La mijlocul anilor '30, pe strada Visarion #28 (astăzi #18) din capitală, pe un teren cu laturile de 17 și 14 metri, Colonelul D. Rădulescu ridica un imobil de apartamente. De proiect se ocupă arhitectul Toma Marinescu care realizează o superbă clădire în stil mediterranean revival cu unele elemente moderniste.

Parterul și etajul erau ocupate de locuința colonelului, în timp ce etajele 2, 3 și 4 dispuneau de apartamente și garsoniere, etajele având intrare separată.

Apartamentul proprietarului era desfășurat astfel:

-parter: vestiar, hol, birou, sufragerie, fumoir, depozitare, bucătărie, baie

-etaj: salon, două dormitoare, baie, debara.

Parterul este complet deschis, despărțirile între camere fiind făcute cu ajutorul draperiilor. Pardoselile sunt alcătuite din marmură roz și albă, respectiv parchet de stejar în camere.

Scara interioară era placată cu marmură albă având sub ea amenajată o nișa cu banchetă, taburete și măsuțe suprapuse.

Tencuiala pereților este efectuată în "calcio vecchio", cu tavane finisate alb și sisteme de iluminat mascate.

Într-unul din pereții sufrageriei a fost amenajată o nișă rotunjită care găzduiește bufetul și o oglindă de dimensiuni mari.

 Pe Cătălin îl știu de când eram tineri și frumoși, acuum fiind doar frumoși... Dar dincolo de glumă, știam de pasiunea sa pentru fotografie. Dar până acum nu am avut ocazia să văd lucrările sale. Și nu mă refer la fotografiile făcute la diverse evenimente sau alte situații similare, ci mă refer la fotografiile de suflet...

"Actorul: chip. suflet. om." este o colecție de...suflete. Sufletele unor mari oameni, unor oameni care au însemnat ceva pentru cinematografia și teatrul românesc, unor oameni cu niște povești fantastice. Majoritatea dintre ei...nu mai sunt printre noi.  Din această galerie fantastică, cu regret spun că am avut bucuria, onoarea și plăcearea să îi cunosc personal pe doar doi: Nea Jean Constatin și "Dichi"- Ion Dichiseanu.

În zona aceasta a fotografiei de cinema fie că discutăm de publicity photo, de press stills sau de on set photos lucrurile sunt destul de standardizate. În spatele unui astfel de shooting e o întreagă echipă de la lumini la make-up. Cătălin în schimb, a mers într-o altă direcție. A surprins actorul ca om, dincolo de scenă, dincolo de set, dincolo de măști. Aceste fotografii, așa numitele candid photos, surprind OMUL:  sentimente, emoții, trăiri. Și chiar dacă ei nu mai sunt printre noi, trebuie doar să privim lucrările lui Cătălin și vedem o picătură din sufletul lor imortalizat pentru eterninate.

Expoziția este deschisă până în data de 1 septembrie, fiind găzduită de Centrul Cultural Județean „Jean Constantin” Constanța.

 Întinse pe câteva zeci de hectare, Uzinele Malaxa au fost la vremea lor cel mai mare complex industrial din România și unul dintre cei mai mari producători de locomotive și automotoare din Europa.

De proiect s-a ocupat reputatul arhitect  Horia Creangă, care realizează un superb complex de clădiri din cărămidă, în stil art deco, accesul făcându-se prin niște porți monumentale, după modelul marilor corporații industriale americane. De altfel Malaxa a fost cel care a adus în țara noastră tehnologia americanp de șlefuire "Stiefel". Statele Unite fiind și locul unde și-a găsit odihnă veșnică.

În perioada de vârf, aici lucrau 6.000 de oameni. Din cele 30 de hectare ale platformei industriale, 10 hectare erau ocupate de clădirile de producție.

Nicolae Malaxa avea profilul tipic întreprinzătorului capitalist al acelor vremuri și cu siguranță dacă nu intervenea comunismul, Malaxa devenea unul dintre cele mai mari branduri europene în domeniu.

În 1940 reprezentantii AGIR vizitează uzinele unde le sunt prezentate planurile de viitor și impresionanta machetă a complexului.

AGIR - Asociația Generală a Inginerilor din România a fost înființată în 1918 la Iași, în 1949 prin fuziune devine Asociația Științifică a Tehnicienilor, pentru ca în 1990 să revină la denumirea inițială.

 În anul 1933, la inițiativa primarului Grigorescu, după planurile arhitectului Nicolae Nenciulescu și cu sprijinul inginerului Aurel Ioanovici, se punea piatra de temelie a celui mai mare edificiu industrial constănțean - Abatorul de Export.

Impresionantul complex în stil art deco a fost finalizat în 1936, la inaugurarea ce a avut loc în ultima duminică a lunii mai, fiind prezent și Regele Carol al II-lea, alături de ministrul Nistor.

Mai jos vă prezint câteva imagini realizate în 1935, cu un an înainte de inaugurarea oficială.

 Deși mică din punct de vedere al numărului de tancuri, flota companiei petroliere românești Steaua Română era foarte activă.

Cele 3 vapoare deținute de companie erau: Oltenia (cel mai mare tanc petrolier românesc - 10.120 tone), Steaua Română (8.150 tone) și Principele Barbu Știrbey (4.250 tone) redenumit in data de 3 iulie 1939 Câmpina.

Pe lângă petrolul rafinat produs în România, tancurile aduceau în Europa de Vest și petrolul rafinat în rafinăria din Batumi (Georgia) și cel rafinat în rafinăria din Baton-Rouge (USA).

Căpitanul Navrea de pe tancul Oltenia a fost remarcat de americani ca fiind cel mai tânăr căpitan de navă care a intrat in apele Statelor Unite.

Să intrăm în câteva detalii tehnice:

1. S.S. (Steam Ship) Oltenia: construită în Anglia, în anul 1928 de către Șantierele Navale Armstrong Whitworth, Newcastle on Tyne. Are un tonaj de 10.120 tone și poate transporta circa 8770 tone de benzină sau circa 9.500 tone de petrol plus combustibilul și proviziile necesare unei călătorii.

Lungimea = 144 metri
Lățimea = aproximativ 18 metri
Pescaj mediu = 9 metri
Are o viteză de 12 1/2 noduri și un echipaj de 36 de oameni.

2. S.S. Steaua Română: construită în Germania în anul 1914 de către Șantierele Navale Nordseewerke Emden. Are un tonaj de 8150 de tone și poate transporta 7.600 tone de păcură, plus combustibil și proviziile necesare unei călătorii.

Lungimea = 123 metri
Lățimea = aproximativ 17 metri
Pescaj mediu = 8 metri
Are o viteză de 11 noduri și un echipaj de 35 de oameni.

3. S.S. Principele Barbu Știrbey (redenumită Câmpina): construită în anul 1912 în Germania, la Șantierele Frerichs & Co. Einswarden. Are un tonaj de 4250 tone și încarcă circa 3850 tone păcură, plus combustibilul și proviziile necesare unei călătorii.

Lungimea = aproximativ 102 metri
Lățimea = aproximativ 15 metri
Pescaj mediu = 7.3 metri
Are o viteză de aproximativ 10 noduri și un echipaj de 33 de oameni.

Portul de domiciliu al celor 3 nave este Constanța.

Societatea "Steaua Română" mai deține pe Dunăre un tanc-rezervor denumit Arbanași, care nu are sistem propriu de propulsie, construit în 1905 în Germania, la Șantierele Navale Cristoph Ruthof, Regensburg. 

Capacitatea de încărcare produse negre = 610 tone
Capacitatea de încărcare produse albe = 600 tone
Tone metrice = aproximativ 629
Lungimea = 66.75 metri
Lățimea = 8.8 metri
Înălțimea = 2.1 metri
Pescaj mediu încărcat = 1.9 metri
Nu este prevăzut cu stație T.F.F. și are un echipaj de 3 oameni.

Portul de domiciliu este Giurgiu.

În afară de acestea, societatea a mai avut două nave: Adagena, fost vas de salvare care transporta produse petrolifere în butoaie către Orient li Ludovic Mrazec, un tanc de mic tonaj care opera tot pe ruta către Orient.

Cel dintâi a ars în rada Portului Constanța, iar cel de al doilea s-a scufundat în Dardanele în urma unei coliziuni.

 În 1933, în capitală, la intersecția bulevardului Brătianu cu strada Thomas Woodrow Wilson, după planurile arhitectului State Baloșin se ridică o impresionantă clădire în stil art deco, cu 12 etaje, aparținând companiei Creditul Agricol. Imobilul găzduia spații comerciale și birouri la parter și locuințe la etajele superioare.

Strada și turnul au primit numele celebrului președinte american, care a avut un rol cheie în recunoașterea internațională a independenței României prin punctul 11 al declarației sale din 1918, prin care cerea tuturor armatelor străine să părăsească teritoriul României și recunoștea dreptul șării noastre de a se autoguverna.

În urma cutremurului din 1940 clădirea este ușor afectată, fiind consolidată în 1941, ocazie cu care pe acoperiș se montează și o poziție de tun anti-aerian.

În anii '60 comuniștii intervin pe clădire lărgind spațiul de la parter prin demolarea structurii de rezistență. Această imbecilă decizie avea să aibe repercusiuni în 1977, clădirea prăbușindu-se parțial.

Prima formă a unei colecții de antichități din România, gândită sub structură muzeală a avut loc în 1842. Doi țărani descopereau în 1837 în carierea de piatră de la Istrița, lângă Pietroasa, județul Buzău, celebrul tezaur  alcătuit din 22 de obiecte de aur. Un oarecare arnăut Verusi a vândut o parte din ele, iar restul dorea să le topească, însă din fericire, în 1842 statul a intervenit și 12 piese au fost salvate, fiind baza de la care în același an s-a înființat Muzeul de Antichități. La începutul celui de al doilea război mondial, sub îndemnul Franței, România își trimite tezaurul la Moscova, de unde avea să se întoarcă abia în anii '50. 

Revenind la primii ani ai muzeului, în afară de tezaur, cel mai important pilon era colecția donată de Generalul N. Mavros, care se afla inițial împărțită între conacul de la Moara Domnească și locuința din București și consta în inscripții, sculpturi, vase pictate grecești, monede etc. Astfel cu această donație, alături de altele mai mici, în 1864 prin decretul lui Alexandru Ioan Cuza se înființează Muzeul Național de Antichități București.

În timp instituției i-au fost donate colecțiile: Maior Papazoglu, Graf Scarlat Roseti, Procopie Casotti, Cezar Bolliac, Banul Ghica, Dem. Sturdza, Mihail Kogălniceanu și Petre Enciulescu. În 1886 muzeul  primește o nesperată donație din Danemarca, Mansfeld Bullner dăruind României întreaga sa colecție. În 1890 a fost achiziționată colecția Beldiceanu compusă din obiecte neolitice descoperite la Cucuteni. Iar în 1915 este cumpărată colecția de obiecte preistorice Buțureanu.

Alte donații importante ce merită amintite sunt: 1100 de monede dăruite de colecționarul Lucaci stabilit la Alexandria (Egipt), mumia de adult dăruită de N. Crețulescu, mumiile de copii și animale donate de căpitanul Horovitz din Cairo. Încă din primii ani ai săi, muzeului i s-a adăugat și o bogată secție eclesiastică formată din obiecte de interes istoric și artistic de mare valoare.

sala mavros

vitrina tezaurului de la pietroasa

În anul 1930 se spera ca mutarea muzeului în clădirea din Kiseleff să se întâmple cât mai rapid, colecțiile fiind la acea dată găzduite de parterul aripii stângi a vechii universități, după cum urmează: Intrarea se face prin vechiul vestibul, devenit acum acum sală de antichități preistorice și greco-romane. De-a lungul pereților și în centru se află vitrinele cu obiectele cele mai frumoase și mai caracteristice provenite din Sultana, Sălcuța, Boian, Glina, Căscioare, Vădastra, Gulmenița, Dolhești, Cucuteni, Ruginoasa, Fedeleșeni, sunt cele mai fine obiecte ale ceramicii pictate  eneolitice din țara noastră. În această sală se poate vedea și o bogată colecție de idoli umani și animali din aceeași perioadă. Tot aici sunt expuse interesante obiecte din epoca de bronz găsite în Poiana, pe Siret. 

sala eclesiastică: colecția cărților vechi

sala eclesiastică: colecția de sculpturi în lemn

În centrul sălii se văd: modelul în ghips al Monumentului de la Adamclisi, două panouri cu fotografii reprezentând fie pietrele sculptate aparținând monumentului, fie diverse vederi ale cetăților din Dobrogea, apoi o vitrină cu prețioase exemplare din ceramica descoperită la Histria; vase rodiene, corintice, ionice; admirabile statuete ionice și un mare sarcofag roman. În sală se mai găsesc de asemenea: stela funerară a unui jucător de arșice și statuia unui bogat cetățean de la Tomis. 

Din vestibul se trece în coridorul transformat în Lapidarium cu numeroase inscripții, altare și sculpturi, grecești și romane, printre care remarcăm o inscripție din vremea lui Constantin cel Mare descoperită la Adamclisi, capete de lei de la Monumentul Triumfal, statuia fără cap a unei matroane de la Tomis și un decret grec cu stema cetății Histria. 

Sala Mavros, numită în amintirea donatorului conține în mijloc vitrina specială a tezaurului de la Pietroasa, înlocuit acum cu replici. În aceastp vitrină este expus si recentul coif de aur descoperit în Prahova.  De o parte și de alta a acestei vitrine se află alte două ce găzduiesc lacrimarii și ampulle fine din sticlă, de epocă romană descoperite la Constanța, dar și bronzuri: fragmente de statui, statuete, lămpi, podoabe. Lipite de pereți sunt vitrinele cu unelte preistorice. Ușa la rândul ei este încadrată cu vitrine ce conțin urnele dacice de la Ciolînești, Teleorman. 

Sala din față este denumită și sala mumiilor. Pe lângă exponatele funerare din Egipt aici este expusă si bogata colecție de monede, planurile cetăților Adamclisi și Axiopolis, o armură de cavaler medieval, un steag de cavalerie din 1758, marele cazan scitic din bronz de la Scorțaru (Brăila), un fragment de basorelief asirian de la Ninive, statui moderne din renaștere și o copie în ghips a dacului de la Vatican. Pe un panou în stâng ușii sunt expuse medaliile din colecția Al. Cantacuzino. 

Partea dinspre nord cuprinde două săli mai mari și o cameră intermediară, găzduind colecția eclesiastică.

sala eclesiastică: macheta bisericii curtea de argeș

 Deși astăzi este folosit strict ca sală de spectacole, inițial Ateneul Român a funcționat ca un imobil multifuncțional. Pe lângă sală de spectacole, acesta a găzduit o impresionantă bibliotecă, săli de curs și laboratoare pentru universitate, iar maiestuoasele și astăzi goalele săli ale impunătoarei clădiri erau un excepțional muzeu de artă cu numeroase sculpturi și picturi, mândria colecției fiind cele 110 tablouri semnate Grigorescu. Vă invit să vizităm acest muzeu așa cum arăta el în anul 1930.

Ateneul a fost inaugurat în 1888, imobilul în stil neoclasic francez este opera arhitectului Albert Galleron.