Vernisajul expoziției „Partituri muzicale din perioada regală” a avut aerul unei seri în care timpul, pentru câteva clipe, a ales să se oprească. La Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, nu am intrat doar într-un spațiu expozițional, ci într-o stare — una în care trecutul nu pare îndepărtat, ci doar discret așezat în așteptare, ca o partitură rămasă deschisă pe un pupitru.
Aceste partituri, din colecția lui Anghel Georgian, nu sunt simple suporturi ale muzicii. Ele respiră istorie. Fiecare pagină poartă amprenta unei epoci în care România își căuta și își afirma identitatea, în acorduri solemne și marșuri pline de speranță. Umbra lui Carol I al României pare să se strecoare printre rânduri, odată cu ecoul acelui noiembrie din 1878, când muzica și destinul unei provincii s-au întâlnit pe malul Dunării. În aceste foi îngălbenite, istoria nu este povestită — este simțită.
Și totuși, dincolo de dimensiunea lor documentară, aceste partituri sunt și obiecte de o frumusețe fragilă. Litografiile de pe coperți — delicate, atent lucrate, aproape visătoare — sunt, în sine, mici opere de artă. Privindu-le, ai impresia că fiecare ilustrație ascunde o poveste nerostită: o invitație la dans, o promisiune, o seară care abia începe. Într-o lume fără grabă, fără ecrane, aceste imagini erau primele acorduri ale unei emoții.
Expoziția deschide, astfel, o fereastră către o lume uitată — aceea a muzicii de salon. O lume în care serile se desfășurau lent, sub lumina caldă a candelabrelor, în vile elegante antebelice și interbelice. În mijlocul camerei, pianul. În jurul lui, oameni apropiați, conversații joase, zâmbete reținute, iar în mâini, un pahar de șampanie care surprindea reflexele luminii. Muzica nu era fundal — era pretextul întâlnirii, limbajul subtil al unei societăți care știa să asculte și să simtă.
Pentru o clipă, această lume a fost readusă la viață. Sub mâinile pianistei Andreea Bratu, tăcerea partiturilor s-a transformat în sunet. Nu a fost un recital, ci o reîntoarcere — o traversare delicată între atunci și acum. Fiecare notă a părut să recupereze ceva pierdut: o emoție, o eleganță, poate chiar o formă de a fi. Distinsa artistă și profesor universitar a interpretat cu sensibilitate și rafinament cele cinci partituri vechi de peste 100 de ani, redându-le viață și emoție într-un moment care a impresionat profund publicul.
Recitalul a reunit lucrări precum Lady Hamilton, Zinica Valse, Numai cu tine, Cântă marinare, Mausoleul Mihai Viteazul și Aida Tango, readucând în prezent eleganța și farmecul muzical al perioadei regale.
