Fostul meu profesor, prieten și mentor, care din păcate nu mai este printre noi, Dan Matei Agathon, spunea, foarte corect, că atunci când nu mai faci parte dintr-un partid politic, ai în sfârșit libertatea de a vorbi... liber, de a spune ce crezi, cum crezi.

Spuneam zilele trecute că greșeala, sau mă rog, decizia de a rămâne într-o anumită tabără este prețul plătit de domnul Bolojan și USR. Nu intrasem atunci în detalii pentru că așteptam să îmi sosească acest catalog al expoziției „Artele Grafice Americane” din 1964 (București) tocmai pentru a ilustra contextul acestei postări.

Înainte de asta trebuie să înțelegem unde ne aflăm. Avem un război la graniță. Avem un război (din nou) în Golf, care, deși pare departe, are efecte mari asupra României. Avem un dușman istoric - URSS în diversele sale forme, acum mai activ ca niciodată, vedem dronele căzute „din greșeală” pe teritoriul nostru. În clipa de față, când mă  refer la politicienii români, nu mă refer la corupt/cinstit, bun/rău, excelent administrator/hoț. Securitatea României la toate nivelurile depinde de o anumită direcție și de cine a decis să o păstreze. Unii au făcut asta sincer, din crez, alții pentru că înțeleg importanța situației, iar alții din diverse interese (majoritar financiare).

Dincolo de cele două războaie amintite, România este într-un shit-show total pe plan intern, inclusiv cu un război între pădure și hotel. De parcă nu ar fi fost de ajuns, domnul Bolojan a ales tabăra germană, iar USR cea franceză, punând în pericol relațiile noastre cu Statele Unite. Am fost la un pas să pierdem proiectul SMR. Drumul nostru este doar alături de USA, MAGA sau non-MAGA, chiar dacă asta ne va pune uneori pe poziții opuse cu Bruxelles. Europa nu poate fi un garant de securitate a României pentru că istoria a dovedit că, de-a lungul timpului, Europa a aruncat România în particular și blocul estic (actualul Grup B9, care a fost făcut de USA tocmai ca un back-up în cazul unui eșec al NATO) în general sub tancurile rusești de câte ori a avut ocazia. Au făcut asta fie de teamă, fie că doreau liniște sau că aveau nevoie de resursele ieftine din Rusia. Iar noi am plătit mizerabilul preț al celor 50 de ani de comunism.

În timpul Primului Război Mondial, Franța a cerut României să își cedeze flota Rusiei, urmând ca toate reparațiile sau chiar înlocuirile să fie făcute de francezi, pe cheltuiala lor. În realitate, după război România a mai primit doar câteva nave într-un stadiu execrabil, fiind nevoită, cu fonduri proprii, să își reconstruiască flota. La sfârșitul WW1, marile puteri europene se opuneau cu îndârjire ca România și țările din Balcani să își obțină independența. În arhivele digitalizate se poate consulta presa britanică din acea vreme, în special cea de tabloid, și se poate vedea modul absolut mizerabil în care era atacată Majestatea Sa Regina Maria a României. A fost nevoie de intervenția președintelui american Woodrow Wilson, care la punctul 11 consfințea nașterea României moderne.

În timpul anilor '30, Statele Unite s-au apropiat foarte mult de România, economic, artistic, social, cultural și chiar militar (1932, Gen. Douglas MacArthur ajunge la București). În acea perioadă Germania era principalul oponent al dezvoltării industriei siderurgice românești, Malaxa reușind să îi ocolească folosind tehnologie americană, iar Marea Britanie impusese României un embargou pe transporturi pentru că țara noastră avea un program de dezvoltare a companiilor de transport naționale. Până în 1938, Austria deținea de facto controlul total al Dunării Maritime, al gurilor de vărsare ale Dunării și asupra orașului Sulina, România reușind cu greu să își recapete dreptul de a le administra, grație marelui diplomat Nicolae Titulescu.

Au urmat crunta ocupație sovietică și mizerabila perioadă comunistă. În anii '50, la scurt timp după ce a preluat mandatul de președinte al USA, generalul Eisenhower a cerut Europei de Vest să organizeze un summit prin care să pună presiune pe URSS, astfel încât statele din blocul estic să revină în zona occidentală. Europa a refuzat. Statele Unite deja reluaseră timid relațiile cu România după redeschiderea pieței de importuri din Vest (ce-i drept, pentru scurt timp). Dar, spre deosebire de europeni, americanii nu ne-au abandonat niciodată.

Fortul Jilava, noaptea de 31 octombrie 1953, Alexandru Tănase, Ion Golea, Ion Samoilă, Alexandru Popovici, Ion Tolan, Gavrilă Pop, Ion Buda, Gheorghe Dincă, Mihai-Vasile Vlad, Erich Tartler, Ion Iuhasz, Ion Cosma, Aurel Corlan sunt executați de securitate. Cine au fost acești oameni? Niște eroi, niște martiri. Acești patrioți români se aflau în Occident, reușind să fugă din România ocupată de URSS. Și, cum spuneam, USA nu a abandonat România și lupta anticomunistă. Acești patrioți au fost contactați de CIA și li s-a propus să intre într-un program de pregătire, la finalul căruia urmau a fi parașutați în munți pentru a construi o rezistență armată. Puteau refuza, dar, fiind niște români adevărați, au acceptat. Operațiunea pornește, pentru reușita ei, americanii decid să apeleze la UK pentru suport tehnic. Ce a făcut MI6? A anunțat MGB-ul (viitorul KGB), care la rândul său anunță securitatea. La scurt timp după parașutare, din cauza trădării britanicilor, aceștia sunt prinși și arestați, și mai apoi executați.

Cu toate acestea, americanii nu au renunțat. Guvernul american a continuat să lupte pentru reluarea relațiilor bilaterale. A organizat numeroase expoziții: Industria americană, Transporturile americane, Industria chimică americană, Artele grafice în USA, Omul în spațiu, Arhitectura modernă americană și multe, multe altele. Acestea aveau loc în capitală și în marile orașe. I-au adus aici în concert pe Louis Armstrong și Blood, Sweat & Tears. U.S. Embassy Bucharest a publicat revista Sinteza, o revistă dedicată promovării culturii și artelor americane în România, publicație unde deseori scriau dizidenți români. Au urmat anii '70 și două momente unice: prima dată o navă militară americană vizita un port dintr-o țară comunistă (Constanța), iar la București gigantul american Pan Am construia singurul Intercontinental din lumea comunistă. Evident, acestora li se adaugă vizitele oficialilor americani (Nixon, Ford etc.).

Imediat după Revoluția din 1989, primele ajutoare externe au fost americane. Atât de la guvernul și armata USA, cât și de la grupurile creștine și Army of Salvation. Europa încă nu știa ce să facă cu noi și nici nu înțelegea exact ce se petrece. România semnează mai apoi parteneriatul strategic, permite folosirea spațiului aerian pentru bombardamentele din Yugoslavia etc. USA au apreciat foarte mult această deschidere, lucru care s-a reflectat în prezența trupelor aici, pregătirea trupelor românești după modelul și cu tehnica americană etc.

A urmat îngrozitorul 9/11. România decide, foarte corect, să se alăture USA, a plătit pentru asta cu amânarea cu un an a aderării la NATO, în timp ce Franța ne spunea, cu un ton mizerabil de arogant, că atunci când adulții vorbesc, copiii trebuie să tacă. Acest lucru a cimentat și mai mult parteneriatul strategic. A urmat scandalul Bright Light. Dintre țările europene implicate, România a fost singura care a ales denial și a mers cu asta până în pânzele albe. Europa ne-a pus la zid și ne forța să plătim despăgubiri unui terorist taliban. America a apreciat enorm curajul și determinarea României, iar răsplata nu a întârziat să apară. Putem vorbi și despre cum Greenbrier a salvat industria feroviară de marfă, care ar fi trebuit închisă, la cererea EU, pentru că uzinele erau falimentare... Sunt multe de spus... cert este că USA a fost mereu alături de noi, no matter what. Iar asta s-a văzut în poate cel mai simbolic și emoționant gest, în urmă cu câțiva ani, când pe sfântul pământ de la Arlington este înălțat drapelul României.

Iar eu mă bucur că, prin pozițiile, declarațiile și deplasările sale externe, domnul președinte Nicușor Dan a înțeles aceste lucruri și că luptă, sub consilierea domnului Marius Lazurca, un eminent diplomat de carieră, să mențină această direcție. De asemenea, spuneam că în prezent domnul Cătălin Predoiu este singurul care poate ocupa funcția de premier pentru a asigura un echilibru și o stabilitate atât de necesare în aceste vremuri tulburi. Dânsul are experiența externă necesară, are uși deschise la Washington, fix în locurile unde este necesar și, prin experiența sa politică și abilitățile sale personale, are capacitatea de a deveni un liant între pădure și hotel pentru a calma lucrurile și a aduce, așa cum ziceam, stabilitate și a menține România pe drumul său alături de USA. De aceea căderea guvernului Bolojan a avut un feedback pozitiv de peste ocean, iar bursa de la București crește spectaculos. 

 În culisele diplomației românești, unde discreția este regula și influența se măsoară mai degrabă în rezultate decât în apariții publice, începe să se contureze un nume pentru o posibilă viitoare numire strategică: ambasadorul României la Washington. Într-un moment în care relația cu Statele Unite capătă noi valențe de securitate și cooperare politică, profilul viitorului ambasador devine esențial. Unul dintre numele care se remarcă tot mai clar este cel al lui Dănuț Sebastian Neculăescu, un nume care se pare că ar fi propunerea dorită de Președintele Nicușor Dan și de consilierul său, domnul Marius Lazurcă, un alt diplomat pursânge.

Dănuț Sebastian Neculăescu este un diplomat de carieră care ocupă, din februarie 2022, funcția de reprezentant permanent al României la NATO. Parcursul său profesional reflectă o construcție solidă, tipică diplomației clasice, în care fiecare etapă contribuie la formarea unei expertize aprofundate în domeniul securității și relațiilor internaționale.

A absolvit Universitatea din București și ulterior Universitatea „Nicolae Titulescu”, unde a studiat dreptul. Formarea sa profesională a fost completată de cursurile Academiei Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe în 2002 și de pregătirea la NATO College din Roma în 2003, experiențe care aveau să-i definească direcția strategică a carierei.

Debutul în diplomație a avut loc în 2002, fiind consilier în cadrul Cabinetului ministrului, urmat de funcții în Direcția de Analiză și Planificare Politică și în Direcția NATO din Ministerul Afacerilor Externe. Între 2004 și 2006, a coordonat activitatea din zona OSCE, neproliferare și control al armamentelor, o arie sensibilă și esențială în contextul echilibrelor de securitate internațională.

Experiența sa externă este la fel de relevantă. A fost reprezentant adjunct al României în dialogul politico-militar de la Viena între 2006 și 2009, iar ulterior a ocupat poziții similare în relația cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică și Comisia pregătitoare a Tratatului de Interzicere Totală a Testelor Nucleare. Aceste roluri i-au consolidat profilul de expert în securitate globală și controlul armamentelor.

La nivel intern, a ocupat și funcția de consilier de stat pentru afaceri externe în cadrul Cancelariei prim-ministrului, ceea ce i-a oferit o perspectivă directă asupra procesului decizional politic. Numirea sa din 2022 ca reprezentant permanent la NATO a venit ca o confirmare a acestui parcurs coerent și profund ancorat în zona de securitate euroatlantică.

Despre primarii Constanței de după 1989 nu sunt prea multe de spus. Dacă perioada 1990-2000 a fost una de tranziție, dubioasă rău pe alocuri, în care primarii nu prea aveau ce investiții să facă, perioada de după 2000 și până în 2015, sub conducerea lui Radu Mazăre a fost cea mai bună, mandatul lui Decebal Făgădău a fost unul de echilibru. Au urmat cele două mandate ale lui Vergil Chițac. Un om de la care inclusiv eu am avut speranța că va îndrepta orașul spre un model de dezvoltare de tip Cluj, Oradea ori Brașov. 

Dezamăgirea a fost destul de mare. Mandatele lui Vergil Chițac au fost caracterizate de aroganță și dispreț, inclusiv față de colegii săi de partid (pe mulți dintre aceștia îi cunosc și sunt niște oameni deosebiți). De o lipsă de transparență față de presă și constănțeni, inclusiv prin refuzul de a mai ține ședințele de consiliu local în sistem de prezență fizică, sau, mai grav de a ignora cu un ton superior nemulțumirile constănțenilor. În plus și-a asumat proiectele gândite de Decebal Făgădău pe care le-a implementat într-un mod execrabil. O altă „reușită”este legată de CT Bus și modul dezastruos în care s-a făcut managementul acestei structuri vitale pentru oraș. 

Acum speranța mea se îndreaptă către Decebal Făgădău, căruia îi doresc multă putere de luptă, pentru că, până la a ajunge să candideze din nou ca primar, va trebui să reziste atacurilor și sabotajelor din interiorul PSD, orchestrate de aripa Stroe-Dumitrache.

Am făcut un decalog cu lucrurile pe care mi le doresc de la Decebal în eventualitatea, fericită, că va redeveni primarul Constanței (și nu, nu am niciun interes personal, mai ales că am devenit bucureștean):

1. Lista de consilieri locali: sper că va face aceeași mutare ca în mandatul anterior și va aduce în consiliul local oameni de valoare, chiar dacă provin dintr-un mediu care nu este de partid: profesori universitari, sportivi de valoare, artiști, oameni de afaceri apreciați, foști diplomați, etc.

2. Salubritatea: Contractul cu Polaris trebuie regândit pentru a redeveni benefic pentru constănțeni, pentru că în prezent, ceea ce a negociat și semnat Vergil Chițac are un efect negativ atât asupra companiei de salubritate cât și a orașului. Este un contract din care toată lumea are de pierdut. Din punctul meu de vedere ar trebui mărită cota de bani primită de Polaris, iar la schimb să fie reintrodus programul prin care în urma unui apel telefonic, compania venea și ridica gratuit de la locuințele cetățenilor deșeurile de mari dimensiuni.

3. CT Bus: În mandatul său, Decebal reușișe nu doar eliminarea mizerabilelor dube de maxi-taxi, dar începuse un amplu proces de modernizare a rețelei de transport public, introdusese linii de noapte, linii pentru elevi și extinderea CT Bus în suburbii chiar se contura ca un proiect realizabil. Totul cu sprijinul lui Bogdan Niță, un profesionist ce a fost îndepărtat discreționar de către Chițac. Acum CT Bus este în faliment, duce lipsă de personal, autobuzele au timpi uriași de așteptare și sunt foarte murdare, iar despre extinderea în localitățile limitrofe nici nu mai poate fi vorba. Sper la o revenire a lui Niță și la un proiect concret de punere la punct a companiei de transport.

4. Ședințele de consiliu: Acestea trebuie să revină la formatul fizic. Astfel cetățenii, ONG-urile și oricare actor public să își poată spune punctul de vedere, chiar dacă uneori nu este unul confortabil pentru administrație.

5. Programul de bike sharing: Decebal reușise, recunosc, spre surprinderea mea, un proiect de bike sharing foarte bine pus la punct. Primarul Chițac nu doar că ani de zile l-a ținut suspendat, dar atunci când a fost repornit, acesta este aproape inutilizabil. Numărul stațiilor de ridicare fiind redus la aproape zero. Sper ca în noul mandat, Decebal să restructureze acest program și să îl refacă funcțional.

6. Apropierea de USA și implicarea bazei americane în activități publice în oraș. Așa cum este normal, Decebal a avut o serie de programe prin care baza americană să fie implicată în viața urbei. Și mă gândesc la celebrul turneu e baseball. „Marele strateg” militar Chițac nu doar că nu a dezvoltat aceste proiecte dar le-a anulat. Este nevoie, mai ales în actualul context cu două războaie mari în regiune, cu propagandă rusă și războiul hibrid purtat de Uniunea Sovietică, ca militarii americani și baza americană să fie cât mai prezenți în viața orașului.

7. Mentenanța invetițiilor realizate. Nu doar că Vergil Chițac nu a realizat lucrări de mentenanță ale investițiilor făcute în mandatele lui Decebal Făgădău și Radu Mazăre, vezi cazul pasarelei din Mamaia sau a ceasurilor publice vandalizate de luni de zile, dar toate lucrările care se execută în prezent sunt făcute într-o mare bătaie de joc, cu o lipsă totală a calității lucrărilor. Vedem proiectele de modernizare a marilor bulevarde și cel al străzii Ștefan cel Mare.

8. Taxele și impozitele locale. Vergil Chițac a știut doar să crească impozitele și să pună noi taxe aberante, care, precum cea de parcare au fost desființate de instanță. Iar într-o situație economică dificilă, deși guvernul a permis autorităților locale să ia măsuri de reducere a impozitelor locale și de a lua măsuri de protecție socială, primarul Chițac le ignoră cu aroganța caracteristică.

9. Sprijinul față de antreprenori. Nu doar că actualul primar nu a oferit un sprijin real companiilor private, fie ele locale, fie multinaționale, dar investitorii s-au lovit de un adevărat zid de indiferență. Și ne uităm la recentul scandal cu benzinăriile Rompetrol care vor fi desființate, 80 de oameni urmând a deveni șomeri.

10. Respectul față de istoria orașului. Decebal a avut o contribuție majoră în proiectul reconstrucției Cazinoului, de asemenea a avut o deschidere totală față de investitorii privați interesați să restaureze clădirile vechi ale orașului. Prin contrast Vergil Chițac și-a arătat „prețuirea” față de trecutul orașului în cazul Teatrului Fantasio, a Teatrului Național sau a relicvelor antice descoperite pe locul fostului spital CAS din zona Gării.