București, 1937. Suntem în plină perioadă interbelică, o epocă în care capitala României își trăia cu intensitate visul european. În acest an, Parcul Herăstrău – proaspăt sistematizat pe locul unor foste mlaștini – devenea scena celui mai ambițios proiect cultural și urbanistic al vremii: expoziția „Luna Bucureștilor”.
Nu era doar o sărbătoare a orașului, ci o demonstrație de forță și eleganță. Vizitatorii care treceau pragul expoziției erau întâmpinați de un peisaj arhitectural modern, dominat de linii drepte, colonade impunătoare și spații largi, aerisite. Arhitectura pavilionară de aici, semnată de nume mari precum Horia Creangă sau Duiliu Marcu, vorbea despre o Românie care privea cu încredere spre viitor, adoptând stilul modernist și art deco.
Parcurgând aleile pavate cu precizie geometrică, privirea îți este furată de oglinzile de apă în care se reflectă pavilioanele internaționale. În 1937, „Luna Bucureștilor” a avut un caracter special, găzduind Pavilionul Națiunilor Mici din Mica Înțelegere și Înțelegerea Balcanică. Vedem astfel clădirile dedicate Yugoslaviei și Cehoslovaciei, structuri monumentale împodobite cu basoreliefuri ce înfățișează hărți și simboluri naționale, subliniind legăturile diplomatice strânse ale acelei perioade.
Contrastul este însă elementul care dădea farmec acestui eveniment. De la răceala nobilă a betonului și a coloanelor înalte, vizitatorul era purtat spre căldura tradiției autentice. În interiorul pavilioanelor românești, atmosfera se schimba complet. Aici, arta populară era la loc de cinste. Interioare țărănești minuțios reconstituite prezentau sobe de teracotă pictate manual, ștergare țesute cu motive geometrice complexe, ceramică smălțuită și icoane vechi. Era un dialog vizual între avangarda arhitecturală și rădăcinile ancestrale ale satului românesc.
Nici peisajul nu a fost lăsat la voia întâmplării. Expoziția a integrat natura într-un mod spectaculos. Poduri de beton cu arcade subțiri și elegante traversau noile canale ale Herăstrăului, unde bărcile de agrement așteptau cuminți la mal. Aleile erau străjuite de monumente și steme ale orașelor românești, transformând o simplă plimbare într-o lecție de istorie și mândrie națională.
Seara, luminile indirecte, plasate strategic pe pereții înalți ai pavilioanelor, transformau întreaga zonă într-un spectacol de umbre și forme, oferind Bucureștiului aura unei metropole care nu avea cu nimic mai puțin decât Parisul sau Berlinul ori New Yorkul.
„Luna Bucureștilor 1937” rămâne în istorie ca un moment de apogeu. A fost expresia unei generații care a reușit să îmbine perfect tehnologia modernă cu spiritul tradițional, lăsând moștenire un standard de estetică și urbanism care continuă să ne fascineze și astăzi, la aproape un secol distanță. O fereastră deschisă spre o lume care, pentru o clipă, a crezut că frumosul și ordinea pot dăinui pentru totdeauna.
________________________________
colorizate cu Gemini AI
