facebook twitter youtube instagram
  • Home

Zetu Harrys

 București, anul 1930. Micul Paris se află în plină efevescență tehnologică, iar în timp ce trăsurile încă împart străzile cu primele automobile, o nouă magie plutește în aer: undele radio. Ne aflăm la Expoziția Internațională de Radio, evenimentul de pionierat care a pus România pe harta modernității europene și a deschis porțile către comunicațiile globale.

În inima expoziției descoperim standul celei mai vechi case de radio din țară, Radionel. Aparatele expuse aici nu erau simple obiecte tehnice, ci adevărate piese de mobilier de lux, realizate din lemn nobil, reprezentând coloși mondiali precum Radio-Technique, F.A.R., Sier sau Safar. Era perioada în care românii începeau să învețe ce înseamnă un receptor cu lămpi și cât de clar se poate auzi muzica sau știrile de la mii de kilometri distanță, prin „montajele” oferite de specialiștii vremii.





Într-o altă secțiune, standul Societăților de Radio-Difuziune ne arată că undele radio nu cunoșteau granițe politice. Aici, standurile Radio Budapesta și Radio București stau simbolic unul lângă altul, într-o perioadă în care marea provocare era puterea de emisie și capacitatea publicului de a recepționa semnalul fără bruiaj. Era o competiție culturală și tehnică fascinantă, într-o Europă care descoperea puterea informației transmise în timp real.

Infrastructura din spatele acestui fenomen era gestionată de Statul român prin Direcția Generală P.T.T. – Poștă, Telegraf, Telefon. Standul lor prezenta hărțile mari ale României Mari, pe care era trasată extinderea rețelei de radiotelegrafie și graficele care demonstrau creșterea fulminantă a numărului de abonați. Era o mândrie națională să arătăm că suntem conectați, prin fire și prin unde invizibile, de la un capăt la altul al țării.

Aceste fotografii din 1930 sunt mai mult decât simple amintiri prăfuite; ele sunt dovada unei Românii vizionare, care a adoptat rapid progresul. Astăzi, când avem acces la orice informație printr-o simplă atingere de ecran, merită să ne amintim că totul a început cu aceste cutii masive și cu entuziasmul unei generații care a auzit, pentru prima dată, vocea lumii în propria casă.

Mamaia interbelică a fost una dintre cele mai elegante stațiuni de pe litoralul românesc. Aici, în anii ’30, arhitectura modernistă se ridica pe nisipurile încă neumblate, iar Bucureștiul își trimitea elita pentru vacanțe „la băi de mare”. Două dintre clădirile elegante ale acelei epoci au fost Vila Albastră și Hotelul Lencuța, ambele proiectate de arhitectul Ioan Căpșuneanu — un nume esențial în modernismul românesc.

În imagine vedem Vila Albastră, o construcție perfect reprezentativă pentru stilul arhitectural al anilor ’30: linii curate, terase largi, volumetrii geometrice și jocuri de umbre, toate inspirate din modernismul de școală europeană. În plan secund se distinge Hotelul Lencuța, o clădire la fel de avangardistă pentru epocă, cu balcoane masive și ferestre generose orientate spre mare. Era perioada în care Mamaia începea să se transforme într-o stațiune cosmopolită, deschisă stilului occidental.

Automobilul din fața vilei este un superb Nervastella Grand Sport Cabriolet, model 1935 — o apariție rară chiar și pentru acei ani. Mașina întărește imaginea unei stațiuni frecventate de aristocrație, diplomați, industriași și actori ai vremii.



Din păcate, nici Vila Albastră, nici Hotelul Lencuța nu au supraviețuit. În anii ’50 și ’60, regimul comunist a ordonat demolări masive în Mamaia, într-un efort de a șterge identitatea arhitecturală interbelică și de a o înlocui cu hoteluri-standardizate, construite în mare viteză. Sub lama buldozerelor au dispărut vile, blocuri, hoteluri mici și elegante, iar odată cu ele s-a dus și farmecul originar al stațiunii.

Astăzi, această fotografie rămâne martorul tăcut al unei epoci dispărute — o Mamaia modernistă, luminoasă și rafinată, pe care doar imaginile de arhivă o mai pot readuce la viață.

__________________________
colorizare cu ajutorul Google Gemini




     Prima săptămână a lunii iulie 1937 marca un important eveniment pentru transporturile românești. Se inaugura primul tren de viteză pe ruta București - Constanța. Pentru această cursă era folosit un automotor Malaxa 1001-1002 „Bălan". Acesta dispunea de două motoare diesel Ganz -Jendrassyk de câte 220 hp. În total automotorul dispunea de 136 de locuri și cele mai moderne dotări, inclusiv aer condiționat, fotolii de pluș și servire la scaun.

Conform presei vremii, noul automotor care doar ce ieșise pe portile uzinei Malaxa urma să reducă substanțial timpul pe traseul București - Constanța, la doar 2 ore și jumătate, viteza medie de deplasare fiind de 100 km/h. Se intenționa ca astfel de automotoare să fie introduse in circulație pe toate rutele feroviare majore din țara noastră.


Doi ani mai târziu, la Ceferiada din 1939, trenul a fost prezentat publicului – alb, futurist, păzit de Garda Regală. România demonstra Europei că poate produce trenuri moderne și rapide, fără importuri masive. Dincolo de eleganță, trenul a simbolizat ambiția țării: industrializare, inovație și suveranitate tehnologică.

--------------------------

reconstituire cu Gemini AI - livery-ul este posibil să fie greșit!!!




Astăzi vă duc înapoi în Bucureștiul anului 1931, într-un loc în care tehnologia americană făcea furori.

Ce vedeți aici nu este doar un birou elegant. Este showroom-ul Remington-Rand, compania americană care, încă din anii ’20 și ’30, aducea în România ultimele inovații în mecanizare de birou.

În acest spațiu se făceau demonstrații live cu:


  •  mașini de scris Remington
  •  sisteme de indexare și arhivare KARDEX
  •  duplicatoare și multiplicatoare
  •  fișiere metalice standardizate – o noutate pentru administrația românească

Pentru mulți funcționari, antreprenori și jurnaliști din Bucureștiul interbelic, acesta era primul loc în care vedeau o mașină de scris electrică sau un sistem de arhivare modern.



Pe perete observăm plăcuța N. Ivanovici, reprezentantul oficial al companiei americane în România – omul care a făcut importurile, service-ul și instruirea. El a devenit unul dintre pionierii români ai mecanizării de birou, fiind și furnizor al Casei Regale.

În anii ’30, Remington-Rand era deja lider global, combinând celebrele mașini de scris Remington cu compania Rand Kardex. Interbelicul românesc a fost mult mai tehnologizat decât ne imaginăm: ministere, bănci, birouri de avocatură, presă – toți începeau să treacă de la scrisul de mână la tastatură.

Din acest mic birou de prezentare a pornit o schimbare majoră: românii au început să bată la mașină, să arhiveze eficient, să standardizeze documente și să administreze afaceri moderne.

Și acum, uitându-ne la covorul oriental, la mobilierul masiv și la lampă, tocmai asta vedem:
punctul în care România s-a conectat la tehnologia americană.


________________

imagine reconstituită cu ajutorul Google Gemini



Ne aflăm în zona hotelului Ovidiu din stațiunea Mamaia. Aici, ascunsă printre blocuri moderne și hoteluri comuniste, stă o vilă care a supraviețuit miraculos unei perioade pline de distrugeri.

În anii 1950 și 1960, odată cu instaurarea regimului comunist, Mamaia a intrat într-un amplu proces de „modernizare” agresivă. Planșe, topoare, buldozere, ordine de partid – aproape toate clădirile interbelice au dispărut. Vile elegante, pensiuni ridicate de arhitecți prestigioși, case cu linii moderniste au fost rase pentru a face loc hotelurilor de tip sovietic.

Una dintre cele care a scăpat este și Vila 12.

O clădire art deco autentică, ridicată probabil la începutul anilor '30, semnată de arhitectul Harry Goldștein, un nume prea puțin cunoscut astăzi, dar un profesionist care a contribuit discret la stilul modernist românesc.





Fațade simple, linii curate, ferestre lungi, balcoane generoase și o compoziție geometrică tipică art deco – toate s-au păstrat aproape intacte. Și aici intervine miracolul: vila nu a fost nici demolată, nici reconstruită, nici sufocată de renovări nefericite. Stă exact cum o vedeau turiștii acum aproape un secol.

Această clădire e o mărturie a unei Mamaia care nu mai există. O stațiune elegantă, aerisită, cu vile moderne și un public cosmopolit – cu mult înainte să apară blocurile, cluburile și aglomerația de azi.

Dacă treceți pe lângă ea, opriți-vă o secundă. Priviți grilajele, ușa originală, compoziția fațadei.
Acolo este o bucată de istorie care nu a cedat. Mamaia interbelică nu a dispărut complet. Doar se ascunde.

imagine din perioada comunistă | colecția Arhitect Radu Cornescu


În fața dumneavoastră este Crăciunul anului 1930. Un grup de copii și părinți stă adunat în jurul unei vitrine magice, la magazinul Socec–Lafayette din București.


E perioada interbelică. România era o țară dornică să se modernizeze — să prindă ritmul marilor capitale europene. Iar pentru copiii de atunci, trenurile electrice, clădirile miniaturale și semafoarele mecanice păreau science-fiction.

Socec–Lafayette nu era un magazin obișnuit. Era un simbol al modernității urbane — o colaborare între librăria românească Socec și Galeries Lafayette, celebrul department store din Paris. Aici se găseau cărți, discuri, modă pariziană și, mai ales, jucării pe care mulți le vedeau doar în reviste.

Modelismul feroviar era obsesia copiilor Europei. Într-o Românie unde călătoria cu trenul însemna progres și descoperire, un tren electric în miniatură era visul suprem.

Pentru mulți, vitrinele Socec-Lafayette erau magia sezonului. Oamenii veneau nu doar să cumpere — ci să imagineze, să viseze.

Această fotografie nu surprinde doar o vitrină cu jucării. Surprinde o generație întreagă privind spre viitor — cu ochii larg deschiși și curioși.

Imagine reconstituită cu ajutorul Gemini AI.



 Astăzi vorbim despre un proiect extrem de important pentru sănătatea brașovenilor: a început oficial proiectarea noului Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase din Brașov.

Primarul municipiului a semnat ordinul prin care lucrările de proiectare pot începe, iar noua unitate medicală va fi ridicată în cartierul Bartolomeu, în zona străzii Institutului.
Un loc gândit special pentru accesibilitate, extindere și pentru a deservi întreg municipiul și localitățile din jur.

Ce va aduce acest nou spital?

În primul rând, capacitate reală de tratament modern:
✔️ 279 de paturi în total,
✔️ 242 paturi pentru spitalizare continuă,
✔️ 15 paturi ATI,
✔️ 22 paturi pentru spitalizare de zi.

Spitalul va fi compus din mai multe corpuri și va include spitalizare, diagnostic, ambulatoriu, bloc operator, secții ATI, spații pentru personal, zone publice și chiar o terasă verde integrată în ansamblu — un concept medical occidental, gândit pentru recuperare și confort.



Dar poate cel mai important aspect este paleta medicală completă:
👩‍⚕️ Pneumologie pentru adulți și copii,
🧒 Boli infecțioase pentru adulți și copii,
🏥 Compartiment HIV/SIDA,
💗 Cardiologie,
🔬 Recuperare respiratorie,
🩺 Chirurgie toracică,
💉 Terapie intensivă,
🤲 Îngrijiri paliative.

Cu alte cuvinte, Brașovul primește un spital modern, capabil să răspundă atât provocărilor obișnuite, cât și unor situații critice cum au fost pandemiile sau valurile sezoniere de infecții.

Proiectarea este realizată de Leviatan Design, un birou de arhitectură cunoscut la nivel național pentru expertiză în construcții medicale și publice — un semn clar că vorbim despre un proiect profesionist și gândit pe termen lung.

Până la obținerea unei finanțări nerambursabile, lucrările sunt susținute din bugetul local — semn că administrația nu așteaptă și că sănătatea publică rămâne o prioritate.

Brașovul face un pas decisiv spre modernizarea infrastructurii medicale. Este un proiect care va salva vieți și va ridica standardele sistemului medical regional.
Rămânem cu ochii pe evoluția lucrărilor — pentru că acesta chiar este un spital de care România are nevoie acum.

 Astăzi vorbim despre un antrenament militar care, la prima vedere, pare doar o operațiune logistică. Dar, în realitate, spune o poveste mult mai mare: povestea unui parteneriat strategic solid, testat în timp și consolidat la fiecare exercițiu comun.

Militarii americani din Joint Company, Task Force Brawlers, au desfășurat un antrenament special de transport aerian suspendat pe Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu. Acest tip de operațiune, cunoscut în NATO drept sling load, presupune ridicarea echipamentului greu cu ajutorul elicopterelor și transportarea lui rapidă acolo unde este nevoie. Sună simplu, dar fiecare centimetru contează, fiecare cablu trebuie fixat perfect, fiecare secundă poate decide succesul misiunii.

Obiectivul nu este doar instruirea militarilor americani. Exercițiile de la Kogălniceanu asigură că, în caz de criză, proviziile și echipamentele vitale pot ajunge în timp real la unitățile din linia întâi. Asta înseamnă menținerea capacității de luptă, continuitatea operațiilor și, foarte important, un răspuns alianței mult mai rapid în orice scenariu.

(U.S. Army photo by Spc. Phillip Nojunas)



Dar partea cea mai importantă este contextul în care are loc acest antrenament. Mihail Kogălniceanu nu mai este doar „o bază NATO”. Este cel mai important hub militar american din regiunea Mării Negre, un loc-cheie în apărarea teritoriului aliat pe flancul estic.

Iar acest lucru ne arată încă o dată forța parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii. Un parteneriat descris oficial ca fiind iron-clad — adică indestructibil, solid ca o placă de oțel. În ultimele decenii, acesta a evoluat de la simple exerciții militare la prezență permanentă, de la cooperare punctuală la planificare integrată.

Astăzi, România nu doar găzduiește trupe americane. România lucrează, se instruiește și se pregătește alături de Statele Unite pentru a apăra un spațiu comun: spațiul NATO. Iar antrenamentele de acest fel ne arată în mod concret ce înseamnă acest lucru. Nu sunt declarații, ci operațiuni reale. Nu sunt doar cuvinte, ci echipe mixte, echipamente în mișcare și o pregătire constantă.

În spatele fiecărui cablu prins sub un elicopter se află un mesaj strategic — România și Statele Unite sunt împreună, sunt pregătite, iar angajamentul comun nu este simbolic, ci operațional.

Sling load training poate părea o simplă rutină militară, dar adevărata poveste este aceasta: pe flancul estic al NATO, parteneriatul România–SUA este mai puternic ca niciodată. Și în fiecare zi, la MK, se lucrează pentru a-l transforma din cuvinte într-un scut real.

(U.S. Army photo by Spc. Phillip Nojunas)



Newer Posts
Older Posts

Societatea de Cartofilie "Stella Maris"

Societatea de Cartofilie "Stella Maris"

Follow me on Facebook

Contact :

Name

Email *

Message *

Created By SoraTemplates | Distributed by GooyaabiTemplates