Vești importante vin din Constanța, unde proiectul noului stadion „Gheorghe Hagi” se apropie de un moment-cheie. Pe data de 26 martie 2026 este programată o ședință între Vergil Chițac și consilierii locali, în cadrul căreia va fi supusă aprobării cofinanțarea proiectului.

Acest vot reprezintă un pas esențial: fără aprobarea cofinanțării, lucrările nu pot începe. Practic, este momentul administrativ care deblochează întregul proiect și permite trecerea de la promisiuni și o groapă abandonată în mijlocul orașului la șantier.

Imediat după această etapă, primarul va merge la București pentru semnarea protocolului cu Compania Națională de Investiții, instituția desemnată de Guvern să gestioneze implementarea proiectului. În relația cu constructorul, lucrările vor fi realizate de prestigioasa compania Erbașu.

Dacă toate aceste etape vor fi parcurse conform planului, Constanța se apropie, în sfârșit, de startul unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură sportivă din România — stadionul care va purta numele legendei Gheorghe Hagi.

În ultimele zile, în Constanța a apărut o dezbatere aprinsă după ce presa locală a interpretat eronat un certificat de urbanism emis pe 20 martie pentru City Park Mall. Informațiile au fost prezentate într-o manieră care a lăsat impresia că extinderea centrului comercial ar urma să afecteze o suprafață din parc, generând rapid un val de reacții și, în esență, un caz clasic de fake news.

În realitate, certificatul de urbanism nu reprezintă o autorizație de construire, ci doar un document preliminar, necesar pentru demararea procedurilor. Proiectul vizat se referă strict la extinderea corpului existent — 2S+P+E parțial și terasă-parcare. Mai exact, este vorba despre aripa nouă a centrului comercial, situată pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, fără legătură cu spațiul verde din vecinătate.

Privind înapoi, planurile inițiale ale proiectului, din perioada dezvoltării realizate de Elan Schwartzenberg prin compania Neocity Group, includeau o viziune mult mai ambițioasă: două turnuri de câte 24 de etaje ridicate deasupra acestei aripi. Astăzi însă, o astfel de dezvoltare pare puțin realistă. Deși orașul ar avea nevoie de proiecte pe verticală, piața imobiliară locală nu oferă, cel puțin deocamdată, randamentul necesar pentru o investiție de asemenea amploare.

După preluarea centrului comercial de către NEPI Rockcastle, și efectuarea lucrărilor de extindere, această nouă aripă a păstrat, totuși, un detaliu interesant: pe actualul rooftop parking au fost lăsate capetele stâlpilor de rezistență, gândite tocmai pentru o posibilă dezvoltare ulterioară. Acest lucru deschide ușa unor scenarii realiste de extindere.

 Inspirat de clădiri similare construite de companiile feroviare de pe continentul nord american, arhitectul Duiliu Marcu, împreună cu Teonic Săvulescu realizează o clădire monumentală în stil art deco.

Imobilul era la vremea respectivă cel mai mare din România ridicat pe structură metalică, tehnologie folosită la edificarea zgârie norilor din USA. Lucrările s-au finalizat în data de 1 mai 1948 când s-a făcut recepția masivului imobil alcătuit din 4 corpuri de clădire de până la 10 etaje și o curte interioară. Suprafața construită la sol este de 13.900 mp

Pe 12 iunie 1939 M. S. Regele Carol II punea piatra de temelie a Palatului Administrativ al C.F.R., alături de Ionel Macovei directorul general al C.F.R.

În noaptea de 1 februarie 1934, într-o atmosferă rece și tăcută de iarnă, portul din Constanța devenea scena unui moment diplomatic important, desfășurat aproape în liniște, departe de ochii publicului larg.

La ora 01:30, distrugătorul turc „Zafer” intra în port venind de la Istanbul, având la bord o delegație de rang înalt. Printre pasageri se afla Tevfik Rüştü Aras, ministrul de externe al Turciei, aflat într-o misiune diplomatică ce urma să culmineze cu o întrevedere cu Nicolae Titulescu, una dintre cele mai influente figuri ale diplomației românești interbelice.

După o oră petrecută în rada portului, la 02:30, distrugătorul a acostat în dreptul vămii. Formalitățile au fost rapide, iar pentru coordonare a fost desemnat ca ofițer de legătură locotenentul Mitescu D., semn al rigurozității și organizării militare din acea perioadă. Vizita avea însă un caracter de tranzit. La ora 03:30, Excelența Sa s-a îmbarcat într-un tren special, părăsind Constanța în direcția capitalei, unde urma să aibă loc întâlnirea oficială.

Chiar și în absența ministrului, activitatea diplomatică și militară a continuat în cursul dimineții. Între orele 10:30 și 11:30, ofițeri superiori ai marinei turce — comandantul Said și căpitanul de corvetă Mitat Bey — au efectuat vizite oficiale la Comandamentul Marinei, Divizia de Mare și Escadrila de Distrugătoare, consolidând relațiile dintre cele două state riverane Mării Negre. După-amiaza, la ora 16:00, distrugătorul „Zafer” a părăsit portul Constanța, nu înainte de a transmite, prin radio, mulțumiri pentru ospitalitate amiralului Bălănescu.

A fost o vizită scurtă, desfășurată pe parcursul a doar câteva ore, dar care reflectă dinamica intensă a relațiilor diplomatice din perioada interbelică. Într-o Europă marcată de tensiuni și reașezări geopolitice, astfel de întâlniri — chiar și fulger — aveau o importanță strategică majoră. Constanța nu era doar un port, ci o poartă diplomatică între lumi.

____________________________
Reconstituire cu ajutorul Google Gemini AI

 Astăzi, pista Aeroportului Mihail Kogălniceanu (MK) a fost martoră la aterizarea unui adevărat colos al cerului: Antonov An‑124‑100M „Ruslan”, cu tail number UR‑82007. Dar această aterizare nu este doar o simplă operațiune de transport; este un moment încărcat de simbolism, istorie și semnificații strategice.

UR‑82007 nu este un An‑124 obișnuit. A fost construit în 1987 ca parte din flota Forțelor Aeriene Sovietice, purtând inițial indicativul CCCP‑82007 și operat de Aeroflot. După destrămarea Uniunii Sovietice, aeronava a trecut în Ucraina și a fost reînmatriculată oficial ca UR‑82007 la 30 decembrie 1992, intrând în serviciul companiei Antonov Airlines, specializată în transportul cargo de mari dimensiuni.

De-a lungul anilor, UR‑82007 a fost modernizat la versiunea An‑124‑100M, cu autonomie extinsă și capacitate de transport crescută, ceea ce îl face ideal pentru misiuni logistice complexe, de la vehicule blindate și echipamente militare grele până la utilaje industriale sau containere voluminoase. În ultimii ani, aeronava a devenit un simbol și prin inscripția de pe fuselaj: „Be brave like Mykolaiv”, un tribut adus curajului orașului ucrainean rezistent în fața agresiunii.

Aeroportul MK nu este doar un nod civil; este un punct strategic pentru Baza 57 Aeriană și pentru forțele aliate, în special americane. Recent, România a permis utilizarea bazelor de la MK, Otopeni și Câmpia Turzii de către SUA, ca parte a unui cadru defensiv, pentru sprijin logistic și operațional în Orientul Mijlociu.

În acest context, UR‑82007 poate transporta echipamente militare, logistică strategică sau materiale necesare operațiunilor aliate, în special având în vedere angajamentul României în coaliția de voință pentru eliberarea Strâmtorii Ormuz, anunțat de președintele Dan. Deși încărcătura exactă nu este publică, capacitatea „Ruslanului” de a muta peste 150 de tone îl face un instrument esențial pentru astfel de misiuni.

Inscripția de pe fuselaj adaugă o dimensiune emoțională și geopolitică. Într-o lume încărcată de tensiuni, mesajul transmite curaj, solidaritate și rezistență. Este un memento vizual al faptului că mobilitatea strategică și logistica nu sunt doar operațiuni tehnice, ci și instrumente de simbolism și sprijin moral.

Aterizarea UR‑82007 a fost impresionantă: motoarele gigantului au făcut pista să vibreze, iar prezența avionului a captivat privirile tuturor. Este imposibil să nu simți admirație pentru o mașinărie care poate muta lumi întregi și care, în același timp, poartă un mesaj simplu, dar profund: Be brave like Mykolaiv.

Această aterizare nu este doar o demonstrație de putere sau logistică. Este o fereastră către realitatea geopolitică în care România joacă un rol strategic și alături de partenerii săi din NATO. Este o dovadă că, în vremuri tulburi, fiecare detaliu — un avion, o pistă, un mesaj — poate transmite solidaritate, curaj și determinare.

În definitiv, UR‑82007 nu este doar un avion. Este un simbol al mobilității globale, al sprijinului aliat și al unei lumi în care curajul și solidaritatea nu sunt opționale.

Be brave like Mykolaiv.

În această seară, lumea a devenit mai săracă. A plecat dintre noi Chuck Norris, la 86 de ani. Pentru mulți, a fost un actor. Pentru și mai mulți, un simbol. Pentru noi, cei care am crescut în fostul bloc estic, a fost mai mult decât atât – a fost o fereastră către o lume în care binele învinge, în care curajul nu este negociabil și în care America era farul care lumina întunericul.

Chuck Norris nu a fost doar un star de acțiune. A fost un patriot în adevăratul sens al cuvântului. Și-a iubit țara fără rezerve, a susținut armata americană, a respectat uniforma și pe cei care o poartă. Într-o lume în care valorile se relativizează, el a rămas constant – credincios ideii că există bine și rău, și că datoria omului este să lupte pentru ceea ce este drept.

Pentru generația noastră, filmele produse de Cannon au fost mai mult decât divertisment. Au fost lecții. Lecții despre onoare, sacrificiu și libertate. Noi, copiii anilor ’80 și ’90 din Europa de Est, am crescut cu aceste povești ca pe niște adevăruri absolute. Într-o perioadă în care realitatea din jurul nostru era cenușie și lipsită de speranță, pe ecran apăreau eroii – real Americans, real men. Arnold. Stallone. Dudikoff. Și, desigur, Chuck Norris. A fost un far în întunericul anilor '80 și '90. Crescuți sub comunism, cu mințile pline de propagandă și frică, noi am descoperit prin casete video piratate, prin televizoare alb-negru sau prin proiecții clandestine, și mai târziu prin cablu TV, o lume în care valorile contau. Era epoca Reagan, epoca în care credeam cu tărie că americanii vor veni mereu să salveze lumea. Că binele triumfă, că adevărul și libertatea merită orice sacrificiu. Și Chuck Norris era întruchiparea acelui crez: un bărbat adevărat, un patriot devotat, un fost militar care nu negocia cu răul, ci îl distrugea cu pumnii, cu armele și cu voința de fier.

Ei erau imaginea unei lumi în care americanii erau “the good guys”. Cei care veneau și salvau lumea. Cei care nu dădeau înapoi. Cei care luptau până la capăt.

Chuck Norris ne-a făcut să visăm. Să visăm că într-o zi vom fi ca el. Că vom avea puterea să luptăm pentru adevăr. Că vom avea curajul să spunem „nu” răului. Că vom deveni puternici – nu doar în trup, ci și în caracter. Copii fiind, visam la mușchii lui, la loviturile lui, la disciplina lui de luptător de arte marțiale. Dar, fără să știm, visam și la ceva mai profund: la o lume dreaptă.

În dimineața zilei de 20 martie 2026, în Constanța, sala de evenimente de la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” a devenit locul unei întâlniri speciale dedicate operei lui Publius Ovidius Naso. Începând cu ora 10:00, publicul prezent a asistat la o manifestare culturală complexă, în care dialogul, lectura și recuperarea patrimoniului s-au împletit armonios.

Constanța se pregătește să găzduiască un eveniment cultural inedit: expoziția „Partituri muzicale din perioada regală”, organizată de Asociația Filateliștilor „Tomis” Constanța și Asociația Culturală „Dobrogea 150”, cu sprijinul Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada”.

În perioada 24–29 martie 2026, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, vizitatorii vor putea admira partituri tipărite între sfârșitul secolului XIX și perioada interbelică. Colecția include valsuri, marșuri, tango-uri și romanțe, multe dintre ele dedicate Casei Regale a României și Armatei Române, cu coperte ilustrate prin litografii rare, de o valoare artistică deosebită.

Printre lucrările expuse se numără partiturile compuse la Constanța, inclusiv creații ale fanfarei Regimentului 34 Constanța, care timp de peste 50 de ani a încântat publicul prin concertele de la Cazinoul din Constanța și din stațiunea Mamaia. De asemenea, colecția cuprinde lucrări ale pianistului interbelic Gogu Bottea, recunoscut la nivel național pentru contribuția sa la viața muzicală constănțeană.

Vernisajul expoziției este programat miercuri, 25 martie 2026, la ora 18:00, și va fi însoțit de un recital de pian susținut de dr. Andreea Bratu, pianist concertist și lector universitar. Aceasta va interpreta lucrări din repertoriul epocii folosind chiar partiturile expuse, readucând la viață sonoritățile vremurilor regale. Printre piesele programate se numără Lady Hamilton; Zinica Valse; Numai cu tine; Cântă, marinare; Mausoleul Mihai Viteazul și Aida Tango.

Expoziția pune în valoare rolul muzicii în viața culturală și ceremonială a României regale și marchează simbolic Ziua Internațională a Pianului, sărbătorită anual pe 29 martie. Partiturile provin din colecția privată a lui Anghel Georgian, oferind publicului șansa de a explora patrimoniul muzical al epocii regale.

Detalii eveniment:

• Locație: Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”

• Perioada: 24–29 martie 2026

• Vernisaj: 25 martie 2026, ora 18:00

• Organizatori: Asociația Filateliștilor „Tomis” Constanța și Asociația Culturală „Dobrogea 150”

• Partener: Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada”

Înaintea apariției sanatoriilor T.B.C. moderne din anii '30, primele instalații medicale pentru prevenția și tratarea acestei boli erau structuri din lemn, realizaute într-o elegantă arhitectură victoriană (după primul război mondial, în zonele maritime din Europa și America de Nord a fost un curent revival al stilului victorian, fie că vorbim de baze de tratament, hoteluri, cazinouri sau piers).

Revenind în România, un astfel de pavilion construit și adminsitrat de C.T.C. a fost edificat la ieșirea din stațiunea Băile Movilă (mai apoi, în anii '30 Carmen Sylva, astăzi, Eforie Sud) spre stațiunea Techirghiol Plajă (demolată integral în perioada comunistă).

 Vara anului 1935 aducea în București o lumină caldă și o efervescență culturală aparte. Capitala trăia între eleganța interbelică și pulsația modernității, iar arta devenea tot mai mult un limbaj al identității. În acest decor, expoziția „Contemporanul”, găzduită la Sala Mozart, atrăgea nu doar artiști și critici, ci și figuri simbolice ale națiunii.

Într-o zi de vară, printre tablourile atent așezate și sculpturile dispuse cu grijă, își face apariția Regina Maria a României. Prezența sa nu era doar un gest protocolar, ci o continuare firească a pasiunii ei pentru artă și pentru spiritul creator românesc. Îmbrăcată elegant, dar fără ostentație, regina pășea cu interes autentic, oprindu-se în fața fiecărei lucrări ca și cum ar fi purtat un dialog tăcut cu artistul.

Atmosfera din sală era una de respect și emoție reținută. Cei prezenți – artiști, organizatori, membri ai elitei culturale – își ajustau discret poziția, conștienți că momentul avea o greutate aparte. Nu era doar o vizită regală, ci o validare a unei generații artistice care încerca să definească prezentul și să anticipeze viitorul.

Un bust expus în centrul sălii pare să capteze atenția suveranei. Privirea ei, atentă și caldă, trădează o familiaritate cu arta plastică și o sensibilitate cultivată în ani de contact cu marile curente europene. Regina nu privea arta ca pe un simplu decor al elitei, ci ca pe o expresie vie a sufletului național – o punte între tradiție și modernitate.

Expoziția „Contemporanul” nu era doar o adunare de lucrări, ci o declarație. Într-o Europă aflată între două războaie, artiștii români căutau un limbaj propriu, iar sprijinul moral al unor figuri precum Regina Maria oferea legitimitate și curaj. Vizita ei transforma acel eveniment într-un reper, într-o zi care avea să rămână în memoria celor prezenți.

Privind astăzi imaginea acelui moment, simțim nu doar distanța timpului, ci și o apropiere neașteptată. Este o scenă în care istoria, arta și destinul se întâlnesc într-un spațiu restrâns, dar încărcat de semnificații. Vara lui 1935 nu a fost doar un anotimp – a fost o clipă de echilibru între trecut și viitor, surprinsă într-o sală de expoziție din inima Bucureștiului.

Marea Neagră nu a fost doar un loc de refugiu pentru Regina Maria a României, ci o adevărată sursă de inspirație care i-a modelat profund viziunea artistică. În expoziția „Ea: Regina și Marea”, organizată de  Art Safari și deschisă în această seară, în superbul Cazino din Constanța, publicul are ocazia să redescopere acest univers sensibil și rafinat, construit din obiecte de patrimoniu, picturi florale și piese de mobilier care definesc estetica regalității românești.

Transformarea Bulevardul Dimitrie Pompeiu nu mai este doar o promisiune, ci începe să devină realitate. Procedurile de expropriere au fost deja aprobate încă de săptămâna trecută, deschizând drumul unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură urbană din nordul Capitalei.

 Documentația pentru licitația construirii unui nou drum de legătură între Autostrada Bucureștiului A0 și viitorul Terminal 2 al Aeroportului Internațional Henri Coandă a fost transmisă spre validare, marcând încă un pas important în modernizarea infrastructurii din jurul Capitalei. Proiectul vine ca o continuare firească a eforturilor de a dezvolta conectivitatea intermodală în jurul celui mai important aeroport al României și de a pregăti terenul pentru extinderea acestuia.

Noua arteră rutieră nu este gândită doar pentru pasageri, ci și pentru eficientizarea transportului de mărfuri, în special în zona cargo, care va deveni tot mai relevantă odată cu dezvoltarea viitorului Terminal 2. Practic, infrastructura începe să anticipeze nevoile viitoare, nu doar să răspundă celor actuale.

Una dintre cele mai spectaculoase schimbări pe care le va aduce acest proiect este reducerea drastică a timpului de deplasare. Un traseu care în prezent poate dura aproximativ 20 de minute și acoperă în jur de 20 de kilometri va fi scurtat la doar 2,5 kilometri, parcurși în aproximativ 2 minute. Diferența este una care va schimba radical modul în care se ajunge la aeroport.

Proiectul include o serie de lucrări majore, menite să asigure fluiditate și siguranță. Traseul va avea o lungime de 2,55 kilometri și va include două pasaje supraterane, unul peste DJ200B și altul peste Autostrada A0 Nord. De asemenea, va fi construit un nod rutier de tip cloverleaf la joncțiunea cu A0, ale cărui bretele vor însuma aproximativ 7,5 kilometri. În plus, o intersecție de tip sens giratoriu va face legătura cu DJ200B în zona Tunari.

Drumul se va desprinde din Autostrada Bucureștiului A0 în zona kilometrului 29 și va asigura conexiuni directe cu DJ200B, facilitând accesul către A0 pentru locuitorii din Tunari, Dimieni și Balotești. Astfel, proiectul nu vizează doar aeroportul, ci și o mai bună integrare a comunităților din jur în rețeaua rutieră majoră.

Durata totală estimată pentru proiectare și execuție este de 30 de luni, iar valoarea investiției depășește 400 de milioane de lei. Dincolo de cifre, însă, miza reală este una strategică: un acces rapid, eficient și modern către viitorul Terminal 2 și o integrare mai bună a aeroportului în infrastructura mare a regiunii București-Ilfov.

În această seară la Baza Mihail Kogălniceanu a aterizat o parte din 86th Airlift Wing. Discutăm de avioane Lockheed Martin C-130J Super Hercules, una dintre cele mai moderne și versatile platforme de transport tactic din lume, aflată în serviciul United States Air Force. 

86th Airlift Wing, cunoscută și ca „poarta aeriană a Europei”, are o istorie care începe în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind activă inițial ca unitate de vânătoare. În perioada Războiului Rece și ulterior, s-a transformat într-un pilon esențial al mobilității aeriene americane în Europa, având un rol crucial în operațiuni NATO, misiuni umanitare și desfășurări rapide de trupe și echipamente. Astăzi, unitatea operează în principal aeronave C-130J și reprezintă unul dintre cele mai flexibile instrumente logistice ale SUA pe flancul estic.

C-130J Super Hercules este o evoluție profund modernizată a celebrului Hercules, introdus inițial în anii ’50. Varianta „J” aduce motoare mai puternice, avionica digitală și o eficiență operațională superioară. Poate transporta trupe, echipamente, vehicule sau poate executa misiuni de evacuare medicală, parașutare și sprijin logistic în condiții dificile, inclusiv pe piste scurte sau neamenajate. Este, în esență, coloana vertebrală a mobilității tactice.

Aterizarea acestora în această seară la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu nu este un simplu zbor de rutină. Ea face parte din operațiunea „Epic Fury”, o activitate ce implică mobilitate rapidă, coordonare și prezență strategică în regiune pentru a asigura sprijinul necesar în războiul de eliberare a Iranului. Astfel de aeronave nu vin niciodată singure în sens operațional: chiar dacă doar una apare cu transponderul activ, misiunea face parte dintr-un ansamblu mai larg de mișcări aeriene, unde fiecare zbor are un rol bine definit în lanțul logistic.

Rolul acestui C-130J în cadrul escadrilei este acela de „workhorse” – avionul care duce greul. Transportă echipamente critice, personal, asigură continuitatea operațiunilor și conectează bazele între ele. Fără aceste aeronave, orice desfășurare militară modernă ar fi imposibilă.

Prezența lor la Mihail Kogălniceanu confirmă încă o dată importanța strategică a României pe flancul estic. Un nod logistic esențial, un punct de sprijin pentru operațiuni complexe, unde interoperabilitatea dintre aliați devine realitate în fiecare zi. Sau cum se spune în cercurile militare americane – portavion terestru

Într-un context regional sensibil, astfel de momente spun o poveste clară, fără a fi nevoie de declarații grandioase: parteneriatul strategic funcționează. Iar atunci când este nevoie, răspunsul vine rapid, coordonat și eficient — Statele Unite cheamă, iar România răspunde, din nou. 

Din septembrie, fosta Uzină Ford din cartierul Floreasca al Bucureștiului își redeschide porțile după trei ani de lucrări intense de restaurare și consolidare, marcând revenirea la viață a unuia dintre cele mai importante repere ale industriei interbelice din România. Clădirea, care a trecut de-a lungul timpului de la simbol al modernizării economice la ruină, este readusă astăzi în circuitul urban printr-un proiect amplu de reconversie semnat de One United Properties.

Noul concept transformă monumentul istoric într-un spațiu multifuncțional adaptat stilului de viață contemporan. La parter va funcționa un food hall modern, cu supermarket gourmet, restaurante și terase, completat de un muzeu dedicat Ford Motor Company, care va păstra vie memoria locului. Etajul va găzdui o zonă de wellness și spații de birouri, iar cele două subsoluri nou construite vor asigura aproximativ 400 de locuri de parcare, integrând proiectul în nevoile actuale ale orașului.

Dincolo de componenta comercială, proiectul reprezintă o veritabilă restituire a istoriei industriale a Bucureștiului și o reconectare simbolică la începuturile parteneriatului româno-american. În perioada interbelică, aici funcționa una dintre cele mai importante unități industriale ale Ford Motor Company din Europa, unde se produceau autoturisme, autocamioane, cisterne, autospeciale și camioane pentru armată, dar se asamblau și utilaje agricole Fordson. 

Un detaliu mai puțin cunoscut, dar cu puternică încărcătură simbolică, este faptul că în această fabrică a lucrat și Majestatea Sa Regele Mihai I al României, în perioada tinereții sale, având un program adaptat de două ore pe zi. Prezența sa aici reflecta atât interesul pentru industrie, cât și legătura directă cu un sector considerat esențial pentru dezvoltarea țării.

Activitatea fabricii a continuat până în anul 1948, când, odată cu instaurarea regimului comunist, aceasta a fost naționalizată, iar destinul clădirii a intrat într-un lung declin. Astăzi, prin acest proiect de reconversie, Hala Ford nu doar că este salvată, ci reintră în circuitul economic și cultural al orașului, păstrând vie o filă importantă din istoria relațiilor româno-americane și din evoluția industrială a Bucureștiului.

Astăzi a fost inaugurat noul terminal de pasageri al Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, un proiect major care marchează un nou capitol în dezvoltarea infrastructurii aeronautice din România. Evenimentul confirmă consolidarea rolului strategic al acestui aeroport, atât pentru traficul civil, cât și în cadrul cooperării militare din parteneriatul transatlantic.

 La începutul secolului XX, într-o perioadă în care România își construia temeliile infrastructurii moderne, inginerul Anghel Saligny realiza la Constanța un proiect considerat revoluționar pentru acea vreme: Tunelul Palas, primul tunel urban din România. Construit pentru a facilita accesul feroviar către port, tunelul a fost o lucrare de pionierat, realizată cu tehnici moderne pentru epocă și folosind structuri din piatră care au rezistat mai bine de un secol. Acest obiectiv a contribuit decisiv la dezvoltarea Portului Constanța și la transformarea sa într-un nod logistic esențial la Marea Neagră.

Astăzi, după mai bine de 100 de ani, această infrastructură istorică intră într-o nouă etapă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a lansat licitația pentru reabilitarea și electrificarea liniei CF 816 Palas – Port A, proiect care include și consolidarea Tunelului Palas. Anunțul a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, iar obiectivul principal este asigurarea unui al doilea acces feroviar către Portul Constanța, precum și creșterea capacității de transport de marfă în condiții moderne de siguranță și eficiență.

Proiectul propune o intervenție complexă asupra infrastructurii existente, cu accent pe păstrarea elementelor originale ale tunelului, construite din piatră, dar și pe adaptarea acestuia la cerințele actuale. Tunelul va fi consolidat și extins cu aproximativ 200 de metri către stația Palas, o intervenție care va facilita nu doar operarea feroviară, ci și accesul mai eficient către viitorul proiect urban dezvoltat de Iulius în zonă, contribuind astfel la integrarea infrastructurii feroviare în dinamica de dezvoltare urbană a Constanței. Linia va fi modernizată și electrificată, iar pentru gestionarea traficului va fi implementat un Bloc de Linie Automat Integrat (BLAI) – un sistem modern de semnalizare feroviară care permite monitorizarea și controlul circulației trenurilor în mod automat, pe sectoare de linie, crescând siguranța și capacitatea de operare prin reducerea dependenței de intervenția umană directă.

Un aspect esențial al proiectului îl reprezintă și lucrările pentru colectarea și evacuarea apelor, menite să elimine infiltrațiile care, în timp, au afectat structura tunelului. Aceste intervenții sunt vitale pentru protejarea infrastructurii și pentru prelungirea duratei de viață a acesteia.

Valoarea estimată a contractului este de 404 milioane lei (fără TVA), finanțarea urmând să fie asigurată din bugetul de stat. Durata totală este de 32 de luni, incluzând proiectarea, avizarea și execuția lucrărilor, la care se adaugă o perioadă de garanție de 60 de luni.

Prin acest proiect, Tunelul Palas nu doar că va fi salvat, ci va redeveni un element cheie al infrastructurii feroviare din zona Portului Constanța, continuând misiunea începută acum mai bine de un secol de Anghel Saligny: aceea de a conecta România la marile fluxuri comerciale ale lumii. 

 În 1936, pe actuala stradă Maior Gheorghe Șonțu din zona peninsulară a Constanței, după planurile arhitectului Harry Goldștein se edifică casa Segal. Pe ușa de acces dinspre stradă regăsim motivul păianjenului (în art deco el simbolizează paznicul familiei și al căminului), un motiv des întâlnit la creațiile lui Goldștein. Prin amabilitatea domnului arhitect Radu Cornescu vă pot prezenta o imagine de epocă a imobilului.

Și o captură Google Street View cu ușa. 

 Fotografia surprinde un moment din anul 1930, pe scena celebrului teatru Cărăbuș din București. În imagine vedem o distribuție tipică pentru spectacolele de revistă ale epocii: mai mulți actori în costume elegante, o dansatoare sau vedetă de cabaret în centrul scenei și decoruri geometrice spectaculoase, caracteristice stilului art-deco al anilor ’20-’30.

Teatrul Cărăbuș fusese fondat în 1919 de marele actor și satiric Constantin Tănase. În doar câțiva ani, el a devenit unul dintre cele mai populare locuri de divertisment din capitală. Spectacolele de aici combinau satira politică, muzica, dansul și momentele comice, într-un format apropiat de cabaretul parizian sau de music-hall-ul occidental.

În fiecare stagiune apăreau noi „reviste”, spectacole compuse din scheciuri, cântece și momente coregrafice. Titlurile lor erau adesea construite în jurul numelui teatrului sau al lui Tănase – precum „Bravo, Cărăbuș!”, „Alo, Radio Cărăbuș” sau „Cărăbuș-Express” – pentru a atrage publicul bucureștean.

Decorul, cu scări monumentale și elemente decorative stilizate, amintește de scenografiile spectacolelor de music-hall occidentale, care influențau puternic teatrul de revistă românesc în acea perioadă.

În astfel de spectacole apăreau numeroși artiști care aveau să devină nume importante ale scenei românești. Printre cei legați de Cărăbuș se numără, de-a lungul anilor, actori precum Alexandru Giugaru, Horia Căciulescu sau Horia Șerbănescu, alături de numeroase dansatoare și cântărețe ale revistei.

Fotografia este o mărturie a unei epoci în care teatrul de revistă era una dintre principalele forme de divertisment urban. Publicul venea la Cărăbuș nu doar pentru a râde, ci și pentru a asculta comentarii satirice despre politică, societate și viața cotidiană.

Într-un București cosmopolit, spectacolele combinau influențe românești cu stilul cabaretelor occidentale. Pe aceeași scenă puteau apărea actori de comedie, orchestre de jazz, balerine și vedete internaționale invitate.

Astfel de imagini ne oferă astăzi o fereastră rară către atmosfera vibrantă a capitalei interbelice – o lume a luminilor de rampă, a costumelor elegante și a satirei spuse cu zâmbetul pe buze.