adriatica, dar și sedii ale unor companii importante ale vremii, precum SOCOMET și Wagons-Lits Cook, contribuind la transformarea Căii Victoriei într-un veritabil centru al afacerilor și al vieții economice din Capitală.

Proiectul a fost realizat de arhitecții Rudolf Fraenkel, Teller și Dem. Săvulescu, care au optat pentru un limbaj arhitectural Art Deco, aflat atunci la apogeul popularității în marile orașe europene. Fațada elegantă și liniile geometrice specifice stilului au transformat clădirea într-un reper al modernității bucureștene.

Societatea Riunione Adriatica di Sicurtà (RAS) își are originile în orașul Trieste, unde a fost înființată la 9 mai 1838 ca subsidiară a Adriatic Banco di Assicurazioni, instituție creată în 1826 în același oraș. De-a lungul deceniilor, compania și-a extins activitatea în numeroase țări europene, inclusiv în România, unde a realizat investiții importante în domeniul imobiliar.

Un moment important din istoria companiei a avut loc în 1984, când, după moartea lui Carlo Pesenti, controlul asupra RAS a fost preluat de grupul german Allianz, unul dintre cei mai mari asigurători din lume, marcând începutul unei noi etape în evoluția companiei.

 În contextul apropierii momentului în care imobilul de pe bulevardul Magheru va intra într-un amplu proces de reabilitare, merită readusă în atenție istoria uneia dintre cele mai emblematice clădiri ale Bucureștiului interbelic. Este vorba despre fostul imobil ARO-Paramount, un reper al arhitecturii moderniste, construit în urma unei inițiative a companiei Asigurarea Românească, una dintre cele mai importante companii de profil din perioada interbelică.

În anul 1929, Asigurarea Românească demarează lucrările pentru cel mai ambițios proiect imobiliar din portofoliul său, amplasat pe bulevardul Take Ionescu, astăzi bulevardul Magheru. Proiectul a fost realizat în urma unui concurs de arhitectură, câștigat de arhitectul Horia Creangă, care a coordonat o echipă formată din Ionel Creangă, Haralamb Georgescu și Lucia Dumbrăveanu.

Deși inițial fusese conceput un proiect spectaculos în stil art deco, din considerente financiare a fost realizată o variantă mai simplificată, păstrând însă caracterul modernist al ansamblului. Clădirea a fost gândită ca un complex urban compus din trei corpuri distincte, dintre care două au fost finalizate în 1931: turnul de birouri, care includea un restaurant panoramic, și corpul rezidențial.

În decembrie 1934 a fost finalizată și sala de cinematograf, unul dintre cele mai moderne spații de proiecție ale vremii. Aceasta dispunea de o instalație de climatizare ultramodernă, asigurând condiții optime pentru cei aproximativ 1.200 de spectatori pe care îi putea găzdui. Interiorul cinematografului era decorat cu marmură, oglinzi și iluminat ambiental, iar odată cu inaugurarea acestuia a fost montată și celebra siglă ARO pe fațada clădirii.

De-a lungul timpului, clădirea a suferit mai multe modificări, în special în perioada comunistă, când o parte dintre elementele originale de interior, inclusiv placările din marmură ale holurilor, au fost îndepărtate. Cu toate acestea, imobilul a rămas unul dintre reperele arhitecturale majore ale Bucureștiului, simbol al modernității interbelice și al ambițiilor urbane ale epocii.

La sfârșitul anilor '30, România făcea pași importanți în organizarea și reprezentarea persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire. Potrivit datelor oficiale, în anul 1938 existau aproximativ 18.000 de surdo-muți la nivel național, dintre care aproape 120 locuiau în București. Pentru a-și apăra drepturile și a-și promova interesele, aceștia s-au organizat într-o asociație condusă de cunoscutul sculptor Vasile Dimitriu-Leorda, una dintre personalitățile marcante ale vremii.

Un moment important pentru această comunitate urma să fie organizarea, în septembrie 1940, a Congresului Internațional al Surdo-Muților, eveniment pe care România trebuia să îl găzduiască în Capitală. În perspectiva acestui congres, conducerea asociației a decis construirea unui sediu modern, care să reflecte atât prestigiul organizației, cât și ambițiile unei comunități aflate în plină afirmare.

Astfel, în anul 1938 au început lucrările la ceea ce era numit „Casa Tăcerii”, un imobil elegant în stil Art Deco, cu două etaje, remarcat prin liniile sale moderne și volumetria specifică arhitecturii interbelice. Clădirea era gândită să devină un centru al vieții asociative, un spațiu destinat întâlnirilor, activităților culturale și reprezentării persoanelor cu deficiențe de auz.

Din păcate, izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial și evenimentele dramatice prin care a trecut România începând cu anul 1940 au schimbat radical prioritățile țării. Până în prezent nu am găsit informații certe care să confirme dacă proiectul a fost finalizat și dacă imobilul a fost vreodată folosit în scopul pentru care fusese conceput.

__________________

reconstrucție cu ajutorul Google Gemini AI

În anul 1930, Bucureștiul făcea un nou pas spre modernitate odată cu inaugurarea clădirii Lido, amplasată pe Bulevardul Brătianu, la colț cu strada Franklin. Concepută inițial ca imobil de birouri, clădirea avea să fie transformată, până la sfârșitul aceluiași an, într-un hotel de lux, devenind rapid unul dintre cele mai elegante locuri din Capitală.

Adevărata atracție a complexului era însă amenajarea din curtea interioară: prima piscină cu valuri artificiale din România. O inovație spectaculoasă pentru acea vreme, piscina, cu o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, oferea bucureștenilor o experiență comparabilă cu marile stațiuni europene.

În jurul bazinului au fost amenajate pergole elegante, un bar, o zonă cu șezlonguri și chiar un cinematograf în aer liber, transformând locul într-un veritabil centru al vieții mondene. Atmosfera era completată de spectacole susținute de un exotic corp de balet, al cărui prim star a fost Hilda Sando, una dintre cele mai apreciate artiste ale vremii.

Întregul ansamblu a fost proiectat în stil Art Deco de arhitectul Ernst Doneaud, îmbinând eleganța arhitecturală cu cele mai moderne facilități ale epocii. Hotelul Lido și celebra sa piscină au devenit rapid un simbol al Bucureștiului interbelic, reflectând perioada în care capitala României era supranumită „Micul Paris”.

În anul 1936, cu ocazia Lunii Bucureștiului — eveniment care în acel an a avut ca temă satul românesc și tradițiile populare, perioadă în care a fost inaugurat și Muzeul Satului — în apropierea Pasajului Feroviar Băneasa, un monument istoric dispărut după anul 2000, a fost ridicată fântâna arteziană „Miorița”, după planurile arhitectului Octav Doicescu.

Construită din granit de Dobrogea, fântâna este considerată o adevărată bijuterie arhitecturală a perioadei interbelice, îmbinând funcția urbană cu simbolistica folclorică. Elementul central este mozaicul care ilustrează balada „Miorița”, realizat de artista Milița Petrașcu, una dintre elevele lui Constantin Brâncuși, ceea ce îi conferă ansamblului o valoare artistică și istorică deosebită.

„Miorița” reprezintă astfel nu doar un obiect de patrimoniu urban, ci și o expresie a modului în care Bucureștiul interbelic integra arta modernă cu identitatea culturală românească, într-un context în care spațiul public era gândit ca purtător de simboluri naționale.

Muzeul Național de Istorie a României și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității - CNSAS anunță vernisarea expoziției A.REST 1989 – Arhiva video a Securității, 𝐦𝐚𝐫𝐭̦𝐢, 𝟏𝟔 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔, 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟕:𝟎𝟎, la sediul MNIR (Calea Victoriei, nr. 12). 

Expoziția reconstituie universul cercetărilor penale ale Securității din 1989, anchetele și unitatea de arest, făcând publice, pentru prima oară, înregistrări operative audio-video din timpul interogatoriilor și din celule.

De asemenea, vor fi expuse, pentru prima oară în România, artefacte originale din Arestul Securității și corpuri delicte. Unul dintre ele este tiparnița cu care grupul din jurul lui Petre Mihai Băcanu a tipărit ziarul clandestin „România”, confiscată de Securitate în noaptea de 24 ianuarie 1989, recuperată și adusă special în țară în 14 aprilie 2026, după mai bine de 27 de ani, cu ocazia acestei expoziții.

Cu prilejul vernisajului va fi lansat și un website (www.arestulsecuritatii.ro) gândit ca o platformă de studiu, care adună istorii, cazuri, documente, înregistrări audio-video operative și interviuri luate fostelor victime ale Securității.

Natura represiunii Securității (poliția politică a Partidului Comunist Român) va fi, astfel, mai bine cunoscută prin intermediul mijloacelor directe, intruzive, folosite de ofițeri pentru supravegherea atentă a victimelor și controlul deplin al acțiunii penale. În lumea „justiției” Securității, reținuții sau arestații erau simpli prizonieri, captivi în labirintul operativ al construcției culpabilității. Pentru statul totalitar, vinovăția era un dat. Securitatea își izola victimele în secret, fără înștiințarea familiilor sau apropiaților, fără ca locul reținerii să fie cunoscut public. Mult timp, instituția secretului a protejat opresorii și imaginea edulcorată a autocrației.

A.REST 1989 restituie publicului spațiul celulelor și al anchetelor, identitatea victimelor și practicile Direcției Cercetări Penale a Securității. 

Proiectul nostru nu înseamnă doar recuperarea unei istorii niciodată văzute sau auzite, ci și un avertisment, pentru o istorie care a fost mult timp negată, falsificată sau minimalizată de foștii ofițeri implicați, dar și relativizată, uitată sau distorsionată în strategiile de dezinformare și manipulare publică legate de comunismul târziu. 

Singura putere legitimă rămâne cea a adevărului, cultivat într-o societate democratică.

Expoziția este deschisă până pe data de 20 septembrie 2026 și poate fi vizitată de miercuri până duminică în intervalul orar 10:00 – 18:00 (ultimul acces la 17:15).

***

Parteneri instituționali: Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Serviciul de Telecomunicații Speciale

Parteneri media: AGERPRES; TVR; DIGI24; Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România București fm, Radio România International; RFI France Médias Monde; Rock fm; Scena9; Igloo; PressOne; Spotmedia.ro; Media Quality; Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Prima History, Cinemaraton

Echipa proiectului: 

CNSAS: 

Oana Demetriade (curator)

Mihai Demetriade (curator)

Echipa MNIR:

Cornel Constantin Ilie (curator)

Oana Ilie 

Cristina Păiușan 

Marius Neculae

Adela Stan 

Cristina Moisescu 

Pompilia Dozsa

Ionel Ene 

Specialist comunicare: Simona Gabriela Noapteș (Igloo Media)

Concept, design: Igloo Associated Architects: arh. Bruno Andreșoiu, arh. Oana Radu

Design grafic: Arh. Doriana Mărășoiu

Multimedia: Ștefan Schultz

Producție: Atelier Mob SRL: arh. Ovidiu Niculică

Realizare website: Valentin Ungureanu