În anii '30 printre numeroase modele de autoturisme, camioane și autospeciale, la uzinele Ford din Floreasca s-au produs și autocisterne pentru compania Distribuția OSIN. Acestea erau folosite atât pentru transportul combustibilului către benzinării cât și pentru alimentarea avioanelor.

Autocisternele de tip „Sussex” erau tractate de camioane Fordson de 8 cilindri, cu două roți motrice acționate de două diferențiale. Cisterna în sine, cu o capacitate de 3.000 litri, era dotată cu pompă acționată de un motor propriu și un sistem de filtrare a benzinei.

 _______________

reconstrucție cu ajutorul Google Gemini AI

În vara anului 1932, România a fost martora unui episod aproape cinematografic: apariția pe Dunăre și pe litoralul Mării Negre a unuia dintre cele mai luxoase yachturi private ale epocii. Elegantul yacht american Camargo, aflat într-o lungă croazieră în jurul lumii, a făcut escală și în porturile românești, inclusiv la Constanța. Vizita a devenit rapid un mic eveniment monden și diplomatic, iar printre oaspeții care au urcat la bord s-a numărat și Regele Mihai I de România, atunci Mare Voievod.

Pentru presa românească a vremii, apariția yachtului „Camargo” a fost o adevărată atracție. Nava impresiona prin dimensiuni și lux, dar mai ales prin povestea proprietarului său. Construit în 1928 la șantierele navale George Lawley & Son din Boston, yachtul costase aproximativ 625.000 de dolari, o sumă uriașă pentru epocă, echivalentă astăzi cu multe milioane. La bord puteau călători până la 80 de invitați, deserviți de un echipaj de aproximativ 35–40 de oameni, iar amenajările includeau saloane spațioase, cabinete de lucru, o sală de jocuri și chiar o mică sală de gimnastică.

În acea perioadă, „Camargo” se afla într-o expediție globală de aproape 36.000 de mile, pornită de la New York și trecând prin Caraibe, Canalul Panama, Pacificul de Sud, Oceanul Indian și Marea Roșie înainte de a ajunge în Mediterana și în apele europene.

În timpul escalei românești, membrii familiei regale au vizitat yachtul, iar Marele Voievod Mihai a avut chiar ocazia să piloteze o șalupă cu motor a navei. Pentru România interbelică, întâlnirea dintre aristocrația europeană și un milionar american aflat într-o croazieră mondială era un simbol al cosmopolitismului epocii.

Proprietarul yachtul era Julius Fleischmann Jr., moștenitor al uneia dintre cele mai cunoscute companii alimentare americane: Fleischmann's Yeast Company.

Imperiul familiei fusese construit în secolul al XIX-lea de imigranți austro-ungari și devenise lider mondial în producția de drojdie pentru panificație și industrie alimentară. La începutul secolului XX, marca Fleischmann era prezentă în milioane de bucătării americane, iar averea familiei era considerabilă.

Julius Fleischmann Jr. nu s-a limitat însă la lumea afacerilor. A fost un mecena al artelor, colecționar și promotor cultural. Printre inițiativele sale se numărau compania World Art Inc. și finanțarea prestigioasei trupe de balet Ballet Russe de Monte Carlo, care a contribuit decisiv la popularizarea baletului în Statele Unite.

Călătoria cu „Camargo” avea și o dimensiune culturală și științifică. Expediția a fost documentată fotografic și cinematografic, iar artefactele colectate în timpul voiajului au devenit ulterior parte a unor colecții muzeale. 

În fotografia de mai jos, realizată la bordul yachtului îl avem pe Marele Voievod Mihai alături de familia Fleischmann.

Destinul yachtul „Camargo” nu s-a încheiat odată cu croaziera familiei Fleischmann. În 1938, nava a fost vândută dictatorului dominican Rafael Trujillo, care a redenumit-o Ramfis, după fiul său.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, vasul a fost achiziționat de Marina Statelor Unite și a servit ca navă de patrulare sub numele USS Marcasite, escortând nave comerciale și participând la misiuni în Pacific.

După război, fostul yacht a intrat în serviciu comercial, trecând prin mai multe proprietăți și nume. În anii 1950 a fost transformat într-un ferry sub numele MV Star of Malta, operând curse între Malta și Sicilia. Nava a trecut prin incidente maritime și chiar a eșuat într-un accident în 1955, dar a fost reparată și repusă în serviciu. În cele din urmă, după aproape patru decenii de existență sub diverse identități, vasul a fost dezmembrat în Italia în 1966.

 Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, în parteneriat cu Centrul Cultural „Dvoretsa” din Balcic, Bulgaria, a organizat expoziția de fotografie „Frumusețea eternă a Palatului”, un eveniment dedicat patrimoniului cultural și memoriei unuia dintre cele mai fascinante locuri legate de destinul Reginei Maria.

Vernisajul expoziției a avut loc joi, 12 martie 2026, la ora 12:00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța. Evenimentul a reunit iubitori de cultură, artă și istorie, oferind publicului o incursiune vizuală în universul Palatului de la Balcic.

În istoria cinematografiei românești există câteva filme despre care știm că au existat, dar pe care nimeni nu le mai poate vedea. Printre ele se află și lungmetrajul „Se aprind făcliile (1939)”, o melodramă romantică ce aparține unei epoci în care filmul românesc își căuta identitatea și încerca să concureze cu producțiile europene ale timpului. Astăzi, pelicula este considerată film pierdut, copiile sale fiind distruse în anii regimului comunist. Dar le fel ca în cazul producției „Doamna de la Etajul II”, am reușit să găsesc fotografii on set, readucând la lumină încă o piesă din puzzle-ul cinematografiei românești interbelice.

Povestea filmului începe cu scriitorul și jurnalistul Nicolae Porsenna, autorul nuvelei pe care se bazează scenariul. Porsenna nu a fost doar scriitor, ci și un personaj extrem de activ în viața culturală a României interbelice: avocat, editor, inventator și implicat direct în dezvoltarea cinematografiei românești. El a fost scenarist și co-producător al filmului, investind o sumă enormă pentru epocă – aproximativ trei milioane de lei – și garantând chiar cu propria avere pentru a duce proiectul la capăt.

Ambiția lui era clară: realizarea unui film românesc de mare anvergură, capabil să rivalizeze cu producțiile occidentale. Pentru aceasta, a adus tehnicieni din străinătate și a improvizat spații de filmare în București, inclusiv într-o sală de dans transformată temporar în platou cinematografic.

Nuvela lui Porsenna, adaptată pentru ecran împreună cu scenaristul Isaiia Răcăciuni, propunea o melodramă sentimentală plasată în mediul burgheziei românești. Povestea o urmărește pe Sanda, o tânără cultivată și romantică, interpretată în film de Nutzi Dona. Ea se îndrăgostește de seducătorul Lucian Noreanu, rol jucat de George Vraca, un personaj cu aer de Don Juan modern.

 Astăzi, 11 martie 2026, Muzeul de Artă Constanța a găzduit un eveniment dedicat prezentării producției editoriale realizate în anul 2025 de Editura Muzeului Național al Marinei Române. Manifestarea a reunit istorici, cercetători și oameni de cultură din Constanța, oferind publicului o privire amplă asupra celor mai recente lucrări dedicate istoriei marinei române și patrimoniului naval.

Panelul de prezentare a fost alcătuit din personalități marcante ale vieții culturale constănțene: Dan-Dragoș Sichigea, Andreea Croitoru, Carmen Athanasiu, Valentin Ciorbea, Delia Roxana Cornea și Lelia Rus. Intervențiile acestora au evidențiat atât valoarea științifică a volumelor publicate, cât și importanța cercetării istorice dedicate spațiului maritim românesc.

În cadrul evenimentului au fost prezentate mai multe lucrări de sinteză, care abordează istoria marinei în Evul Mediu și în perioada contemporană. Printre acestea se numără volumul semnat de Vasile Mărculeț, Andreea Atanasiu-Croitoru, Ioan Mărculeț, Vlaho-bulgari, bizantini și latini (1185–1218). Aspecte militare ale luptei pentru supremație în Peninsula Balcanică, precum și monografia Istoria Statului Major al Forțelor Navale Române 1860–2025, realizată de Andreea Atanasiu-Croitoru, Dan-Dragoș Sichigea și Silvia Ioniță. Tot în această categorie se înscrie și lucrarea lui Dan-Dragoș Sichigea, De la deziderat la misiune îndeplinită. Divizia de Mare între cele două războaie mondiale (1919–1941).

Publicul a avut ocazia să descopere și o serie de volume de istorie cronologică dedicate evoluției Marinei Militare Române, semnate de Andreea Atanasiu-Croitoru: Istoria Marinei Militare Române: repere cronologice (1860–2025), Flota militară maritimă a României – o istorie în date și Flota militară fluvială a României – o istorie în date.

De asemenea, editura a prezentat lucrări dedicate artei și patrimoniului muzeal. Volumul Marea în culorile lui Alexandru Ghinea / The Sea in Alexandru Ghinea’s Colours, editat de Corneliu Pavel, aduce în prim-plan creația pictorului Alexandru Ghinea, în timp ce lucrarea Mine navale istorice din patrimoniul MNMR / Historical Naval Mines in the Patrimony of the Romanian National Naval Museum, semnată de Dan-Dragoș Sichigea, Marius Laurențiu Rohart și Gheorghe Ichimoaiei, valorifică o parte importantă a colecțiilor muzeului.

Evenimentul a inclus și prezentarea periodicelor instituției: Anuarul Muzeului Național al Marinei Române 2025, tomul XXVIII, precum și volumul Dunărea și Marea Neagră în spațiul euroasiatic. Istorie, relații politice și diplomație, care reunește lucrările celei de-a XXIX-a ediții a Conferinței Naționale de Comunicări Științifice organizate de muzeu.

Prin această întâlnire, Editura Muzeului Național al Marinei Române a oferit publicului o imagine clară asupra activității sale editoriale recente, confirmând rolul important pe care îl are în cercetarea, conservarea și promovarea istoriei maritime românești.

 În anul 1935, un oaspete impunător apărea la orizontul Mării Negre. Silueta masivă a crucișătorului britanic HMS Devonshire se apropia lent de cheiurile din Portul Constanța, într-o vizită care avea atât o dimensiune diplomatică, cât și una simbolică. Pentru oraș și pentru România interbelică, sosirea unei nave de război a Royal Navy era un eveniment rar și spectaculos.

Fotografia surprinde momentul în care nava intră în port, dominând complet cadrul. Corpul lung și blindat al crucișătorului, punctat de rânduri ordonate de nituri, se ridică deasupra apei ca o fortăreață plutitoare. Cele trei coșuri înalte și catargele masive definesc silueta tipică a marilor nave de război din perioada interbelică, construite pentru viteză, autonomie și putere de foc. Tunurile grele, montate în turele, indică rolul strategic al unei asemenea nave într-o epocă în care marile puteri își proiectau influența prin flotă.

În contrast cu dimensiunea uriașă a crucișătorului, în prim-plan apare o barcă mică cu mai mulți oameni la bord. Această scenă accentuează proporțiile impresionante ale navei și oferă o imagine aproape cinematografică: o navă de război modernă intrând într-un port al Mării Negre, privită de localnici sau de echipaje portuare.

Vizitele navelor militare occidentale în porturile românești aveau, în anii ’30, o semnificație diplomatică importantă. România încerca să mențină relații apropiate cu puterile maritime ale Europei și să-și consolideze poziția într-o regiune unde echilibrul geopolitic devenea tot mai fragil. Apariția unui crucișător britanic în portul Constanța transmitea un mesaj de cooperare și prietenie între state, dar și de prezență strategică într-o zonă cheie a continentului.

Privită astăzi, fotografia este mai mult decât o simplă imagine navală. Ea surprinde un moment din istoria unei lumi aflate încă în aparență liniștită, dar care se apropia rapid de marile convulsii ale celui de-al Doilea Război Mondial. Nava britanică, intrând calm în portul românesc, devine astfel martorul unei epoci de tranziție, când diplomația, tehnologia militară și spectacolul maritim se întâlneau pe apele liniștite ale Mării Negre. 

______________________
reconstrucție cu ajutorul Gemini AI

 În anul 1936, pe Bulevardul Ion C. Brătianu din Bucharest apărea un element urban nou, aparent modest, dar simbolic pentru modernizarea orașului: prima coloană de afișaj public. Într-o fotografie de epocă, coloana cilindrică tocmai instalată se ridică pe trotuar, pregătită să devină un punct de atracție pentru trecători și un loc unde orașul își expune viața culturală și comercială.

Imaginea surprinde un bulevard larg, animat de traficul specific anilor interbelici. Automobilele împart strada cu o trăsură, iar trotuarele sunt străjuite de stâlpi de iluminat. În fundal se ridică clădirea pe care se poate citi numele instituției financiare Creditul Minier, o prezență importantă în economia României acelor ani. Atmosfera generală sugerează un oraș în plină transformare, care încearcă să țină pasul cu marile capitale europene.

Coloana de afișaj din prim-plan era destinată afișelor de teatru, cinema, spectacole sau reclame comerciale. Pe suprafața ei se pot observa deja diferite anunțuri și reclame, printre care și una pentru „Perlocolor”. Astfel de structuri nu erau doar suporturi pentru publicitate; ele deveneau repere urbane, locuri unde oamenii se opreau pentru câteva clipe ca să afle ce se mai întâmplă în oraș.

Modelul acestor coloane fusese inspirat de celebrele coloane publicitare din marile orașe occidentale, în special din Paris. Prin introducerea lor, administrația bucureșteană încerca să organizeze afișajul public, care până atunci apărea adesea lipit haotic pe ziduri sau garduri. În același timp, ele contribuiau la imaginea unui oraș modern, elegant și conectat la cultura europeană.

Privită astăzi, fotografia nu este doar o simplă scenă de stradă. Ea surprinde un moment în care Bucureștiul își construia identitatea de capitală modernă. O coloană de afișe, câteva mașini și o clădire impunătoare sunt suficiente pentru a spune povestea unei epoci în care orașul se transforma, pas cu pas, într-un spațiu urban din ce în ce mai sofisticat.

___________________

reconstrucție cu ajutorul Google Gemini AI

După șocul global provocat de 9/11, lumea occidentală a intrat într-o nouă eră a responsabilității strategice. Pentru România, acel moment nu a însemnat doar solidaritate declarativă, ci o chemare reală la istorie. De atunci și până astăzi, parteneriatul dintre România și Statele Unite ale Americii a devenit unul dintre pilonii securității în Europa de Est.

Astăzi, acest parteneriat capătă din nou o dimensiune istorică.

Potrivit unei notificări transmise de administrația americană, Statele Unite vor utiliza Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu în cadrul operațiunilor legate războiul de eliberare a Iranului. Pentru România, această decizie nu este doar o chestiune militară, ci și o confirmare a rolului strategic pe care țara noastră îl joacă pe flancul estic al lumii occidentale.

Conform unor informații obținute pe surse, Statele Unite ar urma să disloce la Mihail Kogălniceanu bombardiere strategice:

• Boeing B-52H Stratofortress

• Rockwell B-1B Lancer

Acestea vor fi însoțite de avioane de realimentare aeriană, din familia Boeing KC-135 Stratotanker sau Boeing KC-46 Pegasus, unele dintre ele fiind relocate de la baze din Spania, pe fondul tensiunilor diplomatice recente dintre Madrid și Washington.

Prezența acestor aeronave la Mihail Kogălniceanu nu este întâmplătoare. Baza românească este una dintre puținele din afara Statelor Unite unde personalul aeroportuar are experiență reală în operarea la sol și în aer a bombardierelor strategice americane. De-a lungul ultimilor ani, exercițiile comune au transformat această bază într-un punct logistic matur și perfect integrat în sistemul NATO.

Legendarul B-52H este una dintre cele mai longevive aeronave militare din istorie. Intrat în serviciu în anii ’60, bombardierul rămâne și astăzi o platformă esențială pentru descurajarea strategică americană. Cu o autonomie impresionantă și capacitatea de a transporta zeci de tone de armament, avionul poate lovi ținte la distanțe intercontinentale.

În plus, B-52H poate utiliza o gamă largă de muniții ghidate moderne, inclusiv rachete de croazieră de mare precizie. De aceea, atunci când aceste aeronave sunt dislocate într-o regiune, mesajul strategic este clar: Statele Unite sunt pregătite pentru operațiuni de durată.

Dacă B-52 reprezintă experiența, B-1B Lancer reprezintă forța și viteza. Acest bombardier supersonic cu aripă variabilă este proiectat pentru pătrunderea rapidă în spații aeriene contestate și pentru livrarea unei cantități enorme de armament convențional.

B-1B poate transporta una dintre cele mai mari încărcături de muniție dintre toate bombardierele occidentale, fiind extrem de eficient în lovituri de precizie asupra infrastructurii militare. În combinație cu realimentarea aeriană oferită de tankere, aceste aeronave pot opera practic fără limită de distanță.

În paralel cu dislocarea aeriană, există informații că aproximativ 500 de militari americani ar putea fi desfășurați la Poligonul Smârdan.

Aceștia ar urma să opereze tancuri M1A2 Abrams. Din punct de vedere militar, o unitate de aproximativ 500 de militari corespunde, în mod realist, unui batalion blindat sau unui grup tactic format în jurul unei astfel de structuri.

Un batalion american de tancuri operează, în mod obișnuit, între 28 și 31 de tancuri Abrams, organizate în mai multe companii. Pe lângă echipajele tancurilor – câte patru militari pentru fiecare vehicul – restul personalului este format din mecanici, echipe logistice, comunicații, comandament și protecție.

Prin urmare, dacă aceste informații se confirmă, la Smârdan ar putea fi dislocate aproximativ 30 de tancuri Abrams, una dintre cele mai puternice platforme blindate din lume.

Toate aceste mișcări confirmă un adevăr care devine tot mai evident: România nu mai este doar un stat de frontieră al NATO, ci un pivot strategic între Marea Neagră, Orientul Mijlociu și Europa Centrală.

De la infrastructura modernizată de la Mihail Kogălniceanu până la poligoanele extinse de la Smârdan, România demonstrează că poate susține operațiuni militare complexe alături de cel mai puternic aliat al lumii libere.

Pentru români, acest lucru are și o dimensiune simbolică. De-a lungul istoriei, națiunea noastră a fost chemată de multe ori să stea la răscrucea marilor decizii geopolitice. Astăzi, însă, România nu mai este singură.

Sub umbrela parteneriatului strategic cu Statele Unite, țara noastră devine un bastion al stabilității și al libertății în această parte a lumii. 

Iar atunci când bombardierele americane decolează de pe pământ românesc, mesajul transmis lumii este simplu și puternic:
România și America stau împreună de partea libertății.