În anul 1931, pe discreta alee Cornelia din București, era recepționată vila profesorului Jean Petrescu, realizată după planurile arhitectului Nicu Georgescu.

Jean Petrescu a fost unul dintre economiștii de prestigiu ai perioadei interbelice, iar în anul 1940 a preluat conducerea Școlii Superioare Economice „Nicolae Kretzulescu”, contribuind la dezvoltarea învățământului economic românesc.

Imobilul, desfășurat pe subsol, parter și două etaje, reprezintă un remarcabil exemplu de arhitectură Art Deco. Fațadele sunt caracterizate de volume echilibrate, linii geometrice elegante și decorațiuni discrete, specifice acestui stil care a marcat arhitectura bucureșteană a anilor '30.

 Fundația Culturală "Regele Mihai" a fost înființată în 1922 pe temeiul unui statut întărit de o lege cu acest scop: să ajute organizarea și răspândirea culturii românești în popor. Structura cuprindea patru părți:

1. O direcție a culturii populare cu grijă de cămine (biblioteci, muzee etc), de publicații pentru popor (Albina), de liste de cărți, cataloage și instrucțiuni pentru depozitele de la țară.

2. O direcție a culturii generale cu grija bibliotecii, cu organizarea de conferințe, manifestări culturale, expoziții, responsabilă cu coordonarea muzeului etnografic al Ardealului și susținerea de organizații corale și orchestrale. 

3. O direcție a cercetășiei cu sarcina cohortelor, excursiilor, taberelor, publicațiilor și legăturilor internaționale.

4. O direcție administrativă a bunurilor: imprimerie, librărie, depozit de cărți, laborator cinematografic, cinematografe și terenuri.

La 1925, fundația avea 425 de cămine culturale deservind peste 800 de sate. Căminul cultural avea rolul de a fi un continuator al școlii din sat, găzduind biblioteci, săli de lectură și studiu, diverse evenimente de propagandă culturală.

 În anul 1926, pe strada Lipscani nr. 1, era inaugurat Palatul Vama Poștei, o clădire monumentală proiectată de arhitectul Statie Ciortan, unul dintre reprezentanții de seamă ai stilului neoromânesc din perioada interbelică.

Ridicat la intrarea în Centrul Vechi al Capitalei, edificiul impresiona prin fațada bogat decorată, inspirată din arhitectura tradițională românească și din influențele brâncovenești, îmbinate armonios cu soluțiile constructive moderne ale epocii.

La interior, palatul era organizat în jurul unei curți centrale și adăpostea birouri, ghișee pentru relația cu publicul, săli administrative și spații destinate reuniunilor oficiale. Una dintre piesele de rezistență ale clădirii era scara monumentală din fier forjat, realizată cu o remarcabilă atenție pentru detaliu, dar și eleganta sală de consiliu, finisată cu lambriuri din lemn și mobilier executat special pentru acest imobil.

Fotografiile de epocă surprind atât exteriorul impunător al clădirii, cât și planul general al ansamblului, scara principală și sala de recepție și consiliu, oferind o imagine a rafinamentului arhitecturii publice românești din perioada interbelică. Astăzi, Palatul Vama Poștei rămâne unul dintre cele mai valoroase exemple de arhitectură neoromânească din București și o mărturie a perioadei în care instituțiile statului erau reprezentate prin clădiri de o remarcabilă calitate arhitecturală.

 În anul 1905, în Parcul Carol din București, pe locul fostei biserici Bărbătescu Nou, începe construcția unuia dintre cele mai interesante și originale lăcașuri de cult ortodoxe din România – Biserica Cuțitul de Argint.

Proiectată de arhitectul George Sterian și inspirată de celebra Biserică „Sfântul Nicolae Domnesc” din Iași, noua biserică reinterpretează armonios arhitectura medievală moldovenească, îmbinând elemente ale stilului neoromânesc cu influențe gotice. Fațadele din piatră și cărămidă aparentă, galeriile cu arcade și turnul zvelt îi conferă o siluetă aparte, ușor de recunoscut și astăzi.

Finalizată în 1910, biserica a devenit unul dintre reperele arhitecturale ale Parcului Carol și un exemplu remarcabil al căutărilor stilistice din arhitectura românească de la începutul secolului al XX-lea.

Fotografia ilustrează aspectul monumentului în primele decenii ale existenței sale, surprinzând eleganța și monumentalitatea acestui edificiu care continuă să fie unul dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult din București.

 La începutul secolului al XX-lea, pe actuala stradă General Berthelot din București, arhitectul N. C. Mihăescu proiecta unul dintre cele mai elegante edificii ale epocii, o clădire monumentală în stil neoromânesc, desfășurată pe subsol, parter înalt, două etaje și mansardă.

Imobilul a fost construit pentru Casa Bisericii, instituție aflată în administrarea bunurilor Bisericii Ortodoxe Române. Ulterior, clădirea a devenit sediul Ministerului Cultelor și Artelor, una dintre cele mai importante instituții ale statului român în perioada interbelică.

În anii '30, edificiul și-a schimbat din nou destinația, găzduind Casa Școalelor, instituție aflată în subordinea Ministerului Educației, responsabilă de dezvoltarea și administrarea învățământului românesc. De-a lungul deceniilor, clădirea și-a păstrat vocația administrativă în domeniul educației, funcțiune pe care o îndeplinește și în prezent.

Prin proporțiile sale echilibrate și detaliile specifice stilului neoromânesc, imobilul rămâne unul dintre reperele arhitecturale ale Bucureștiului de început de secol XX și un martor al evoluției instituțiilor fundamentale ale statului român.

 Miercuri, 15 iulie, Sinagoga din Constanța a devenit gazda unui eveniment cultural deosebit, dedicat dialogului dintre culturi și puterii literaturii de a apropia oameni din spații și tradiții diferite. Comunitatea Evreilor din Constanța a organizat lansarea volumului „Mihai Eminescu – Poezii alese”, în traducere în limba ebraică, semnată de Adina Rosenkranz-Herșcovici, reunind membri ai comunității, iubitori ai literaturii și invitați interesați de patrimoniul cultural românesc.

Atmosfera a fost una încărcată de emoție și respect pentru opera poetului național, evenimentul oferind participanților ocazia de a descoperi un proiect editorial care deschide noi perspective asupra creației eminesciene. Prin această traducere, versurile lui Mihai Eminescu devin accesibile cititorilor de limbă ebraică, confirmând caracterul universal al poeziei sale și capacitatea acesteia de a depăși barierele lingvistice și culturale.

Volumul lansat reprezintă mai mult decât o simplă traducere. Este rezultatul unui demers cultural amplu, prin care literatura română își găsește locul în spațiul internațional și contribuie la consolidarea dialogului intercultural. Munca Adinei Rosenkranz-Herșcovici evidențiază importanța traducătorului ca mediator între limbi și culturi, oferind publicului de limbă ebraică posibilitatea de a descoperi sensibilitatea și profunzimea poeziei eminesciene.

Desfășurat într-un loc cu o puternică încărcătură istorică și spirituală, evenimentul a subliniat încă o dată rolul culturii în apropierea comunităților și în păstrarea valorilor comune. Sinagoga din Constanța a oferit cadrul potrivit pentru o întâlnire în care literatura a devenit un limbaj universal, iar lansarea volumului s-a transformat într-o celebrare a patrimoniului cultural românesc și a deschiderii către dialog și colaborare între popoare.

Prin această inițiativă, Comunitatea Evreilor din Constanța reconfirmă importanța promovării valorilor culturale și a proiectelor care încurajează schimbul de idei și cunoașterea reciprocă. Lansarea volumului „Mihai Eminescu – Poezii alese” în limba ebraică rămâne un moment semnificativ pentru viața culturală a orașului și un exemplu al modului în care literatura continuă să construiască punți între oameni, indiferent de limba în care este citită.

 Lansarea a avut loc în cadrul proiectului 'EMINESCU ÎN LIMBA EBRAICĂ', inițiat de Viorel Maier, și realizat în parteneriat dintre 'Asociația de Prietenie dintre Români și Evrei' cu 'Academia Internațională MIHAI EMINESCU', editoarea cărții.

  Prin înaltul decret nr. 6064 din 19 decembrie 1923 se hotărește ca muzeul militar să fie continuarea secției militare a muzeului național organizată în 1914. La data de iulie 1930 colecția muzeului cuprindea:

• 362 de drapele
• 182 piese artilerie
• 2088 arme de foc portative
• 1700 arme albe
• 1200 accesorii
• 220 uniforme
• 700 de opere de artă (tablouri, gravuri etc.)
• 16.625 fotografii
• 13.000 cărți, albume, etc.

 În anul 1890, pe actuala Stradă Icoanei din București, lua naștere unul dintre cele mai frumoase edificii proiectate de arhitectul Ion Mincu: Pensionul Domnesc de Fete, o clădire care avea să devină un reper al arhitecturii neoromânești și al învățământului românesc.

Construită în stil neoromânesc timpuriu, clădirea a funcționat inițial ca internat și școală pentru tinere, păstrând această destinație până în anul 1916. În timpul Primului Război Mondial, imobilul a fost transformat în spital militar, iar după încheierea conflictului, în 1918, a găzduit pentru o scurtă perioadă sediul Poștei Austriece. Ulterior, și-a recăpătat rolul educațional, devenind cunoscuta Școală Centrală de Fete.

Una dintre cele mai elegante caracteristici ale ansamblului este curtea interioară, organizată în jurul unui copac, o soluție inspirată din arhitectura mănăstirilor românești, unde spațiul central era conceput ca loc de liniște și reflecție. Acest element conferă clădirii un farmec aparte și subliniază influențele tradiționale integrate de Ion Mincu în proiectele sale.

Fațada este completată de o intrare principală cu influențe neoclasice, care contrastează armonios cu detaliile specifice stilului neoromânesc. La parter erau amenajate sălile de clasă, birourile administrative, sala de mese și bucătăria, în timp ce etajul era destinat internatului. Ansamblul era completat de o infirmerie, o spălătorie, laboratoare pentru studiu și o sală de spectacole, iar în exterior a fost construită și clădirea administrației școlii.

Astăzi, edificiul rămâne unul dintre cele mai valoroase exemple ale începuturilor arhitecturii neoromânești și una dintre cele mai reprezentative creații ale lui Ion Mincu, păstrându-și eleganța și importanța în peisajul arhitectural al Bucureștiului.