Dezvoltării infrastructurii feroviare a orașului Constanța i s-a pus baza în „perioada britanică” când compania Dabune-Black Sea & Kostence Harbor Ltd. Co. a construit primele linii feroviare precum și gara. O mică clădire situată la periferia localității. Aceasta a deservit orașul zeci de ani, în timp ajungând să fie în inima acestuia.

Intensificarea rutelor comerciale și de pasageri dintre România și bazinul mediteranean și Lumea Nouă, după primul război mondial, a dus la edificarea în anul 1934 a Gării Maritime și Feroviare (unica de acest fel din România), inaugurată oficial în 1935 în prezența Familiei Regale. De proiect au fost responsabili arhitecții Crizantema Stămătescu și Gheorghe Brătescu. La interior se aflau vama, restaurante, birou O.N.T., sală de ședințe și protocol, mai multe restaurante, câteva magazine dar și locuința directorului gării. Între clădire și oraș se amenajează un mic dar elegant parc. 

Aceasta a funcționat și ca gară oficială pentru trenurile internaționale și vizitele oficalităților române și străine. Cu toate acestea poziționarea ei în port prezenta o serie de incoveniente, mai ales că la acea dată orașul se extinsese semnificativ către nord, vest și sud, atât prin înglobarea unor suburbii cât și prin construirea de noi cartiere.

Drept urmare în 1937 se ia decizia de edificare a unei gări moderne, situată central. Se identifică și ampalsamentul - gara britanică. Pentru proiect este ales marele arhitect Duiliu Marcu. Acesta gândește un imobil modernist, monumental, pentru a cărei construire urmau a fi demolate locuințele CFR, complexul de dotări urbane (benzinărie și toaletă subterană) și evident gara veche. În urma acestei resistematizări urmau să apară două scuaruri și Parcul CFR ce aveau să înconjoare noua gară. De asemenea pe partea dinspre Palatul de Justiție urma a fi amenajată o parcare. 

Gara urma să fie al doiela cel mai mare astfel de edificiu din România după Gara de Nord din capitală. Corpul gării fiind desfălurat pe 3 niveluri - spații comerciale la nivelul străzii, gara în sine cu acces de pe o esplanadă înălțată, spații de birouri și administrative pe 2 niveluri pe latura dinspre strada Traian. Tot pe această latură urma să fie edificat și un turn impunător care ar fi dominat orașul. Gara de tip terminus ar fi urmat a dispune de 5 peroane.

Din păcate cel de-al doilea război mondial și instalarea regimului comunist au făcut ca acest proiect să nu se concretizeze.

Schițe de epocă prezentate prin amabilitatea domnului arhitect Radu Cornescu.