facebook twitter youtube instagram
  • Home

Zetu Harrys

Când vorbim despre articolul 5 și NATO, realitatea este mult mai nuanțată decât pare la prima vedere. Mulți cred că NATO funcționează ca un bloc unitar, dar istoria arată că lucrurile sunt mult mai complicate și că alianța este adesea mai fragilă decât se afișează oficial.

Photo by Todd Schannuth 
412th Test Wing



Privind înapoi în timp, găsim exemple clare.

-1966, Franța se retage din board-urile de conducere/decizie ale NATO, revenind abia în 2009.

- 20 iulie 1974, un grup de revoluționari susținuți de Grecia încep acțiunea în Cipru, Turcia, inavdează insula. Grecia și Turcia fiind amândouă membre NATO, amândouă din 1952. În semn de protest Grecia s-a retras din NATO până în 1980.

-7 octombrie 1985, teroriști palestinieni capturează pasagerul italian Achille Lauro, ucid un cetățean american de etnie evreiască. Statele Unite ignoră presiunile NATO și ONU și președintele Reagan ordonă acțiune în forță, ceea ce duce la incidentul Sigonella. Italia, (membră fondatoare NATO în 1949, alături de USA) avea un pact secret de neagresiune cu teroriștii palestinieni. Abu Abbas, mastermind-ul acelui hijack se afla în avion pe aeroportul Sigonella când trupele americane au aterizat fără autorizație (italienii refuzaseră predarea lui Abbas) pentru a-l prinde dead or alive. Carabineri înconjuraseră avionul pentru a-l proteja și aveau ordin să folosească forța letală. De cealaltă parte USA trimsieseră Delta Force care la rândul lor aveau ordin de folosire a forței letale. Un adevărat strand-off între două țări fondatoare ale NATO. Abbas reușește să decoleze fiind urmărit de 3 avioane americane care decolaseră de pe Sigonella fără autorizație. Într-un final Abbas scapă prin Yugoslavia.

-1999 Bombardamentele din Yugoslavia - cu greu s-a obținut acordul celor 19 state membre NATO, a fost obținut în unele cazuri prin presiuni și chiar șantaj. Și a fost și un bypass UN.

-articolul 5 a fost invocat după 9/11 și la fel cu greu s-a obținut unanimitate. Franța a fost cea mai problematică națiune. De altfel Franța a criticat crunt decizia României de suport total față de US și a dus la amânarea cu 1 an a intrării în NATO.

-în timpul războiului din Afghanistan-Iraq birocrația din interiorul NATO a dus la situații tragice când trupele aliate au fost prinse în ambushes și friendly fire. Am niște povești teribile de la veterani canadieni și britanici....

E important de subliniat că articolul 5 nu obligă statele membre la o acțiune decisivă și coordonată. El spune doar că, dacă este activat, fiecare țară trebuie să acționeze așa cum crede de cuviință. În practică, asta înseamnă că solidaritatea nu este niciodată garantată, iar acțiunile pot fi fragmentate sau întârziate. Și de asemenea nu înseamnă că toate statele vor răspunde printr-o acțiune militară.

De aceea am susținut mereu că România trebuie să se lege strâns de Statele Unite. Parteneriatul cu SUA este mult mai concret și predictibil decât orice articol din NATO. Și pentru că discuțiile sunt actuale, da, România trebuie să facă lobby pentru prezența rachetelor nucleare americane pe teritoriul său. Focoasele nucleare nu sunt doar simbolice; ele reprezintă garanția zero a securității naționale.

 Există locuri care par mici pe hartă, dar care pot schimba echilibrul unei întregi regiuni. GiurgiuleÈ™ti este unul dintre aceste locuri.

Pentru mulți, este doar un punct la granița dintre Republica Moldova, România și Ucraina. Un nume rar menționat. Un port despre care puțini vorbesc. Dar în realitate, Giurgiulești este singura ieșire maritimă a Republicii Moldova și unul dintre cele mai importante noduri logistice din Europa de Est.

Recent, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a anunțat că se află în etapa finală a vânzării companiei Danube Logistics, operatorul Portului Internaţional Liber Giurgiuleşti, către Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, companie aflată în proprietatea statului român.

Aceasta nu este doar o tranzacție economică. Este o schimbare strategică profundă. La prima vedere, pare un paradox. Republica Moldova nu are ieșire la mare. Și totuși, are un port maritim. Răspunsul se află în natura specială a Dunării.



ÃŽn ultimii aproximativ 170 de kilometri înainte de vărsarea în Marea Neagră, Dunărea devine ceea ce specialiÈ™tii numesc „Dunărea maritimă”. Fluviul este suficient de adânc È™i de larg pentru a permite accesul navelor maritime mari — petroliere, cargouri È™i nave comerciale oceanice.

Aceasta înseamnă că navele pot ajunge direct la Giurgiulești din orice colț al lumii, fără transbordare. Practic, marea ajunge până la Giurgiulești. Acest lucru transformă portul într-un activ de o valoare enormă. Nu este un simplu port fluvial. Este un port maritim în adevăratul sens al cuvântului.

Pentru Republica Moldova, Giurgiulești este vital. Peste 70% din importurile și exporturile navale ale țării trec prin acest port. Combustibilul, materiile prime, cerealele și produsele industriale depind de accesul la acest punct. Fără Giurgiulești, Moldova ar depinde complet de infrastructura altor state. Cu Giurgiulești, Moldova are autonomie economică.

Iar acum, prin preluarea administrării portului de către România, această autonomie este susținută de infrastructura și capacitatea celui mai mare sistem portuar de la Marea Neagră. Portul devine parte a unui sistem mai mare, conectat direct la Portul Constanţa, unul dintre cele mai importante noduri logistice din Europa.

Valoarea Giurgiuleștiului nu este doar economică. Este strategică. Războiul din Ucraina a schimbat complet realitatea regiunii. Porturi care înainte erau sigure au devenit vulnerabile. Rute comerciale tradiționale au fost întrerupte. Infrastructura a devenit o componentă critică a securității.

În acest context, controlul asupra porturilor sigure este esențial. Prin administrarea Giurgiuleștiului, România creează un sistem logistic integrat între Dunăre și Marea Neagră. Creează redundanță. Creează stabilitate. Creează siguranță pentru fluxurile comerciale și energetice.

Mai mult, fiind stat membru NATO și Uniunii Europene, România devine garantul indirect al stabilității logistice a Republicii Moldova.


 Darryl Nirenberg. Un nume care intră acum în centrul relaÈ›iilor dintre Statele Unite È™i România. Propus de Casa Albă pentru funcÈ›ia de ambasador al SUA la BucureÈ™ti, Nirenberg vine cu un profil neobiÈ™nuit pentru un ambasador: nu este diplomat de carieră, ci avocat cu peste patruzeci de ani de experiență în politica externă americană, în consultanță legislativă È™i în interacÈ›iunea dintre marile corporaÈ›ii È™i Washington.

Cine este el, mai exact? Darryl Nirenberg a fost partener într-una dintre cele mai influente firme de avocatură din SUA și a activat timp de aproape 14 ani în Senatul american, inclusiv în cadrul Senate Foreign Relations Committee. Este absolvent al Facultății de Drept de la George Washington University și și-a construit reputația ca specialist capabil să lucreze între două lumi: legislație și business. Un om care înțelege mecanismele de putere ale Washingtonului, dar și interesele sectorului privat american.

Nu are un trecut militar È™i nici nu provine din corpul diplomatic tradiÈ›ional. Dar are experiență profundă în arhitectura politicii externe americane: audieri, negocieri, strategie legislativă, relaÈ›ii cu agenÈ›iile federale. Toate acestea îl transformă într-un diplomat „tehnic”, cu o abordare pragmatică.



Politic, Nirenberg este considerat un conservator clasic, apropiat de linia republicană tradițională. Nu este un radical al noii generații, ci mai degrabă un republican de școală veche, orientat spre alianțe militare, comerț liber și stabilitate strategică. De aici și poziționările sale față de marile puteri: față de Rusia adoptă o linie fermă, tipică pentru establishment-ul republican post-Război Rece; față de China, o abordare competitivă, pragmatică, concentrată pe tehnologie, influență globală și securitate; față de Ucraina, sprijin pentru integritatea teritorială și pentru efortul de rezistență. În privința Israelului, nu există multe declarații publice directe, dar profilul său și linia administrației îl plasează pe o axă pro-Israel, pro-cooperare în domeniul securității.

Și cum vede România? ÃŽn audierile din Congres, Nirenberg a descris România ca fiind „mai importantă ca niciodată” pentru SUA, un aliat critic la Marea Neagră. Tonul său a fost clar: securitatea regională, cooperarea militară È™i investiÈ›iile americane sunt priorități pe care vrea să le consolideze.

Aici însă apare întrebarea-cheie: în ce direcție va merge concret ca ambasador?

Privind la întregul său profil, răspunsul pare să fie un mix. Pe zona militară, va continua linia standard a Washingtonului: consolidarea flancului estic, sprijin pentru modernizarea armatei române, coordonare în contextul războiului din Ucraina și gestionarea tensiunilor cu Rusia. România rămâne un nod strategic, iar Nirenberg știe foarte bine să gestioneze astfel de dosare.

Dar partea cu adevărat interesantă este dimensiunea economică. Provenind dintr-un mediu juridic și corporatist, Nirenberg este genul de ambasador care poate transforma investițiile americane într-o prioritate majoră. Știe să pună la masă companii mari, să medieze discuții cu guverne, să creeze punți între administrația federală și mediul privat.

ÃŽn acest context, este plauzibil să vedem inclusiv o creÈ™tere a interesului pentru retail È™i FMCG americane. România este atractivă: piață mare, în creÈ™tere, salarii competitive È™i o populaÈ›ie deschisă brandurilor americane. Companii din FMCG precum Kraft Heinz, Kellogg’s sau Procter & Gamble ar putea fi încurajate să-È™i extindă producÈ›ia sau distribuÈ›ia. ÃŽn retail, deÈ™i intrarea unor giganÈ›i precum Costco, Walmart sau Target ar necesita analize complexe È™i investiÈ›ii mari, un ambasador activ poate susÈ›ine asemenea discuÈ›ii. Nu direct — ambasadorii nu „aduc” companii — dar diplomatic, politic È™i strategic poate crea contextul necesar.

Este foarte probabil să urmărească o strategie duală: securitate plus economie. Să sprijine proiectele militare deja consolidate È™i, în paralel, să apese pedala economică — energie, tehnologie, infrastructură, digitalizare È™i, de ce nu, retail È™i FMCG. Un cocktail care ar creÈ™te atât influenÈ›a americană, cât È™i beneficiile economice concrete pentru România.

ÃŽn concluzie, Darryl Nirenberg nu este doar un reprezentant al Washingtonului la BucureÈ™ti, ci un profil care poate remodela dimensiunea economică a parteneriatului strategic. Un ambasador care va combina securitatea cu economia, tradiÈ›ionalul republican cu pragmatismul corporatist È™i care va încerca să transforme România într-un spaÈ›iu È™i mai atractiv pentru prezenÈ›a americană — militară, economică È™i culturală. Dacă va reuÈ™i, rămâne de văzut. Dar direcÈ›iile sunt clare: stabilitate strategică, cooperare economică È™i o amprentă americană mai vizibilă în regiune.

Older Posts

Ne vedem și pe YouTube

Follow me on Facebook

Created By SoraTemplates | Distributed by GooyaabiTemplates