În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în parcul aflat lângă Cercul Militar – actualul parc al Primăriei – au fost construite două buncăre, martori tăcuți ai unei epoci marcate de teamă și incertitudine.

Unul dintre acestea, de dimensiuni reduse, este folosit astăzi de Teatrul Fantasio ca spațiu de depozitare. Cel de-al doilea însă, mult mai complex, a fost abandonat și este în prezent îngropat în uitare.

Acest al doilea buncăr avea o dimensiune mult mai mare. Dispune de cinci camere și două toalete, o intrare principală și o ieșire de urgență, semn că era gândit pentru utilizare intensă și pentru situații critice.

Există indicii că ar putea avea un al doilea nivel subteran sau, cel puțin, un tunel suplimentar de evacuare. În interior, lângă intrarea principală, se află un puț, astăzi acoperit cu pietre. Se spune că acesta ar comunica printr-un tunel cu o ieșire situată în apropierea Primăriei, sugerând o rețea subterană mai amplă decât se cunoaște oficial.

Astăzi, acest loc încărcat de istorie rămâne nevalorificat, ascuns sub straturi de nepăsare, deși ar putea deveni un punct important de interes pentru memoria orașului.

Mai jos aveți câteva imagini realizate acum 7 ani, înainte ca buncărul să fie sigilat.

Astăzi vă prezint un adăpost anti aerian din timpul celui de al doilea razboi mondial, situat in Constanța. Fotografiile au fost făcute în 2013. Pentru că a reintrat în circuitul național de apărare civilă nu am să fac publică locația. 

În arhivele personale apar uneori imagini care ne deschid ferestre spre istorii uitate. Fotografia de mai jos, datată din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, surprinde trei militari germani în uniformă, aflați pe terenul din dreptul abatorului de export din Constanța. Este un loc cu o valoare istorică aparte: o infrastructură industrială modernă pentru perioadă, construită pentru a susține exporturile României interbelice, devenită în anii războiului un punct strategic.

Pe verso, numele „Hans Bauer” — probabil unul dintre soldații fotografiați — oferă un prim indiciu personal. Chiar dacă identitatea exactă a bărbatului rămâne necunoscută, simpla notare a unui nume transformă imaginea dintr-un document anonim într-una cu o poveste umană. În locul unei mulțimi abstracte, avem o persoană reală, care a trăit acei ani, a fost martorul transformărilor din Dobrogea și, poate, nu a mai revenit acasă.

Între 1940 și 1944, Dobrogea — și în special portul Constanța — au avut o importanță militară majoră pentru Germania nazistă. Portul era poarta spre Marea Neagră, de unde plecau transporturi către Crimeea și Caucaz, iar infrastructura industrială locală era pusă în slujba economiei de război.

Unități ale Wehrmachtului și Luftwaffe au fost dislocate în zonă, alături de specialiști logistici, piloți, marinari și personal auxiliar. Fotografia sugerează tocmai acest tip de prezență: soldați într-o zonă din spatele frontului, aflați într-o misiune de supraveghere, administrare sau cooperare cu autoritățile române.

Construit în perioada interbelică, abatorul de export din Constanța asigura aprovizionarea piețelor europene cu produse românești. Odată intrată România în alianță cu Germania, aceeași infrastructură a fost reorientată spre necesitățile armatei. Convoaie, trenuri frigorifice și transporturi maritime au pornit de aici spre fronturile sudice.

Fotografia devine astfel un martor mut al acestei schimbări: în cadru, trei militari pozează relaxat, dar în jurul lor orașul este deja angrenat într-un efort de război.

Deși nu putem spune cu certitudine cine sunt cei trei soldați și ce rol au avut, imaginea surprinde legătura româno-germană din acei ani într-un mod direct și personal. Nu este o scenă de front, ci o secvență de viață cotidiană într-un oraș militarizat — cu oameni reali, cu povești, cu destine.

Numele „Hans Bauer” poate reprezenta un punct de pornire pentru genealogii, cercetări de arhivă sau simple reflecții despre cei care au trecut prin Constanța într-un moment crucial al istoriei sale.

 Cu aproape cincisprezece ani în urmă, alături de un grup de prieteni, porneam într-o aventură care semăna mai degrabă cu un film de tip Indiana Jones decât cu o simplă plimbare pe litoral. Am străbătut buncăre, cazemate și construcții militare ridicate de-a lungul coastei românești în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial — un adevărat „Black Sea Wall”, astăzi aproape uitat.

Majoritatea imaginilor realizate atunci au rămas captive pe un hard disk care, între timp, a cedat definitiv. Ani la rând am crezut că această incursiune în istorie s-a pierdut pentru totdeauna. Din fericire, recent am reușit să recuperez un vechi cont Google, unde exista un backup al fotografiilor. Astfel, această explorare poate fi redescoperită și împărtășită din nou.

***

Pe faleza din zona Vadu, la mare distanță de plajă și bine camuflată de vegetație, se află una dintre cele mai atipice poziții de mitralieră întâlnite pe litoral. Accesul nu este deloc direct. Mai întâi urci o serie de trepte din piatră, apoi pătrunzi într-o tranșee fortificată, care continuă cu un culoar acoperit. De aici se ajunge într-un hol îngust, urmează câteva trepte, un mic sas, și abia apoi intrarea propriu-zisă în buncăr.

Interiorul este surprinzător de compact: doar patru încăperi. Cu toate acestea, unul dintre detaliile cele mai impresionante este starea de conservare a unui suport original pentru mitralieră, păstrat într-o condiție excelentă, la peste șapte decenii de la construcție.

Este una dintre acele structuri care nu impresionează prin dimensiuni, ci prin tăcerea și povestea pe care o poartă — o mărturie concretă a unui front invizibil, ascuns între mare și uscat, pe care timpul aproape l-a șters din memorie.