Una dintre cele mai tâmpite idei rostogolite în România și nu numai, de către mainstream media este falsa știre a unei potențiale retrageri a forțelor militare americane din Europa și implicit din România. 

Parteneriatul strategic dintre Statele Unite și România este unul „ironclad”. El are implicații majore la nivel social, economic și bineînțeles militar. În clipa de față Statele Unite este, ca prezență, al patrulea partener al României, cu prospectul ca până la sfârșitul lui 2025 să urce cel puțin pe locul al doilea.

Indiferent dacă relațiile USA cu EU se vor răci sau nu, din fericire pentru noi, prezența americană aici nu doar că nu se va reduce, ci, din contră va crește prin relocări de trupe și tehnică de la bazele Ramstein și Sigonella. Iar pe zona economică o să asistăm, chiar din lunile ce urmează la o creștere semnificativă a numărului de companii americane prezente la noi. Lucru ce nu poate decât să mă bucure.

Dincolo de toate Statele Unite au un talent aparte de a învăța rapid din greșelile trecutului. Lucru dovedit imediat după terminarea celui de al doilea război mondial, când au realizat greșeala făcută atunci când au permis URSS să ocupe blocul estic, cu precădere Polonia și România. 

După terminarea ocupației sovietice în România, USA au făcut primele demersuri de normalizare a relațiilor dintre cele două țări, o încercare de revenire parțială la situația anilor '20 și '30 când companiile și produsele americane dețineau o prezență majoră în Regat. De la ajutoare umanitare la organizarea unor evenimente cu caracter public (expozițiile: Arhitectura Modernă Americană, Arta Americană, Expoziția Industriei Chimice Americane, Transporturile Americane, etc.) și până la introducerea României în Most Favured Nation Clause, dând chiar contrate de import României, totul fiind însă aruncat la coș de deciziile demente ale dictatorului comunist Ceaușescu. 

La acestea puteam adăuga și anii '70 când am asistat la o serie de premiere în relațiile dintre cele două țări în particular și între USA și blocul estic în special, când pentru prima dată o navă militară americană a vizitat un port comunist (Constanța), dar și la zborul Pan Am care a inaugurat nu doar ruta București-New York dar și primul hotel sub brandul Intercontinental construit de compania americană în blocul estic.

Am putea adăuga aici și vizitele președinților Roosevelt, Nixon și Ford, invitația oferită Navei Școală Mircea de a participa la bi-centenarul USA precum și vizita echipajului Apollo 12.

După 1990 și revenirea României în ceea ce numim grupul țărilor libere, prezența USA s-a făcut din ce în ce mai simțită. Importanța strategică a României, unică în Europa, a făcut ca Statele Unite să construiască aici prima bază navală nouă de după încetarea (o încetare mai mult teoretică, dacă privim la ce se întâmplă la granițele noastre) războiului rece (sau a primului război rece, dacă doriți) și mă refer la Naval Support Facility Deveselu. 

Acesteia i se adaugă investițiile americane directe în baza de la Mihail Kogălniceanu, baza Mangalia, poligoanele de antrenament modernizate, noile facilități din bazele aeriene dar și prin relocarea aici a unităților de producție din sectorul de apărare cum ar fi printre alții Lockheed Martin precum și înființarea în România a unicului centru de mentenanță pentru excepționalele elicoptere Blackhawk.

Prin prisma acestui parteneriat strategic, Statele Unite au fost mereu alături de România chiar și atunci când Europa de Vest a avut obiecții la adresa noastră:

• punerea la dispoziției a spațiului aerian pentru operațiunea militară în fosta Iugoslavie, unde după criticile la adresa României, președintele Bill Clinton a făcut o vizită fulger în țara noastră pentru a-și arăta susținerea față de statul român
• respingerea primei candidaturi la NATO în urma deciziei de a sprijini USA în lupta împotriva structurilor teroriste din Afganistan după 9/11, a fost urmată imediat de vizita istorică a președintelui Bush. De altfel sacrificiul militarilor români care au luptat și și-au vărsat sângele, iar unii și-au dat chiar viața alături de colegii americani, este onorat în cel mai emoționant mod cu putință, steagul României fluturând la Arlington
• în degringolada ce a cuprins Europa după ce URSS-ul renăscut din cenușa anilor '90 a invadat Ucraina, Statele Unite au oferit tot suportul necesar formării grupului Bucharest 9, un back-up al NATO și poate ultima redută în fața expansiunii sovietice. 

Încă din urmă cu foarte mulți, mulți ani, când pornisem site-ul Urban Constanța, devenit apoi UCT Media și în prezent defunct (odată cu vârsta prioritățile de schimbă, deși pasiunile în mare rămân aceleași), am avut o atitudine favorabilă investițiilor private, în ton cu spiritul pur capitalist care mă caracterizează. De altfel Urban Constanța a fost primul site dedicat investițiilor din real estate și infrastructură din România, fiind construit pe principiul urban developments blogs din Statele Unite, o țară de care mă leagă multe relații de prietenie și colaborare, precum și profunde sentimente de admirație și dragoste. Și chiar dacă acum pe acest site personal, tematica economică este una secundară, ținând cont de cele enumerate mai sus și de profesia mea de economist, nu am cum să nu mă opresc și să vorbesc despre proiecte de amploare.

***

Un astfel de proiect este cel de regenerare urbană a imesului teren situat în spatele actualei Gări. Zona respectivă a fost edificată în perioada interbelică când au apărut depozitele de petrol ce au fost în scurt timp înconjurate de ateliere, fabrici și depozite, devenind inima industrială a orașului interbelic.

După instalarea regimului comunist, întregul areal a fost practic izolat și lăsat să moară fiind înconjurat de un inel feroviar. De altfel când s-a proiectat gara nouă, autoritățile locale și arhitectul au propus construirea unui pasaj rutier pe sub aceasta, continuare a bulevardului Republicii de atunci, Ferdinand de astăzi, dar propunerea a fost respinsă de autoritățile de la București.

Acum grație acestui fantastic proiect de regenerare urbană, zecile de hectare de teren vor reveni țesutului urban, dând naștere unui spectaculos Downtown concentrat în jurul noii gări.

Pentru acest proiect de aproape 1 miliard de euro, Grupul Iulius (care are în portofoliu proiecte similare, la fel de spectaculoase, la Iași și Timișoara) au realizat un parteneriat cu prestigiosul birou de arhitectură Foster + Partners, o companie care a fost înființată în 1967 de către arhitectul Norman Foster. În protofoliul lor aflându-se proiecte marcante precum cele din Los Angeles, Beverly Hills, Abu Dhabi, Kuwait City, Dubai, New York, Londra sau Bangkok.

Cei de la Iulius au făcut publice primele imagini cu viziunea generală a proiectului și trebuie spus că sunt fantastice.

Aceste prime imagini ale conceptului propus de Iulius sunt reprezentare a ceea ce pare a fi prima etapă. Deja aproape tot terenul acestei etape a fost decopertat fiind executate lucrări de depoluare (zona fiind poluată istoric cu petrol) și cercetări arheologice, fiind descoperite aici 180 de morminte, precum și o porțiune dintr-un drum roman și un dromos (cale de acces în subteran, cel mai probabil către rețeaua de apeducte care străbăteau Tomisul și împrejurimile sale).

Putem observa o restructurare și eficientizare a căii ferate existente, aceasta urmând a fi complet eliminată de pe poziția actuală și relocată în subteran în valea săpată de Anghel Saligny, în inima proiectului urmând a fi construită noua gară, un proiect de infrastructură deosebit ce prevede dispunerea peroanelor în subteran. La suprafață clădirea urmând a fi flancată de două piațete.

Tot din aceste prime imagini ale proiectului se pare că dromos-ul și drumul roman vor fi conservate in situ, drumul urmând a fi axul central al zonei comerciale.

Din vechea gară se va păstra doar cupola, sub care se va reloca locomotiva cu abur expusă acum intemperiilor, iar în clădirea anexată cupolei se va deschide un muzeu feroviar, o inițiativă mai mult decât salutară!

Un alt element vechi care se păstrează este un tanc de petrol care va fi convertit într-o sală de concerte multifuncțională.

Suprafața verde va cuprinde 4 parcuri dintre care Central Park va avea o serie de iazuri și cursuri de apă ce vor da un aer proaspăt întregii zone. Tot în acesta se va regăsi și prima grădină botanică din oraș. 

Adiacent Culture Park se vor afla o biserică, un campus educațional, un spital, o clinică veterinară și noul sediu al primăriei. Piața Civică va fi un spațiu pietonal situat în curtea interioară a noii primării, o clădire ce se remarcă prin arhitectura organică, cu forme fluide, care se încadrează perfect în zonele adiacente lacurilor și mărilor. 

În zona de nord-vest se va edifica ceea ce poate deveni unul dintre puncele majore de distracție din oraș, un parc acvatic cu spații atât indoor cât și outdoor, care va permite astfel funcționarea și în sezonul rece.

Hotelul și turnurile City Gate vor fi la rândul lor elemente marcante ale proiectului. 

La final nu pot decât să salut un astfel de proiect de care orașul Constanța avea nevoie ca de aer pentru a se trezi din apatia care l-a cuprins în ultimii ani. Sunt convins că va fi boost-ul necesar pentru numeroase alte dezvoltări publice și private, mai ales în actualul context geopolitic și economic, în care România are șansa de a juca un rol aparte, în special prin parteneriatul strategic cu Statele Unite.

________________________

sursă imagini: captură ecran videoprezentare Iulius Group

 Doar câteva zile ne mai despart de noul an 2025, dar iată că după o pauză de câțiva ani, marile investiții revin în orașul de la malul mării. Discutăm de zece mari proiecte ce vor marca dezvoltarea orașului pentru anii ce vor urma.

Să încep cu proiectele realizate cu fonduri publice:

Evident primul și cel mai spectaculose proiect care va cunoaște finalizarea anul viitor va fi Cazinoul. Epopeea emblematicii clădiri a ajuns la final, imobilul fiind curățat de neinspiratele modificări aduse în comunism în anii '50 și '80, fiind practic adus la stadiul în care se afla în anii '20. După redeschidere imobilul va dispune de spații muzeale, spații de expoziții și evenimente precum si cafenele sau restaurante, redevenind inima orașului, așa cum era el în perioada interbelică.

Tot în 2025 CNAIR ar putea lansa licitația pentru proiectare și execuție a pasajului rutier suprateran Aurel Vlaicu care va rezolva în sfârșit cozile ce se fac la ieșirea spre Ovidiu. 

Tot zona de nord va beneficia de o altă mare investiție în infrastructura rutieră, mai exact este vorba de bulevardul Madrid care va lega strada Amsterdam (care are asigură legătura cu Autostrada A4) de bulevardul Aurel Vlaicu. Acestă investiție pentru care s-a semnat deja finanțarea va duce la o dezvoltare accelerată a zonei de nord și la o îmbunătățire a infrastructurii generale a arealului. Noul bulevard va avea o lungime de 2.730 de m și va dispune de 4 benzi de circulație, câte 2 benzi pe fiecare sens, iar lățimea acestuia va fi de 21,5 m, compusă din 14 m carosabil și 3,75m trotuare laterale. Pe fiecare sens de circulație vor fi amenajate 6 stații de autobuz prevăzute cu alveole. De asemenea, trotuarele laterale vor fi amenajate cu zone pietonale, spații verzi și piste pentru biciclete.

Zona de vest a orașului va cunoaște o investiție majoră, care deși mai puțin vizibilă, va avea un impact semnificativ. Este vorba de noua etapă a reabilitării infrastructurii feroviare Constanța, aici discutăm de refacerea triajului Palas, de reînființarea liniei ferate de marfă Palas-Constanța Port și de reabilitarea și extinderea tunelului Saligny.

Pentru zona de Sud, anul 2025 va aduce cu sine deschiderea ofertelor pentru realizarea celui mai complex proiect de infrastructură rutieră din ultimii ani. Este vorba de dublarea nodului Cumpăna (A2-A4) și prelungirea A4 peste canal până la 23 august. Discutăm de 30,59 km, patru noduri rutiere pe autostradă, un drum de legătură de peste 4 km, un nou pod rutier peste canal (între Cumpăna și Lazu) și modernizarea nodului rutier de la Eforie Nord, care asigură accesul camioanelor către zona RoRo. Dacă nu vor fi contestații în vară lucrările pot începe.

În primăvară ar trebui să asistăm și la inaugurarea noului aeroport Mihail Kogălniceanu. Atât clădirea aerogării cât și spațiile exterioare sunt finalizate într-o proporție de peste 90%. Aceasta este o investiție ce se adaugă celor din zonă, discutăm evident de extinderea bazei militare care va deveni cea mai mare bază aeriană din Europa, partenerul strategic Statele Unite urmând a reloca aici mai multe active de la bazele Ramstein și Sigonella. De altfel, dacă se menține ritmul actual în 2025 ar putea fi gata pista militară și taxiway.

Trecând la investițiile private, avem trei mari proiecte:

Evident cel mai mare și mai important, care va schimba complet dinamica orașului este proiectul Iulius ce se va dezvolta pe amplasamentul fostului parc de rezervoare de petrol din spatele Gării CFR. Complexul multifuncțional va cuprinde un parc cu grădină botanică, clădiri de birouri, un centru comercial de mari dimensiuni, hotel dar și noul sediu administrativ al municipiului, generând astfel un adevărat Downtown. În clipa de față conform unor informații pe surse se lucrează la 5 variante de acces către viitorul centru al orașului, (accesul fiind de altfel una din problemele amplasamentului, alături de poluarea istorică cu hidrocarburi), urmând a fi aleasă varianta optimă.

    John Plato Vassacopoulos s-a născut într-o familie de greci dobrogeni din Sulina în data de 23 octombrie 1889. La scurt timp după, familia se mută la Istanbul, urmând cursul afacerilor pe care le operau. În timpul primului război mondial, Vassacopoulos se alătură armatelor aliate fiind matelot pe vasele militare belgiene. De altfel în timpul conflictului armat, supraviețuiește torpilării navei pe care se afla.

Contextul geopolitic actual este unul complex și oarecum asemănător celui din timpul (primului) război(ului) rece. Din fericire de această dată, România este de partea corectă a istoriei. Dar, aceeași istorie a dovedit că Europa de Vest, când situația devine tensionată, este gata să sacrifice estul pentru a-și asigura liniștea. Ca să citez din simpaticul premier al Albaniei: „Voi sunteți gata să ne vindeți rușilor pe o găleată de petrol!” De aceea este importantă întărirea relațiilor cu Statele Unite, pe toate planurile și la toate nivelurile. Acest context istoric a dus și la formarea grupului Bucharest 9. 

Dincolo de NATO și relațiile UE, România trebuie să își creeze și urmeze propriile tratate cu USA, atât economic, cât mai ales pe zona de apărare (iar aici, ca o observație personală este imperios necesar să achiziționăm o escadrilă de Chinooks și una de Warthogs). Cu toate păcatele ei, această alianță PNL-PSD a mers pe direcția nord-atlantică. Mai mult, avem echipe ministeriale care au făcut și fac performanță: Sebastian Burduja, Sorin Grindeanu, Cristian Pistol, Ionel Scrioșteanu, și alții. Iar aceste echipe trebuie să continue.

În fața partidelor extremiste și a celor finanțate de Uniunea Sovietică, această coaliție trebuie să continue, domnii Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă trebuie să găsească din nou calea dialogului și trebuie să înțeleagă că singura variantă pentru funcția de președinte este domnul Mircea Geoană, al cărui background la Washington și NATO îș fac omul potrivit pentru această funcție. Prin intermediul dânsului legăturile cu Statele Unite și partenerii NATO pot deveni și mai puternice, iar pe plan intern, actuala coaliție se poate concentra o serie de proiecte cheie, absolut necesare dezvoltării țării: dotarea armatei, reforma administrativă, infrastructură, dezvoltarea programului nuclear, etc. 

Dintr-un puternic susținător al UE și al integrării României în spațiul comun european, am devenit un eurosceptic. Agendele birocraților de la Bruxelles sunt complet rupte de realitatea din viața cotidiană. Corporate communism, ecostângismul, imigrația ilegală, conflictele militare din zonă, renașterea Uniunii Sovietice, i-au prins nepregătiți, la fel ca în numeroase alte dăți.

Să nu uităm, existența României ca stat se datorează Statelor Unite și Președintelui Woodrow Wilson, care la punctul 11 al celebrei sale proclamații cere armatelor străine să părăsească România și recunoaște independența Regatului României, în ciuda opoziției marilor puteri europene. 

Să nu uităm, în primul război mondial Franța a luat flota României și a dat-o Rusiei, angajându-se să acopere financiar eventualele pierderi, evident nu s-au ținut de cuvânt.

Să nu uităm, lobby-ul puternic făcut de Germania împotriva dezvoltării industriei siderurgice românești. Din fericire pe atunci am avut industriași precum Nicolae Malaxa care cu sprijin american au reușit dezvoltarea industriei noastre. 

Mecanizarea agriculturii s-a făcut cu utilaje americane Industrial Harvester și Fordson. Industria a fost pusă în mișcare de camioanele Ford produse aici. Infrastructura de telefonie a fost pusă pe picioare de compania americană IT&T. RCA, Frigidaire, Cosley, Cadillac, General Electric, Firestone, Goodrich, Chevrolet, Lockheed sunt doar câteva dintre zecile de companii americane care au ajutat ca România să atingă în 1938 un vârf economic ce nu a mai fost depășit niciodată.

Să nu uităm, în anii '50 generalul Eisenhower a cerut anularea pactului Ribbentrop-Molotov, dar Europa de Vest, dând dovadă de lașitate în fașa URSS s-a opus.

Să nu uităm, tot în anii '50 CIA a pregătit voluntari români pe care i-a parașutat în munți, pentru a ajuta la formarea unei rezistențe anticomuniste. Toți au fost prinși, arestați și torturați până au murit, în urma trădării britanicilor de la MI6, care au anunțat KGB-ul despre operațiunea CIA.

Mai apoi în anii ce au urmat, Statele Unite nu au întrerupt încercările de readucere a României acolo unde îi e locul de drept, în occident. De la diverse tratate politice și economice până la organizarea de evenimente și expoziții precum Arta Americană, Transporturile Americane, Industria Americană etc. Culminând cu momente precum inaugurarea primului și singurului hotel al Pan American într-o țară comunistă (Intercontinental București) sau prima vizită a unei nave militare americane în România (fregata purtătoare de rachete U.S.S. WAINWRIGHT - 20 iunie 1975).

„A fost o moară pe Siret" (titlu internațional - Storm of love) - o coproducție româno-germano-italiană din anul 1929. Scenele din exterior au fost filmate în București, în comuna Florica, în satul Rătești, la Moinești, Văratec și la Sinaia, în timp ce majoritatea scenelor de interior au fost filmate în studiourile EFA din Berlin.

    Prima săptămână a lunii iulie 1937 marca un important eveniment pentru transporturile românești. Se inaugura primul tren de viteză pe ruta București - Constanța. Pentru această cursă era folosit un automotor Malaxa 1001-1002 „Bălan". Acesta dispunea de două motoare diesel Ganz -Jendrassyk de câte 220 hp. În total automotorul dispunea de 136 de locuri și cele mai moderne dotări, inclusiv aer condiționat, fotolii de pluș și servire la scaun.

Conform presei vremii, noul automotor care doar ce ieșise pe portile uzinei Malaxa urma să reducă substanțial timpul pe traseul București - Constanța, la doar 2 ore și jumătate, viteza medie de deplasare fiind de 100 km/h. Se intenționa ca astfel de automotoare să fie introduse in circulație pe toate rutele feroviare majore din țara noastră.

    Din nou în capitală. Nu mai rezistam în provincie...efectiv simțeam cum mă sufoc în micul oraș de la malul mării. Aveam nevoie de București, aveam nevoie de Calea Victoriei ca să îmi trag esența, seva vieții. Agitația capitalei era fix ce îmi trebuia pentru a-mi reveni. Și mai era ceva. În Constanța stăteam la mică distanță de EA...Iar chestia asta mă înebunea. So close...yet so far away... 

Așa că iată-mă din  nou pe balconul apartamentului din Splai, mă uit la Dâmbovița care se scurge agale la câțiva metri de mine...Trag cu putere din țigară urmărind curios vârful roșu aprins. Scrumiera e plină, în câteva ore am ras aproape un pachet...Nu mai suport căldura, nu mai suport gândurile...Sting țigara cu furie, iau cheile de pe masa din bucătărie, ies din apartament și iau liftul până jos. Mă sui în mașină și încep să gonesc pe Unirii și pe Brătianu spre Universitate și mai departe prin Romană, parcând într-un final în Piața Victoriei...de unde o iau la pas pe Cale pentru a-mi limpezi gândurile...

Îmi aprind trabucul, un delicios Paradiso Revelation Odyssey, da am prostul obicei de a fuma pe stradă și nu, nu am de gând să renunț la el. Smoking is, was and always will be cool. Revelation Odyssey - nici că se putea o denumire mai potrivită cu Odiseea mea din acest an. Atâtea decizii de luat ...ca niciodată. Și da, știu că e pradoxal dar în același timp le regret și nu le regret. Ca să citez din Max Payne: 

Vlad was right. There are no choices. Nothing but a straight line. The illusion comes afterwards, when you ask ‘why me?’ and ‘what if?’ when you look back, see the branches, like a pruned bonsai tree or a forked lightning. If you had done something differently, it wouldn’t be you, it would be someone else asking a different set of questions. 

Ei i-ar fi plăcut aici, ar fi adorat acest loc, ea avea în suflet, în sânge această lume. În scânteile ochilor ei se vedeau frânturi din doamnele din lumea bună a Bucureștiului de altădată, din eleganța și refinamentul soțiilor de boieri. Nici aici și nici acum nu îmi pot lua gândul de la ea. Da, cu siguranță i-ar fi plăcut să ne plimbăm pe Calea Victoriei ținându-ne de mână...Să îi ating iar pielea atât de fină și catifelată și să îi simt iar parfumul discret, a cărui aromă adoram să o las să mă cuprindă în timp ce îmi afundam fața în părul ei blond și îi sărutam gâtul...Îmi spunea că nu va renunța vreodată la mine...Îmi spunea că oamenii ca noi sunt sortiți unii altora...

Poveste de o vară începută la mare și purtată până pe Calea Victoriei ca-ntr-un roman de Cezar Petrescu. Oare când nu vom mai fi își va mai aminti cineva de povestea noastră? Două suflete din alte vremuri care s-au regăsit pentru a se pierde iar. 

Oamenii se schimbă, timpurile se schimbă, clădirile sunt altele, dar spiritul Căii Victoriei este acelasi. Cu bune și cu mai puțin bune. Zeci de Annie Mereutza, măritate din complezență, din interes, sau pentru a întări anumite alianțe se plimbă în mașini scumpe, alături de soți dar cu gândul la cel pe care il iubesc cu adevărat, doar că acum aceste doamne nu mai aleargă după boieri sau ofițeri ci după băieții unor oameni de afaceri de succes, sau șefi de prin diverse companii. Multe venite aici de prin provincie, de prin zone sărace ale țării cu un job anost prin corporații, al căror ideal e o nuntă pe o insulă din Grecia. Și care fie au ajuns mame singure pentru că „a trebuit să facă un copil că a venit ceasul”, fie sunt deja pe la 40+ de ani, agățate în disperare de o relație despre care se destăinuie prietenelor lor, la un cocktail pe terasa de pe acoperișul Casei Mitza Biciclista (oh, the irony!), că se roagă ca aceasta să meargă și să nu fie părăsite. Multe dintre ele sunt femei frumoase, unele poate meritau un destin mai bun...Pentru toate este însă prea târziu...

Alinele Gabor de astăzi nu mai visează să fie Greta Garbo, se pozează în fața magazinelor de lux, sau a Muzeului de Istorie, ori pe la zecile de cafenele ce decorează Calea și străduțele adiacente, în speranța că vor deveni vedete pe social media sau vor ajunge asistente prin emisiuni TV, ori la Mireasa, ori la Insula Iubirii. 

Opresc la Capșa, pentru că toate peregrinările mele pe Calea Victoriei au o obligatorie haltă în acest loc magic pe care îl ador. Îmi savurez cafeaua și prăjitura, în timp ce telefonul stă uitat la distanță...uitat și tăcut...nu mai sună cum suna cândva...când eu eram la București și ea în Constanța...Mă suna și stăteam de vorbă până se lumina de zori, iar ea râdea că iar ne-a prins dimineața stând la taclale...Și astfel pentru mine nopțile din București treceau mai ușor... 

Oare ce o mai face? Oare e bine? Oare nu? Oare și-a găsit linștea? Sunt moment când o urăsc și momente în care îmi aduc aminte de zilele petrecute împreună și simt că încă o iubesc...

Oare se gândea acum ani și ani, copila de la oraș ce alerga fericită cu picioarele goale prin iarba de la țară, că viața îi va oferi atâtea încercări? Mi-ar fi plăcut să pot șterge totul cu un burete și în loc să fiu aici, în capitală, să fim doar noi doi, călărind umăr la umăr prin stepele arse de soare ale Dobrogei...fără griji, fără gânduri care să ne apese...așa cum ne promisesem că vom face cândva...

Oare va mai găsi Universul de cuviință să ne mai intersecteze drumurile vieții și a treia oară? Îmi doresc să o mai văd măcar o dată și sper ca între timp să nu devin un Eliazar, căci visam ca povestea noastră să devină un basm de Walt Disney, nu un roman de Cezar Petrescu...