În perioada interbelică, Ateneul Român nu era doar un templu al muzicii, ci și un important spațiu dedicat artelor vizuale și culturii scrise. Clădirea găzduia un muzeu de artă, săli destinate expozițiilor și o bibliotecă generoasă, devenind un veritabil centru al vieții culturale bucureștene.

În noiembrie 1929, saloanele Ateneului au fost gazda unei duble expoziții semnate de sculptorul Ion Jalea și pictorul P. Iorgulescu-Yor — doi artiști aflați în etape diferite ale maturității lor creatoare, dar uniți prin forța expresiei artistice.

Dintre lucrările prezentate de Ion Jalea se remarcau Bustul A. S. R. Principesa Ileana, Sfântul Pantelimon — realizat în bronz pentru cimitirul Eforiei Spitalelor din Pantelimon, Dragoș Vodă, portretul Doctorului Minovici și Lăptărese, opere care ilustrau rigoarea și sensibilitatea sculptorului.

La rândul său, P. Iorgulescu-Yor, aflat atunci în primii ani ai creației sale, expunea lucrări precum Interior, Nud, Stradă în Mangalia, În portul Constanța, dar și o serie de compoziții florale — Flori de hârtie, Flori galbene, Flori roșii, Flori de câmp — care anunțau o sensibilitate artistică aparte și o promițătoare evoluție.

Expoziția din noiembrie 1929 rămâne una dintre acele întâlniri artistice care au contribuit la definirea climatului cultural al României interbelice, într-un spațiu simbol al identității naționale.

Lumina iernii cade moale peste Bucureștiul anului 1935. Pașii invitaților răsună discret pe aleile reci, iar în fața obiectivului se oprește o clipă de istorie: vernisajul Salonului Oficial de Iarnă, surprins exact în momentul în care arta, eleganța și societatea se întâlnesc sub același acoperiș.

Palatul Artelor, ridicat inițial pentru Expoziția Generală Română din 1906 în Parcul Carol, o construcție monumentală proiectată de arhitecții Victor Ștefănescu și Ștefan Burcuș, sub coordonarea inginerului Robert Effingham Grant, era una dintre clădirile-simbol ale vieții culturale bucureștene, proiectat ca spațiu dedicat marilor expoziții artistice și evenimentelor oficiale, devenind pentru câteva decenii locul unde artiștii consacrați și noile generații își prezentau lucrările publicului larg.

Fotografia din fața noastră nu este doar o simplă documentare a unui vernisaj, ci o fereastră spre atmosfera elitei culturale interbelice. Se disting siluete elegante, paltoane grele de iarnă, pălării purtate cu sobrietate și gesturi calme — semne ale unui public obișnuit cu ritualul expozițiilor oficiale. În acel moment, Salonul Oficial nu era doar o expoziție, ci o instituție de validare artistică: aici se stabileau reputații, se confirmau cariere și se definea direcția artei românești.

Privind atent, imaginea transmite mai mult decât prezența oamenilor — transmite ritmul unei epoci. Este Bucureștiul care își construia identitatea culturală modernă, în care arta era eveniment social major, iar vernisajele deveneau puncte de întâlnire pentru artiști, critici, funcționari și public cultivat.

Această fotografie din 1935 ne permite astăzi să pășim, chiar și pentru câteva secunde, în acea lume — o lume în care iarna, eleganța și ambiția artistică se întâlneau în interiorul Pavilionului Artelor.

____________

reconstrucție cu ajutorul Google Gemini AI

Imaginile de la vernisajul de sculptură al Celinei Emilian, organizat în anul 1932, surprind nu doar un eveniment artistic, ci și afirmarea unei personalități esențiale a artei moderne românești.

Celine Emilian a fost, fără îndoială, una dintre reprezentantele de top ale mișcării artistice feminine din România interbelică, într-o perioadă în care afirmarea femeilor în artele plastice era departe de a fi un drum ușor. Formată la Paris, în atelierele marelui sculptor Antoine Bourdelle, artista și-a construit un limbaj plastic solid, ancorat în modernismul european, dar păstrând o sensibilitate proprie.

Deși se stabilește în România, Celine Emilian își păstrează atelierul din Paris, orașul luminilor, rămânând conectată la marile curente artistice ale vremii. Mai mult, în anii ’30, își deschide un atelier și la Roma, confirmând recunoașterea internațională de care se bucura și mobilitatea rar întâlnită pentru un artist român al epocii.

Un reper major al operei sale este lucrarea „Angela”, piesă care se află expusă permanent într-unul dintre cele mai prestigioase muzee de artă din lume, Tate din Londra. Prezența acestei sculpturi într-o astfel de instituție confirmă valoarea artistică a Celinei Emilian și locul său legitim în patrimoniul cultural european.

Vernisajul din anul 1932 rămâne, astfel, nu doar un moment de istorie artistică, ci o mărturie a forței creatoare feminine și a contribuției României la arta modernă internațională. Evenimentul a avut loc în galeria de artă a clădirii Cartea Românească din București, un spațiu cultural emblematic al epocii interbelice, care a găzduit numeroase manifestări artistice de referință.

 Toți am trecut, de nenumărate ori, prin parcul din Tomis 2. Toți cunoaștem monumentul cu vulturul, amplasat în partea de sus a parcului. Este unul dintre reperele Constanței, dar povestea lui este cunoscută de foarte puțini.

Înainte de instaurarea regimului comunist, fâșia de teren cuprinsă între bulevardul Tomis și strada Mircea cel Bătrân avea o cu totul altă destinație. Aici se aflau unități militare, printre care și Garnizoana Regimentului 13 Artilerie, una dintre cele mai importante structuri ale armatei române interbelice din zonă.

În anul 1925, în apropierea cazărmilor, este ridicat un monument dedicat Regimentului 13 Artilerie. Lucrarea avea rol comemorativ și simbolic, marcând sacrificiul și identitatea unității militare. Monumentul a supraviețuit tuturor schimbărilor politice și urbane și a devenit, în timp, un punct de reper al parcului Tomis 2.

În anul 1940, pe un teren pus la dispoziție de armată, este construită Capela Militară, consolidând rolul zonei ca spațiu de memorie și reculegere pentru militari și comunitate.

Autorul monumentului Regimentului 13 Artilerie este Milita Pătrașcu, una dintre cele mai importante sculptorițe române ale secolului XX. Născută la 31 decembrie 1892, la Chișinău, Milita Pătrașcu și-a desăvârșit studiile artistice la Sankt Petersburg, München și Paris.

În anul 1919 îl întâlnește pe Constantin Brâncuși, care avea să-i devină mentor și îndrumător artistic. Influența acestuia se regăsește în simplitatea formelor și în forța simbolică a lucrărilor sale.

Fântâna Miorița, Monumentul Regimentului 13 Artilerie din Constanța și Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu se numără printre cele mai reprezentative lucrări de for public realizate de Milita Pătrașcu, opere care definesc sculptura monumentală românească interbelică.

Astăzi, monumentul cu vulturul continuă să vegheze parcul Tomis 2, martor tăcut al unei istorii militare și culturale pe care orașul o poartă încă, chiar dacă nu o mai recunoaște întotdeauna.

 Duminică, 15 noiembrie 1937. Sala Comedia din București. Atmosferă elegantă, lume bună, miniștri, parlamentari, oameni de cultură și pasionați de fotografie. Aici avea să se deschidă prima mare expoziție-concurs de fotografie organizată de Oficiul Național de Turism — un eveniment care, pentru România interbelică, însemna mult mai mult decât simple imagini pe pereți.

În fața publicului a vorbit președintele Oficiului Național de Turism, Sergiu Dimitriu. El a inaugurat oficial expoziția și a explicat clar scopul acestei noi inițiative.

De fapt, expoziția avea trei obiective mari:

1. Să încurajeze fotografia românească, fie că vorbim de amatori sau profesioniști care străbat țara cu aparatul în mână.

2. Să selecteze cele mai bune fotografii pentru promovarea turistică a României.

3. Să ofere publicului ocazia de a-și vedea propria țară într-o lumină frumoasă, artistică și inspiratoare.

Iar reacția fotografilor a depășit orice așteptare. S-au înscris 170 de participanți, care au trimis în total 1.066 de fotografii. A fost atât de mult material, încât doar o cincime a putut fi expusă — adică 183 de imagini alese atent de juriu. Restul nu a fost respins din lipsă de calitate, ci pur și simplu pentru că spațiul era limitat.

Evenimentul s-a bucurat și de atenția Casei Regale. Pe 21 noiembrie, expoziția a fost vizitată îndelung de Majestatea Sa Regele, care a urmărit cu interes lucrările expuse și și-a exprimat aprecierea pentru nivelul artistic și pentru efortul celor implicați.

Oficiul Național de Turism nu s-a oprit aici. A decis ca astfel de expoziții să aibă loc de două ori pe an:

• Toamna, cu fotografiile de peste vară — drumeții, peisaje, călătorii.

• Primăvara, în luna mai, cu imagini dedicate sporturilor de iarnă.

Iar cele mai bune lucrări vor fi premiate și promovate în revistele și albumele instituției, pentru a ajunge la cât mai mulți români.

***

Aceasta a fost povestea primei expoziții-concurs de fotografie organizate în România anului 1937 — un moment în care fotografia devenea nu doar artă, ci și instrument de promovare, de educare și de apropiere a oamenilor de frumusețile țării lor.

 Pe Cătălin îl știu de când eram tineri și frumoși, acuum fiind doar frumoși... Dar dincolo de glumă, știam de pasiunea sa pentru fotografie. Dar până acum nu am avut ocazia să văd lucrările sale. Și nu mă refer la fotografiile făcute la diverse evenimente sau alte situații similare, ci mă refer la fotografiile de suflet...

"Actorul: chip. suflet. om." este o colecție de...suflete. Sufletele unor mari oameni, unor oameni care au însemnat ceva pentru cinematografia și teatrul românesc, unor oameni cu niște povești fantastice. Majoritatea dintre ei...nu mai sunt printre noi.  Din această galerie fantastică, cu regret spun că am avut bucuria, onoarea și plăcearea să îi cunosc personal pe doar doi: Nea Jean Constatin și "Dichi"- Ion Dichiseanu.

În zona aceasta a fotografiei de cinema fie că discutăm de publicity photo, de press stills sau de on set photos lucrurile sunt destul de standardizate. În spatele unui astfel de shooting e o întreagă echipă de la lumini la make-up. Cătălin în schimb, a mers într-o altă direcție. A surprins actorul ca om, dincolo de scenă, dincolo de set, dincolo de măști. Aceste fotografii, așa numitele candid photos, surprind OMUL:  sentimente, emoții, trăiri. Și chiar dacă ei nu mai sunt printre noi, trebuie doar să privim lucrările lui Cătălin și vedem o picătură din sufletul lor imortalizat pentru eterninate.

Expoziția este deschisă până în data de 1 septembrie, fiind găzduită de Centrul Cultural Județean „Jean Constantin” Constanța.