În istoria cinematografiei românești există câteva filme despre care știm că au existat, dar pe care nimeni nu le mai poate vedea. Printre ele se află și lungmetrajul „Se aprind făcliile (1939)”, o melodramă romantică ce aparține unei epoci în care filmul românesc își căuta identitatea și încerca să concureze cu producțiile europene ale timpului. Astăzi, pelicula este considerată film pierdut, copiile sale fiind distruse în anii regimului comunist. Dar le fel ca în cazul producției „Doamna de la Etajul II”, am reușit să găsesc fotografii on set, readucând la lumină încă o piesă din puzzle-ul cinematografiei românești interbelice.

Povestea filmului începe cu scriitorul și jurnalistul Nicolae Porsenna, autorul nuvelei pe care se bazează scenariul. Porsenna nu a fost doar scriitor, ci și un personaj extrem de activ în viața culturală a României interbelice: avocat, editor, inventator și implicat direct în dezvoltarea cinematografiei românești. El a fost scenarist și co-producător al filmului, investind o sumă enormă pentru epocă – aproximativ trei milioane de lei – și garantând chiar cu propria avere pentru a duce proiectul la capăt.

Ambiția lui era clară: realizarea unui film românesc de mare anvergură, capabil să rivalizeze cu producțiile occidentale. Pentru aceasta, a adus tehnicieni din străinătate și a improvizat spații de filmare în București, inclusiv într-o sală de dans transformată temporar în platou cinematografic.

Nuvela lui Porsenna, adaptată pentru ecran împreună cu scenaristul Isaiia Răcăciuni, propunea o melodramă sentimentală plasată în mediul burgheziei românești. Povestea o urmărește pe Sanda, o tânără cultivată și romantică, interpretată în film de Nutzi Dona. Ea se îndrăgostește de seducătorul Lucian Noreanu, rol jucat de George Vraca, un personaj cu aer de Don Juan modern.

Relația lor este însă distrusă de apariția Elvirei, o tânără de la țară care devine amanta lui Noreanu. Confruntată cu trădarea și cu imposibilitatea de a-și salva iubirea, Sanda alege un final tragic: se sinucide pentru a nu sta în calea fericirii bărbatului pe care îl iubește.

Intriga, intens melodramatică, a fost descrisă de unii istorici ai filmului ca o „telenovelă avant la lettre”, o poveste de pasiune, gelozie și sacrificiu care anticipa structurile narative ale serialelor romantice de mai târziu. 

Regia filmului a fost semnată de Ion Șahighian, un cunoscut regizor de teatru care mai lucrase sporadic și în cinematografie. Inițial, proiectul fusese oferit regizorului Jean Mihail, însă acesta s-a retras în urma unor neînțelegeri cu producătorul.

Distribuția reunea câteva dintre cele mai importante nume ale scenei românești interbelice:

• George Vraca – Lucian Noreanu

• Nutzi Dona – Sanda

• Emil Botta – Sașa Golfinu

• Costache Antoniu

• Olga Porumbaru

Prezența acestor actori, deja consacrați în teatru, reflectă legătura foarte strânsă dintre scena teatrală și cinematografia românească din anii ’30.

Filmările au avut loc în vara anului 1939, atât în București, cât și în mai multe locații spectaculoase din țară: Constanța, Mamaia, Sinaia, Rucăr și Vâlcov. Interioarele au fost realizate în studiouri improvizate din Capitală.

Filmul era alb-negru, sonor, și avea aproximativ 2664 de metri de peliculă, echivalentul unui lungmetraj standard al epocii.

În 1942, Porsenna a remontat pelicula și a adăugat câteva secvențe noi, printre care și una în care apărea celebra cântăreață Maria Tănase interpretând un moment muzical.

După instaurarea regimului comunist, multe filme ale perioadei interbelice au fost considerate ideologic nepotrivite sau pur și simplu neimportante pentru noua cultură oficială. În acest context, copiile filmului Se aprind făcliile au dispărut, iar astăzi pelicula este catalogată drept film pierdut.

Privind fotografiile de pe platou, ai senzația că răsfoiești o lume aproape dispărută: staruri ale teatrului românesc, povești de dragoste cinematografice și un București cultural care respira modernitate.

Imaginile pe care le prezentăm aici sunt cu atât mai valoroase cu cât provin direct de pe platoul de filmare, surprinzând momente intime dintre actori și decorurile interioare ale producției.

Ele nu doar documentează un film dispărut, ci reconstituie o atmosferă: aceea a cinematografiei românești din 1939, când artiștii, scriitorii și actorii încercau să construiască, cu resurse limitate dar cu mult entuziasm, un adevărat Hollywood românesc.

___________________________

imagini reconstruite cu ajutorul Google Gemini AI