În 1933, când economia lumii era în dificultate, pe porțile uzinei Malaxa ieșea locomotiva cu numărul 100
Întinse pe câteva zeci de hectare, Uzinele Malaxa au fost la vremea lor cel mai mare complex industrial din România și unul dintre cei mai mari producători de locomotive și automotoare din Europa.
De proiect s-a ocupat reputatul arhitect Horia Creanga, care realizează un superb complex de clădiri din cărămidă, în stil art deco, accesul făcându-se prin niște porți monumentale, după modelul marilor corporații industriale americane. De altfel Malaxa a fost cel care a adus în țara noastră tehnologia americană de șlefuire "Stiefel". Statele Unite fiind și locul unde industriașul și-a găsit odihna veșnică.
În perioada de varf, în uzine lucrau 6.000 de oameni. Din cele 30 de hectare ale platformei industriale, 10 hectare erau ocupate de clădirile de producție.
Nicolae Malaxa avea profilul tipic întreprinzătorului capitalist al acelor vremuri, și cu siguranță dacă nu intervenea comunismul, Malaxa devenea unul dintre cele mai mari branduri europene în domeniu.
În anul 1933, marcat de o criză economică globală, Malaxa reușește ceva remarcabil. O adevărată mișcare de forță care arată maturitatea și sustenabilitatea industriei românești din acea perioadă. Pe porțile uzinei din București ieșea locomotiva cu numărul 100.
Mai jos aveți o imagine cu masa festivă organizată pentru a celebra acest eveniment.
0 Comments