Lucrările de modernizare a liniei de tramvai de pe Bulevardul Expoziției au ajuns la 70%. Proiectul avansează rapid și aduce schimbări importante pentru traficul din zonă.

În această etapă, echipele de muncitori intervin în mai multe zone-cheie ale proiectului:

• Se montează aparatele de cale în zona buclei de întoarcere;

• Continuă lucrările la suprastructura căii de rulare pe străzile Aviator Popișteanu și Dornei;

• Se instalează rețeaua de iluminat public pe Bulevardul Expoziției și pe strada Aviator Popișteanu;

• Se montează rețeaua de contact pe Bulevardul Expoziției;

• Iar pe strada Puțul lui Crăciun se lucrează la relocarea utilităților.

Proiectul prevede reabilitarea liniei de tramvai pe aproximativ 2 kilometri, modernizarea peroanelor și refacerea completă a rețelei de contact, aducând astfel un plus de siguranță și confort pentru călători.

sursă foto: Primăria Municipiului București

 Recent, ministrul Energiei al României, Bogdan Ivan, s-a întâlnit cu omologul său american, Chris Wright, Secretar al Energiei din Statele Unite. Discuțiile au vizat viitorul energetic al României, consolidarea rolului țării noastre ca lider regional și dezvoltarea unui parteneriat economic și tehnologic durabil.

„România se află, fără îndoială, pe lista țărilor cu care ne dorim să colaborăm intens”, a afirmat oficialul american, subliniind disponibilitatea Statelor Unite de a aduce capital și expertiză în sectorul energetic românesc. De la centrale nucleare și exploatarea resurselor din Marea Neagră, până la energie geotermală și foraj petrolier, mesajul a fost clar: România și SUA construiesc împreună viitorul energetic al regiunii.

Colaborarea României cu Statele Unite nu este ceva nou. Încă din perioada interbelică, marile companii petroliere americane erau prezente în România, aducând investiții, tehnologie și know-how. În acea perioadă, România devenea unul dintre principalii exportatori de petrol din Europa, iar contribuția americană a fost esențială pentru dezvoltarea infrastructurii și modernizarea industriei.

Platforme petroliere, rafinării și rețele de transport energetic – toate acestea au fost parte dintr-o colaborare care a pus bazele unei tradiții energetice româno-americane. Această moștenire istorică se simte și astăzi, în fiecare decizie strategică legată de energie.

După al Doilea Război Mondial, Statele Unite s-au impus drept lider global în domeniul energiei nucleare. Dar nu doar pentru putere sau strategii militare – energia nucleară a fost privită de americani și ca o șansă de progres civil.

Companii precum General Electric și laboratoare de top din SUA au început să proiecteze și să testeze centrale nucleare comerciale. În 1955, GE a înființat Atomic Power Equipment Department, iar în 1957, un reactor GE de tip Boiling Water Reactor (BWR) a devenit prima centrală nucleară privată care a furnizat electricitate unei rețele publice din Vallecitos, California.

În anii '60, GE a fost implicată în construcția și dezvoltarea reactorului BWR, un proiect semnificativ în evoluția energiei nucleare comerciale. De asemenea, GE a contribuit la stația nucleară Dresden din Chicago, un alt pas important în utilizarea energiei nucleare pentru producerea de electricitate.

Această expertiză vastă nu rămâne doar un capitol din istorie. Este baza pe care România poate construi reactoare moderne și sigure, iar colaborarea cu Statele Unite aduce în țară nu doar tehnologie, ci și cunoștințele acumulate în zeci de ani de experiență practică.

Energia nucleară nu este doar un fir de curent. Este un instrument care schimbă viața oamenilor și stabilitatea unei țări.

Imaginează-ți un oraș care nu se oprește niciodată: iluminat constant, industrie funcțională, spitale și laboratoare care produc medicamente vitale. Reactorii nucleari oferă energie stabilă, independent de vreme sau de fluctuațiile pieței globale.

Dar impactul merge mai departe: izotopii produși în centrale sunt folosiți în tratamente oncologice, salvând vieți. Energia nucleară permite procese industriale sensibile și contribuie direct la reducerea emisiilor de carbon.

Și, poate cel mai important, aduce autonomie strategică. Într-o lume instabilă, cu prețuri volatile la energie și tensiuni geopolitice, România poate conta pe propria capacitate de a produce electricitate sigură și predictibilă.

Astăzi, viitorul energiei nucleare se numește SMR – reactoare modulare mici. Pentru unii, numele pare nou, exotic, chiar periculos. Realitatea este complet diferită.

Conceptul SMR nu este nici pe departe o invenție recentă. Prima aplicație civilă a fost pe NS Savannah, prima navă nucleară din lume, lansată în 1959. Nava a demonstrat că un reactor compact poate funcționa continuu, în condiții sigure, pe mare, fără incidente.

De atunci, aceeași tehnologie a alimentat submarine și portavioane nucleare americane, dovedind fiabilitatea sa timp de zeci de ani. SMR-urile moderne preiau această experiență și o aduc în sectorul civil: sigure, modulare, scalabile și eficiente, potrivite pentru orașe sau regiuni întregi.

Este, de fapt, o tehnologie testată, cu rădăcini istorice solide, care poate transforma România într-un exportator regional de energie sigură, și nu un experiment periculos, așa cum încearcă să sugereze propaganda rusă.

De la petrol la energie nucleară, de la Marea Neagră până la reactoarele modulare, România și Statele Unite construiesc împreună un viitor energetic sigur și sustenabil. Parteneriatul economic și tehnologic nu este doar despre investiții: este despre stabilitate, prosperitate și securitate regională.

România devine un hub energetic regional. Cu sprijinul Statelor Unite, misiunea este clară: energie sigură, prosperitate și independență energetică pentru generațiile viitoare.

Secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Mathias Cormann, a efectuat o vizită oficială în România, un pas important în procesul prin care țara noastră aspiră să devină membră a acestei organizații.

sursă foto: Guvernul României

OCDE este considerată forumul principal al țărilor dezvoltate. În prezent, reunește 38 de state care împărtășesc valori comune: democrație, economie de piață și angajamentul pentru politici publice transparente și eficiente.

Importanța organizației este dată de faptul că oferă guvernelor un cadru în care pot împărtăși experiențe și pot adopta cele mai bune practici în domenii esențiale – de la educație și sănătate, până la fiscalitate, investiții și protecția mediului. OCDE funcționează, practic, ca un reper pentru standardele internaționale de bună guvernare și dezvoltare economică.

De ce este relevant ca o țară să devină membră?
Aderarea la OCDE înseamnă recunoașterea solidității instituțiilor și a stabilității economice. Înseamnă, totodată, un semnal puternic pentru investitori și parteneri internaționali, că statul respectă reguli clare și oferă predictibilitate. În plus, apartenența la organizație oferă acces direct la analize, date și recomandări care ajută guvernele să ia decizii fundamentate.

Pentru România, procesul de aderare are o dublă semnificație. Pe de o parte, reprezintă o recunoaștere a progreselor realizate în ultimele decenii. Pe de altă parte, deschide oportunități concrete: atragerea de investiții, consolidarea economiei, modernizarea instituțiilor și participarea activă la decizii cu impact global.

Vizita lui Mathias Cormann transmite un mesaj clar: România se află pe traiectoria corectă și este privită ca un partener pregătit să își asume rolul într-un club al celor mai dezvoltate state.

Aderarea la OCDE nu este doar un obiectiv tehnic sau diplomatic. Este, în esență, o investiție în viitor – un pas spre mai multă stabilitate, prosperitate și încredere în România.

România face un pas decisiv spre viitorul transportului aerian. La Aeroportul Internațional Henri Coandă din București, se pregătește cel mai amplu și ambițios proiect de infrastructură aeroportuară din istoria țării: un nou terminal, gândit să redefinească experiența de zbor pentru milioane de pasageri.

Cu o suprafață impresionantă de 176.000 de metri pătrați, noul terminal va putea gestiona un trafic de până la 30 de milioane de pasageri anual până în 2040. Capacitatea estimată? 6.500 de pasageri pe oră. O adevărată poartă aeriană spre Europa și lume.

Terminalul va include:

• Cel puțin 48 de standuri noi pentru aeronave
• Minimum 20 de punți de îmbarcare
• Sisteme avansate de procesare a bagajelor și securitate
• Spații largi și luminoase pentru pasageri
• Zone comerciale și de relaxare
• Și, foarte important, conectivitate multimodală, rutieră și feroviară, pentru o integrare fluidă cu restul orașului.

Arhitectura noului terminal Henri Coandă nu este doar funcțională—este o declarație de identitate.
Inspirat de forme fluide și structuri aerodinamice, acoperișul ondulat și fațadele vitrate creează un spațiu deschis, luminos și intuitiv. Pe timp de zi, lumina naturală pătrunde prin luminatoare generoase, iar noaptea, terminalul devine un far urban, cu iluminare ambientală ce accentuează liniile arhitecturale.

Designul integrează perfect infrastructura rutieră și feroviară, transformând terminalul într-un nod multimodal de transport. Trenuri, autobuze, taxiuri și mașini personale converg într-un sistem fluid, gândit pentru eficiență și accesibilitate.

Dar mai mult decât atât, acest proiect poziționează Bucureștiul ca hub regional strategic în Europa de Est. Cu o capacitate de 30 de milioane de pasageri anual, Henri Coandă va deveni o poartă de intrare nu doar în România, ci în întregul spațiu balcanic și central-european.

Proiectul va fi implementat modular, pe parcursul a 126 de luni, pentru a răspunde gradual creșterii traficului aerian. Valoarea estimată a serviciilor de proiectare și asistență tehnică? 40 de milioane de euro.
Iar data-cheie pentru evaluarea ofertelor este 5 decembrie 2025.

La licitație s-au înscris nouă mari asocieri de firme, fiecare cu expertiză internațională în inginerie și proiectare:

• Dar Al-Handasah
• Electroproiect
• Consis Proiect
• Eurocerad International
• Quadratum Architecture
• Maristar Com
• Setec International
• Leviatan Design
• Concept Structure

Toate, alături de partenerii lor, concurează pentru șansa de a modela viitorul aeroportului românesc.

Noul Terminal Henri Coandă nu este doar o construcție. Este o viziune. Un proiect care va conecta România la ritmul global al mobilității moderne. Rămâneți cu noi pentru actualizări și detalii din culisele acestui proiect monumental.

 România nu a fost niciodată izolată de marile curente geopolitice. De la Tratatul de la Yalta până la extinderea NATO, soarta noastră a depins mereu de relația dintre marile puteri. Astăzi, într-o lume în care războiul din Ucraina, ascensiunea Chinei și instabilitatea Orientului Mijlociu redefinesc securitatea globală, România are nevoie de o strategie clară.

Această strategie se construiește în jurul unei axe fundamentale: Washington–București–Tel Aviv. O axă care înseamnă putere militară, inteligență strategică și experiență în fața celor mai mari amenințări contemporane. O axă care nu este doar un simbol, ci o linie de viață pentru securitatea națională.

Parteneriatul strategic cu Statele Unite a fost consfințit oficial în 1997, dar rădăcinile lui sunt mai adânci. După 1989, România a văzut în Washington nu doar un aliat militar, ci și un model de dezvoltare. Baza Mihail Kogălniceanu a devenit una dintre cele mai importante platforme americane din Europa, iar exercițiile militare comune au demonstrat că România nu este doar un beneficiar pasiv de securitate, ci un contributor activ.

Însă adevărata valoare a acestei axe vine din completarea ei cu Tel Avivul. Israelul oferă ceea ce nici Washingtonul, nici Bucureștiul nu pot asigura singure: expertiză unică în intelligence, cibernetică, apărare aeriană și contraterorism. Într-un moment în care atacurile nu mai vin doar cu tancul și racheta, ci și prin spațiul virtual și propaganda hibridă, experiența Israelului devine indispensabilă pentru securitatea României.

România este așezată pe linia frontului. În Est, Rusia încearcă să își reconstruiască sfera de influență, atacând Ucraina și amenințând direct statele de la Marea Neagră. În Sud, Iranul destabilizează Orientul Mijlociu, susținând grupări teroriste și testând rachete cu bătaie lungă. Iar în plan global, China avansează prin investiții, infrastructură și propagandă subtilă, punând presiune pe economiile vulnerabile.

Axa Washington–București–Tel Aviv răspunde acestor pericole printr-o combinație unică:

• forța militară americană, care descurajează Rusia;

• experiența israeliană, care contracarează amenințările teroriste și cibernetice;

• poziția strategică a României, care transformă Bucureștiul în avanpostul estic al lumii libere.

 

La Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, în Constanța, s-a desfășurat unul dintre cele mai solicitante și prestigioase cursuri militare: Școala Americană de Asalt Aerian Sabalauski. Peste 200 de soldați americani și șase români s-au reunit aici pentru a învăța împreună tehnici complexe de operațiuni aeriene, consolidând nu doar abilități fizice și tactice, ci și un parteneriat strategic de lungă durată între România și Statele Unite

Cursul de 10 zile începe cu ceea ce soldații numesc „day zero”: o probă de rezistență fizică, alergare de două mile și un traseu cu obstacole care testează fiecare centimetru de forță și agilitate. Participanții urcă scări și frânghii, sar peste ziduri și trec prin structuri complexe de lemn, toate în timp ce strigă cu voce tare «Air Assault!», antrenându-și atât corpul, cât și spiritul de echipă.

Pe parcursul programului, candidații învață să organizeze misiuni de asalt aerian, să manipuleze echipamente de încărcare în zbor și să înțeleagă specificațiile diferitelor tipuri de aeronave militare. Totul se finalizează cu o ceremonie de absolvire în care, în acest an, 82 de soldați au primit aripile de asalt aerian – simbol al profesionalismului și al curajului.

Ceea ce face acest program cu adevărat unic nu este doar pregătirea fizică sau tehnică, ci modul în care militarii români și americani învață să lucreze împreună și să comunice eficient, dezvoltând ceea ce instructorii numesc "emotional fluency in english" – capacitatea de a recunoaște, înțelege și gestiona emoțiile proprii și ale celorlalți într-un context de cooperare intensivă.

Pentru mulți soldați români, interacțiunea cu instructorii americani aduce o experiență care merge dincolo de exercițiile militare. Limbajul și cultura americană, pe care mulți români au început să le descopere încă din anii ’90 prin filme, muzică și emisiuni TV, devin aici instrumente practice de comunicare și înțelegere reciprocă. Cursul îi provoacă să gândească și să acționeze într-un mediu unde instrucțiunile nu vin doar în limba maternă, ci într-un cadru internațional, unde precizia și claritatea sunt vitale.

Astfel, emotional fluency nu este doar o abilitate individuală – este liantul care permite ca echipele să funcționeze ca un organism unit. Soldații învață să-și exprime clar intențiile, să citească reacțiile colegilor și să adapteze rapid modul de comunicare. Această fluență emoțională reflectă, într-un fel, începuturile americanizării României post-comuniste: atunci când tinerii din anii ’90 au început să învețe engleza și să asimileze referințe culturale americane, s-a pus baza pentru o deschidere care, astăzi, se traduce în colaborare militară eficientă și respect reciproc.

În practică, asta înseamnă că un soldat român care poate explica o manevră sau poate semnaliza un risc, chiar dacă nu stăpânește perfect engleza, va fi înțeles și sprijinit, iar instrucțiunile instructorilor americani sunt adaptate astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă. Prin aceste mecanisme subtile, cursul construiește mai mult decât competențe militare: formează o echipă internațională capabilă să acționeze rapid, eficient și în deplină încredere unul în celălalt.

Provocările au fost numeroase: de la efortul fizic extrem, la coordonarea între echipe și supraviețuirea în condiții dificile. Dar tocmai aceste experiențe împreună consolidează abilitățile soldaților și le oferă încrederea necesară pentru operațiuni reale, fie că sunt desfășurate în România sau în teatrele de operațiuni internaționale.

Școala Sabalauski nu formează doar soldați, ci adevărați ambasadori ai cooperării internaționale. Prin aceste cursuri, militarii învață să se adapteze cultural și psihologic, să construiască relații bazate pe respect și profesionalism și să fie pregătiți să intervină rapid oriunde este nevoie. Absolvirea unui curs de asalt aerian la Mihail Kogălniceanu este, așadar, mai mult decât o realizare individuală – este o victorie a colaborării dintre România și Statele Unite, un exemplu concret că alianțele strategice nu se construiesc doar prin tehnologie sau arme, ci prin încredere, comunicare și experiență comună.

Aceasta este povestea curajului, a disciplinei și a prieteniei internaționale, la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu. Un loc unde soldații români și americani învață să zboare împreună – și să învețe unii de la alții. Până data viitoare, să ne amintim că forța unei alianțe stă în oameni, nu doar în echipamente.

_______________________

foto: by Sgt. Asher Atkinson, 7th Mobile Public Affairs Detachment

 

În inima Sectorului 4, acolo unde Șoseaua Berceni se intersectează cu Turnu Măgurele și Sergent Ion Iriceanu, se ridică una dintre cele mai ambițioase lucrări de infrastructură din București: Pasajul Apărătorii Patriei. Un proiect care promite nu doar să fluidizeze traficul, ci și să schimbe complet fața acestei zone. 

Pasajul va avea o lungime totală de 860 de metri, cu două benzi pe sens, fiind proiectat să suporte un flux intens de trafic. Structura este susținută de piloți forați de 28 de metri adâncime și 1,5 metri diametru, în număr de 46, plus radiere și ziduri de sprijin masive.

Până acum, s-au folosit peste 770 de tone de armătură și 6.365 de metri cubi de beton. Costul total al investiției este estimat la 87 de milioane de lei (aproximativ 20 de milioane de euro), iar termenul de finalizare este sfârșitul anului 2026. Constructorul este o asociere de firme românești cu experiență în proiecte mari de infrastructură

Din randările oficiale și imaginile de pe șantier, pasajul impresionează prin designul său modern, de tip pod hobanat (cable-stayed), cu doi piloni înalți și eleganți, din care coboară cabluri albe, perfect tensionate. Balustradele laterale au un model geometric iluminat, care noaptea va transforma structura într-un reper vizual al orașului.

Pe lângă partea rutieră, proiectul include stații de tramvai pe pasaj, conectate prin lifturi și escalatoare direct cu stația de metrou Apărătorii Patriei și cu transportul public de la sol. Este gândit ca un nod intermodal – un punct de legătură între mașini, tramvaie, autobuze și metrou.

Pasajul Apărătorii Patriei nu este doar o lucrare locală, ci o piesă importantă din puzzle-ul inelului median de circulație al Capitalei. Odată finalizat, va lega mai eficient sudul de nordul orașului, reducând timpii de deplasare și descongestionând intersecțiile din zonă.

Pentru un București sufocat de trafic, astfel de proiecte sunt esențiale. Ele nu doar rezolvă problemele de azi, ci pregătesc orașul pentru provocările următoarelor decenii.

Pasajul Apărătorii Patriei este mai mult decât o construcție de beton și oțel – este o investiție în mobilitatea și viitorul Bucureștiului. Rămâne de văzut dacă, odată finalizat, va reuși să livreze toate promisiunile. Până atunci, urmărim șantierul și așteptăm momentul în care primele mașini vor trece pe deasupra acestei intersecții aglomerate.

_____________________
sursă imagini: Primăria Sectorului 4

 Burger King a intrat pentru prima dată pe piața locală în 2008, printr-un francizat. Era perioada crizei economice și planurile nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Costuri mari de operare, consum mai scăzut decât se anticipase, și probabil o localizare mai puțin potrivită a restaurantelor au dus la retragerea brandului. Astfel, în 2012, Burger King ieșea complet din România.

Șapte ani mai târziu, în 2019, Burger King a revenit, de data aceasta sub operarea AmRest, un grup puternic cu experiență în regiune. Primul restaurant deschis a fost în Mega Mall București, iar reacția publicului a fost foarte bună – peste 15.000 de clienți în primele zile. De aici, a urmat o strategie de expansiune constantă, cu accent pe malluri, locații stradale și unități drive-thru.

Dincolo de cifre, revenirea Burger King are și o semnificație simbolică: orice expansiune a unui brand american în România merită salutată, pentru că astfel de investiții nu înseamnă doar locuri de muncă și diversitate în consum, ci și o consolidare a relațiilor economice cu Statele Unite.
Într-o lume globalizată, unde competiția este acerbă, fiecare pas înainte al unui brand american aici reflectă încrederea investitorilor americani în piața românească și întărește parteneriatul nostru transatlantic.

Dacă inițial Burger King s-a concentrat doar pe centrele mari, în ultima perioadă observăm o schimbare de strategie.
Astăzi, compania deschide restaurante și în orașe mai mici – precum Slobozia, Focșani și Râmnicu Vâlcea – iar în curând vom vedea un restaurant nou și în Medgidia (unitatea va avea 284,8 mp și va beneficia de acces rapid pentru comenzi „drive-thru”). Aceasta este o premieră pentru județul Constanța, acesta fiind primul restaurant de lanț internațional din afara reședinței de județ.

Această orientare către orașele de dimensiuni medii sau mici ar putea fi cheia pentru atingerea obiectivului declarat: o rețea de aproape 50 de restaurante Burger King în România în următorii ani.

Dintr-o perspectivă economică, putem spune că Burger King recuperează un teren pierdut și acoperă segmente de piață ignorate până acum.

Opinia mea este că McDonald’s ar fi putut aplica o strategie similară încă din anii ’90, când a intrat pe piață. Prezența rapidă nu doar în capitale de județ mari, ci și în orașe mai mici, ar fi consolidat și mai mult dominația brandului.

Un alt exemplu vine de la KFC, care a testat restaurante în proiectul pilot de la rest stop-urile de pe autostrada A1. Este un model interesant, inspirat de Statele Unite, unde infrastructura rutieră este strâns legată de lanțurile fast-food și de retail. Sper ca acesta să fie extins la nivelul întregii rețele de autostrăzi și să vedem o părezență a tuturor lanțurilor: KFC, Poepeyes, Burger King, McDonald's, Pizza Hut, Domino's, etc.

Dacă acest model va fi extins pe toată rețeaua de autostrăzi, putem imagina în viitor o Românie cu rețele integrate de fast-food, benzinării, supermarketuri și moteluri de dimensiuni medii – ceea ce ar ridica standardele pentru servicii la drum lung.

Expansiunea Burger King în România este un studiu de caz despre adaptarea strategiei la realitățile pieței. După un eșec inițial, compania a revenit, și acum mizează pe acoperirea orașelor mai mici și pe diversificarea locațiilor.

Dacă această direcție va fi urmată și de alți jucători mari precum McDonald’s sau KFC, putem vorbi în viitor de o modernizare a întregului ecosistem de servicii rapide din România, la un nivel comparabil cu cel din Statele Unite.