Constanța, București și Galați sunt singurele orașe din România care dispun de tuneluri feroviare urbane. Dintre acestea, cel mai vechi este tunelul din zona Palas, la Constanța, o lucrare remarcabilă proiectată de marele inginer Anghel Saligny.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu dezvoltarea accelerată a portului și a orașului, Saligny a înțeles că traficul feroviar de marfă va deveni o problemă majoră pentru locuitori și pentru circulația urbană. În loc să permită trenurilor să traverseze la nivel străzile orașului, el a conceput o soluție extrem de modernă pentru acea perioadă: coborârea căii ferate într-un culoar adâncit pe mai mulți kilometri, continuat printr-un tunel care permitea trenurilor să ajungă în port fără să interfereze cu viața urbană.

În anul 1936, cu ocazia Lunii Bucureștiului — eveniment care în acel an a avut ca temă satul românesc și tradițiile populare, perioadă în care a fost inaugurat și Muzeul Satului — în apropierea Pasajului Feroviar Băneasa, un monument istoric dispărut după anul 2000, a fost ridicată fântâna arteziană „Miorița”, după planurile arhitectului Octav Doicescu.

Construită din granit de Dobrogea, fântâna este considerată o adevărată bijuterie arhitecturală a perioadei interbelice, îmbinând funcția urbană cu simbolistica folclorică. Elementul central este mozaicul care ilustrează balada „Miorița”, realizat de artista Milița Petrașcu, una dintre elevele lui Constantin Brâncuși, ceea ce îi conferă ansamblului o valoare artistică și istorică deosebită.

„Miorița” reprezintă astfel nu doar un obiect de patrimoniu urban, ci și o expresie a modului în care Bucureștiul interbelic integra arta modernă cu identitatea culturală românească, într-un context în care spațiul public era gândit ca purtător de simboluri naționale.

Ceea ce vedem astăzi când privim Rexul este o palidă amintire a spectaculosului resort interbelic.

Lucrările finanțate de stat prin O.N.T. încep în data de 15 august 1936 și au fost finalizate în 1938. De proiectul de arhitectură s-a ocupat George Matei Cantacuzino care a proiectat un impozant edificiu în stil art deco, însă un art deco mai degrabă apropriat variantei californiene decat celei din zona nordică a coastei de est (New York, Boston etc.), cu arcade, colonade, elemente din lemn și tiglă, împrumutate din mediterranean revival .  

Se intenționa construirea unui al doilea imobil, identic cu primul, dispus în oglindă. Acesta urma cel mai probabil să găzduiască spații de cazare și un cazinou. Însă izbucnirea celui de al doilea război mondial și apoi regimul comunist au îngropat definitiv acest proiect.

Până la proiectul care s-a realizat, Cantacuzino a avut mai multe variante de design. Însă puțini oameni cunosc faptul că în afară de Cantacuzino, pentru realizarea resortului a fost luat în calcul și arhitetcul constănțean Ioan Căpșuneanu. Acestea realizează un proiect streamline deco, cu linii fluide și fațade simple, inspirat de hoteluri în stil similar ridicate în zona Floridei. Acesta era un stil predilect al lui Căpșuneanu, care îl folosește la hotelul de la intrarea în Mamaia (astăzi Radio Vacanța), Șocala I. Gh. Duca (azi corpul vechi al Universității Ovidius) sau Căminul Invalizilor de Război (astăzi sediul RAJA din strada Călărași).

Este ianuarie 1938. Afară, Bucureștiul este învăluit în frigul iernii și în atmosfera tensionată a unui an ce avea să schimbe destine. Însă în sala Teatrului Ligii Culturale, publicul se adună însuflețit de lumina caldă a reflectoarelor și de promisiunea unei premiere de excepție: comedia în cinci acte „Tinichigiul Politician”, scrisă de clasicul danez Ludwig Holberg.

Această montare este o adevărată declarație culturală și politică a vremii. Textul a prins viață în limba română datorită traducerii minuțioase semnate de însuși Nicolae Iorga. Savantul, un militant neobosit pentru ridicarea poporului prin cultură, vedea în teatru o școală a moralității. El a oferit publicului bucureștean această savuroasă satiră despre incompetență, demagogie și iluzia puterii – teme izbitor de actuale în peisajul politic al acelui sfârșit de deceniu.

Piesa a fost încredințată unuia dintre cei mai mari maeștri ai regiei românești, Ion Șahighian. Recunoscut pentru instinctul său scenic impecabil și capacitatea de a coordona mișcări complexe de trupe, Șahighian a transformat piesa lui Holberg într-un spectacol dinamic și vizual copleșitor.

Spectacolul a reunit pe scenă un ansamblu tânăr și efervescent, sprijinit de mari nume ale scenei interbelice, care au dat viață personajelor pline de defecte omenești. Reprezentanțiile serii, desfășurate adesea în prezența oficialităților și a elitei intelectuale a Capitalei, se încheiau cu ropote de aplauze. Dincolo de hazul situațiilor, publicul pleca acasă cu gustul unei satire fine la adresa celor care cred că pot conduce lumea fără a avea habar de propria lor meserie. 

 Duminică, 21 iunie 2026, Muzeul de Artă Constanța a găzduit recitalul extraordinar de pian „Variazioni ed Evocazioni”, susținut de apreciata pianistă concertistă și compozitoare italiană Maria Gabriella Mariani, într-un eveniment organizat de Patronatul Național al Femeilor de Afaceri din IMM.

Publicul constănțean a avut ocazia să participe la o veritabilă călătorie muzicală prin universul sonor al marilor compozitori ai romantismului european, într-un program care a reunit lucrări semnate de Felix Mendelssohn-Bartholdy, Robert Schumann, Franz Liszt și Johannes Brahms, alături de compoziții originale ale artistei invitate.

Recitalul a oferit momente de mare sensibilitate artistică, demonstrând încă o dată capacitatea muzicii de a depăși granițe și de a crea punți culturale între popoare. Interpretarea rafinată a Mariei Gabriella Mariani a fost răsplătită cu aplauze îndelungi, publicul bucurându-se de un repertoriu ce a îmbinat armonios tradiția muzicii clasice cu expresivitatea creației contemporane.

Evenimentul a fost prezentat de lect. univ. dr. Andreea Bratu și s-a înscris în seria manifestărilor culturale care contribuie la consolidarea dialogului artistic internațional și la promovarea valorilor culturale europene în spațiul dobrogean.

Prin astfel de inițiative, Constanța își confirmă statutul de important centru cultural al regiunii, un loc în care muzica, arta și patrimoniul continuă să ofere comunității experiențe de înaltă ținută artistică.

 În satul Moșneni, din sudul județului Constanța, se ridica odinioară unul dintre cele mai spectaculoase conace ale Dobrogei interbelice. Impunătoarea construcție din piatră, cu influențe mediteraneene ce aminteau de vilele și domeniile rurale ale Siciliei, domina peisajul unei regiuni în care astfel de reședințe erau rare. Conacul era înconjurat de un domeniu vast, cu grajduri pentru caii folosiți la echitație, o fântână arteziană, un bazin cu pești și o livadă care completa farmecul proprietății.

Ridicat de un anume Rădulescu din București, pentru soția sa, conacul a fost proiectat de arhitectul Victor Ștephănescu, una dintre personalitățile marcante ale arhitecturii românești din prima jumătate a secolului XX. Absolvent al Școlii de Arte Frumoase din Paris, Victor Ștephănescu este cunoscut pentru o serie de lucrări reprezentative ale epocii, printre care Palatul Artelor din București, actualul Muzeu Național George Enescu, dar și numeroase clădiri publice și private care au contribuit la definirea imaginii arhitecturale a României moderne. Stilul său îmbina influențe academice franceze cu elemente neoromânești, art deco și mediteraneene, rezultând construcții elegante și armonioase.

După instaurarea regimului comunist, domeniul a fost naționalizat și transformat în CAP. Conacul a devenit sediu administrativ și spațiu de cazare pentru activitățile agricole sezoniere desfășurate în zonă. Ca în multe alte cazuri, funcțiunea originală a fost abandonată, iar întreținerea clădirii a devenit o preocupare secundară.

La doar câțiva kilometri de Constanța, pe drumul spre Valu lui Traian, se află ruinele unei clădiri care amintește de o epocă în care litoralul dobrogean nu însemna doar stațiuni și hoteluri, ci și refugii elegante pentru elitele României interbelice. Este vorba despre „Villa Anna-Maria”, cunoscută de localnici și sub numele de Vila Duduca, una dintre numeroasele reședințe de vară construite în jurul Constanței de familii înstărite care căutau liniștea mării departe de agitația urbană.

Cu mare bucurie am asistat astăzi la revenirea evenimentelor de fashion de top în orașul de la malul mării.  „Parada Regală”, un mix excelent între artele plastice și fashion – iar aici îmi permit să afirm cu tărie că designul vestimentar este artă și creație în adevăratul sens al cuvântului – mi-a trezit nostalgia unei perioade în care Mamaia devenise un adevărat univers al modei internaționale. Pentru cei care au trăit acei ani, este imposibil să nu își amintească de spectaculoasele festivaluri Fashion TV, de eleganța evenimentelor „Moda e Musica Sotto le Stelle” sau de show-urile memorabile organizate de Cătălin Botezatu la IAKI și Bamboo. Era perioada în care litoralul românesc atrăgea creatori, modele și invitați din întreaga lume, iar Constanța era prezentă pe harta marilor evenimente de profil.

În acest context, „Parada Regală”, organizată de Muzeul de Artă Constanța în cadrul proiectului „Muzeul ca școală a viitorului”, a reprezentat o demonstrație a faptului că talentul, eleganța și creativitatea continuă să existe și să inspire noile generații. Costumele realizate de elevii Secției Modă a Colegiului Național de Arte „Regina Maria”, coordonați de profesorul Lia Opriș, au adus în fața publicului reinterpretări moderne ale rafinamentului regal, într-un dialog armonios între tradiție și contemporaneitate.

 Joi, 18 iunie 2026, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a găzduit lansarea volumului „Uciși, dar neînfrânți. Generali români victime ale închisorilor comuniste”, semnat de colonelul în rezervă Remus Macovei. Evenimentul a reunit istorici, cercetători, specialiști și iubitori ai istoriei recente, oferind un moment de reflecție asupra destinelor unor personalități militare care au servit România cu devotament și care au devenit victime ale represiunii comuniste.

În cadrul manifestării au intervenit dr. Aurel Mototolea, șef al Secției Muzeografie și Muzee Locale din cadrul MINAC, dr. Laura Cornea, membru al Colegiului CNSAS, profesorul universitar dr. Marian Cojoc și autorul lucrării, colonelul (r) Remus Macovei. Discursurile au evidențiat importanța recuperării memoriei istorice și necesitatea de a cunoaște adevărul despre una dintre cele mai dramatice perioade din istoria României.

Prin această lucrare, Remus Macovei aduce în atenția publicului poveștile unor generali ai României Regale care și-au servit țara cu onoare, credință și loialitate, dar care au fost persecutați, întemnițați și omorâți în temnițele comuniste. Sunt destine care vorbesc despre sacrificiu, demnitate și dragoste de țară, într-o perioadă în care valorile și elitele României au fost sistematic atacate și distruse.

Astfel de volume reprezintă acte de recuperare a memoriei naționale și forme de respect față de cei care au contribuit la construirea României moderne. Nu avem dreptul să uităm acești oameni și nici suferințele îndurate de cei care au rămas fideli jurământului față de țară, chiar și atunci când libertatea le-a fost răpită.

Memoria celor persecutați de regimul comunist trebuie păstrată vie din respect pentru adevăr și pentru generațiile care au plătit un preț enorm pentru valorile în care au crezut. Numai cunoscând aceste istorii putem înțelege pe deplin trecutul și putem construi un viitor bazat pe libertate, demnitate și responsabilitate.

 În luna în care natura înflorește și își dăruiește deplin frumusețea, arta a fost cea care a completat acest tablou al emoției și sensibilității. La Biblioteca Județeană „I.N. Roman” Constanța a avut loc vernisajul expoziției „Chipuri și stări în universul culorilor”, un eveniment care a invitat publicul să pătrundă în lumea trăirilor interioare, acolo unde fiecare nuanță devine o expresie a sufletului.

Expoziția a fost realizată de membrii expozanți ai Careului Artelor „Amfora”, sub coordonarea președintelui Nynna Vizireanu, și a fost vernisată de domnul profesor Năstase Leonte, membru UAPR. În cadrul evenimentului, cei 46 de artiști amforiști au prezentat lucrări care explorează expresivitatea chipului uman și bogăția emoțiilor, într-o paletă cromatică plină de vibrație, pasiune și sensibilitate artistică.

După o seară desprinsă parcă din filmele anilor '60, cu acțiunea plasată pe Coasta de Azur, petrecută la cea de-a patra ediție a balului La Maison Nocturne – „Le Grand Soir d’Été”, care a încheiat prima serie a acestor evenimente elegante ce au readus ritualul balului în inima Bucureștiului, dimineața m-a readus în lumea concretă a proiectelor care schimbă fața orașului.

De la atmosfera de șampanie, muzică și nostalgie, am ajuns direct pe șantierul unui alt proiect remarcabil în care sunt implicați Edmond Niculușcă și ARCEN. După succesul restaurării Casei Mița Biciclista, devenită astăzi unul dintre simbolurile revitalizării patrimoniului bucureștean, atenția se îndreaptă acum către fostul cinematograf Marconi de pe Calea Griviței.

Ieri, la Muzeul Național de Istorie a României, a avut loc conferința de presă și vernisajul micro-expoziției „Recuperarea trecutului. Un nou caz de succes privind patrimoniul cultural național al României – 3 brățări preistorice din aur”, un eveniment care marchează o nouă reușită în eforturile de protejare și recuperare a patrimoniului cultural românesc.

Expoziția prezintă în premieră un lot compus din trei brățări preistorice din aur, readuse în România după un proces complex care a durat mai bine de cinci ani. Artefactele au fost identificate inițial la o casă de licitații din Monaco și ulterior sechestrate în Belgia, în urma colaborării dintre instituțiile române și partenerii internaționali implicați în combaterea traficului ilegal de bunuri culturale.

Potrivit specialiștilor, obiectele au fost braconate arheologic și au părăsit ilegal teritoriul României în perioada 2018–2019. Cele trei brățări masive din aur, bogat decorate, datează de la sfârșitul Epocii Bronzului și începutul primei Epoci a Fierului, în jurul anului 1150 î.Hr., reprezentând piese de o valoare istorică și culturală excepțională.

Clasate oficial în patrimoniul cultural național în anul 2025, artefactele fac acum parte din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României și sunt prezentate publicului pentru prima dată cu ocazia Zilelor Europene ale Arheologiei 2026. Expoziția poate fi vizitată până la data de 12 iulie 2026, oferind publicului șansa de a descoperi o parte importantă a istoriei și identității culturale a României.

Muzeul Național de Istorie a României și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității - CNSAS anunță vernisarea expoziției A.REST 1989 – Arhiva video a Securității, 𝐦𝐚𝐫𝐭̦𝐢, 𝟏𝟔 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔, 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟕:𝟎𝟎, la sediul MNIR (Calea Victoriei, nr. 12). 

Expoziția reconstituie universul cercetărilor penale ale Securității din 1989, anchetele și unitatea de arest, făcând publice, pentru prima oară, înregistrări operative audio-video din timpul interogatoriilor și din celule.

De asemenea, vor fi expuse, pentru prima oară în România, artefacte originale din Arestul Securității și corpuri delicte. Unul dintre ele este tiparnița cu care grupul din jurul lui Petre Mihai Băcanu a tipărit ziarul clandestin „România”, confiscată de Securitate în noaptea de 24 ianuarie 1989, recuperată și adusă special în țară în 14 aprilie 2026, după mai bine de 27 de ani, cu ocazia acestei expoziții.

Cu prilejul vernisajului va fi lansat și un website (www.arestulsecuritatii.ro) gândit ca o platformă de studiu, care adună istorii, cazuri, documente, înregistrări audio-video operative și interviuri luate fostelor victime ale Securității.

Natura represiunii Securității (poliția politică a Partidului Comunist Român) va fi, astfel, mai bine cunoscută prin intermediul mijloacelor directe, intruzive, folosite de ofițeri pentru supravegherea atentă a victimelor și controlul deplin al acțiunii penale. În lumea „justiției” Securității, reținuții sau arestații erau simpli prizonieri, captivi în labirintul operativ al construcției culpabilității. Pentru statul totalitar, vinovăția era un dat. Securitatea își izola victimele în secret, fără înștiințarea familiilor sau apropiaților, fără ca locul reținerii să fie cunoscut public. Mult timp, instituția secretului a protejat opresorii și imaginea edulcorată a autocrației.

A.REST 1989 restituie publicului spațiul celulelor și al anchetelor, identitatea victimelor și practicile Direcției Cercetări Penale a Securității. 

Proiectul nostru nu înseamnă doar recuperarea unei istorii niciodată văzute sau auzite, ci și un avertisment, pentru o istorie care a fost mult timp negată, falsificată sau minimalizată de foștii ofițeri implicați, dar și relativizată, uitată sau distorsionată în strategiile de dezinformare și manipulare publică legate de comunismul târziu. 

Singura putere legitimă rămâne cea a adevărului, cultivat într-o societate democratică.

Expoziția este deschisă până pe data de 20 septembrie 2026 și poate fi vizitată de miercuri până duminică în intervalul orar 10:00 – 18:00 (ultimul acces la 17:15).

***

Parteneri instituționali: Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Serviciul de Telecomunicații Speciale

Parteneri media: AGERPRES; TVR; DIGI24; Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România București fm, Radio România International; RFI France Médias Monde; Rock fm; Scena9; Igloo; PressOne; Spotmedia.ro; Media Quality; Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Prima History, Cinemaraton

Echipa proiectului: 

CNSAS: 

Oana Demetriade (curator)

Mihai Demetriade (curator)

Echipa MNIR:

Cornel Constantin Ilie (curator)

Oana Ilie 

Cristina Păiușan 

Marius Neculae

Adela Stan 

Cristina Moisescu 

Pompilia Dozsa

Ionel Ene 

Specialist comunicare: Simona Gabriela Noapteș (Igloo Media)

Concept, design: Igloo Associated Architects: arh. Bruno Andreșoiu, arh. Oana Radu

Design grafic: Arh. Doriana Mărășoiu

Multimedia: Ștefan Schultz

Producție: Atelier Mob SRL: arh. Ovidiu Niculică

Realizare website: Valentin Ungureanu

Expoziția Internațională de la Barcelona din 1929 a fost unul dintre acele evenimente care au schimbat definitiv felul în care orașele europene își imaginau modernitatea. Desfășurată pe versantul muntelui Montjuïc, expoziția a transformat o zonă periferică într-un adevărat laborator urban, unde arhitectura, tehnologia și politica s-au întâlnit într-un spectacol al progresului. Barcelona nu mai voia să fie doar un oraș mediteranean elegant, ci o metropolă modernă, capabilă să concureze cu marile capitale ale Europei. 

Planificarea expoziției a fost strâns legată de un amplu program de modernizare urbană. Au fost amenajate piețe, bulevarde și infrastructuri noi, iar Montjuïc a devenit centrul unei transformări spectaculoase. Spațiul expozițional a reunit pavilioane naționale, construcții temporare și monumente permanente, multe dintre ele devenind ulterior simboluri ale orașului. În acest context, expoziția a funcționat ca o vitrină a stilurilor arhitecturale emergente, de la clasicismul reinterpretat până la modernismul radical.

Unul dintre cele mai impresionante elemente ale expoziției a fost ansamblul monumental de pe axa Plaça d’Espanya – Palau Nacional. Fântâna Magică, iluminată și coregrafiată, a devenit rapid un simbol al spectacolului tehnologic al epocii, iar Palatul Național domina vizual întreaga scenografie urbană. În același timp, expoziția a introdus în Spania ideile avangardei internaționale, inclusiv raționalismul arhitectural, care începea să înlocuiască limbajele decorative tradiționale.

Pavilionul German, proiectat de Ludwig Mies van der Rohe, a reprezentat poate cea mai pură expresie a modernismului expoziției. Structura sa minimalistă, bazată pe planuri fluide și materiale precum marmura și sticla, a devenit ulterior un reper fundamental al arhitecturii secolului XX. Deși a fost o construcție temporară, impactul său a depășit cu mult durata evenimentului, influențând generații întregi de arhitecți și definind ideea de spațiu modern.

Pavilionul României, realizat de arhitectul Duiliu Marcu, a adus în acest peisaj internațional o notă distinctă de identitate națională reinterpretată modern. Proiectul său a îmbinat elemente inspirate din arhitectura tradițională românească cu un limbaj compozițional sobru, specific începutului de modernism interbelic. Prin proporții echilibrate și o expresie decorativă discretă, pavilionul a reflectat dorința României de a se prezenta ca un stat european modern, dar ancorat în propriile rădăcini culturale.

La finalul expoziției, Barcelona nu a rămas aceeași. Deși multe construcții au fost gândite inițial ca temporare, impactul lor a fost definitiv, iar Montjuïc a devenit un peisaj urban emblematic. Expoziția din 1929 nu a fost doar un eveniment cultural, ci un moment de cotitură în istoria orașului, în care arhitectura a devenit instrument de imagine, identitate și ambiție politică.

Anul 1938 a reprezentat unul dintre cele mai importante momente pentru promovarea turistică a României în Europa interbelică. Într-o perioadă în care automobilul devenea tot mai popular, iar călătoriile internaționale cunoșteau o dezvoltare fără precedent, două dintre cele mai importante târguri europene de turism s-au desfășurat la Londra și Praga. La ambele evenimente, România a fost prezentă prin intermediul Oficiului Național de Turism, care a reușit să atragă atenția vizitatorilor și specialiștilor din domeniu printr-o prezentare modernă și bine organizată.

Punctul central al campaniei de promovare era șoseaua internațională care traversa România de la vest la sud, cunoscută în epocă drept „drumul spre India”. Acest important traseu rutier lega Europa Centrală de Orient și trecea prin Oradea, Cluj, Brașov, București și Giurgiu, reprezentând una dintre principalele artere de circulație ale continentului.

Autoritățile române au înțeles potențialul acestui coridor internațional și l-au transformat într-un argument turistic de prim rang. Vizitatorii standurilor de la Londra și Praga descopereau o țară aflată la confluența dintre Orient și Occident, cu peisaje diverse, monumente istorice și stațiuni moderne capabile să rivalizeze cu cele din Europa Occidentală.

Printre principalele atracții promovate se numărau satele și arhitectura tradițională din Transilvania, considerate exemple remarcabile ale patrimoniului rural european. De asemenea, un loc important îl ocupau mănăstirile românești, prezentate ca repere spirituale și culturale de mare valoare.

Stațiunea Sinaia, asociată Familiei Regale a României, era promovată drept una dintre cele mai elegante destinații montane ale Europei de Est. Totodată, Bucureștiul era prezentat ca o metropolă modernă și dinamică, aflată într-un amplu proces de dezvoltare urbană. Materialele de promovare evidențiau noile clădiri de apartamente, denumite în presa vremii „blockhouses”, inspirate de arhitectura americană și considerate simboluri ale modernității capitalei.

Nu lipseau nici imaginile spectaculoase ale Deltei Dunării, un teritoriu exotic pentru majoritatea europenilor, apreciat pentru biodiversitatea sa și pentru peisajele unice. De asemenea, Balcicul Reginei Maria ocupa un loc privilegiat în prezentare, fiind una dintre cele mai cunoscute destinații turistice ale României interbelice. Castelul, grădinile terasate și peisajul litoral al Cadrilaterului fascinau publicul occidental și contribuiau la imaginea romantică a țării.

Un element aparte al standului românesc era dedicat celui mai nou și mai modern hotel de lux din România: Grand Hotel Rex din Mamaia. Inaugurat cu puțin timp înainte, impresionantul complex hotelier de pe malul Mării Negre era prezentat drept simbolul noii industrii turistice românești. Arhitectura sa modernă, amplasarea direct pe plajă și facilitățile de lux îl transformaseră rapid într-un reper al turismului de elită din Europa de Sud-Est.

Participarea României la târgurile de la Londra și Praga demonstrează nivelul de dezvoltare atins de industria turistică românească în perioada interbelică. Cu doar un an înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, România se promova ca o destinație europeană modernă, accesibilă și diversă, capabilă să ofere atât experiențe culturale autentice, cât și confortul marilor stațiuni occidentale.

Privind astăzi imaginile și materialele de promovare din 1938, descoperim o Românie încrezătoare în potențialul său, care își construia cu succes locul pe harta turistică a Europei.

Muzeul de Artă din Constanța a fost, duminică, 7 iunie 2026, gazda unuia dintre cele mai impresionante evenimente culturale ale acestui an. Vernisajul expoziției „ARTEFAPTE” a adus în fața publicului o incursiune spectaculoasă în universul modei privite ca formă de expresie artistică, într-un dialog inedit între patrimoniu și creația contemporană.

Curatoriată de Unda Popp, expoziția propune o întâlnire între valoroasa colecție Adina Nanu și creațiile unor artiști formați în cadrul Departamentului Modă al Universității Naționale de Arte din București. Evenimentul a reunit iubitori de artă, cadre universitare, artiști și vizitatori atrași de conceptul original al proiectului, care transformă veșmântul într-un obiect artistic și într-un mijloc de explorare a identității vizuale contemporane.

Sinagoga Mare din Constanța a găzduit un eveniment cultural de excepție, odată cu vernisajul expoziției de pictură și grafică „SĂRBĂTOARE”, o manifestare artistică ce marchează deschiderea acestui monument emblematic către întreaga comunitate locală. Evenimentul a oferit publicului ocazia de a descoperi un spațiu încărcat de istorie și spiritualitate prin intermediul artei contemporane.

Expoziția reunește douăzeci de lucrări de pictură și grafică realizate de artistele Marieta Besu, din Constanța, și Lia Laufer Rosenfeld, din Beer-Sheva, Israel. Deși aparțin unor universuri artistice distincte, cele două creatoare se întâlnesc într-un dialog vizual construit în jurul simbolurilor, luminii și semnificației sărbătorii.

La începutul secolului al XX-lea, puțini își puteau imagina dezvoltarea spectaculoasă pe care avea să o cunoască orașul Constanța. În anul 1912, omul de afaceri de origine greacă Stavro Dumitriu a luat o decizie care i-a surprins pe mulți dintre contemporanii săi. Acesta a cumpărat de la Primăria Constanței un teren cu o suprafață de 1.450 de metri pătrați, aflat la acea vreme la marginea orașului, într-o zonă considerată de mulți drept „în plin câmp”.

Pentru terenul respectiv, Stavro Dumitriu a plătit suma de 98.870 de lei și 50 de bani, o investiție considerabilă pentru acea perioadă. Prietenii și cunoscuții săi au privit cu scepticism decizia, considerând că este o adevărată nebunie să construiești un hotel într-o zonă atât de îndepărtată de centrul orașului. Timpul avea însă să demonstreze că antreprenorul văzuse potențialul unei Constanțe aflate în plină expansiune.

După ani de muncă și investiții, în 1920 își deschidea porțile Grand Hotel, una dintre cele mai elegante și moderne clădiri ale orașului. Construcția a necesitat aproximativ cinci ani, iar proiectul a fost realizat de arhitectul francez Edgar de Goue, autorul mai multor edificii reprezentative pentru Constanța începutului de secol XX, printre care și celebrul Hotel Palace.

Față de planurile inițiale, clădirea a fost ridicată cu un etaj mai puțin decât cel prevăzut în proiect. Nivelul superior a rămas doar pe hârtie, fără a mai fi construit vreodată. Chiar și așa, hotelul impresiona prin dotările sale moderne, beneficiind de electricitate și încălzire centrală, facilități considerate de ultimă generație pentru acea epocă.

Succesul nu a întârziat să apară. Grand Hotel a devenit rapid una dintre principalele opțiuni de cazare pentru oamenii de afaceri, personalitățile și vizitatorii importanți care ajungeau în Constanța. La parter funcționau un restaurant elegant, o sală de lectură și muzică, precum și mai multe spații comerciale care contribuiau la animația și prestigiul clădirii.

După moartea fondatorului, în anul 1940, afacerea a fost preluată de fiul său, Dumitru St. Dumitriu. Acesta moștenise nu doar proprietatea, ci și spiritul antreprenorial al tatălui său. Cu o experiență internațională remarcabilă, acumulată în orașe precum Trieste, Alexandria și Istanbul, Dumitru Dumitriu devenise încă din 1932 reprezentant pentru Balcani al companiei americane Ford Motor Company.

Sub conducerea sa, hotelul și-a consolidat statutul de reper economic și social al Constanței. La parterul clădirii a fost deschisă reprezentanța Ford pentru Dobrogea, iar printre chiriașii de prestigiu s-a numărat și Radio Corporation of America, una dintre cele mai importante companii americane din domeniul comunicațiilor și electronicii.

Influența lui Dumitru St. Dumitriu în viața economică și socială a orașului era considerabilă. Prestigiul său este ilustrat și de funcția de viceconsul onorific al Cehoslovaciei la Constanța, poziție care confirma rolul său important în mediul de afaceri și diplomatic al regiunii.

Schimbările aduse de instaurarea regimului comunist au afectat însă imaginea originală a clădirii. În procesul de simplificare arhitecturală specific acelei perioade, Grand Hotel și-a pierdut mare parte din ornamentația bogată care împodobea fațada. Detaliile decorative care îi conferiseră eleganță și personalitate au fost îndepărtate, modificând aspectul inițial al edificiului.

Cu toate transformările prin care a trecut de-a lungul ultimului secol, Grand Hotel rămâne o mărturie a spiritului antreprenorial care a contribuit la dezvoltarea Constanței moderne. Povestea sa este și astăzi un exemplu despre viziune, curaj și capacitatea de a vedea oportunități acolo unde alții vedeau doar un teren aflat la marginea orașului.

Puține nave au traversat istoria secolului al XX-lea purtând cu ele atâtea povești despre aristocrație, dragoste, politică și controverse precum yachtul cu aburi Nahlin. Lansat la apă în anul 1930, elegantul vas a fost construit pentru Lady Annie Henrietta Yule, moștenitoarea influentului om de afaceri britanic Sir David Yule.

Numele navei, „Nahlin”, provine de la un trib amerindian și poate fi tradus prin expresia „flota pedestră”. În semn de omagiu față de această denumire, la prova yachtului a fost amplasată o sculptură reprezentând o căpetenie amerindiană, element decorativ care a devenit una dintre caracteristicile distinctive ale vasului.

Destinul navei avea să se schimbe radical în 1936, când a fost cumpărată de Regele Edward al VIII-lea al Marii Britanii. Monarhul a folosit yachtul pentru o celebră croazieră în Marea Mediterană, fiind însoțit de Wallis Simpson, americanca divorțată care avea să provoace una dintre cele mai mari crize constituționale din istoria monarhiei britanice.

Relația dintre Edward și Wallis Simpson a stârnit un interes uriaș în presa internațională. Publicațiile mondene din Statele Unite și Marea Britanie urmăreau fiecare mișcare a cuplului, iar fotografiile și relatările despre voiajul lor la bordul lui Nahlin au făcut înconjurul lumii. În cele din urmă, dragostea pentru Wallis Simpson l-a determinat pe Edward să abdice la 11 decembrie 1936, pentru a se putea căsători cu femeia pe care o iubea. Potrivit unor relatări istorice, momentul abdicării l-a surprins pe fostul suveran în timpul călătoriei de întoarcere, undeva pe Dunăre, între România și Ungaria.

Regele Edward VIII si Wallis Simpson la bordul yachtului

Aventura maritimă a celor doi nu a scăpat ochiului ager al presei mondene de peste ocean, în special Cavalcade Magazine care publică ample articole.

La scurt timp după acest episod care a schimbat istoria Casei Regale britanice, yachtul a fost cumpărat de Regele Carol al II-lea al României pentru suma de 90.000 de lire sterline. Nava a primit atunci un nou nume, „Luceafărul”, devenind una dintre cele mai luxoase ambarcațiuni aflate în posesia statului român. Achiziția a atras atenția presei internaționale, care a urmărit cu interes transferul unui vas asociat recent cu una dintre cele mai mediatizate povești de dragoste ale epocii.

1 august 1937, Sunday Times

Nici perioada românească a navei nu avea să fie lipsită de răsturnări de situație. După abdicarea Regelui Carol al II-lea în 1940, yachtul a intrat în patrimoniul statului român. În anii următori a fost utilizat ca navă de croazieră și, ulterior, ca muzeu. În perioada comunistă a primit numele „Libertatea” și a fost transformat într-un hotel și restaurant plutitor, ancorat pe faleza Dunării la Galați.

După căderea regimului comunist, nava a intrat într-o perioadă dificilă. Afectată de lipsa investițiilor și de degradarea accentuată, a fost transferată în proprietatea unei societăți comerciale din Galați, deși figura în continuare în evidențele patrimoniului național.

În 1998, yachtul a fost cumpărat de brokerul britanic Nicholas Edmiston pentru 265.000 de dolari. Un an mai târziu, în baza unui act special emis de Guvernul României, nava a fost transportată în Marea Britanie pentru un amplu proces de restaurare. În 2002, vasul a fost eliminat din lista bunurilor de patrimoniu cultural ale României.

Restaurarea completă a continuat și după schimbarea proprietarilor. În 2006, yachtul a fost cumpărat de James și Deirdre Dyson, fiind transferat la Hamburg pentru lucrări suplimentare, inclusiv înlocuirea motoarelor cu aburi și refacerea finisajelor. Ulterior, nava a fost achiziționată de omul de afaceri scoțian Willie McCullough, care a decis revenirea la denumirea originală, Nahlin.

Un moment remarcabil din istoria recentă a navei a avut loc în 2010, când Willie McCullough a reușit să recupereze salupa originală a yachtului, considerată pierdută de peste șase decenii. Ambarcațiunea, construită din mahon și având o lungime de 6,4 metri, a fost restaurată și readusă la bord, completând astfel procesul de reconstituire a aspectului istoric al vasului.

11 august 1936, Regele Edward și Wallis Simpson la bordul șalupei , lângă insula Rab, Croația

Din punct de vedere tehnic, Nahlin impresionează și astăzi prin dimensiunile sale. Yachtul are o lungime de 91,4 metri și o lățime de aproape 11 metri. La momentul construcției, dispunea de șase cabine luxoase pentru pasageri, o sală de mese elegantă, o sală de sport, un salon destinat doamnelor și o bibliotecă, facilități care îl transformau într-o adevărată reședință plutitoare.

Povestea lui Nahlin este o călătorie prin marile transformări ale secolului trecut, de la aristocrația britanică și monarhiile europene, până la regimul comunist din România și renașterea patrimoniului naval istoric. Puține ambarcațiuni pot spune că au fost martore la o abdicare regală, au purtat numele „Luceafărul” și au supraviețuit pentru a naviga din nou sub numele cu care au intrat în istorie.

 Sinagoga Mare din Constanța își deschide porțile către comunitatea locală printr-un eveniment artistic de excepție, găzduind în premieră expoziția de pictură și grafică intitulată „SĂRBĂTOARE”. Manifestarea marchează nu doar întâlnirea publicului cu două artiste deosebite, ci și primul eveniment public organizat în monumentul istoric după finalizarea amplului proces de restaurare.

Expoziția reunește douăzeci de lucrări de pictură și grafică semnate de artistele Marieta Besu, din Constanța, și Lia Laufer Rosenfeld, din Beer-Sheva, Israel. Prin stiluri și tehnici diferite, cele două creatoare propun o incursiune vizuală în universul simbolurilor, al spiritualității și al sărbătorii, în deplină armonie cu spațiul încărcat de istorie al Sinagogii Mari.

Marieta Besu expune o serie de picturi în ulei realizate pe suport pătrat, în care sunt reinterpretate simboluri cu valoare universală și atemporală. Luna și soarele, capitelurile decorate cu rodii și alte elemente simbolice capătă valențe noi prin sensibilitatea artistică a autoarei. În completarea acestora, lucrările de grafică realizate în tehnica laviului dezvăluie o lume subtilă și rafinată, inspirată de arhitectura sacră. Coloanele, arcadele și pavajele evocă ideea construcției templului, iar în anumite compoziții apare sugerată și prezența feminină, așa cum se întâmplă în lucrarea „Femeie cu miel”.

La rândul său, Lia Laufer Rosenfeld aduce în fața publicului lucrări în acril pe pânză, caracterizate prin forță expresivă, spontaneitate și energie cromatică. Inspirația sa provine din două dintre cele mai importante sărbători evreiești, Pesach și Hanukkah, transpuse în imagini vibrante, dominate de contraste puternice și culori vii. Lucrările surprind emoția, bucuria și intensitatea trăirilor sufletești asociate acestor momente de celebrare.

Un loc aparte în creația artistei îl ocupă simbolul Menorei, prezent în două dintre lucrările expuse. Realizate într-o manieră apropiată de gestualism, acestea transmit un mesaj puternic despre triumful luminii asupra întunericului, afirmând forța spirituală și speranța care însoțesc existența umană.

Prin această expoziție, Sinagoga Mare din Constanța își reafirmă vocația de spațiu cultural și de dialog între comunități, transformându-se într-un loc al întâlnirii dintre patrimoniu, memorie și creație contemporană. Evenimentul reprezintă un moment important atât pentru viața culturală a orașului, cât și pentru redescoperirea și valorificarea unuia dintre cele mai valoroase monumente istorice ale Constanței.