Joi 29 mai, în cadrul Bookfest 2024 de la Pavilionul B2 al Romexpo a avut loc lansarea volumului „Mahalale de patrimoniu”. Un proiect de excepție al Aici a stat, care eu, ca și colecționar de cărți și reviste vechi (printre altele), mă bucur că s-a concretizat într-un volum fizic, ceva atât de rar în lumea digitalizată de astăzi.

„Mahalale de patrimoniu” - o fascinantă incursiune în istoria străzilor bucureștene, pe care am devorat-o cu nesaț de la prima la ultima pagină.

Trebuie să îmi fac mea culpa și să recunosc că am „reușit” să ajung după ce prezentarea susținută de autoare, Ana Rubeli și două personalități ale culturii noastre, doamna academician Georgeta Filitti și doamna Silvia Colfescu, directorul Editurii Vremea, s-a încheiat. 

Aș putea da vina pe traficul bucureștean, dar adevărul este că de această dată vinovatul este dragul meu Capșa, unde m-am întins la un cappuccino însoțit de câteva delicioase prăjituri. Căci pentru mine este un păcat capital să ajung la București fără a mă opri la Capșa, iar în zilele în care stau în capitală, toate diminețile mele încep în acest loc magic. Capșa este refugiul meu, un loc plin cu amintiri...locul de care mă leagă cea mai frumoasă amintire a vieții mele, dar aceasta este o poveste pentru o altă dată.

Revenind la acest volum, trebuie spus că nu este doar o simplă trecere în revistă a unor case, străzi și locuri din vechile mahalale interbelice ale capitalei, în speță Sfânta Ecaterina și Flămânda. Avem în fața ochilor un studiu, fără a fi însă scorțos sau didactic. Este genul de lucrare născută din pasiune și nu din obligație. 

Volumul analizează evoluția și în unele cazuri degradarea acestor două areale, pornind cu anii formării lor și până în prezent. Nu este doar o prezentare a unor locuri și o amintire a unor suflete ce cândva au dat viață clădirilor, ci este și un strigăt de ajutor pentru a salva aceste case, multe de o valoare aparte atât istorică cât și arhitecturală.

Fotografiile din zilele noastre sunt însoțite de numeroase documente, schițe și planuri originale precum și, acolo unde a existat posiblitatea, de fotografii de epocă, un adevărat deliciu pentru iubitorii de istorie în general și iubitorii Bucureștilor în special. Și, trebuie să recunosc, că în calitate de colecționar al cărui crez este că noi, cei din această „breaslă” trebuie nu doar să adunăm aceste izvoare istorice, ci și să le împărtășim celorlalți, nu pot decât să mă bucur că aceste imagini și documente de epocă au văzut lumina publicului după atâta amar de ani.

***

Casele nu sunt doar niște simple construcții, structuri din cărămidă ori beton, casele nu sunt doar niște note într-o listă de la primărie sau de la arhive. Casele sunt „casete păstrătoare” de povești, amintiri, drame, iubiri, momente de fericire și de tristețe. Între pereții lor s-a trăit, s-a șoptit și s-a murit. Dar amintirile au rămas, iar cât timp proiecte precum #Aiciastat vor cotinua să existe, aceste amintiri nu or să dispară. Așa că recomand să căutați și să achiziționați acest volum, fie în librării, fie on-line.

 

    Cu largul concurs și excepționalul suport al Muzeului Național Peleș și al generoasei noastre gazde, domnul director Narcis Ion, la inițiativa colegului și prietenului Gabriel Octavian Nicolae, alături de restul colegilor mei din Societatea „Stella Maris” am avut bucuria și onoarea de a înfăptui un eveniment aparte - expoziția „Regalitatea și Marea”, fotografii, cărți poștale, documente, cărți și obiecte ce ilustrează această magică legătură dintre Casa Regală și Mare. Pentru că, așa cum am spus și în scurtul meu speech: „inima Reginei și Valurile Mării băteau în același ritm”. Dar despre expoziția în sine veți putea citi în detaliu în următorul număr (print) al Revistei „Stella Maris”.

    Acum eu am să vorbesc despre Domeniul de la Peleș....Domeniul de la Peleș nu este doar un loc...este o stare de spirit. Atât Peleșul cât și Pelișorul au ceva aparte. Nu se aseamănă cu castelele reci și apăsătoare ale Angliei, nici cu cele strălucitor de luxoase și flamboaiante ale Franței. Nu au nici acel aer de instituție, dar nici aerul de muzeu. Peleșul și Pelișorul au un aer intim, de cămin...O atmosfera caldă...Lumina difuză ce se strecoară printre vitralii, scârțâitul parchetului, mirosul de lemn și catifea au un aer de...acasă. Simți că între pereții lor s-a râs, s-au vărsat lacrimi de durere, s-au spus povești de iubire și s-au scris drame ale unor oameni...ale unor suflete. 

Maiestuos, demn, sobru, poate ușor melancolic precum pădurea deasă ce îl încojoară, Peleșul păstrează între pereții săi povești ce încă nu au fost depănate și poate nici nu vor fi vreodată. Holurile înguste pe care astăzi pășesc turiștii au fost cândva pline de râsetele unor copii, apoi de șoapte de dragoste, apoi de lacrimi de Regină și apoi...liniște...întuneric. Din salon nu a mai răsunat muzica...din camera de vânătoare nu s-au mai auzit vocile bărbaților mândrii de isprăvile lor...jucăriile nu au mai coborât de pe etajere...iar superbele lebede albe care își făceau veacul în iazul din fața intrării au plecat și ele. 

Acel Peleș și-a închis ochii și brațele în care și-a ascuns tainele. Cu toate acestea, dacă intrii înăuntru smerit, ca într-o biserică, și pentru câteva clipe lași deoparte camera foto, lași uitării pliantul acela cu informații tehnice și istorice, închizând ochii fizicului și deschizând pe cei ai sufletului, lăsând toate acele parfumuri, texturi, zgomote discrete și jocuri de lumini și umbre să te cuprindă, Peleșul la rândul său își va redeschide brațele, lăsând frânturi din sufletul său să ajungă la tine...dincolo de timp și vremuri. 

Peleșul este un loc pe care să-l simți, să-l trăiești, un loc în care să te reculegi. Peleșul este locul în care te poți duce singur, doar cu gândurile tale...să-ți pierzi pașii pe întortocheatele holuri ale mansardei...sau să mergi agale pe vechiul Drum Regal ce străbate pădurea bătrână, însoțit de zgomotul râului. 

Ori poți sta pe terasa vechiului Corp de Gardă din fața castelului, privindu-i splendida siluetă proiectată pe un fundal de poveste...Tu cu gândurile tale, cu un pahar de șampanie în față savurând parfumul de liliac, ascultând șoaptele vântului printre crengi. Te gândești poate la trecut, te gândești poate la ea și la acei minunați ochi albaștri, în care, cândva demult, când i-ai privit, ți-ai găsit liniștea. Oameni, locuri, clipe, povești...au trecut, dar momentul acela a rămas mereu o constantă în timp, în viață, în Univers. 

Și cu siguranță te gândești la ce va fi...Și pleci împăcat cu tine, cu gândurile tale...Ca de la un bun duhovnic...pleci cu sufletul vindecat. Și știi că te vei întoarce cândva, poate nu acum, poate nici în anii ce vor veni, dar te vei întoarce. Pentru că vei obosi să alergi, nu vei mai dori să alergi....pentru că toate peregrinările prin lume ți-au fost de fapt o fugă, o fugă de golul și singurătatea din propriul suflet. Și nu știi care va fi drumul tău și nici care va fi drumul ei, așa cum nu știi dacă vreodată se vor mai împleti drumurile voastre fie doar și pentru câteva ore, ori dacă visurile tale se vor îndeplini vreodată. Și nu știi nici dacă tu sau ea vă veți găsi vreodată liniștea. Dar un singur lucru este cert. Te vei întoarce acolo, sus la Peleș în vârful munților, la răscruce de vânturi, te vei întoarce, fie și într-o altă viață...căci Peleșul este acasă. 

 

    M.S. Regele a petrecut ziua de 12 iulie printre marinarii și sburătorii Săi, cari luptă pe mare și asigură integritatea coastelor noastre maritime.

Prezența Suveranului a prilejuit marinarilor și sburătorilor, clipe de mare entuziasm și manifestare a devotamentului pentru Tron și Țară.

La Constanța, de unde M.S. Regele Mihai I a început seria inspecțiunilor, a sosit împreună cu M.S. Regina Mamă Elena.

În întâmpinarea avionului regal, se găseau pe aerodrom d-nii: general de divizie Voiculescu; generalii de brigadă C. Ionescu și Crețulescu; colonel Al. Ignătescu, prefectul județului Constanța; comandor Horia Măcelariu, comandor N. Cristescu; col. Nicolae Oprescu, primarul Constanței; comandor aviator C. Georgescu; colonel C. Popescu; căpitanii comandori: Economu și A. Gherghel; lt. colonel Motz; lt. comandor Roșescu, etc. etc.

M.S. Regele și M.S. Regina Mamă au descins din avion, la orele 08:15 dimineața. Suveranul purta uniforma de amiral al marinei nostre și era însoțit de d. colonel adjutant Marcel Olteanu, Doamna Catargi, d-na de onoare, însoțea pe M.S. Regina.

D. general Voiculescu a prezentat raportul.

După terminarea inspecțiunilor la unitățile aviatice de pe litoral, Majestatea Sa Regele a fost primit la bordul uneia dintre navele puitoare de mine ale Majestății Sale, unde I-a fost prezentat corpul ofițeresc al unităților de războiu ale Marinei Regale. 

D. comandor Horia Măcelariu a făcut Suveranului un raport amănunțit asupra întregii activități a flotei noastre în actualul războiu.

De aici, urmat de d-nii: colonel adjutant Marcel Olteanu, comandor Măcelariu, căpitan comandor A. Gherghel și locot. comandor Roșescu, M.S. Regele s'a îndreptat către unul din submarinele noastre, întors din misiune.

Suveranul, după ce a primit raportul din partea d-lui comandor I. Voinescu și lt. comandor Niculescu și a fost salutat cu urale de întregul echipaj al navei bază, a coborît în interiorul unui submarin.

Regele a zăbovit în fața mașinelor submarinului, care înseamnă un nou triumf al tehnicei navale românești, fiind unul dintre cele construite în întregime în șantierele noastre.

Suveranul nu s'a interesat numai de manevra în general a submarinului ci de toate amănuntele de manipulare la suprafață și sub apă ale atât de prețuitei arme pe mare în actualu războiu.

Suveranul a eșit apoi în largul mării pe una dintre vedetele rapide torpiloare ale unei escadrile a Marinei Regale Române. Escorta vedetei a fost făcută de ambarcațiuni din aceeași escadrilă.

Suveranul a fost astfel prezent pe frontul maritim românesc, înfruntând cu dispreț regesc primejdia unui dușman, care putea fi pretutindeni.

În largul mării, Suveranul a urmărit cu viu interes o acțiune temerară de atac cu torpile, desfășurată de vedete.

Vedetele au lansat grenade de fund antisubmarine și apoi au executat o misiune de protecție cu perdea fumigenă.

La orele 1 jum. M.S. Regele și M.S. Regina Mamă Elena au luat prânzul pe bordul uneia dintre navele Marinei Regale Române. 

 Vineri, pe data de 17 mai, de la ora 18:00, la Biblioteca Judeţeană I. N. Roman din Constanţa, va avea loc vernisajul expoziției de pictura “Muzică, dans și parfum de flori în arta plastică”, eveniment cultural organizat de Asociația Artiști Dobrogeni, cu prezentarea a picturilor si a artiștilor, lansarea albumului de artă cu același nume, picturi, muzică și dans în cadrul vernisajului, pentru expoziția deschisă în perioada 17 mai – 31 mai 2024.

Moto: „Pictura este tăcerea minții și muzica ochiului” (Orhan Pamuk)

 

Prof. Univ Dr. Ibram Nuredin, filozof al culturii

 

Prezentul Album „Muzică, dans și parfum de flori în arta plastică”, mărturie de credință și frumos, altar și fortăreață de iubire de neam și de Dobrogea - străvechi pămînt românesc – este, în opinia noastră, o realizare de excepție, o referință pentru identitatea și identificarea cultural-plastică a artiștilor de la Marea cea mare.

Albumul, cu o tematică inedită, atractivă, încântatoare, relizat sub coordonarea dnei Mirela Iuliana Turtoi, președintele fondator al Asociației Artiști Dobrogeni, cuprinde picturi selectate pentru expoziția cu același nume, exprimă căutările și “de ce nu?” stările creatoare ale membrilor Asociației. Pentru ei și pentru noi, marele public de frumos estetic, inspirația Artei vine din nemărginirea mării, din lumina soarelui, din căldura nisipului, din bogăția și dărnicia pământului, din policromia obiceiurilor, tradițiilor, din bucuria de a trăi a românilor și etniilor, din respectul și armonia relațiilor interumane.

De aici au rezultat tablouri – bijuterii de trăiri și de sentimente, de gânduri și idei - tulburătoare imagini plastice realizate în genuri și tehnici plastice diferite.

Dacă din perspectiva mijloacelor de expresii plastice utilizate, al întemeierii unui stil particular, definitoriu, vorbim în mod firesc de eterogenitate, artiștii expozanți sunt uniți de motivul tematic generos, al „muzicii, dansului și parfumului de flori” ca și de capacitatea de a ne (re)da, prin mijloace de expresie și de „gramatică plastică” adecvate temei trăite, simțirea și gândurile lor particulare, inefabile.

Lucrările (ne) atrag prin prospețime, puritate, bucurie, prin semnele înnoirii mijloacelor tehnice – picturale. Gingășie, lumină și culoare găsim, spre exemplu, în picturile ce redau romantismul “dansului mirilor la răsarit de soare, pe faleza de la malul mării”, “bărci dansând cu valurile”, “emoții de toamnă, cu flori și gutui”, “un future ce dansează deasupra unui boboc de trandafir, lângă un bătrânel ce cântă la acordeon ultimul său vals pe Faleza Cazino”, “o pereche de miri realizat in clar-obscur, cu flori albe stilizate în prim-plan”, “trandafirul și vioara, eterna dualitate între pasiune și tandrețe”.

Regăsim, de asemenea, scene picturale - dinamice sau statice – care transmit energie, dor de viață, muzicalitate și parfum de flori, precum în tablouri care redau: scene din concerte sau artiști care cântă la instrumente,  “cântul unor papagali”, “chitare cu flori sau cu fructe”, “naturi statice cu viori, cu drapaje sau cu flori”, “fete cu flori păr”, ș.a.

De altfel, tematica florilor - flori simple sau asociate cu alte elemente din natură – a fost și a rămas o constantă în pictura românească și de peste hotare. Este suficient, în context, să amintim aici maeștrii precum Theodor Aman cu “Ghioceii”, Nicolae Grigorescu cu ”Flori de măr”, ”Flori albe de cireșe”, ”Oala cu flori”, și mulți alții. Nu-l putem uita desigur pe Ștefan Luchian, rafinat colorist cu ale sale ”Vas  cu flori”,  ”Bujori și maci”, ”Crizanteme”, ”Albăstrele”, ”Trandafiri” și desigur celebrele ”Anemone”, flori ale uitării necazului, ale potolirii durerii, ale consolării.

Trandafirul, laleaua, narcisa, crinul, crizantema, floarea de cireș, precum și alte flori, au fost și au rămas, definitorii prin simbolistica lor aparte, pentru monarhii și case regale, în francmasonerie, în cultura persană, arabă, turcă, în tradiția islamică și creștină. Bunăoară, floarea de cireș japoneză ”Sakura”, floare națională albă, cu nuanțe alb-rozaliu, roz și sau crizantema, simbol solar, stilizată fiind, este pe steagul național al Japoniei iar Împăratul japonez are ca semn distinctiv crizantema cu șase petale.

Reiterăm aici idea florilor ca adevărate ”sisteme de cunoaștere practică”, ca ”sisteme culturale” (Jack Goody, ”The culture of flowers”, Cambridge University Press, 1993) flori cu simbolistică particulară, individualizatoare.

Realizat cu pasiune și dăruire, cu răbdare și tenacitate, cu aplecare și aplicație, cu simț estetic, Albumul (ne) bucură ochiul, inima și sufletul, (ne) induce o liniște, o muzică interioară, (ne) relevă inspirația și motivația artistului plastic, (ne) bucură de clipa construită sub semnul frumosului și …cu parfum de flori.

Albumul acesta este, cred, un alt gen de ”TRIUNA HOREIA”, decât cea clasică, de sorginte elenă, care îmbină POEZIA – patronată de muza (lirică) Polimnia, MUZICA ce are ca muză pe Euterpe, DANSUL cu muza sa Terpsihora. Trăirea estetică a omului prin cuvinte, melodie, ritm,  gestică și atitudine corporală, este împlinită prin ARTA PLASTICĂ, prin imagine, ”perla ochiului”, cel mai intelectual simț al omului. Câtă delicatețe, dar și fermitate, este în spusa lui Filostrat, după care ”păcătuiește față de Adevăr și Înțelepciune, cel ce nu iubește pictura”.

NOMOS-ului muzical și KANON-ului – lege și simetrie -  din arta plastică elenă (arhitectură, sculptură, pictură) întemeiată pe teza frumosului obiectiv, ce depinde de număr și de măsură, și pe teza proporțiilor obiectiv perfecte, artiștii plastici din ALBUM, ca de altfel toți artiștii timpului nostru, îi adaugă multă imaginație, inspirație, fantezie, o mai mare spontaneitate și libertate creației.

Artistul plastic al zilelor noastre nu are doar meșteșug, doar îndemânare, pricepere și abilitate. El nu aplică doar regulile studiate ale “canonului” și principiul ”secțiunii de aur” pentru anatomia corpului uman. Templele și teatrele, știm bine, erau construite atunci, în antichitate, după principii geometrice, erau văzute și realizate prin perspectiva proporțiilor. Pictura, începând cu secolul al V-lea, devine una impresionistă, prin dispunerea luminii și umbrei are ca rezultat … o iluzie de realitate.

Artiștii plastici din prezentul Album au învățat acest lucru și, în zilele noastre, își mărturisesc liber Eul, Ego-ul personal și social. Sunt ”prizonierii” libertății de creație, sunt inventivi, originali, prin accent pe Expresivitate și … Culoare,  pe Detaliul semnificativ. Organizarea cromatică sugerează mișcarea, pitorescul emoțiilor și trăirilor umane creează o atmosferă. Albumul prezent exprimă, fără dubiu, statutul special al artistului plastic al zilelor noastre. Anume, el este un om privilegiat, pentru că prin talent, inspirație și muncă specifică, poate creea imagini vizuale; este un om ”izolat”, căci în actul creației rămâne doar cu sine, cu trăirile și experiența sa de viață;  paradoxal este și “supraexpus” și „împovărat”, pentru că publicul – receptorul și beneficiarul actului său de creație – intră în intimitatea lui, ”cercetează” toate ungherele / tainele sufletului său.

Albumul prezent este o cale spre cunoașterea creației și ”vizibilitatea” artistului/artiștilor. El/ei ne impresionează prin finețea compoziției, prin tușe aplicate prin profesionalism, prin acuratețea imaginii, prin lirism pictural iscoditor, prin știința firescului și naturalului, prin voința și hotărârea ”lucrului bine făcut” (Tadeusz Kotarbinsky).

Albumul este pentru mine și pentru iubitorii de frumos plastic, un exercițiu de admirație. Să ne bucurăm așadar! Să le urăm: Vivat! Crescat! Floreat!

 Nu pot decât să salut cu bucurie finalul pozitiv al poveștii hotelului Ambasador din București. Un emblematic imobil art deco care va reveni la viață după zeci de ani de așteptare. 

În anii '30 arhitectul Arghir Culina decide împreună cu omul de afaceri C. Mihăiescu să construiască un bloc de locuințe cu 12 etaje pe terenul lui Mihăiescu din bulevardul Take Ionescu #10. Un teren amplasat strategic între clădirea ARO și garajele Ciclop.

În 1935 încep lucrările la blocul denumit Casa Albă. O superbă clădire art deco cu o serie de elemente decorative interesante printre care se remarcă un elegant ceas.

Un an mai târziu lucrările sunt oprite când deja clădirea depășise ca înălțime Ciclopul. Culina și Mihăiescu decid să modifice imobilul și să-i schimbe destinația în hotel de lux. Astfel Culina realizează un nou proiect, se păstrează volumetria însă se aduc modificări primului etaj, de asemenea se renunță la elementele decorative și un alt element la care se renunță este scara de servici cu acces din bulevard.

Denumirea proiectului este la rândul ei schimbată din Casa Albă în Hotel Ambasador, inaugurarea având loc în anul 1937. Parterul era împărțit în două zone principale, separate de lobby-ul recepției. În dreapta se aflau barul și restaurantul, iar în stânga showroom-ul auto Nash.

Familia Julius Meinl, cea care a cumpărat imobilul, nu este străină de Bucureștiul interbelic, unde înainte de ocupația sovietică și mizerabilul regim comunist, au deținut o fabrică și un department store. Julius Meinl este una dintre cele mai mari afaceri de familie din lume, având o tradiție ce a început în 1862 cu un magazin de cafea, ceaiuri, condimente și mirodenii situat în inima Vienei. În 1877 Julius Meinl II revoluționează modul de prăjire a cafelei, eliminând contactul direct dintre boabe și gazele produse de cărbunele ars.

În 1912, compania aflată în plină expasiune își mută sediul în Julius Meinl Gasse, clădire în care funcționează și astăzi. Un an mai târziu devine cea mai mare companie producătoare de cafea prăjită din imperiul Austro-Ungar și cel mai mare importator de ceai și cafea din Europa centrală.

Din acest moment a urmat o expansiune constantă atât în Europa cât și în America de Nord, compania diversificând activitățile: producție de prăjituri, cafenele, magazine etc.

  

    Trăim vremuri din ce în ce mai apăsătoare și din ce în ce mai îngrijorătoare. Boli și afecțiuni care înainte erau specifice vârstei a treia, sau alte probleme de care în urmă cu 30-40 de ani nu existau, sau nu erau larg răspândite, au devenit din ce în ce mai comune. Mai grav, aceste probleme au ajuns să afecteze tinerii și în unele cazuri chiar copiii. 

    Mulți dintre cei tineri le ignoră, sau le este rușine să recunoască că sunt afectați, iar alții pur și simplu nu recunosc simptomele și consideră că „e doar o simplă oboseală”. Și nu de puține ori ajung la medic în stadii avansate în care recuperarea este extrem de dificilă, sau în unele cazuri, dramatice, imposibilă. 

    Iar evenimentele de awareness, cel puțin în România sunt foarte rare și se concentrează în majoritatea lor pe capitală.  Din fericire, grație celor de la Rotary Cetatea Tomis, ASOAF Constanța și Patronatul Național al Femeilor de Afaceri din IMM, un astfel de eveniment a fost găzduit de hotelul IAKI din stațiunea Mamaia. 

    Constănțenii s-au dovedit foarte receptivi, în sala Viena fiind prezenți atât medici cât și persoane care au dorit să afle mai multe informații despre Alzheimer , o boală teribilă care a începout din ce în ce mai mult să afecteze tinerii și despre care se preconizează că în următorii 40 de ani, numărul persoanelor diagnosticate se va tripla.

 Peste tot este folosită sintagma "București - micul Paris" cu referire la întreaga perioadă de la venirea în țară a Regelui Carol I și până la începutul celui de al doilea război mondial. Este o greșeală care din păcate se perpetuează, trecând astfel în umbră o serie de evenimente extrem de importante atât în context național cât și internațional. 

Modernizarea Bucureștiului după model francez, parisian ca să fim mai exacți a început în perioada în care Regele Carol I a venit la cârma țării, fiind o urmare a relațiilor foarte strânse politice, militare și economice între România și Franța. În arhitectură se evidențiază clădirile elegante în stil neoclasic francez, dar și o serie de clădiri Haussmann, în timp ce în societate lumea bună vorbea franceză și purta ultimele noutăți de la Paris, iar din punct de vedere militar poate cel mai grăitor exemplu este sistemul de fortificații din jurul Bucureștiului.

După primul război mondial relațiile României încep să se răcească substanțial. România, aflată în plin proces de găsire și dezvoltare a identității naționale, cu resurse excepționale de petrol, gaz și potențial foarte mare pentru dezvoltarea agriculturii a început să investească masiv în dezvoltare. Acest lucru nu a fost văzut cu ochi prea buni de către marile puteri europene care au făcut presiuni mari pentru a opri acest avânt. Astfel se ajunge la acea răcire a relațiilor de care ziceam că a început pe la mijlocul anilor '20 și a atins punctul culminant în anii '30, când întreaga țară devine o enclavă americană în Europa.

Această stare de fapt a fost determinată de o serie de evenimente:

- în timpul WW1 Franța a luat flota României și a dat-o Rusiei cu promisiunea că Rusia o va returna țării noastre și eventualele pagube vor fi suportate de guvernul francez. România a primit înapoi doar câteva nave. într-o stare ce le făceau inutilizabile, cât despre despăgubiri, nici nu s-a pus problema;

- Comisia Europeană a Dunării a dispus ca sectorul Dunării Maritime și orașul Sulina să treacă sub administrarea Austriei pentru a evita ca Rusia sau Turcia să ajungă să controleze gurile Dunării, promisiunea fiind că după război Austria să transfere controlul înapoi către România, lucru care nu s-a petrecut, statul nostru obținând abia la finele anilor '30 proprietatea asupra zonei, după un proces îndelungat și complex;

- Embargoul pe transport de persoane impus de către Marea Britanie ca pedeapsă că România își susținea financiar companiile de transport de stat prin diverse facilități fiscale, bilete unice de transport, politici protecționiste etc. Aceste politici erau văzute ca un mijloc neloial de a face concurență companiilor britanice. Această atitudine a britanicilor poate fi văzută și ca o răzbunare pentru chestiunea Dobrogei când în urma unei înțelegeri între România și Turcia, companiile britanice din Dobrogea nu au mai primit despăgubiri de la statul român;

- Războiul economic dus pe toate căile legale și mai puțin legale de către cartelul oțelului și cărbunelui condus de Germania, care nu accepta sub nicio formă ca o altă țară să dezvolte aceste sectoare independent de cartel.

România a găsit un sprijin real și corect în Polonia, Cehoslovacia, Yugoslavia și Turcia, dar asta nu era de ajuns pentru a ține piept marilor puteri din Est și Vest, drept urmare țara noastră se reorientează către Statele Unite. Americanii au fost deschiși pentru această alianță, fiind de acord cu politicile protecționiste ale României, acceptând să intre ca minoritari în joint ventures cu companii de stat. România era poarta de intrare pentru bunurile Made in U.S.A. pe piețele europene. 

Investițiile americane în România au fost imense, un echivalent al planului Marshall. Discutăm de prezența americană pe toate nivelurile. De la agricultură (utilajele Fordson și International Harvester) la auto: Ford cu fabrica din Floreasca unde se produceau numeroase modele de autoturisme, camioane și autospeciale și pentru care Henry Ford avea planuri mari, ce au fost stopate de război (de altfel fiul său Edsel a fost numit directorul fabricii), Uzinele Goodrich, licența pentru produs autobuze Chevrolet a STB, birourile  Electric Auto-Lite, Link-Belt, Monroe Auto Equipment, Thompson Products și Weaver; reprezentanțele Federal Truck, Dodge, Cadillac, Lincoln, Nash, Packard, Chevrolet etc. La care trebuie să adăugăm deschiderea porturilor americane pentru petrolul românesc și deschiderea la București a birourilor giantului feroviar american Baldwin Locomotive Works, care prin prietenia dintre colonelul Grable și Malaxa a facilitat obținerea de licență pentru locomotivă Santa Fe (o să revenim într-un articol pe larg pentru a lămuri care e situația privind această licență, pentru că în România încă este o nebuloasă pe acest subiect).

O dată la 3 zile un vapor pleca și altul venea pe linia Constanța-New York aducând și exportând bunuri. Iar acest fapt s-a reflectat în viața de zi cu zi a românilor brandurile cu nume franceze fiind înlocuite cu Zenith, Kelvinator, Frigidaire, Crosley, Metro Goldwin, Fox, Universal, Hanan and Sons, Westinghouse, Western Electric, Edison, IT&T, General Electric, Paramount și mulți alții.

Revistele acelor vremuri precum Voiaj, Magazinul, Oglinda Lumii, Lumea Ilustrată, Realitatea Ilustrată, Cinema, etc aveau ample articole dedicate vieții de peste ocean, cele două din urmă organizând numeroase evenimente și concursuri bilaterale, iar Cinema își deschide și birouri în State.

La nivel de capitală se trece la ample modernizări cu clădiri din ce în ce mai înalte inspirate de arhitectura de peste ocean: art deco și moderniste și cu zeci de vile spectaculoase în stil mediterranean revival, stil adus la noi în țară tocmai din California.

Acest puternic sprijin american a dus la transformarea României într-o putere industrială și agricolă regională. România exporta grâu, cărbune, produse ale industriei sticlei și siderurgică, iar benzinăriile CREMIN operau in Franța, Germania, Austria, Egipt etc.

Punctul culminant a fost atins în cadrul New York World Fair 1939-1940 când Pavilionul României a fost amplasat alături de marile puteri ale lumii în dreptul iazului națiunilor, și pentru scurt timp, până la intrarea în război, flota comercială Română a preluat aproape integral responsabilitatea de a transporta bunuri între Statele Unite și Europa. 

Dar instaurarea regimului comunist a oprit temporar această excepțională colaborare, iar nivelul economic atins în anul 1938 rămâne în prezent un vis din zona S. F.

 În data de 28 septembrie 2023 la Pentagon Generalul Daniel Petrescu - Șef al Statului Major al Apărării, a avut o întâlnire bilaterală cu  Vice Chief of Naval Operations Adm. Lisa Franchetti. 

(U.S. Navy photo by Chief Mass Communication Specialist Amanda Gray/Released)

În cadrul acestei întâlniri s-a discutat despre securitatea la Marea Neagră și creșterea și întărirea cooperării bilaterale româno-americane în sectorul apărării. Această vizită poate fi punctul de plecare către o flotă NATO sub comanda României, sau mai exact o prezență americană sub pavilion de complezență. Situația a fost discutată de numeroase ori în ultimele audieri și discuții ce au avut loc la DOD dar și în Senatul american. Din motive strategice și diplomatice Turcia nu intră în calcul, iar din motive strategice și de capabilitate a operării, Bulgaria iese la rândul său din discuție. 

O prezență navală americană permanentă în România are numeroase efecte pozitive: creșterea securității în zonă; o posibilă transformare a S.N. Mangalia în centru de mentenanță pentru US Navy, în contextul în care US Navy are probleme foarte mari în asigurarea mentenanței navelor existente și construirea unora noi, situație generată de decizii stupide ale administratțiilor democrate de după 1990. Iar în audierile din Senat s-a tot ridicat problema găsirii unor facilități care să rezolve această criză, fie ele în USA sau în țări aliate. Mai mult un SN Mangalia activ pe partea militară ar putea fi punctul cheie privind dotarea flotei noastre cu nave de ultimă generație dotate cu echipamente și sisteme de top, de proveniență americană.